Nu o luați în brațe, că nu mai scăpați de ea

17
1748
views

Sfatul de mai sus nu se referă la o pisică vagaboandă (așa cum s-ar crede), ci mi-a fost oferit a doua zi dimineață, după ce s-a născut Nadia.

Era undeva pe la ora 8. Aveam deja cam 12 ore de când eram mămică, trecusem cu bine de prima noapte de după operație. Zic bine, deși nu putusem să dorm nicio secundă și de pe la 2 noaptea mi-am simțit operația în toată splendoarea ei (se pare că analgezicul în cauză a fost apă chioară). Durerea a fost însă absolut suportabilă, drept pentru care am cerut medicilor anesteziști (au fost 3 în vizită) să nu se mai obosească. Mai ales că încă speram că voi alăpta, deci ar fi fost indicat să fiu cât mai „curată”.

Până la urmă s-a decis să mi se mai pună ceva pe „tub”, măcar până spre prânz, așa că durerea s-a mai domolit. Nu a dispărut, dar era deja raiul pe pământ.

Imediat după ce s-a perindat alaiul de medici și asistenți ce aveau grijă de noi, am primit o vizită așteptată cu drag: fetele noastre.

Ambele (a mea și a colegei de salon), dormeau ca niște sărmăluțe. Sofia (fata cealaltă) avea deja o zi, maimuțica mea „împlinise” și ea 12 ore de viață.

Stăteam așa ca două prințese în pat și ne uitam la copii, că oricum ceva mai interesant nu aveam de făcut.

Apoi s-a trezit moștenitoarea noastră și s-a apucat de urlat. Cu toate gândurile negre și slăbiciunea, faza cu „lasă că face plămâni” m-a ținut exact 2 secunde, după care m-am transformat în mama Dojo și am simțit că nu pot fizic suporta să o aud plângând. Așa că am apăsat pe buton până s-a ridicat partea superioară a patului, cât să stau în capul oaselor, apoi am apucat „sarmaua” și am tras-o din pătuțul de plexiglas.

Exact atunci a intrat neonatologul care a asistat la naștere și mi-a oferit sfatul din titlu, îngrozită fiind de faptul că tânăra domnișoară se lăfăia la mă-sa în brațe. După cum bănuiți, imediat ce mi-a auzit vocea și s-a simțit la mine în brațe, junioarea a închis ochii și a trecut la programul de economie de vedere.

I-am prezentat atunci doamnei în cauză opinia mea despre situația în cauză: fata mea a stat în burta mea 9 luni. Mi-a auzit mereu vocea (i-am vorbit din prima zi), mi-a simțit bătăile inimii. Apoi, într-o seară de început de februarie a fost pur și simplu smulsă din locșorul ei cald și comod, manevrată de mâini dibace, spălată și dusă de lângă mine. A petrecut noaptea departe de mine (OK, a dormit majoritatea timpului, dar totuși) și acum avea în sfârșit ocazia reunirii cu micuțul ei univers, doamna aici de față.

Apoi m-am mirat în sinele meu (că nu doream să fiu obraznică) exact de ideea asta cu scăpatul. Păi cum să-mi doresc să scap de ea? Nu doresc, domnule. Am făcut copil pentru că-l doresc și-l iubesc de uit de mine. Nu-mi doresc decât să o am aproape, aș ține-o în brațe non-stop și aș pupa-o de 1000 de ori pe zi. Bun, cam asta fac toată ziua. Mi-e dragă celulă cu celulă, e cuminte și isteață.

jar

Nu știu de unde vine ideea asta, că e o chestie pe care am auzit-o și cât eram gravidă. Că puradeii nu trebuie giugiuliți toată ziua, că și-o iau în cap. Că ne manipulează, că ne folosesc. Îmi și imaginez așa o întrunire a bebelușilor din toată lumea, hotărâți să preia conducerea Pământului și să ne transforme în sclavii lor.

Nu am văzut sincer nicio tentativă de acest gen la copilul nostru. Nu-mi pot imagina că au asemenea tactici, când nici nu știu bine pe ce lume sunt.

Am văzut însă o bucățică mică de om, bucățică din mine și din omul pe care-l iubesc, speriată, flămândă, uneori cu câte o durere, care are nevoie de ajutor, de dragoste, de protecție. O văd de fiecare dată când se trezește și mă caută cu privirea, cum este de neliniștită. Apoi mă găsește și dintr-o dată se relaxează. Și zâmbește. Atât de frumos încât mă poate „sclavagi” o viață întreagă că-i voi fi cel mai cuminte servitor. Și cel mai fericit.

Îmi țin copilul în brațe, la fel face și ta-su. Nu o purtăm toată ziua, este lăsată să se și joace pe pat (și noi suntem prin zonă sau chiar parte din joc). Nu cere în mod expres să fie luată în brațe, dar se bucură, când o facem. Nu cere afecțiune în mod special, poate și pentru că o primește necondiționat, fără-număr, vorba ceea.

Nu mi-am drămuit sărutările. Nici îmbrățișările și nici vorbele. O țin în brațe, când consider că e necesar, mă joc cu ea, o port în Baby Bjorn pe afară, apoi în cărucior. Mă bucură atingerea ei, savurez mirosul și zâmbetele pe care mi le adresează. Și o sărut de sute de ori pe zi, iar ea nu se supără.

Nu știu cum stă treaba asta cu manipularea, instinctul meu îmi spune că are nevoie de mine și de dragoste. Că nu poate face NIMIC singură, că o doare, că-i este rău uneori, că s-a trezit aruncată într-o lume mare și plină de secrete pentru ea. Că probabil îi este frică de multe ori, deși poate că nu-și poate defini încă acest sentiment.

Cele mai urâte crize de plâns (că au mai fost și din astea), cele mai mari dureri și angoase tot la mine la piept s-au rezolvat. Când nimic nu mai părea să rezolve problema, după jde poziții și încercări de consolare, ajungea ținută strâns în brațe, culcată pe plapuma mea și cu corpul meu ca un scut peste ea. Așa adormea, transpirată și plânsă, iar eu stăteam acolo, atentă să nu o sufoc, savurând fiecare respirație liniștită și fiecare oftat de ușurare.

Are aproape 5 luni și plânge tot mai rar, iar atunci când o face, durează poate câteva secunde. Este foarte veselă și plină de energie. Îmi povestește pe limba ei o mie de lucruri, bag seama interesante, doar că nu le înțeleg eu. Și râde. E relaxată și (sper) fericită. Se bucură de fiecare dată când primește atenție și e mereu cu coada ochiului măcar spre mine sau spre tatăl ei. Doar să te uiți la ea și deja zâmbește.

Vreau să cred că nu poți iubi un copil prea mult sau că nu există o limită a afecțiunii peste care nu e bine să treci. Nu cred sincer că e normal să te cenzurezi sau să-ți calculezi îmbrățișările. Parcă mă văd cu un notes pe care să scriu: ora 8 – îmbrățișare și pupic. Ora 9 – pupic. Apoi să-i spun fetei „sorry, mai avem 20 de minute și poate mama să te pupe”.

Mama nu stă la program, mama o pupă toată ziua de-i ia luciul aproape. Și o ia în brațe, când simte că i-ar prinde fetei bine sau pur și simplu când simte mama că se topește dacă nu o face. Și-i spune de zeci de ori cât este de frumoasă și cât de mult este iubită. Iar fata zâmbește cu toată gura ei știrbă de bebeluș și-i povestește epopei întregi, cu vocea ei atât de frumoasă.

În ciuda aparențelor, un asemenea stil de „parenting” nu mă privează de nicio bucurie, nu mă consumă în mod special și nici nu mă frustrează. Aș spune că e chiar invers. Îmi place să o simt lângă mine, îmi place să o pup și să-i vorbesc, mă bucură prezența ei, chiar și când se simte rău sau este frustrată de ceva. Nu mă simt „folosită” .. și chiar de ar fi cazul .. este vorba de copilul meu până la urmă.

Mă gândesc că în timp nu-și va mai dori ea atâtea îmbrățișări, că nu mi-o pot închipui la 20 de ani să-mi mai stea în brațe ca la 4 luni. Dar vreau să știe că este cel mai important om de pe planetă pentru noi doi, că o iubim mai mult decât orice pe lumea asta și că nu e rușine să-ți arăți sentimentele. Nu mă sperie deci ideea că „nu mai scap de ea”, sper ca și peste 40 de ani, dacă mai trăim, să știe că la noi va găsi mereu câte două brațe care să o strângă la piept și două guri care să-i spună cât de mult o iubim.

17 COMMENTS

  1. Nici macar nu pot spune cat de mult m-a emotionat ce ai scris aici! Am plans:) … si inca mai am lacrimi in ochi:)

  2. Bravo! O atitudine inteleapta conforma cu natura. Am citit undeva, nu mai stiu unde, ca dintre toate mamiferele numai omul isi ia puiul nou nascut si il pune intr-o cutie (pătuț) departe de mama. In rest, toate animalele isi protejeaza puiul cu propriul corp si cu propria caldura. Copiii mei sunt mari acum dar imi aduc aminte cu drag de cum dormeau cu noi in pat, intre mine si sotul meu de cum i-am adus acasa de la maternitate. Si nu i-am sufocat, nici nu i-am strivit si i-am alaptat cat de mult am putut. Nu plangeau aproape niciodata si niciodata in copilarie nu au luat antibiotice. Dojo, alinta-ti fetita cat poti de mult ca dupa ce creste nu o sa mai aiba parte 🙂
    Imi place mult cum ai scris. Si inca ceva : pup-o pana te lasa ca de pe la 13-14 ani nu o sa te mai lase nici sa o atingi 🙂

  3. Stand la mama ei in brate, micuta se simte in siguranta. Poate ca retraieste momentele cand se simtea bine in burtica. Aude glasul mamei, ii aude bataile inimii, se simte ACASA. Asa ca de ce sa n-o “giugiuliti” cat inca se mai poate? Ca mai tarziu oricum va vrea sa-si castige independenta. Acum inca e dependenta de mami.

  4. se vede cat de mult o iubesti pe pitica si ca vrei doar sa ii fie bine.imi permit sa iti dau un sfat.sistemul in care o porti tu,baby bjorn, nu e ergonomic.nu ii sustine coloana cum ar trebui.daca vrei,intereseaza-te de bumbo,luna sau manduca.scuze daca mi-am permis prea multe.
    sa aveti o viata frumoasa si sa stii ca ce ai scris aici ar trebui sa aplice toate mamicile!

    • Corina, apreciez observatia si multumesc pentru ea. Noi am ales Baby Bjorn dupa niscaiva documentare (OK, sotu’ a fost cel care a facut treaba) si ne place. Dupa cum spuneam intr-un reply mai jos, nu o car des si nici nu intentionez sa o mai fac mult. Are deja acus’ 7 kile, ma darama 😀

  5. La mine mi-a luat-o neonatoloaga si ii zicea “Ia nu mai plange tu atat. Nu-ti trebe numa-n brate. Esti smechera de te uiti la mine cu capul asta rotund?”. Bineinteles, pe un ton semiglumet, nu zic ca era un monstru femeia, era o tipa normala, cam directa, cu ceva umor (si as putea paria ca e aceeasi neonatoloaga ca la tine). Totusi, doar o mama poate sa inteleaga cat de mandra am fost de urmasa cand i-a stranutat una direct in fata drept raspuns. Poate pare un pic rautacios si imatur, dar a crescut inima-n mine cand puiuta s-a aparat asa bine si singurica la nici trei zile. 😉

  6. cel mai cald loc e in brate la mama. Bataile inimii mamei ii sunt deja obisnuite, acum o pot linisti si intoarce in ritmul obisnuit.

    Am facut pe dos ‘sfaturilor calde’ primite: dormit cu copilul in pat, l-am tinut in brate, am pupat-o si alintat-o. Acum , la 6 ani, doarme in patul ei, e independenta, se spala, se imbraca singura, participa la pus/ strans masa etc. Nu, nu e un copil razgaiat. Eazgaierea nu e legata de luat in brate, ci de nerespectat reguli, de imaturitatea parintilor.

    • Ira nu ma faci sa ma simt prost, stai linistita. Stiu despre articolele in cauza (chiar o citesc pe Ioana zilnic aproape de vreo 2 ani acus’). A mica sta comod in Baby Bjorn si nu cred sa ii faca rau. Chiar ieri am fost cu ea la orto, sa faca radiografia de sold (pentru a depista o eventuala displazie) si chiar o tineam in ‘sling’. Medicul chiar a comentat ca sta bine in el, ca are o pozitie buna. Acu’ nus’ ce sa zic.

      Sotu’ a luat minunea asta, dupa ce a petrecut vreo 2-3 zile studiind problema, citind recenzii etc. I s-a parut a fi o solutie foarte buna si noua ne este bun. A mica sta comod (nu atarna atat de nasol picioarele pe cat pare), plus ca eu de obicei o mai sprijin suplimentar, ca nu-mi place doar sa-mi atarne acolo.

      Ce nu-mi place la unele sisteme din astea recomandate in poze/articole, este ca tin foarte cald. Baby Bjorn e din ‘mesh’, deci ‘respira’. Chestie pe care chiar o apreciez zilele astea, ca e cald deja. In alea cred ca ar capia de cald.

      Nu sta oricum mult in el si sper ca in cateva saptamani sa fac trecerea complet la carucior. E unul ceva mai ‘sport’ si o plictiseste sa stea intinsa, asa ca astept sa fie mai sigura pe stat in fund si am cam terminat cu caratul in Baby Bjorn 🙂

  7. E un fapt dus la extrem de medicii/asistentele cu capsa pusa, dar un fapt tot ramane. Si asta nu o sa vezi acum, ci un pic mai tarziu, pe la 8-9 luni, cand o sa inceapta sa rezlizeze ce putere are plansul ei asupra mamei.

    Pitulicea mea a realizat asta si dintr-o data adormea numai leganata in brate. Si asta nu ar fi o problema neaparat, dar cand ghemotocul incepe sa bata spre 10 kile si se mai si trezeste daca simte ca ai lasat-o din brate, e spectacol, iti spun eu… 😉

    Referitor la holder, nu pozitia in sine e gresita, dar holderul e aiurea, mai ales ptr coloana ta.

    Sfat de la Alioju’: tot ai rude prin America, intra in contact cu ei si zi-le sa iti trimita un din asta: http://www.lasplash.com/uploads//1/ergo_baby_carrier-3.jpg (in Romania nu se gasesc)

    E genial, firma aia se ocupa cu astea de cand lumea, au ani de zile de studii referitoare la felul in care greutatea incarca coloana si pozitia corecta a copilului, plus ca, cel mai tare, poti sa il pui si in spate: http://www.naturalnursery.co.uk/user/ergo-baby-carrier-baby-backpack.jpg

    Noi am facut rost de un din asta de la primul copil si iti spun ca a facut o maaare diferenta. Doamna A. il foloseste de atunci oricand, e mai comod decat un carut uneori si e perfect din multe puncte de vedere. Da, costa un pic, dar merita din plin.

    🙂

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.