Au trecut 5 ani

Iulie 2009 a fost de departe cea mai rea lună de care-mi pot aminti, imaginea ei fiind salvată doar de Festivalul de Jazz de la Gărâna, la care am ajutat cât de cât. Pe la începutul lunii am încercat să salvez un câine lovit de o mașină. Mi-a murit în balcon și m-a afectat atât de mult chestia asta, de parcă ar fi fost câinele meu dintotdeauna.

Peste 2 zile am primit un telefon de la Guerrilla București și ne anunțau că stația noastră locală se va închide. Primeam salarii pe 2 luni și mulțumiri. Am apreciat că primim totuși niște bani (în trust erau deja oameni care nu-și primiseră banii de hăt bine) și pot spune că s-au ținut de cuvânt. Colac peste pupăză mi-am descoperit și un nodul mamar, așa că mi-am distrat mintea cu tot felul de gânduri negre.

Pe 15 august vă povesteam despre decizia mea de a mă angaja. De data asta eu eram și șeful și angajatul; pentru prima dată după 10 ani de muncit ca salariat, aveam să încerc să-mi câștig singură o pâine. Nu trece zi să nu mă gândesc de bine la cel care mi-a băgat mințile în cap, un designer de aici din oraș, căruia încercasem să-o solicit un loc de muncă la studio-ul pe care-l avea. El mi-a spus să încetez să mai gândesc ca un angajat, că am talent și lucrez bine. Să caut situri de freelancing, să fac repede un mic portofoliu și să încerc să mă ridic singură. Să-i dea Cerul sănătate și împliniri, mi-a schimbat viața.

Am făcut pe atunci și o mică excursie pe la Densuș, unde se află o biserică absolut minunată. Eram foarte „criptică” în ceea ce privește starea mea de sănătate, dar acea zi de plimbare m-a ajutat să mă simt mai bine, spiritual vorbind. Așa cum scriam și atunci, am avut un sprijin necondiționat din partea soțului și cumnatei (singurii care știau la momentul respectiv ce temeri am), iar biopsia a ieșit, din fericire, OK.

Spre toamnă eram deja mai bine. Sănătoasă, venită din concediu, cu mica mea afacere mergând ușor-ușor. Am muncit enorm în perioada respectivă, din fericire însă eforturile mi-au adus și bucurii. Îl cunoșteam pe R., prietenul lui Mircea, venit la noi o săptămână. Îmi amintesc și acum ce mutră am făcut, când ne-a spus relaxat că am putea veni în vizită la el în New York și-mi venea să-i cer chestiile alea bune pe care le fumează, că-s de calitate. Auzi, să facem vizite din astea, când eram încă în rahat până la mustăți.

Și uite că le-am făcut și pe astea. I-am fost de 3 ori oaspeți (tot câte 6 luni), am stat 2 luni și la cumnata mea în Spania. Ne-am stabilit noi trasee și vacanțe, am lucrat când am dorit și mi-am văzut de treabă.

Da, au trecut 5 ani. Am străbătut lumea, am lucrat cu zeci de clienți de pe tot mapamondul, cele mai proaste luni mi-am adus încasări cât ultimul salariu și din fericire nu au fost multe luni din astea. Nu a fost ușor și NU ESTE. Trebuie mereu să caut clienți, să încerc să fac o treabă cât mai bună, să îi mulțumesc, pentru că ei îmi dau acum de mâncare. Mi-am dorit foarte mult libertatea de a decide eu ce să fac cu timpul meu (singura chestie care mă deranja ca angajat, în rest chiar am avut joburi frumoase) și din fericire am avut parte de ea.

Acum, ca proaspăt părinte, cel mai mare privilegiu este că-mi pot crește fata așa cum doresc eu. Nu depind de nimeni, nu o crește un străin, nu trebuie să o las nici măcar în grija bunicilor, este non-stop sub ochii mei. Și ne bucurăm amândoi de fiecare nouă achiziție a ei, de primele zâmbete, de chiote, de „poveștile” ei.

Azi, pe când râdeam amândouă, Mircea observa cât este de fericită a mică. Se juca de zor cu maică-sa, ne iubeam și amuzam amândouă. Cred că este fericită, momentan sunt încă no.1 pentru ea, dar și EU SUNT FERICITĂ. E drept că-i greu să mai și muncești, când ai un perpetuum mobile din ăsta de 5 luni în zonă, dar prefer să o iau uneori mai încet cu munca și să apuc să mă joc cu ea, să o mângâi și să o iubesc.

Peste 2 săptămâni ne întoarcem la Densuș. Cu inima ușoară și plină de bucurie. Acolo am ales să ne botezăm copilul. E, pentru mine, un gest simbolic (deși ideea nu este a mea): revenim acolo, acum când suntem departe de ce s-a întâmplat în urmă cu 5 ani. Suntem sănătoși, ne merge bine, suntem mai fericiți ca oricând.

Au trecut 5 ani din iulie 2009 …

Orice share ajuta. Multumesc.
Share on Facebook
Facebook
Pin on Pinterest
Pinterest
Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin

5 Comments

  1. Laura

    Frumos! Ma bucur pentru voi. Poate pui si o poza de la botez dupa…
    Si fain ca ai lucrat la Guerilla. Noi inca ascultam

  2. Ceea ce aud de la tine mă bucură teribil. Asta înseamnă că tot ceea ce se întâmplă în viață, se întâmplă cu un anumit scop. Scop pe care de cele mai multe ori nu îl deslușim decât peste timp. Aveam nevoie de această doză de optimism 🙂

  3. Frumos. Felicitari. Asta-i unul dintre avantajele freelancing-ul… poti lucra de oriunde ai curent si net… sau macar semnal bun pe telefon, de cand ne-a dat D-zeu 3G 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.