Tu de ce ai emigra(t)?

15
588
views

Eram încă la începutul carierei de radio, când secretara noastră a plecat în Canada. Mi se părea că este un fel de extraterestru, care lasă totul în urmă și pleacă atât de departe.

Au urmat apoi prieteni și rude, plecați unii de sărăcie, alții că au prins ocazia (ca noi cu Loteria Vizelor), că s-au săturat de mizeria din sistem (medicii în special), că au dorit pentru copiii lor un viitor mai bun.

Am plecat prima dată serios din țară în 2010, când am stat 6 luni în New York.

M-a dat complet peste cap treaba asta, am revenit în țară ruptă pe din două. Mă atașasem de prietenii din tinerețe ai lui Mr.Dojo, deveniți și prietenii mei, și mă îndrăgostisem lulea de orașul respectiv.

Au urmat alți doi ani petrecuți jumătate la noi, jumătate la ei, cu dor de familie când eram în State și dor de prietenii de acolo, când eram aici.

Încă nu ne gândeam serios să plecăm de tot, pentru că nu puteam rămâne decât ilegal și nu aș fi acceptat așa ceva. Spuneam că doresc să intru în țara aia ca rezident conform regulilor, pe ușa din față și cu fruntea sus.

De asta am și refuzat ideea de a naște în NYC, pentru că, dacă era ca fie-mea să studieze la universitățile lor, o putea face și pe calea mai grea, dar corectă.

Am pus ideea de a ne muta peste ocean pe ochiul din spate al aragazului și ne-am văzut de ale noastre.

Am mai avut fiorul plecării după 2 luni petrecute în Spania, în zona Malaga, la cumnații mei. Dacă nu ar fi dorit partenerul de viață să-și pună în aplicare o idee de business în România, acum eram fluentă în spaniolă.

Senzațională și zona respectivă, climă exact pe gustul meu, dar nu a fost să fie.

Am cogitat pentru prima dată că unii au noroc să trăiască într-o asemenea locație, în timp ce eu mă distrez cu gerul iernii și jegul din Timișoara. Deh, atât noroc am avut. Putea să fie și mai rău, să mă fi născut în Siria, nu?

În toți anii aceștia am pierdut prieteni și neamuri pe bandă rulantă.

Încă mi se părea că nu sunt toți cu țiglele pe casă, mai ales cei care nu plecau de foame, dar încep să le înțeleg motivele, pentru că la o lună depărtare de mutarea noastră peste Ocean, încep să realizez că poate e mai bine să începem de la zero, decât să mai stăm pe aici.

Dacă tot încercăm să căutăm motivații pentru plecare, iată de ce cred că noi facem totuși acest pas:

Mi-ar plăcea să trăiesc într-un oraș frumos

Nu sufăr de fals patriotism, mai ales că am văzut destule locuri în lumea asta, așa că voi spune clar: Timișoara este tot mai urâtă. Este murdară, calitatea aerului este infectă, ce se mai face nu se întreține (mă gândesc acum la Parcul Copiilor, care arăta acum câțiva ani ca din povești și care acum are cam toate jocurile vechi distruse. Da, au apărut chestii noi, probabil se fac bani murdari mai ușor din cumpărat, decât din reparat chestii vechi).

Dat fiind locul în care ne mutăm, New York, este clar că nu e nicio posibilitate de comparație. Văd centrul Timișoarei în 30 de minute, în NYC am găsit zeci de locuri interesante și încă nu le-am văzut pe toate.

Și dacă mă mutam în Croația (că și acolo dorim să ne mutăm în fiecare an, când mergem în vacanță), tot aveam mai multe de văzut. Spania nici nu intră în discuție, am avut acces din zona respectivă la multe atracții, chiar fără să umblăm zeci de ore pentru ele.

Pentru cei care-mi amintesc că nici New York nu e perfect, o știu bine, am stat 18 luni acolo. Nu vom locui în Manhattan, acolo unde sunt zgârie-norii, că e ca și cum ai locui pe pista de aterizare/decolare a unui aeroport. Vom sta probabil în Queens, într-o zonă extrem de liniștită, ideală pentru a-ți crește copilul.

Șanse reale la o educație decentă

Nadia poate răzbi și din România, așa cum au făcut-o destui copii, dar, dacă se poate să-i ofer ocazia de a accede din interiorul sistemului, o fi mai bine.

În topurile universităților din lume România e undeva la 500. Universitatea la care am studiat eu (de Vest din Timișoara) nu știu dacă intră în top 1000. Este corect, sunt profesori senzaționali, care fac treabă (am și asemenea exemple) dar și sunt multe loaze care predau după materia de acum 50 de ani.

Mă uit la noile generații de profesori, ingineri, psihologi și economiști și mă rog să nu am de-a face cu ei vreodată.

Este aproape sigur că nu-mi voi permite să țin fata la Harvard sau la MIT; ar ajunge acolo doar pe bursă sportivă (dacă se ține de antrenamente și e chiar excepțională) sau pe bursă de studii. Altfel, o universitate de stat fără pretenții va fi ce-i putem oferi. Chiar și așa, va fi într-o poziție mult mai bună decât la noi.

Instabilitate economică și politică

Am firmă de 12 ani, plătesc taxe și muncesc cot la cot cu soțul să ne creștem copilul. În ultimii 2 ani situația a scăpat complet de sub control.

Contabila nu mai ține pasul cu noile impozite și idei venite de „sus”, plătim tot mai multe taxe pentru nimic, nu știu din ianuarie ce ne mai așteaptă și cum să mai fim la zi cu totul.

Nu stau să fac politică în mod normal, că am și altceva mai bun de făcut, dar ce urmăresc mă sperie deja. Și va fi din ce în ce mai rău, dacă nu apare vreun Superman să-i pună la punct pe unii. Sau un Țepeș, dacă vrem să ne păstrăm referințele istorice naționale.

Poza asta este ilustrativă. În afară de Președinte (care are deja multe păcate la activ, dar pe care l-am ales, recunosc), restul indivizilor ar avea un loc mai bun la pușcărie și la liceul seral probabil. Sau la casa de nebuni.

Din păcate ei îmi reprezintă țara și, chiar mai grav, ei decid viitorul copilului meu.

Nu sunt împotriva țării mele

Mai avem 30 și ceva de zile, până vom deveni români în SUA. După cum povesteam cu Mircea, vom fi mereu europeni/români. Nadia probabil se va americaniza ușor, împlinește 5 ani acolo, deci va crește cu ei în țara lor.

Spre deosebire de alții, nu plecăm cu uși trântite, nu renunțăm la naționalitate, nu ascundem că suntem români.

România în sine e o țară faină, să zic și eu ca bănățenii. Are locuri frumoase, le vom mai aprofunda în anii următori. Are și oameni buni și idioți, ca orice țară din lumea asta.

Se întâmplă doar că la 100 de ani ai ei să piardă în mod accelerat tot mai mulți cetățeni, care refuză să pună viitorul copiilor lor în mâna unor indivizi certați cu legea și cu bunul simț. Mă uit în jur și tot mai multă lume pleacă. Iar cei care încă nu își fac bagajele, încep să se gândească la asta.

Acum aproape 20 de ani credeam că sunt nebuni cei care pleacă.

În 2018, la final, realizez că tot mai mulți cunoscuți scriu de pe alte meleaguri și cei rămași nu se mai gândesc că e o nebunie să pleci din țară.

Iar faptul că paricopitatele de prin ministere caută modalități de a lega de glie românii care au mai rămas, mă face să gândesc că au pierdut clar contactul cu poporul lor.

Lumea nu pleacă de bine din țară și, decât să rezolvi problemele respective și să încurajezi oamenii să rămână și o parte din diasporă să revină în țară, mai bine încerci să încui ușa. Tipic pentru clasa noastră politică!

Nu am nicio urare speicală pentru 100 de ani de România.

Doar să fim sănătoși și să ne găsim fericirea unde se poate, în țară sau în afara ei. Și să reușim să punem oameni decenți la conducerea ei, deși mă îndoiesc tot mai mult că se poate.

15 COMMENTS

  1. Am emigrat din mai multe motive iar banii sunt cel mai mic dintre ele.

    Sunt în Londra de mai bine de 3 ani și unele motivele emigrării sunt: societatea, oportunitățile, progresia în carieră, stilul de a fi al oamenilor. Într-un fel ești tratat la muncă în România și în alt fel în UK, unde lucrez ca front-end dev și, în 2 ani, am trecut de la junior la senior (nu fără multă muncă, țin să precizez).

    Aici simți că banii care se duc pe taxe contribuie la un bun comun și că ești apreciat iar oamenii sunt, în genere, politicoși.

    Am scris despre experiența în Londra pe blogul meu și chiar am făcut și un podcast unde explic chestii de viață, sfaturi de muncă, diferențe între România și UK. Shameless plug, dar sutn sigur că rezonezi cu ceea ce zic în podcastul meu – https://manuelcheta.ro/2018/11/28/podcast-un-roman-in-londra-ep-58-brexit-est-europeni-bombe-artizanale-si-terorism/

    Succes și mai scrie, te rog, despre NY. Vom vizita și NY în anii viitori, așa că vreau să știu mai bine despre locul respectiv din timp 😀

    • Manu, bine ai facut ca te-ai dus si voi sta sa studiez articolele/podcast-uri, imediat ce prind ceva timp. Despre NYC voi scrie, clar, ca vor fi multe de zis. Inca mai am articole nescrise de cand eram turist, acum, ca voi locui acolo, sigur voi avea ce sa comentez 😀

  2. Noi suntem in State de 5 ani si 5 luni. Pot spune ca am plecat asa de scarbita de Romania, incat ziceam ca nu voi mai vorbi niciodata limba, decat cu mama, caci ea nu stie engleza. Nu am plecat de foame, parerea mea e ca in ultimii ani nu au prea mai plecat din tara cei lipsiti de resurse materiale, ci dimpotriva, emigrarea fiind costisitoare.
    Ce pot spune dupa tot acest timp este ca de multe ori am gasit si aici tot o Romanie, dar in limba engleza. In rest, nicio diferenta.
    Sigur, unele “lucruri” functioneaza ceva mai bine, daca faci o reclamatie, ai ceva sanse sa primesti o rezolvare favorabila, iti poti plati taxele on-line, nu esti nevoit sa stai la coada sa platesti curentul. Dar, accesul la educatie de calitate si medici care stiu ceva este foooooarte costisitor. Functioneaza foooarte bine sistemul clientelar si pupincurismul. E saracie mare si mizerie in Romania, am fost prin multe sate si orase, din 42 de resedinte de judet am vizitat 38, dar ce saracie, mizerie si criminalitate crescuta e si aici, in anumite zone, te vor face sa zici ca esti intr-un teatru de război. In plus, problema armelor e una reala. O colega si-a pierdut copilul in atacul armat din Parkland, in februarie, nu cred ca va mai fi vreodata zdravana la cap. Oricum, una peste alta, ca o concluzie si sfat, desi nu mi l-a cerut nimeni, nu plecati cu asteptari. Luati totul asa cum vine, nu faceti comparatii pe cat puteti, pregatiti-va pt a ignora discriminarea, oricat de bine ai vorbi engleza vei avea accent, sunt multe diferente culturale, puneti la ciorap cat mai multi bani, si vedeti cum puteti obtine asigurari bune de sanatate. Daca ai nevoie de un banal antibiotic, vizita la medic te poate usura lejer de cateva sute de dolari. Inteleg ca aveti prieteni, va vor ghida, stiu ca NYC e diferit de Florida, stiu ca e greu sa crezi ce spun altii pana nu o simti pe pielea ta, stiu ca fiecare are experientele lui, dar, cel putin pt inceput, America e a dracului de dura. Eu nu cred ca as mai veni, daca ar fi sa dau timpul inapoi, dar nu pot sa nu recunosc ca a fost si este o experienta care m-a omorat si inviat de mai multe ori. Nu voi mai fi niciodată la fel si sunt recunoscătoare pentru ce am descoperit despre mine, despre noi *my husband included. Succes!

    • Acum nu prea mai pleaca lumea de foame, pleaca de scarba. Emigrarea, asa cum spui, este costisitoare, dar cred ca va merita efortul. Din fericire in NYC nu e atata libertate cu armele si vom sta intr-un cartier foarte calm. Stiu ca sunt probleme de criminalitate, sper doar sa nu ajungem in mijlocul evenimentelor de genul asta 🙁

      Am stat 18 luni acolo, nu avem asteptari senzationale, dorim doar intr-o prima faza sa punem fata in scoala si sa incercam sa facem ceva acolo. Vom vedea in viitor daca ramanem de tot, daca revenim in tara, daca plecam altundeva etc.

      • Ma bucur sa aud, mi-as fi dorit sa stiu si eu mai multe inainte sa plec. Nici noi ne ne vedem imbatranind aici. Europa, daca o mai exista asa cum o stim noi, ne surade mai mult. Imi doresc sa citesc despre viitoarele tale experiente si poate ne vom si cunoaste intr-o zi. Noi iubim NYC-ul, mergem cat de des putem acolo, poate coborati si voi vreodata in FL. Februarie-martie sunt de vis. Ș-apoi veniti de la Timisoara, orasul studentiei mele, pe care l-am iubit enorm candva, deci musai sa schimbam impresii.

      • Adina, iti dai seama ca ne vedem cumva, ar fi si culmea sa nu, mai ales daca zici ca mai ai drumuri prin Marele Mar. Numa’ dai de veste si iesim la o poveste. Am fost in Fl acum niste ani doar 2-3 zile si mi-a placut enorm. Nu mai avem prieteni in zona aia, dar probabil tot vom face niste incursiuni, imediat ce incepem sa ne dezmortim un pic financiar 😉

  3. Spui adevaruri triste, Ramona. Ferice de voi ca sunteti tineri si puteti pleca. Noi, cei trecuti de 60, nu mai avem aceasta optiune. Poate copiii nostri.😔

    • Eu am 40, consortul 51 de ani. Avem un copil mic, nici 5 ani. Daca vei dori sa pleci, nu vad ce te poate opri. PLus ca din fericire nu e doar America, sunt destule destinatii in zona noastra chiar foarte misto 😀

  4. N-am plecat in Canada cu cei mai buni prieteni ai mei din facultate pentru ca de-abia murise tata. Si-poi, prinsa intre pomeni, colive la cimitir, clasele primare ale fie-mii, si alte nenorociri abatute pe capul meu, n-am mai plecat deloc. Am avantajul ca lucrez pe net si n-am un sef mai prost ca mine, ca altfel nu stiu daca as fi rezistat.
    Dar mi-am promis mie insumi ca, in secunda doi dupa ce termina fie-mea facultatea, eu ii fac bagajul si-o urc in avion. Pentru ca Romania, din pacate, e in moarte clinica si are slabe sanse de resuscitare.

    • Of, doamne, imi pare rau sa citesc ce scrii. Eu am piedut-o pe Mama Ana anul trecut, la 2 saptamani dupa ce am aflat ca am castigat la Loterie. Nu i-am spus nimic, pentru ca nu eram sigura (trebuie sa treci totusi de interviu) si nu doream sa ii amarasc ultimele zile de viata. Intr-un fel probabil a trebuit sa plece ea de aici, ca sa pot eu pleca mai departe cu copilul meu… cine stie.

      Prunca ta sigur se va descurca minunat oriunde, daca este cu minte la invatat (si ceva imi spune ca asa si este). Noi, desi ne descurcam bine aici, incercam totusi sa plecam, poate ii va fi mai usor fetei pe termen lung. Ca noi ne-am cam trait traiul si ne-am atins potentialul.

  5. Sunt curios: cum veti face tranzitia afacerii peste “balta”? Adica stiu ca tu lucrezi pe net oricum insa nu stiu cu ce se ocupa sotul.

    • Nici eu nu stiu ce-om face, incerc sa ma infig cu web designul, normal. El probabil se va alatura prietenului nostru in startup-ul lui, dar nu stim inca. Oricum, si daca ma pun casiera la Trader Joe’s si tot e OK, atat timp cat tin fata in scoala si la tenis. Cand n-om mai putea, ne intoarcem 😀

      • In orasele mari costurile cu chiria sunt mult mai mari si in consecinta viata e mai grea pentru cei cu joburi slab platite sau asa numitele survival jobs. In plus in survival jobs ai o concurenta (foarte) puternica cu mexicanii si cei fara acte legale. In job-uri medii si inalt calificate e mai bine si concurenta e mai ok pentru ca esti legal si ai drepul sa lucrezi. La partea negativa as adauga si varsta mai inaintata, cel putin a sotului. La partea pozitiva ar fi ca societatea americana e una foarte deschisa si nu conteaza de unde esti, ce ai fost inainte, etc. Am niste prieteni care au emigrat pe la 43 de ani. In cativa ani ea a ajuns Senior Manager (job de peste $100K) plecand de la baza.

        Eu am plecat in 1999 cand dupa ce mi-am dat seama ca timpul trece si lucurile nu se schimba (mai) deloc. Dupa ce am luat primul job pe o pozitie “intermediate” si castigam mai mult intr-o zi cat intr-o luna in Romania am zis ca mi-a pus D-zeu mana pe cap.

        Ideea e ca cu cat pleci mai devreme ai timp mai mult de adaptare si atunci cand esti mai tanar ai un standard mai redus, te multumesti cu mai putin etc. Eu te-as sfatui sa uiti ca ai o solutie de rezerva (a te intoarce inapoi in Romania) si sa perseverezi, sa tot incerci. In final ceva o sa iasa si apoi nimeni nu a murit de foame nici in America si nici in Romania.

        Mult succes

  6. Pot spune ca subscriu maxim la faza cu instabilitatea. Nu doar politica, ci si administrativa; merg mana in mana. Apropo de exemplul Timisoarei, faptul ca nu-i foarte intretinut parcul copiilor nu mi se pare asa naspa.

    Insa mi se pare maxim de nasol ca Openville arunca cu praf de pe santierul lor de 1-2 ani incoace, si tot arunca, si nici dracu nu-i plezneste peste manute. Au pus perdea de copaci de ochii lumii, dar praful tot curge prin toate gaurile, si ne umple casele+plamanii. NEPI cand construiau mall-ul din Sagului au preferat sa plateasca N amenzi date de garda de mediu, mi se pare, decat sa reduca ritmul constructiei. Or, intr-o tara in care legile n-au “dinti” ca sa-i muste pe bune pe astia, nu vreau sa traiesc pe termen lung. Sa nu mai vorbim de dezastrul cu despaduririle, cu lipsa de planificare urbanistica din toata tara… efectiv in 10 ani n-o sa mai ai unde sa te muti.

    Acesta a fost si motivul din care mi-am dat check out din relatia cu Romania: faptul ca nu am incredere in generatia urmatoare de politicieni si administratori. Ori sunt corupti ori sunt prosti de bubuie, iar putinii care incearca sa faca ceva bine se lovesc de rezistenta populatiei.

    • Toti isi baga picioarele. Si Continental cu mirosul lor si Openville cu praful etc. Este debandada cam peste tot. Nu zic ca o fi ideal unde mergem, ca nu exista asa ceva, dar poate o fi mai bine.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.