Câteva scurte despre COVID-19

„Ai auzit despre virusul din China?” Mă întreba vecinul chinez acum aprox. o lună. Maică-sa locuiește în Shanghai și de atunci stă mai mult acasă. Nu sunt la curent dacă este o carantină „forțată” sau nu, dar fiul i-a spus de pe atunci să-și ia provizii de mâncare și să nu plece din casă.

Știu, este doar o gripă mai specială. Știu, statisticile spun că suntem în siguranță, nu contează că mai moare câte un babalâc.

Singura problemă este când acest babalâc este de fapt un membru de familie sau un cunoscut drag. Atunci statistica asta nu mai este atât de relaxantă. Cam la fel și cu zborurile aeriene care sunt super-sigure. Asta până nu ești tu într-un avion care se prăbușește, pentru că încetează să mai fie funny.

„I have friends back home, you know. And they lost someone to the virus …”

Tot vecinul meu chinez.

Mi-a spus asta azi-dimineață, într-o engleză mai puțin coerentă. Dar am înțeles … Sunt oameni care mor din cauza acestui virus. Oameni care, altfel, ar mai fi trăit luni sau ani. Dar i-a ucis COVID-19, care știm, e doar o gripă.

Dar săpun nu cumpără nimeni?

Există o apentență suspectă a românului de a face mișto de .. români. Hai să nu mai cumpărăm mâncare, să golim rafturile de săpunuri. Și încă o imbecilitate – de cărți.

De ce se fac stocuri de mâncare și nu de săpun sau … de cărți?

Pentru că nici săpunul și nici cărțile nu sunt comestibile. Pentru că orice familie normală la creierii capului are săpun și detergent prin casă. Probabil și câteva sute de cărți. Pe care nu le poți mânca, însă, dacă Glovo nu mai aduce prânzicul acasă și pizzeria de la colț s-a închis.

Este mai normal să faci ACUM niște cumpărături, decât după ce se dă alarma și probabil sunt și mai mulți bolnavi prin jur.

Pentru că, dacă ai de ales între a fi bolnav / mort (sau a aduce în casă un virus deosebit de „simpatic”) și a sta pe cuptior în loc să rupi magazinele în două, sper sincer că vei dori să reduci pe cât posibil șansele de a te expune. Și atunci tu, prostul ăla de și-a luat conserve pe o lună, ai șanse de a ieși o idee mai puțin șifonat.

Cât de tare să ne stresăm?

La mine aici în sat cică nu prea sunt cazuri.

Nu este nicio isterie mediatică, privim, ca și KWJ, cu îngrijorare. Dar ne facem și noi gânduri și mai luăm câte un borcan de zacuscă. Nimic special, oricum avem mâncare pentru o lună cel puțin, la cât de fomiști suntem toți în casă.

Dar nu suntem amuzați și nici relaxați.

Avem familia în România. Avem prieteni acolo și-n Italia (da, pentru că dracu nu doarme, exact în zona Milano, unde ar trebui noi să aterizăm la final de iunie pentru cele 2 luni de vacanță europeană).

Știm că e vorba de zile probabil până vine bucuria și în New York. Știm și că autoritățile (o idee mai răsărite decât cele din România, dar nu exagerat de senzaționale) vor fi clar depășite de o situație reală de criză.

Rămâne să vedem ce se va întâmpla.

Să ținem cont de recomandările celor mai pregătiți în acest domeniu și să sperăm că, după ce trece nebunia, vom rămâne doar cu poveștile astea, stresul și cămara plină.

Până atunci îl întreb pe vecinul despre mama lui. Sper să fie bine, nici nu-mi imaginez ce este în sufletul lui. Este la mii de km depărtare și, chiar dacă ar dori să meargă acasă, nu mai are cum.