Physical Address

304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124

Daca nu te implici, taci din gura …

În fiecare an, cam pe vremea asta, e isteria Let’s Do It România. Zic isterie pentru că evenimentul în sine smulge atâtea articole contradictorii de parcă e vorba despre scoaterea concediului maternal de tot sau eutanasierea ţiganilor, deci chestii mai arzătoare, nu aşa.

Dar nu, este vorba despre o iniţiativă ANUALĂ de curăţire a cocinei pe care o numim cu drag România, cocină, pentru că este populată de specia porcus înpuţitus românus, adicătele gunoiul de om carpato-danubiano-pontic repetent la ăia 7 ani de-acasă.

Că io ştiu că într-o familie de oameni decenţi de pe la 4-5 ani începi să-l rupi pe ăl mic în poveţe despre cum să nu arunce resturi pe jos. Nu, faptul că nu găseşti coş de gunoi nu înseamnă că poţi arunca pe jos. În cartierul meu, culmea nu chiar periferic, nu găseşti coş stradal decât dacă-l plantezi tu acolo, pe sănătosul principiu “coşuri la tot pasul în Centru, în rest fiecare cu aia a mă-sii”. Asta însă nu mă face să arunc resturi pe jos. Le aduc acasă şi le duc cu gunoiul. Că, vezi doamne, vreau să am oraş curat.

Revenind la discuţia iniţială … anual se adună o gaşcă de oameni, de fapt mai multe, pe judeţe şi oraşe, oameni care DONEAZĂ timp şi curăţă după vitele amintite în paragraful cu numărul doi. Care scurmă printre tampoane folosite, sticle cu tot felul lichide suspecte, mizerie, viermi şi naiba ştie ce mai găsesc pe acolo, în încercarea disperată de a face rahatul ăsta de ţară mai curat, după ce rahaţii cu ochi îşi bat joc de ea.

Da, este o idee aprox. inutilă, în ideea în care 99% din populaţie este probabil îndobitocită de prostie şi sărăcie. Sau un procent pe acolo pe undeva. Este aprox. inutil pentru că în fiecare an e la fel, pentru că nu avem justiţie ca lumea, nu avem poliţie etc. Avem şmecheraşi de teama cărora tremură cu toţii, avem părinţi la fel de cretini ca şi copiii lor lipsiţi de educaţie, că pe OTV nu se predă ‘cultură civică’, iar noi în general suntem un popor care nu prea le are în domeniul ăsta.

Şi totuşi este o acţiune FRUMOASĂ, pentru că adună oameni cu un scop, pentru că măcar o perioadă locurile curăţate arată civilizat şi mai respiră natura asta pe care o siluim în fiecare zi. Pentru că au un scop frumos, pentru că sensibilizează. Măcar un om să fie schimbat de o echipă şi am câştigat ceva.

Şi cel mai important este că şi copiii implicaţi acolo ajung să gândească altfel. Nu cred că, după ce au ‘salahorit’ prin jeg şi scârboşenii, fetele Ninei vor arunca mizerii pe stradă. Nu ştiu de ce, dar tare cred că micuţele (şi alţi copii implicaţi) au învăţat ce înseamnă MUNCA de curăţenie după o populaţie de vite şi cât de frumoasă este natura, după ce ne îndepărtăm gunoaiele din ea.

Nu aştept miracole, dar ştiu că în fiecare an acţiunea are loc cu precizia unui ceas. Că în fiecare an se strâng gunoaie, gunoaie care nu rămân să mai putrezească alţi 20 de ani prin cine ştie ce locuri.

Au fost o groază de acţiuni pe bloguri şi nu doar. O groază de cauze. Oameni bolnavi, oameni pe moarte, natură, animale etc. M-am implicat în unele, altele mi-au scăpat. Unele nu m-au interesat sau nu am avut timp / bani, poate nu am aflat în timp util. Dar niciodată nu am scris că este irelevantă o cauză, niciodată nu am batjocorit oameni care se dedică ei, chiar dacă nu am timp sau chef să o iau în seamă. Este o chestie de minim respect să nu-ţi baţi joc de chestiile în care alţii cred. Este un lucru pe care noi românii trebuie să-l deprindem. Da, respect se cheamă. Şi bun simţ i se mai spune. Sau, dacă doriţi altfel, delicateţe. Să nu ne batem joc de ce alţii doresc să facă.

Dacă nu ai bani, chef sau timp să te implici, taci. Dacă poţi să scrii şi să promovezi, deja ajuţi. Dacă nu merge nici aşa, scrie despre trafic, bani, OTV. Bate-ţi joc de ce doreşti tu, dar nu de nişte oameni care FAC CEVA, nu doar dau din taste. Zic şi io …

Daca ți se pare interesant, un share ajută mereu. Mulțumesc.
dojo
dojo

Fost om de radio, transformata in karatista si apoi web designer. Am o firmă de online marketing si mi-am redeschis un webmaster forum.

Articles: 1761

24 Comments

  1. […] edit: Dojo a punctat chiar mai bine. window.fbAsyncInit = function() { FB.init({appId: […]

  2. Exista oameni care scriu de rau de initiativele astea??? Serios??? :O Cred ca am devenit ca gasca in apa, sunt imuna la venin, nici macar nu-l mai vad!

  3. Si ceva tip romanesc. Am trecut pe langa o padure unde stateau adunati cativa zeci de saci cu gunoaie stranse. Iar cainii zonei umblua linistiti si rupeau sacii. Am oprit masina si am aflat de la cetatean ca abia joi trece masina de gunoi ca sa ii ridice. Pana atunci … se imprastie la loc. Ma doare sufletul …

  4. SAY WHAT?

    adica daca mi se pare ceva inutil sa nu rad de cei care fac chestia aia, doar pentru ca ei cred? Fundamentalistii cred. Aia care arunca hartia pe jos cred ca ii sta bine hartiei sa steie pe jos. Ala care asculta manele crede ca asa trebuie.

    Aide bre dojo. Doar pentru ca tu crezi in asta, inseamna ca toti trebuie ori sa taca ori sa se implice?

    • Mi se pare inutil sa strang bani pentru un tratament de cancer, pentru ca nu sufar de asa ceva. Sa fac misto de cei care se implica? poate ti se pare inutil sa se stranga bani pentru copii cu malformatii. Scrii articole in care sa-ti bati joc de efortul celor carora le pasa? Daca nu te intereseaza situatia bolnavilor de Alzheimer, nu te iei de cei care incearca sa faca ceva. Mi se pare o chestie de minim bun simt. Nu cred sau nu am timp sa ma implic? Imi vad de ale mele. Sunt convinsa ca avem destule chestii de batjocorit, nu oameni care se implica in ceva pentru a face bine.

      • daca eu vad in grupul celor care se implica in X un set de naivi fara prea multa activitate acasa, care fac acel lucru pe motivul ca “Sa se simta bine model laba virtuala”, care este motivul pentru care ar trebui sa tac?

        Cenzura asa incepe. “negrilor nu le place aia” “femilor nu le place ailalta” “alora de la LDR nu le place sa faci misto de ei”.

        Din punctul meu de vedere, nici macar nu “fac misto” de ei. Mai ales ca cea mai buna prietena a mea din timpul liceului, face asta la nivel “profi”. Doar carcotesc de pe margine. Si imi cer scuze, dar dreptul la carcoteala este un drept fundamental al umorului.

  5. Ne-am obisnuit sa spunem “asta e Romania!” Avem oameni cu initiativa, oameni care respecta si sunt respectati! Pacat ca ne lovim de birocratia asta de 2 bani si de lacomia unora. Eu chiar cred ca avem oameni valorosi, dar oamenii valorosi sunt cei care nu cauta sa ajunga la putere, nu cauta conducerea! Acolo ajung doar cei lacomi!

  6. initiativa e buna,dar pacat ca nu gunoiul propriu zis ar trebui curatat prima data,ci GUNOAIELE,adica oamenii astia care ne conduc tara,daca o mai putem numi tara..

  7. Da-mi voie sa nu fiu chiar de acord cu tine. Nu stiu de pareri vehemente anti Let’s do it ai citit tu, dar, si de-ar fi asa, cred ca totusi dreptul la parere apartine tuturor. Asa cum am mai spus si la mine pe blog, personal, apreciez ceea ce fac cei implicati in campanie, gestul lor este foarte fumos, dar, din pacate, nu poate trata decat efectele maladiei. Campania aceasta are ca obiectiv efectul…nu rezolva problema, ci aduna mizeriile problemei. Problema e ca nu avem mentalitatea necesara care sa ne spuna sa nu mai aruncam pe jos gunoaiele ci in cos. Si, pentru ca in educatie nu mai sper asa mult, cred ca as aprecia o actiune care sa impuna disciplina in sensul asta…da, nu suna bine, dar asa sunt eu, mai drastic 🙂
    Dincolo de partea buna si de apreciat a campaniei, desi admir ideea, mobilizarea, munca si timpul daruit de cei care participa, recunosc ca sunt mai suspicios de felul meu si, desi convins de buna-credinta a celor implicate, banuiesc la unii si o dorinta de a fi perceputi ca parte a miscarii, prin postarea de poze si statusuri de la eveniment, in mod exagerat, cam pentru propria “reclama”. Sunt multi care fac asta pentru a promova miscarea si a mobiliza cat mai multi oameni, dar sunt si din pentru care motivatia nu e asta…Bine, nu inseamna ca gestul participarii e mai putin frumos sau apreciabil, pentru ca motivatia nu e intotdeauna “curata”.
    In fine, lasand detaliile deoparte, ideea ca “Daca nu ai bani, chef sau timp sa te implici, taci” este una deloc în acord cu spiritul liber si direct de care dai dovada, asta fiind ceea ce eu apreciez in mod special la ceea ce scrii. Indiferent care e tematica in discutie, nu se face sa impui cuiva tacere, chiar si daca spune prostii, asa cum tu scrii pro si contra ce consideri de cuviinta, asa au dreptul s-o faca si altii, nu zice nimeni sa fim de acord cu ei, dar fiecare isi arata de fapt propria masura si adevarata fata dandu-si cu parerea despre ce vor, despre ce aud, despre ce vad, despre ce scriu altii…

    • Exista o diferenta intre libera exprimare si lipsa de bun simt, acolo incerc sa ajung. Iti mai dau un exemplu: pe un alt blog o fata promoveaza cazul unei copile de 3 ani fara mana dreapta. Are brat/antebrat si un ciot. Iti dai seama ce ‘succes’ va avea copilul asta in viata si ce apelative frumoase va aduna.

      Ei bine s-au gasit cretini, ca nu le pot spune altfel, sa spuna ceva de genul ‘si ce daca nu are mana, altii mor’. Puii mei, daca nu iti pasa de amarata aia, taci dracului din gura.

      Ti se pare ‘libertate de exprimare’ sa ii spui unui om PE SITUL LUI, despre o campanie IN CARE CREDE, ca e de rahat campania si oricum is altele mai importante? Ca mie nu mi se pare.

      Am inteles ca am iesit dupa 50 de ani de comunism cu dorinta de a ne exprima liber, dar, cand asta inseamna sa jignesti sau sa ranesti gratuit, e tampenie si lipsa de respect.

      In ceea ce priveste ‘laudatul’ ca s-au implicat, iarta-ma, dar iar ai un raspuns tipic romanesc. Cui ii pasa ca se lauda? Bine fac. Eu am frecat buha toata ziua respectiva (bun, am muncit la forumul ala lu’ peste, ca altfel foarte probabil bagam ceva gunoi in sac si eu), in timp ce oamenii astia au strans jeg dupa alti romani de-ai nostri.

      Da, sa se laude, ca au cu ce. DUPA EI SE VEDE CEVA, chiar si cateva saptamani. Dupa noi nu se vede nimic, ca suntem prea smecheri sa ne implicam.

      Esti un tip prea misto sa cazi in romanisme din astea ieftine. Ca ala face si se lauda etc. Daca ne-am implica mai multi, am rezolva si mai multe chestii, dar noi comentam de pe margina in timp ce altii muncesc si o mai iau si peste bot 😀

      • Dupa ei se vede fix asa a doua zi: maidanez (adolescent dupa dimensiuni) incercand sa capseze cu caninii un pachet de tigari. Pe care nu cred ca l-a sutit de la proprietar. Mai ales ca erau destule alte chestii aruncate pe jos. Asta am vazut eu a doua zi dupa ei.

        LDIR trebuia facut altfel. Cu ranga. Ai aruncat gunoi pe jos, ti-am spart ranjetul.

  8. eu am obosit anul trecut sa incerc sa le deschid ochii celor deranjati de LDIR…

    succes, Dojo 🙂

  9. Mă bag și eu la final, pentru că anul trecut am intrat în tabăra celor sceptici. Nici anul ăsta nu sunt în cealaltă, dar mi se pare inutil să mai scriu despre asta.
    Aș vrea să facem o diferență din start:
    – există idioți care simt nevoia să se dea deștepți jignind diverse inițiative, la modul expus de tine în exemplul cu fetița
    – există alți oameni care nu se implică din diverse motive: nu cred în acel hei rup, nu le pasă, consideră că au altceva mai bun de făcut.
    Nu văd de ce trebuie să le închidem gura celor din categoria doi? Nu pentru că de aia s-a murit în decembrie, bla, bla, ci pentru că din dialog se naște progresul. Cică.
    Așa cum scriam și eu anul trecut, eu nu cred în astfel de acțiuni la acest moment în România. Pentru că acel segment de populație căruia vrem să-i batem obrazul cu o floare, îl are suficient de gros încât să nu simtă nimic. Obrazul ăla trebuie bătut cu biciul. Iar atâta vreme cât biciul nu se folosește din motive populiste în România, acțiuni de genul LDIT nu sunt decât cărat apă cu ciurul, la fel cum acțiunile de strângere a maidanezilor sunt frecție la picior de lemn atâta timp cât nu există o măsură de oprire a robinetului care-i aruncă pe străzi.
    Și nu mă poți acuza de ură față de animale. Dar mă poți acuza de ură față de animalele care fac gunoaie 😉
    Pe urmă, mai e un aspect care e trecut cu vedere în acest elan flower power. Acela că se adună gunoaie (și) din locuri în care e de datoria autorității, a firmelor de salubrizare s-o facă. Or, ăia bagă niște milioane în buzunare, avem regi ai gunoaielor, care contribuie la campaniile electorale din gros, la fel ca regii asfaltului, iar noi să le dăm exemple sămănătoriste despre ce frumos ar fi să fim civilizați și corecți. Nu, mulțumesc, dă-mi voie să nu fiu de acord cu asta.
    Mentalitățile se pot schimba în mai multe feluri. Felul ăsta e de prea lungă durată și fără sorți de izbândă atâta vreme cât nu e combinat cu biciul, dar pe bune. Părerea mea.

    • Am vazut multa lume foarte intrigata de aceasta campanie de curatenie. Ceea ce, personal mi se pare bizar.Sa recapitulam ce spun cei care sunt contra campaniei: ca de ce nu fac curat primariile, sau administratia parcului sau ca romanii ar trebui sa aiba mai mult bun simt. Da, de acord, toate astea ar trebui sa se intample. Dar nu se intampla. Si atunci poti sa stai si sa te plangi ca traiesti in romania fara sa faci nimic, sau poti sa dai o mana de ajutor la o campanie de curatenie generala. Poti, voluntar, sa faci ceva bun pt zona in care traiesti, pt tara ta, pt ceilalti, si pt tine in ultimul rand.
      Si asa cum zice si autoarea articolului, e o diferenta foarte mare intre exprimarea unei opinii libere si o jignire. Imi pare mai mult decat ciudat ca se intampla, nu atat sa vad oameni care nu cred in campanie, dar cat oameni care afirma sus si tare ca e o ipocrizie. Si in ultimul rand, faptul ca traim in democratie( si s-a luptat mult pt asta..si au murit oameni pt asta) nu cred ca da dreptul oricui la injurii si jigniri.Nu s-a luptat atat pt ca oricine sa poata afirma orice prostie, ci pt ca vocile care conteaza si au intr-adevar ceva de spus sa poata fi auzite.

  10. “Ti se pare ‘libertate de exprimare’ sa ii spui unui om PE SITUL LUI, despre o campanie IN CARE CREDE, ca e de rahat campania si oricum is altele mai importante?”

    DA.
    Multi oameni CRED in cauza lor. Si nu toate cauzele sunt bune/benefice/bla bla.
    2 ani la rand LDR? inseamna ori ca in primul an nu s-a facut corect ori ca mesajul a fost “murdariti ca vin prostii aia la anu si curata”.

  11. Aseara ma duceam acasa pe Gh Lazar (Tm); doua fete fiecare cu cate o punga de seminte mare in mana mergeau pe strada de vis-a-vis, mancand si scuipand semintele pe jos… ceva mai dezgustator… rar vezi.

  12. Mi se pare o nebunie sa critici niste oameni care au initiative de acest fel.Dar mai nesimtit mi se pare cand dupa ce au loc asemenea campanii , se strang gunoaiele, mizeriile aruncate peste tot…sa arunce iar,,,iar,,,ce nu vad cosurile de gunoi? le e greu, lene sa mearga cu ce au in mana pana la un cos de gunoi? e nesimtire mare sa faca asa ceva…Mai sunt si tampiti care se amuza cand e o campanie de acest fel in orasul nostru…parca sa faca in ciuda cuiva …unii strang gunoiul si altii in urma arunca la nesimtire pe jos ce apuca…
    Cum sa faci un comentariul de genul: ce daca nu are o mana”? daca ar fi cineva din familie, apropiat, un prieten comun …ar mai gandi la fel? daca ar fin in aceasta situatie ar mai gandi la fel? nu spun astfel fiindca ma confrunt cu situatie similara…nu…inainte de a fi in situatia asta ma implicam in campanii de acest fel de campanii si o fac si acum de cate ori e nevoie…
    Uffffffffffff…unde …spre ce ne indreptam?

  13. Eu as ajuta pe toata lumea. Oricand as putea fi eu in locul celor neajutorati. Oricand! Stiu ca nu se poate de aceea as incuraja initiatilele celorlalti de a da o mana de ajutor. Nu toti sunt in stare sa faca lucrul asta cu toate ca au toate posibilitatile. Orice gest, cat de mic.. e binevenit.

  14. Mereu suntem ocupati peste masura…dar se poate face loc pentru a face voluntariat macar putin.Ca e vorba de curatirea orasului, ca e vorba de altfel de voluntariat, totul e numai sa vrem.Acum doua saptamani am participat 4 ore la cratirea zonei de la Dunare unde au aruncat cei care au fost la plaja de toate…mi-am organizat treburile de asa maniera sa pot.De cateva zile in rezerv doua ore pe zi sa ajut o persoana care de curand este intro situatie de sanatate dificila(accident vascular) Nu sunt asistent de meserie dar am facut cursuri in cei 15 ani de cand ma ocup de fiul meu si am invatat multe.Invat familia diverse manevre necesare.

  15. Eu am un singur lucru de “corectat” in articolul tau. Let’s do it! nu este o actiune ANUALA! S-a pus foarte serios problema asta in momentul in care cei de la Bucuresti s-au decis sa organizeze si in 2011 aceasta actiune, pentru a evita fix aceasta confuzie, conform careia vom iesi in fiecare an sa curatam nesimtirea altora.

    Eu am facut parte din echipa de organizare in ambele editii si pot spune ca a fost o experienta intr-adevar benefica si frumoasa.

    Inca din 2010 s-a pus accent pe faptul ca Let’s do it! este mai mult o actiune de constientizare, decat o actiune de ecologizare propriu-zisa. Sper sa nu se organizeze si la anul, pentru ca si asa suntem mult, mult prea lenesi si am muri sufocati de gunoaie, asteptand voluntarii Let’s do it, Romania! sa vina sa le culeaga. 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.