Physical Address

304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124

Gata de 2013?

Dacă aș fi mai superstițioasă, nu aș sta chiar relaxată, când știu că vine un an cu număr de ghinion (măcar ultimele 2 cifre). Din fericire, că tot nu sufăr de chestii de genul respectiv, aștept cu interes următoarele luni. Acum aprox. un an, puneam pe „hârtie”, aici pe blog niște planuri pentru anul de se încheie. Raportez cu potolită încântare că sunt pe drumul cel bun. Nu mi-am împlinit chiar toate planurile, dar existența acestor „rezoluții” m-a forțat să fac niște eforturi.

Spre deosebire de mulți români, îmi place ideea aceasta de a face un mic studiu asupra a ceea ce ai făcut în ultimele 12 luni și niște planuri pentru perioada următoare. Planuri pe care eu cel puțin nu mă aștept să le împlinesc 100%, pentru că vorba aia, viața este ceea ce ni se întâmplă cât suntem ocupați să facem planuri, dar pe care le am în lucru și știu că doresc să le împlinesc.

Pentru acest an mi-am propus:

  • chestii financiare: să-mi asigur un anumit venit lunar şi să economisesc 15% cel puţin din tot ce ‘intră’. Să fiu mai cumpătată. Îs pe drumul cel bun, dar mai am derapaje
  • să am ZERO datorii (chestie ce se rezolvă prin martie-aprilie)
  • să mă operez la ochi
  • să fac renovări în casă
  • să deleg chestiile ce-mi iau prea mult timp şi să-mi creez o mică echipă
  • să lucrez organizat, să caut modalităţi de a creşte ‘afacerea’ şi mai mult
  • să dezvolt siturile organizat, să investesc, să diversific modalităţile de a face bani din ele

Am câștigat foarte aproape de ce mi-am propus. Nu am „salvat” chiar atât de mult, în condițiile în care ne-am trambalat din nou 6 luni în New York (zău dacă-mi pare rău), dar, da, am economisit și asta fac în continuare. Sunt ceva mai cumpătată, cu toate „derapajele” de care spuneam anul trecut. Culmea, încep să gândesc în termenii „nu am nevoie de asta, mai bine pun banii deoparte”, treabă deloc în ton cu structura mea sufletească de copil la 30 și ceva de ani.

În luna martie am terminat cu rata la mașină. S-au terminat 4 ani FOARTE GREI. Mă bucur că am dojomobilul pe care-l iubesc ca pe mașina drăguță ce este, dar sincer recunosc și eu că a fost multă tăvăleală pentru agregat. Nu m-am mai băgat în alt rahat și-s deja destul de pornită să folosesc banca exclusiv pentru tranzacții și economisire. Așa să mă ajute ăl de sus.

M-am operat la ochi. Nu este 100% OK, dar este mult mai bine. Am fost mulțumită de servicii, deci recomand Vista Vision (Timișoara).

Nu am apucat să renovez nimic, că am plecat iar în State. Deci rămâne pentru anul acesta.

Am deja câțiva oameni cu care lucrez pe content writing și-s mulțumită. Nu deleg enorm, pentru că sunt mereu cu proasta impresie că-s genială și nimeni nu lucrează atât de bine ca mine, dar mi-am mai salvat din timp, acceptând ajutor din partea altora.

Afacerea merge bine, merci de întrebare. L-am făcut chiar și pe iubi afacerist și deja este încântat de perspectiva de a fi propriul stăpân. De la muncă nu s-a sfiit niciodată, dar acum vede cât este de bine să ai tu pâinea și cuțitul. A început bine, îi doresc și lui un 2013 excelent, pentru că merită.

Sunt în plin proces de organizare de noi metode de făcut bani pe net, pe lângă serviciile de web design obișnuite. Situri noi, situri vechi – reorganizate, mai este de bibilit, dar în general sunt mulțumită de cum arată totul. Am pornit un site de care sunt super-încântată, TopAdmin.net, care este deja o comunitate frumoasă, plină de informații extrem de utile. Am investit mult timp și niște sume nesănătoase de bani, dar a meritat fiecare cent.

Mă concentrez mai mult pe piața internațională, pentru că, din punctul meu de vedere, piața de advertising din România este aproape moartă. Puține oportunități și prea multă neseriozitate din partea agențiilor. Mai bine depun eforturi să cresc câteva situri în engleză, decât să mai muncesc pe gratis „pe românește” și să mă milogesc de fiecare dată, când trebuie să-mi primesc banii.

Pentru 2013 planurile sunt extrem de similare cu ce a fost anul acesta:

  • economisit 15%/lună
  • rezolvat meniscul cel „deranjat”. Se pare că nu scap de o posibilă operație, așa că, deși nu mi-am foarte planificat o asemenea bucurie, va trebui să am și asta în vedere.
  • renovat apartamentul

În rest … să încerc să fiu tot mai organizată (și asta este o mare durere pentru o amețită ca mine) și să-mi văd de treabă, așa cum am făcut și anul acesta.

Dacă vi se pare terapeutic și util, vă invit să puneți pe „hârtie” ce planificați pe 2013 și eventual să ne împărtășiți cum stați cu planul la „hectar” pe anul ce se termină.

Să aveți un 2013 excelent, să fiți sănătoși și fericiți. Că restul le-om rezolva cum putem 🙂

happy-new-year

Daca ți se pare interesant, un share ajută mereu. Mulțumesc.
dojo
dojo

Fost om de radio, transformata in karatista si apoi web designer. Am o firmă de online marketing si mi-am redeschis un webmaster forum.

Articles: 1761

19 Comments

  1. Mult succes,sănătate,un An Nou mai bun.Realizarea obiectivelor propuse din păcate nu depind numai de noi.
    “La mulţi ani!”

  2. La mulţi ani! Multă sănătate și toate cele bune în noul an! Cele plănuite să se realizeze! La mine anul 2012 a fost de coșmar și anul 2013 se anunţă la fel de rău. Dar asta nu ma împiedică să sper că alţii vor fi mult mai bine! Le doresc asta, vă doresc asta din toata inima! Gîndurile mele bune! Laurenţiu Stefan (LS)

  3. Stefan, imi pare rau sa aud asta. Sa speram ca nu ai dreptate si ca vei avea in sfarsit un an plin de bucurii, ca necazuirile oricum nu se lasa niciodata asteptate 🙂

    Un an nou fericit tuturor.

    Lasati ‘bloagele’ si treceti la distractie 🙂

    • Oh, mai multe chiar, ca ne facem de cap 😀

      Abia astept sa te revad. Distractie placuta si un an excelent 😉

  4. Am facut si eu o operatie, si sunt total de acord cu ce ti-ai propus pentru anul care vine.Ma inspiri si pe mine…

    La multi ani!!!

    Iti doresc ca Noul An sa iti aduca sanatate, multe bucurii, noroc in tot ceea ce ai de gand sa faci .
    Si desi Anul care tocmai vine are in componenta sa un “13”, sa speram ca va fi plin de noroc si impliniri!!!

    Distractie placuta oriunde ai fi!!!!

  5. La multi ani !
    Un an nou in care sa iti depasesti planurile !

    Am gasit site-ul tau in timp ce cautam informatii daca merita sa investesc intr-o pagina personala, am gasit informati si sfaturi utile, si ce e mai inportant, informatii curate si accesibile.
    Inca o data, ,La multi ani ! “

  6. La multi ani, draga mea. Iti doresc ca toate planurile tale sa se implineasca. Insa stiu deja ca asta se va intampla pentru ca esti o persoana minunata! Te imbratisez cu drag.

  7. Va multumesc tuturor pentru gandurile bune. Sa aveti un 2013 plin de bucurii, cu planurile toate implinite si sanatate 🙂

  8. La multi ani si un 2013 cu toate tintele de mai sus implinite si realizate , dar si multa sanatate si putere de munca! 🙂

  9. Singurul lucru pe care mi-l propun pentru 2013 este sa fiu mai harnic decat in anul ce a trecut. Si mai imi doresc sa fim cu totii sanatosi, caci fara sanatate, nici un obiectiv nu poate fi indeplinit 100%. Cam atat. In rest, restul va veni de la sine, cu bune si cu rele.

  10. La multi ani, Dojolino 😀 Frumoase chestii ti-ai propus! Sigur le vei indeplini, ca n-ai incotro 🙂
    Ceva de genul acesta mi-am propus si eu: Cu masinuta am rezolvat, cat de cat, urmeaza investitii strict aducatoare de venit / venituri. Prefer la plural 🙂
    Sper ca pana la jumatatea anului sa incep sa lucrez pe cont propriu in domeniul meu. E mult prea faina treaba ca s-o mai fac pt altii… 🙂
    Anul asta vreau sa ma plimb mai mult, prin tara si prin europa.
    Cu economisirea n-am treaba. Am invatat cam ce trebuia, deci e ok.
    In general, romanii au nevoie de incredere in fortele proprii si sa gandeasca out of the box. In cazul asta, garantez reusita. Multi am pornit de foarte jos si prin munca am reusit 😉

  11. La multi ani, Dojo!
    Iti doresc sa-ti indeplinesti toate dorintele pentru 2013 si sa fii fericita la sfarsitul acestui an cand tragi linie si-ti vezi realizarile.

  12. Dojo, sunt convinsa ca vei reusi sa duci la bun sfarsit tot ce ti-ai propus! Iti doresc mult succes!
    Legat de operatia de menisc, vreau sa iti povestesc despre sotul meu, care la un moment dat nici nu mai putea calca in piciorul drept. De la fotbal si mai ales de la schi si-a paradit genunchii. I s-a recomandat operatia de menisc. A vrut intai sa incerce cu piciorul bagat in ghips, cu repaos total. A functionat vreo cateva zile, timp in care nu l-a mai durut piciorul, apoi a ajuns iar la medic. Operatie! Problema era ca vedeam zeci de oameni care se intorceau cu probleme de tot felul dupa operatie si Mihai s-a speriat. A refuzat operatia, a umblat cu grija, iar acum, dupa aproape trei ani, nu da nici un semn ca ar avea nevoie de operatie.

    • Saru’mana de detalii. Ma bucur sa stiu ca jumatatea a buna e mai OK. Impreuna facem un om normal, ca la mine stangul e suspect. Problema este ca fac repaos ca o gravida deja, ies rar din casa si in general cu masina. Sa vad cum va fi cu inotul, ca ma voi apuca saptamanile astea de inot. Poate ii face bine. daca nu, taiem si gata 😀

  13. Cam tarziu ca am fost plecat prin Bucovina…mi-am luat oale de lut sa fac sarmale…:) La multi ani Dojo, sper ca anul ce a venit sa va aduca, tie si “soarelui” bucurie si caldura in suflet!

  14. La multi ani! Daca vrei si ma pricep pot sa fac parte din echipa ta , daca vrei putem discuta mai multe pe privat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.