Physical Address

304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124

Sa vorbim despre carti

Escu, ăl de mă stresează că fac filme proaste ( 😀 ) a venit cu o idee drăguţă de tot să ‘poştim’ o carte mai mulţi cititori şi eventual să scriem despre ea. Are şi nişte condiţii specificate, ştiind probabil, pe pielea personală, ce grijă ştiu unii să aibă de cărţile lor.

Acum nişte ani, pe un forum pe care-l bântuie iubi, se pornea o ştafetă din asta cu o monedă. Care ajungea la x, ăla o plimba prin oraş şi făcea poze cu ea în diverse locuri (promovându-şi deci oraşul), posta pozele şi poveştile în cauză pe forum şi o trimitea mai departe. Era una dintre cele mai savuroase categorii în forum şi, deşi nu sunt numismat, o urmăream cu drag.

Ideea deci mi se pare absolut interesantă şi mă bucur că mi-s inclusă în lista de cititori. Altceva însă m-a făcut să scriu acest articol: chiar ‘regulamentul’ în cauză sau mai exact necesitatea lui.

Am împrumutat şi eu diverse chestii şi mi-au venit rupte şi distruse. Chiar şi cărţi. Bun, asta când le-am primit înapoi, că sunt destule ce s-au ‘pierdut’.

Eu am crescut cu o admiraţie plină de respect pentru cărţi. Mă laud mereu cu biblioteca noastră, care tronează în sufragerie şi aproape se prăbuşeşte sub greutatea cărţilor. Bun, nu se prăbuşeşte, că a fost luată de ai mei pe vremea pe când mobila nu se făcea din rahaturi din astea de materiale, de se rupe în 2 zile. Lemn masiv şi gros, de ţine piept greutăţii de vreo 40 şi mai bine de ani.

Cărţile le-am citit mereu cu grijă şi fără să îndoiesc colţurile. De scris pe ele nici atât. Mai am pe unele primite cadou câte o dedicaţie, care îmi pică bine acum, după hăt bine ani, în rest creionul nu le-a atins. De marker colorat nici nu poate fi vorba.

Nici manualele nu le mâzgăleam, preferând să-mi scriu schematic ideile şi să învăţ după notiţe.

Singura carte pe care am mai notat a fost cea de TOEFL, pe care notam una-alta cu creionul. De obicei la rezultate, unde-mi şi calculam scorul. Şi scriam ‘bravo’ unde aveam peste 90% corect şi ce venea până la 80-95% primea notări de genul ‘mai multă atenţie’, ‘să-ţi fie ruşine’. Aş vrea să fiu modestă să spun că aveam scor mai mic, dar nu prea se întâmpla. Făceam exerciţiile prin a XIII-a şi pe atunci mă ‘calificam’ cu tot felul de vorbe de încurajare.

Distractiv a fost acum câţiva ani, când meditam un vecin şi a văzut comentariile mele de pe paginile respective. Ne-a pufnit râsul pe amândoi şi mi s-a părut copilăresc şi în acelaşi timp drăguţ. Deh, ne mai înmoaie bătrâneţea asta.

Alte cărţi nu ştiu să fi ‘notat’, pentru că mi se părea un sacrilegiu. Mai luam cărţi de la bibliotecă şi mă miram în ce hal pot fi aduse de cititori. Ai mei cred că mă dădeau cu capul de pereţi, dacă mâzgăleam sau rupeam cărţi.

Aşa că, după ani buni, cărţile noastre din bibliotecă arată ca noi. Se vede că timpul a trecut peste ele, au fost citite şi răscitite, dar, în afară de paginile poate îngălbenite de anii petrecuţi în casa noastră, sunt ca scoase din tipografie.

E bine să scriem pe cărţi? Sunt şi alţii la fel de ‘maniaci’ ca noi?

PS: dacă tot povestim despre lucruri sfinte, v-aş foarte recomanda un forum pentru cititorii de carte. DeLibris.Net este construit de un băiat de zahăr, faţă de care am datorii cât România faţă de UE. Merită să aruncaţi un ochi şi mai ales să-l ajutăm să construiască o comunitate a cititorilor aşa cum merită un asemenea proiect.

 

Daca ți se pare interesant, un share ajută mereu. Mulțumesc.
dojo
dojo

Fost om de radio, transformata in karatista si apoi web designer. Am o firmă de online marketing si mi-am redeschis un webmaster forum.

Articles: 1761

31 Comments

  1. mi se pare foarte urat sa mazgalesti o carte,sau sa indoi colturile..totusi iei cartea aia sa o citesti nu sa mazgalesti pe ea.. mai ales daca o imprumuti de la biblioteca sau de la o persoana apropiata sau prietena..trebuie sa ai grija de ea.

  2. Am participat la ceva de genul asta, cu oamenii care chiar au avut grija de cartea mea… dar eu nu ti-as sugera sa trimiti o carte la care tii foarte mult in forma ei actuala. “Cercul” nostru avea 12 persoane – ori, dupa ce cartea trece prin 12 maini, 12 genti, 12 colete, va avea de suferit. La mine nu a fost cazul de scris pe ea, pagini indoite samd, dar pentru ca avea coperta subtire aspectul exterior e destul de jalnic acum.

    Cat despre scris, nu ma intereseaza ce fac altii pe cartile lor, dar eu n-as pune pixul sau creionul pe ale mele. Unu, ca mi se pare penibil sa-mi las inteligentele pe o foaie (garantat peste 1 an, daca nu mai putin, o sa ma intreb de ce eram asa proasta). Doi, mi se pare pacat de paginile alea si ii strica potentialul de “recitibilitate”. Desi trebuie sa recunosc ca o data mi-a prins foarte bine obiceiul cuiva de a lua notite “la fata locului”: am imprumutat de la o colega o carte in spaniola, pe care isi scrisese traducerile multor cuvinte. M-a scutit de o gramada de drumuri la dictionar…

  3. nici eu nu notez pe carti, sunt cumparate cu bani munciti din greu si-mi este foarte greu sa le deteriorez, cand dau vreo carte cu imprumut transpir si-mi fac fel de fel de griji pana o primesc inapoi, am o relatie speciala cu ele

  4. Eu doar subliniez…sau ma rog, subliniam. Acum indoiesc coltul paginii daca am nevoie textul de acolo. Cat despre carte, inscrie-te la Dollo, ca am discutat cu ea despre tine, si are o idee interesanta daca-ti pica tie cartea 😀
    PS: nu faci filme proaste, ti-am dat doar niste sugestii! Atata tot 😛 Vezi ca ai influence si lumea te crede si-mi strici reputatia :)))) (nu m-am putut abtine =)) )

  5. nu dau carti. simplu. poate fi si mama lui stefan, nu ii dau si gata. tin prea mult la ele. e si o vvorba, nu iti dai femeia si cartile

  6. Si eu am si am avut mereu mare grija de cartile mele, pe care le-am adunat cu greu, inca din perioada in care sa imi iau o carte insemna sa renunt la doua, poate trei mese.
    Apropo totusi de adnotarile pe carti si de chestiile simpatice, eu am de la bunicul meu o carte ce a apartinut strabunicii. Pe care strabunica am avut marele noroc sa o cunosc pana pe la vreo 3 ani, care ma iubea foarte tare si sentimentul era reciproc, dupa spusele alor mei.
    Ei bine, cartea asta, cumparata undeva la inceputul primului razboi mondial, e plina de adnotari in legatura cu experientele prin care a trecut strabunica. Scrisorile primite de la strabunicul din razboi, bucuria primului dinte al bunicului meu, momentul cand “s-a intunecat cerul si animalele au inceput sa alerge prin curte ca bete, apoi a inceput sa se zguduie pamantul” – cutremurul din 1940, adica. Am avut rabdare sa citesc toate aceste insemnari, cu scris greoi, de femeie de la tara (era, de altfel singura din sat care stia sa scrie, femeile veneau in timpul razboiului la ea sa li se citeasca si scrie scrisori). Imi este si acum drag sa o deschid si sa mai citesc despre ce se mai intampla la inceputul secolului trecut cu niste oameni care nu mai sunt, dar parte din sangele lor imi curge in vene.
    Si ma gandesc ca fara pasiunea strabunicii de a scrie pe marginea foilor unei carti (carte de rugaciuni, singura pe care a avut-o), eu nu as mai fi avut privilegiul sa citesc toate astea.
    Acum, in vremurile noastre nu prea mai e cazul. Nepotii nostri vor avea ditamai “bloagele” unde sa se delecteze cu aberatiile bunicii. Cine stie cum se va mai comunica pe atunci…

  7. Si eu tin la cartile mele si n-as vrea sa le primesc inapoi indoite sau mazgalite. insa eu mai fac cate o acolada, cate o paranteza dreapta, mai si subliniezi citate cu creionul, doar DACA e cartea mea. daca o imprumut de la biblioteca sau de la cineva, e sfanta, o citesc in asa fel incat sa nici nu se cunoasca_ca am deschis-o. (scuzati caofonia).

    Multora le pasa de cum arata cartea si de copertile ei, daca sunt frumoase, lucioase, colorate. Multi nu cumparau cartile de la Cotidianul pe motiv ca-s urate. Da, am auzit-o de vreo 2 ori… Mie nu-mi pasa ce coperti are o carte, ma intereseaza exclusiv ce-in inautru. n-am respins si n-am cumparat nici o carte datorita copertii si nici n-o s-o fac.

  8. Nu imprumut cartile ,nu indoi colturile ,pun semn de carte atunci cand citesc , sunt ca si noi ,sunt “averea” mea si nu se atinge nimeni de ele

  9. Ma, daca va faceti probleme de “jigaritul” cartilor, nu va mai faceti. La cum arata statisticile bacului de anul acesta, nu se mai atinge nimeni de ele. =))

  10. Când eram copil şi adolescentă am citit întotdeauna foarte ordonat, aşa cum zici şi tu: cu mâinile curate, cu semne de carte, fără adnotări, fără nimic. Acum îmi pare rău. Ar fi trebuit să subliniez în cărţile care mi-au plăcut cuvinte, fraze sau citate utile. Citesc acum o carte de învăţături creştine, maxime şi tot felul de cugetări şi subliniez cu creionul, apoi lipesc post-it-uri pe pagina respectivă pentru a reveni oricând mai uşor.
    La vârsta asta şi cu mintea de acuma, mi se pare că o carte este în primul rând un obiect de studiu şi nu are niciun sens să o păstrez doar ca un bibelou. Acum, mi-ar plăcea să am doar pasaje semnificative la care să mă întorc din cărţile citite.
    Deh, vârsta, uitarea …
    Şi împrumut cărţi oricui cere. Aş vrea ca toţi să citească …

  11. Sunt surprinsă să constat că simțul ăsta exacerbat al proprietății se manifestă la români și în privința cărților, nu numai la „să am casa mea” 🙂 Măi fraților, cartea e făcută să fie citită. Dacă voi ați citit-o deja, ce rost are ea în bibliotecă, dacă n-o mai răsfoiește nimeni? E ca și un povestitor silit la muțenie de un stăpân prea posesiv. O minge ținută în vitrină în loc să fie bătută pe maidan. Pierde aer. Nu e ca și când ați avea în casă niște cărți rarisime, care nu se vor reedita în veci, și dacă vi se pierde sau deteriorează comoara e un sacrilegiu. Majoritatea sunt niște cărți de duzină, tipărite în jdemii de exemplare. Dacă se pierd,se tipăresc altele.
    Dojo, dacă te înscrii la carte, poate ne și cunoaștem cu ocazia asta 😉
    P.S. România n-are datorii la UE, că nu e în stare să acceseze fondurile europene înt-atât încât să se îndatoreze așa de tare 😛

    • Pai hai sa ne gandim ca ai mei, ai batrani, au venit in Timisoara prin ’67. Rupti in fund aproape, cu o masa, o canapea si un dulap. Si 2 valize de carti. Le-a placut sa citeasca, asa ca le-au purtat ca pe o comoara dupa ei.

      Au trecut prin mana a doua generatii inca doar in familia mea, plus cei care le-au mai imprumutat. Si ai mei au fost pe principiul “sa citeasca si altii”, pana s-au trezit cu biblioteca injumatatita. Nu stiu cate carti cumpara generatia asta (eu recunosc ca am cumparat putine in comparatie cu ei), dar oamenii astia au bagat MII DE LEI in biblioteca aia, pentru ca eu si altii din zona sa avem ce sa citim. Nu am fost nevoita sa merg la biblioteca decat destul de rar, comparativ cu alti copii, pentru ca am avut tot ce mi-a trebuit acolo.

      Atunci cand vreo 30 de ani cel putin bagi bani seriosi in carti, iti garantez ca te infurii sa te trezesti ca x-ulescu ‘uita’ sa le aduca. Si nu e vorba de cateva carti, e vorba de SUTE pe care nu ni le-au mai dat unii inapoi. Si unele, daca au revenit, au aratat ca dupa razboi.

      Traim intr-o alta era, asta este clar. Pe vremuri unele carti erau greu de gasit, acum is pe toate gardurile. Cand am cautat eu Un om sfarsit de Papini, era UN SINGUR EXEMPLAR la Judeteana. Si pe ala l-am primit pe 2 zile, ca erau disperate bibliotecarele sa nu se piarda sau sa pateasca ceva. Si mi-au dat cartea ca eram ‘clienta’ serioasa.

      Acum is pe toate gardurile, drept ii. Sau descarcam mii de autori de pe resursele ‘alternative’. E clar ca respectul fata de ele este diminuat. Dar pe vremuri, cand transpirai dupa o carte buna, alfel se punea problema. Plus ca, in momentul in care ai renuntat la concedii poate pentru a ‘investi’ in carti, nu poti privi relaxat cum unii si altii isi bat joc de munca ta de o viata.

      • Si nu ti se pare mai bine acum, cand nu mai trebuie sa transpiri pentru o carte? sau pentru hartie igenica?

      • Pai mi se pare mai bine, dar investitia ramane. Si e pacat sa iti bati joc de ea. Chiar si acum cartile nu sunt chiar ieftine, comparativ cu salariile din Romania, deci nu are niciun rost sa permiti altora sa-si bage picioarele in munca ta 🙂

  12. Si eu am in general o problema cu scrisul pe carti si daca eu imprumut o carte si o primesc inapoi in stare proasta reactionez urat.
    Am ajuns totusi sa notez pe o carte – “Iubiri caraghioase” a lui Kundera pentru ca efectiv era niste citate care-mi taiau reasuflarea. Mi-au placut atat de mult ca am subliniat cu creionul si de atunci nu mi se mai pare atata de grav sa fac notite (pe cartile mele, evident, si cu creionul :D).
    Pe cartile de specialitate in schimb am scris invatand pentru licenta sau alte examene.

  13. eu am avut un inceput destul de furtunos in ingrijirea cartilor. daca nu mi-a rupt tata capul atunci, n-o sa mi-l mai rupa in veci, orice tampenie as face. nu mazgaleam si nu rupeam, dar citeam in toate pozitiile pe care vi le puteti inchipui si in alea pe care nu vi le puteti imagina; indoiam partea “stanga” a cartii-aproximativ “dat pe spate”, lasam cartile deschise cu foile in jos, ma bateam peste carti cu fratelo care era inca destul de mic sa-si doreasca sa se joace cu sor-sa (care citea si nu-l baga in seama :)). dar nici macar atunci nu mazgaleam si nu rupeam pagini. am mai crestut putin si am invatat sa citesc mai frumos. de pe vremurile alea au ramas un “singur pe lume” si un “toate panzele sus” extrem de peticite cu scotch pe la cotoare si un volum de povesti de hauf ramas in “fascicule”, pe care mi l-a rupt mama pentru ca citeam intr-un moment in care ea considera ca ar fi trebuie sa fac altceva (sa invat, cred :))
    nici mie nu-mi place sa nu mai primesc inapoi cartile pe care le-am imprumutat. imprumut cu mult drag, imi place sa incurajez acest “viciu”. 🙂 dar imi vreau cartile inapoi. da, cartile sunt facute sa fie citite, dar:
    1. de multe ori mi-am rupt de la gura, la propriu, ca sa cumpar o carte.
    2. imi place sa recitesc cartile. mie mi se face pofta de o carte sau de un anumit tip de carte, asa cum altora (inclusiv mie) li se face pofta de o anumita mancare, de o prajitura. in plus recitesc carti in functie de starea de spirit.
    3. sunt carti pe care le-am gasit greu. l-as manca cu fulgi cu tot p-ala care mi-ar descompleta colectia “o mie si una de nopti”. mi-a luat mai bine de 10 ani sa adun toate volumele, in conditiile in care din biblioteca tatalui mei lipseau doar vreo 5 din 14.
    totusi, recunosc ca la studiu nu pot fara sa subliniez pasajele importante din manuale, tratate, legi, coduri, etc.

  14. Nu stiu ce sa zic, imi place sa citesc cartie , dar eu am un tic , atunci cand citesc si am un pix in mana trebuie sa mazgalesc ceva si asa ma mai trezesc cateodata cu colturile colorate sau cu floricele, inimioare pe marginio..:)):))…dar incerc sa ma abtin…

  15. HMMMMMMMMMMMMMMM!!! Oare aș putea să fac și eu același lucru ? Să împart o carte cu cineva ? Se supără cineva dacă preiau ideea ? Mi se pare grozavă, deci de-asta doresc și eu să iau parte la așa ceva cu mult drag!
    Cât despre mâzgăleli, nici mie nu-mi plac. Când eram mică și proastă mai făceam câte un purceluș prin cărți, dar normal că pe măsură ce am crescut, m-am calmat.

  16. Vezi ca o sa ma topesc daca ma mai lauzi atata, cat despre datorii eu te iert (ca si eu am la tine), probabil Romania nu o sa fie asa de norocoasa (tot noi care mai ramanem pe aici o sa platim. Multumesc si pentru reclama pe care mi-o faci raman dator.
    Cu privire la topic nici eu nu consider ca e o idee buna sa scriu pe carti, intr-adevar sunt unele pasaje interesante de aceea am un carnetel unde notez numarul paginii si chiar pasajul daca nu e prea lung. Si semnele pe care le folosesc sunt facute din carton si pot sa scriu pe ele numarul paginii care mi-a placut, eventuat pot sublinia o propozitie sau unde incepe un fragment care imi place DAR numai cu creionul si atat.

  17. Si eu aveam obiceiul sa indoi colturile… pana nu se mai inchidea cartea… asa ca am inceput sa imi iau o agenda cu mine si daca vedeam vreo expresie/citat notam pagina in agenda… si ,ma rog, apoi mi-am facut un blog in care le scriu si toata lumea e fericita:D

  18. Uite din aceasta cauza nu-mi place mie sa imprumut… orice. Pentru ca mereu se intampla eu sa trag de persoana respectiva sa-mi inapoieze ce i-am dat..ori ma trezesc ca a pierdut, ori ca le-a uitat..etc. Nu, nu sunt o mica egoista..ca pana la urma dau..dar in sinea mea, urasc asta insa doar din cauza motivelor de mai sus.

  19. Daca e cartea mea, subliniez pasajele importante. Multe dintre sublinieri imi folosesc la recenzii sau, peste ani, cand recitesc sau rasfoiesc acea carte.
    Cand e vorba de carti imprumutate, folosesc post-it-uri la aceleasi pasaje interesante, pe care apoi le scriu intr-un document Word. Cine stie cand imi vor folosi?
    Fiecare are propria conceptie despre carti, imi este comod sa imi folosesc cum doresc (prin sublinieri, adica) propriile carti.

  20. Pentru mine este “Supa de pui pentru suflet”. Acolo am citit multe povesti care m-au impresionat si m-au invatat cate ceva.

  21. Mie mi-a sarit mustarul cand am dat carti din colectia Sven hassel, (tipului ii placea sa citeasca dar avea metahna bauturii, cand se imbata nu stia ce face, rupea tot si baga pe foc, inclusiv carti). Vorba lui Arhi, femeia, cartea, masina si coasa( pentru cei de la tara, este si cazul meu) nu se da.
    Una e sa citesti o carte pe net una e sa o ia in mana.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.