Cum ar trebui făcut triajul copiilor la grădiniță?

3
94
views

Nadia este în a treia săptămână de grădiniță.

Adaptarea merge OK, azi am lăsat-o iar 2 ore, a plâns, dar s-a liniștit repede și a participat la activități. Aparent singura problemă a ei este că nu stă cu mine, în rest declară că educatoarele se poartă frumos cu ei și că-i place la grădi.

Problema cea mare este, așa cum m-am așteptat, cu virozele.

Are 2 săptămâni de când încerc să o duc. În prima a răcit după 2 zile. În condițiile în care stătea în hol cu mine mai mult, maxim 20 de minute, că o luam acasă apoi.

Săptămâna trecută a prins-o joi seara.

Ieri (luni, deci), încă nu era chiar restabilită și am considerat că nu ar fi cazul să o duc.

Partea nasoală, pe lângă că a băgat în sistem deja o sticlă de Ibalgin și ceva de Panadol, că vomită măcar o dată pe zi (se îneacă cu mucii) sau că a avut niște zile (și nopți) mai grele, este și că eu am luat cu talent toate porcăriile astea.

Și în 2 săptămâni am bolit una întreagă, timp în care nu am lucrat nimic, că abia am stat să mă ocup de ea cum trebuie. Așa că grădinița asta începe să mă coste cam mult, ținânt cont că nu am un venit care să … vină lunar, doar ce câștig eu cu cu munca mea.

Sunt deci tot mai înfuriată pe un sistem care, clar, nu funcționează: copii duși bolnavi la grădiniță, deși sunt contagioși și oricum abia stau pe picioare, plus un triaj prea blând și ineficient.

Totul începe de la părinți

Dragă părinte, chiar nu mă interesează că nu ai cu cine lăsa copilul bolnav acasă – asta i-o spun oricui îmi povestește că trebuie să ducă un copil bolnav rupt la grădiniță. Sunt în general o tipă relaxată în multe chestii și înțelegătoare, dar chiar nu înțeleg de ce ai face rău INTENȚIONAT altor zeci de copii și de părinți. Cu ce ți-am greșit de ne bagi în rahat?

De ce vii cu bună știință în grădiniță cu un copilaș bolnav, când locul lui este acasă?

Tu te gândești că și noi poate ne săturăm de boală? Că amărâții ăștia mici nu au nicio vină, dar vă bateți joc de ei. Și nu doar de grupa copilului, de toți copiii, de toți frații lor, de părinți.

Eu nu merg la serviciu de la 9 la 17, dar trebuie să muncesc. Și, dacă stau pe punctul de a-mi pierde conștiența, e cam greu să lucrez. Dacă nu câștig bani, e cam greu să mai plătesc grădinița asta din cadrul învățământului gratuit, să-i cumpăr copilului cele necesare și eventual să plătesc taxele tot mai mari cu care mă încarcă Statul român.

#GradinitaNuESpital. Uite că pun și de un hashtag, atât de supărată sunt.

Dacă pruncul este în faza aia contagioasă a bolii, fă-ne tuturor o bucurie și nu-l adu să ne dea și nouă.

Copiiilor în faza contagioasă ar trebui să le fie interzis accesul în grădiniță

Fără nicio discuție, fără ură sau atitudine nasoală.

Există un cadru medical în unitate, ar trebui să-și dea seama aproximativ care este situația.

Sigur că poate mai scapă vreunul, bine îndopat de părinți cu medicamente exact la momentul potrivit, dar se văd cu ochiul liber cei care reprezintă un pericol pentru comunitate.

Îmi veți spune că mucii sunt normali la ăștia micii, că sunt unii mereu mucoși etc. Felicitări lor, să-și țină mucii acasă. Până nu am dus fata în comunitate, nu a avut muci de mai bine de un an (când i-a luat tot de la o grădiniță). Am călătorit 6 săptămâni cu ea anul ăsta, a mers cu avionul, cu trenul, cu telecabina, cu vaporul și metroul, a stat lângă mii de oameni în acest timp și nu a pățit nimic.

Stă în „curent”, bea laptele și apa exclusiv din frigider, poartă căciulă 3-4 zile pe an, când sunt temperaturile serios sub zero, deci nu este un copil „predispus”. A  mâncat un camion de fructe și anul ăsta, doarme bine, e tun de sănătoasă.

Și totuși, am dus-o puțin la grădiniță și ne-am distrat deja cu 2 viroze.

Am stat cu ea în prima săptămână prin grădiniță și am văzut și eu copiii pe care în mod normal îi trimiți în pat, acasă. Tușesc, strănută, le curg mucii precum arteziana din centrul orașului, abia stau pe picioare.

Triajul ar trebui făcut la ușa grădiniței

Stau așa strâmb (mă doare și spatele, deci e de înțeles poziția) și cuget drept .. dacă asistenta este undeva în grădiniță, degeaba poate-l trimite înapoi acasă pe copil, că respectivul tot a apucat să mucească pe holuri.

De ce nu ar sta asistenta aproape de ușă?

Fiecare copil este rapid scanat (nici părinții nu se mai pot fofila să nu ducă pruncul la cabinet, că, pare-se, nu au avut timp) și se decide cine intră și cine nu.

Dacă părintele a avut un minim bun simț să nu aducă un copil foarte bolnav, micul student ar fi imediat acceptat și ne-am vedea cu toții de viață.

În caz că mai scapă vreunul, tot nu este dezastrul de acum, când mulți sunt prezenți în grupă, deși starea de sănătate nu le-o permite.

Asistenta ar trebui să aibă drept de decizie

Îmi povestește o prietenă că la unele grădinițe private este chiar descurajat un asemenea triaj drastic, pentru că părintele consideră că, dacă tot plătește grădinița, ar trebui să se folosească de acest „drept”. Așa că asistentele stau cu teancul de planuri de tratament și fac muncă suplimentară, să îngrijească micuții.

Credeți că există vreo șansă de a îndrepta acestă problemă? Sau trebuie să mă pregătesc cu stocuri de medicamente, că probabil următoarele viroze vor fi chiar și mai puternice?

3 COMMENTS

  1. Neeah. Nici o sansa sa se indrepte acest lucru. Si tu stai bine daca v-ati pricopsit doar cu o viroza.

    Hai sa iti povestesc eu cum, in prag de Craciun, acum doi ani, am stat in carantina toata familia pret de vreo luna. De ce? Pai simplu: a venit pustoaica cu varicela de la gradi. A fost darnica si ne-a dat-o si mie si lui frac’su. Singura care a scapat a fost doamna (ma gandesc cu groaza ce ar fi fost daca era si ea faultata) Evident, doamnele de la gradi au fost foarte uimite ca e focar de infectie in institutie, desi o duzina de copii aveau varicela :)) Pam, pam. E loc de mai rau.

  2. În Cehia la stat, ca la privat nu prea se face triaj, ni s-a zis sa nu aibe febră adică peste 38 și sa nu aibe de luat medicamente. Mucii ii șterg cu șervețele. În general ei consideră că mucii verzi sunt NOK,cu muci vezi copii mereu și peste tot, dar din aia lăptosi. La privat ne-a zis sa nu tușească. Și de preferat sa nu aibe muci verzi. Deci triaj nemá. Ah și peste tot ne-au amintit ca nu e ok sa ii îmbolnăvim pe ceilalți. Eu ii țin acasă pe ai mei și când sunt în formă maxima dar au muci sau tușesc un pic.

  3. din pacate faza contagioasa e si la incubatie, INAINTE de simptome.

    In rest, o sa mai ridic o problema: unde mediul e gresit (copil bataus, educatoare neglijenta sau prea stricta, alimentatie proasta, mediu impropriu cu chimicale sau mucegaiuri ce mentin inflamatii orl, prea cald sau prea rece, lipsa miscarii afara etc.) – copiii se imbolnabesc mai des, nu stiu daca somatic sau chiar dorm prost stresati. Si o zic dupa ce am fost in 4 institutii si schimbat madamele ca pe sosete.

    Pe de alta parte, sunt copii care nu isi au locul acolo. Daca se imbolnaveste des e clar ca e o problema si ar trebui retras. Bine, mie imi da mana sa zic, de 6 ani nu am cumparat nimic din farmacie.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here