Interfete divine

Astazi am avut o zi buna. A inceput cu putin stres, pentru ca am intarziat 10 minute la o intalnire (din fericire am putut anunta inainte) si am venit prea tarziu la job pentru a face niste modificari de planificare.

Am inceput insa a simti ca ziua nu este chiar atat de ratata (sa nu uitam ca este pana la urma luni) in momentul in care am inceput o intalnire foarte placuta cu unul dintre putinii muzicieni romani cu inspiratie si viziune, plus o experienta muzicala si de viata incontestabile: Ilie Stepan. Este cunoscut si venerat in Timisoara, pentru activitatea in Pro Musica, pentru albumele de conceptie de dupa aceea (Sensul Vietii imi vine in minte foarte repede) si alte proiecte mai mult sau mai putin celebre.

Este imbatator sa discuti cu un muzician despre muzica. Sunt atat de prinsi in discutie, stiu atat de multe si SIMT atatea, incat te rapesc din cotidian si te ‘arunca’ intr-un univers paralel.

Eram o pustoaica de 17 ani cand l-am cunoscut si ii ziceam “buna ziua” simtind ca poate “saru’mana” ar fi mai potrivit. Iata ca dupa 11 ani ne revedem si de data asta intr-o postura mai “onorabila” pentru mine.

Nimic mai placut decat sa ai un chat despre muzica alaturi de un om care o simte si o cunoaste. Cu care poti discuta despre Peter Gabriel, Jeff Beck, Brian May sau Jean Luc Ponty fara sa se uite la tine ca la masini straine, pentru ca nu ii cunoaste.

In fata unor asemenea artisti ma simt mica. Simt ca tot ce stiu despre muzica, din punctul de vedere al unei foste pustoaice interesate sa auda cat mai multe, este nul. Il asculti vorbind despre artisti pe care ii venerezi, incantat ca ii cunosti cat de cat muzical. Simti si putina teama ca poate urmatorul nume pe care il va pronunta nu iti este necunoscut si te faci de ras. Si te bucuri ca l-ai “nimerit” si pe ala. Nu cred ca s-ar supara Ilie Stepan daca nu i-as recunoaste un artist pe care il iubeste. Nu cred ca se asteapta sa ii stiu pe toti la varsta asta. Si este surprins cand un “copil” de nici 30 de ani le mai “nimereste”.

Este o placere sa il auzi povestind despre ce pregateste, unde si cum. Sunt lucruri in pregatire, despre care insa nu voi spune nimic acum. Veti citi in viitor in acest blog tot ce trebuie sa stiti, dar la momentul oportun. Este un artist care cunoaste muzica si o creeaza cu o relaxare incredibila.

Iti vorbeste cu drag de perioada tineretii navalnice, de concerte si activitatea de atunci. Iti povesteste cu incantare despre munca lui de studio de acum, despre zecile de elemente care formeaza cate o piesa, despre miile de segmente pe care le gestioneaza cu mintea lui de muzician talentat. Creierul lui lucreaza 114+1, glumeste el la comentariul meu ca deja mintea ii este stereo.

Are o viziune. Isi gandeste muzica din punct de vedere al sunetului, al imaginii, al vorbelor. Cui ii pasa ca muzica lui inregistrata nu se vede pe audio? Ei bine, Ilie Stepan o face ‘vizionabila’ .. muzica lui se aude, se vede, se miroase si gusta.

Este incredibil sa cunosti asemenea oameni. Care nu fac compromisuri. Care simt muzica si o transpun intr-un mod atat de complex incat te uimeste faptul ca un creier de om a putut gandi toate acestea.

Pentru Ilie Stepan Peter Gabriel, Jean Luc Ponty sau Brian May sunt “interfete divine” ceva intre noi si Dumnezeu, dupa cum se exprima atat de plastic. Ceea ce uita acest muzician sa observe este ca el insusi este o asemenea interfata divina pentru oameni ca mine sau ca tine, drag cititor.

Fiecare “inger” are idolul sau, fiecare idol are o alta “interfata divina” la care se “inchina”. Un muzician care intelege asta va avea mereu acea modestie si valoare umana pe care o au marile caractere. Muzicienii mici sunt meschini, stim asta. Sunt increzuti si prosti. Cei mai mari insa au modestia inteleptului care stie ca dupa zeci de ani de munca si de pasiune, inca nu a cuprins mai nimic din vastitatea universului.

Acestia sunt “interfetele divine”.

Astazi am discutat cu una dintre ele.

Multumesc.