Physical Address
304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124
Sunt oameni care mor de foame şi tu …
Azi e luni, deci în mod normal trebuie să fiu cu capsa pusă. Că aşa este tradiţional, să te trezeşti de dimineaţă şi să îţi înjuri şeful ăl prea competent şi colegii care iau competenţa asta ad literam. M-am trezit (e drept dimineaţă), pentru încă o incursiune la Spitalul Militar din Timişoara pentru ca a mea bunică să facă nu’ş ce teste de sânge de coagulare. Doctor shit, nu mă pricep, deşi vizionez de nebună House MD şi Grey’s Anatomy.
Dar cică trebuie să fiu supărată pe ceva pentru că, nu-i aşa, din suferinţă iese opera literara de îndoaie “fidriderul” cetitoriului de blog. Mi-am amintit, în timp ce stăteam atârnată la urgenţe (acolo se efectuează trasul de sânge) la 1 pas de niste nesimţiti care FUMEAZĂ în spital. Adică ei zic că nu, că e fereastra deschisă. Prin “nu se fumează în incinta spitalului” eu înţeleg că nu ţii băţul cu fum pe coridor la urgenţe, dar probabil sunt eu proastă, că sunt ochelaristă şi “blogăriţă”.
În timp ce admiram MIZERIA de pe jos şi linoleumul jegos (las’ că vine ele articolele despre Spitalul Militar Timişoara şi cu riscul de a-mi fi bagat aparatul foto pe gât in jos, să moara vecinul de suferă de caprovecinită, dacă nu fac şi neste poze) … aşa .. unde eram .. ah, la spital … stăteam deci şi admiram ce am menţionat anterior şi m-a troznit ideea de articol. O chestie care mă râcâie de hăt bine şi care are deci şansa de a-mi strica orice zi, chiar dacă nu este luni sau 13 sau ziua în care începe să mă lovească PMS-ul.
Revenim deci din reverie drept in subiect. Vorba (cred specifică românului): “Mda, lumea moare de foame şi tu dai ficat de pui câinilor / spargi bani la shopping în Milano / îţi iei SUV / mergi la Paris de Revelion etc.
Am întâlnit atitudinea asta la unii comentatori de blog, dau cu nasul de ea în fiecare zi, pentru că până şi cel mai îndepărtat vecin ştie cum trebuie TU să îţi gestionezi bugetul PERSONAL şi cum să trăieşti în asceză de dragul delfinilor şi a gorilelor aproape extincte în naiba ştie ce ţară îndepărtată.
De când am ajuns la primul salariu am încetat să mai las terţi să îmi facă planul de investiţii, mai ales să îmi explice pe îndelete ce pot şi ce nu pot să fac cu banii mei.
Câştig X euro pe lună. Na, lei, dar oricum toată lumea vorbeşte în moneda europeană, o sumă neimportantă pe care aleg să o împart cu familia (fiecare avem obligaţii în casă), să mai cumpăr câte o porţie de mâncare când iar nu apuc să prânzesc acasă, poate să pun ceva în contul de la bancă, am şi eu un leasing de onorat etc. Partea bună este că ne descurcăm cu toate şi că îmi mai permit câte ceva care să îmi facă viaţa suportabilă: poate nişte prăjituri, fructe, ciocolată (la chestiile de ronţăit), poate o pereche de jeans, o cameră foto etc.
Şi exact când te simţi bine cu micul cadou pe care ţi l-ai făcut după încă o lună de muncă şi cotizat peste tot unde trebuie, dai de câte un cap sec, total oripilat de faptul că ai dat 100 de euro pe o geacă bună sau 20 de lei pe o pizza.
Normal li se pare lor ca, dacă alţii nu au un trai decent, tu să renunţi la orice confort pentru a nu face notă discordantă. Eram prea mică la Revoluţie (11 ani), dar parcă îmi amintesc că pe atunci era atitudinea asta de “toată lumea la fel”. Nu vreau să dau neapărat cu parul, dar în general, dacă doreşti să îţi fie mai bine munceşti mai mult şi mai eficient. Oricât de mari sunt problemele sociale, sunt destui oameni care au un trai decent şi asta nu înseamnă că toţi au făcut ştiţi voi ce în scaldă, au avut pile sau şi-au gratificat şefii din anumite puncte de vedere. Faptul că sunt oameni care se prostituează pentru un job bun sau care au avut tot sprijinul posibil nu înseamnă că toţi oameni realizaţi s-au compromis.
Sunt mulţi români care trăiesc binişor, alţii al naibii de bine. Îi vezi cu maşini de firmă, o casă mare şi frumoasă, concedii în cele mai exotice locuri. Cunosc eu personal oameni care au intrat în business absolut legal acum 10 ani, pe când eu mă bucuram că pot lucra la patron. Ştiu oameni care au muncit ca nebunii şi încă fac asta, pentru a putea să îşi susţină financiar un stil de viaţă mai bun. Pe munca lor şi pe banii lor.
Şi mai sunt şi români care au impresia că, dacă ei sunt săraci, toată lumea trebuie să fie în ton cu ei. Culmea este că şi noi am trecut prin nişte ani de sărăcie cruntă pe când eram în liceu, dar nu îmi amintesc ca familia mea să fi avut atitudinea asta idioată.
Ştiu că mi-au spus de pe atunci că şi-ar dori să mă ţină acasă în timpul studenţiei, pentru a putea să învăţ liniştită, dar din păcate nu sunt bani. Şi nu a murit nimeni dacă am muncit şi am mers la şcoală. Şi m-au învăţat mereu să muncesc, pentru că aşa pot realiza ceva. Şi să nu îmi bat joc de banii mei, nu pentru că alţii nu au nici atât, ci pentru că eu am muncit pentru ei şi că nu este nimeni în urma mea să mă salveze, dacă intru într-un bucluc financiar.
Ai mei nu s-au lamentat când abia apucau să îmi pună mâncarea pe masă şi să cumpere un pantof, când era clar că nu prea mai merge “şmecheria” cu perechea anterioară, nu au avut niciodată dorinţa de a-i vedea şi pe alţii jos, numai pentru că în cazul nostru nu prea erau şanse de a ne ridica.
Niciodată nu se va ajunge la progres personal, dacă încercăm să îi ţinem la acelaşi nivel pe alţii. La fel ca şi mine orice om cu creier va avea atitudinea “sunt banii mei, dacă vreau îi ard aici în faţa ta, eu i-am câştigat”. La fel, orice om cu probleme, care doreşte o şansă de la viaţă, va încerca să lucreze mai mult şi mai bine pentru un salariu decent. Va şti să îşi gestioneze bănuţii şi să îşi înveţe copilul că “meseria e clar brăţară de aur”, chiar dacă vorbim despre munca într-o tăbăcărie, ca medic neurolog sau blogger profesionist.
Când simt nevoia de caritate, am clar nişte alegeri la care apelez. Ador câinii de pildă, aşa că nu am stat pe gânduri când a fost momentul să salvez viaţa unora. Doi sunt acum în casa mea şi îmi bucură viaţa, unul este la vecinul de peste drum şi a crescut ca făt-frumos în câteva luni.
Este absolut irelevant să discutăm căte salarii au fost investite pentru a le salva viaţa, sau ce fac eu personal când simt că este cineva într-o situaţie grea şi pot ajuta. Nu mă cantonez numai pe situaţia câinilor (prevăd deja alte comentarii deştepte din partea unora care nu dau o ceapă degerată pe un necuvântător), ajut când pot şi bipezii pe care îi cunosc sau aflu că ar avea nevoie de un sprijin. Dar aceasta este o situaţie personală şi o alegere tot aşa. Nu mi se pare normal să fiu forţată să renunţ la ceva important pentru mine sau doar o “fiţă”, numai pentru că altora le place să îmi gestioneze bugetul şi acţiunile caritabile.
Concluzia lungului (din nou) articol este că până la urmă comentariile de acest gen sunt de prost gust şi total nefondate. În cazul unor venituri ilicite există nişte autorităţi care să se ocupe de detalii, în rest fiecare îşi cheltuie banii cum i se arată. Nimeni nu are dreptul să îi facă morală şi să arate cu degetul. Până şi pe membrii familiei, care îşi mai depăşesc atribuţiile, îi mai pun la punct, ce îl face pe un străin să creadă că voi renunţa la confort sau nişte toane doar pentru că numai aşa se simte el/ea bine?
Voi cum reacţionaţi într-o asemena situaţie? Consideraţi că este normal să spuneţi sau să vi se rostească această frază: “sunt mii de oameni care mor de foame şi tu…?”
fata mosului, tu scrii din ce in ce mai meseriash, ca sa zic asa:)
Săru’mana nene Cetine. Mă bucur că vă plac blogul meu, vorba lu’ guerrilla 😀
Italia parca era in Europa 🙂
Stiu, nu am pus plugin de edit, asa ca mea culpa ..
Iti dai seama ce chestii de importanta mondiala sunt astea .. ca ai un costum de altundeva si tigari .. eu zic sa nu mai faci nici tu nimic pe lumea asta, sa pui toata averea la “mezat” si sa te retragi in sihastrie. Vin si eu pe acolo, numai sa nu uitam compul si poate niste net. Ca e naspa viata offline 😀
Sunt mii de oameni care mor de foame si tu iti permiti sa-ti un costum din Italia? De ce nu-ti iei din Europa, ca e mai eftine?
Da’ dumneata de ce fumezi doua pachete de tigari pe zi? Ca sunt mii de oameni care mor de foame. Tu dai banii pe tigari?
Uhm… ehm…
🙂
Fiecare traieste cum ii place, ce-i drept, dar ar trebui sa ne amintim mai des ca suntem din ce in ce mai pretentiosi, mai fitosi, mai nemultumiti…
@dheo: nu văd nimic rău în a vrea mai mult. Desigur, trebuie să-ți și permiți asta.
@dojo: Crezi că, dacă oamenii nu ar fi interesați de ce se întâmplă în ograda vecinilor, ar mai exista ziarele de scandal? Uită-te cât de bine se vând la noi în țară.
de fapt milioane de oameni mor de foame 😀 Sincer ma mai mustra constiinta, dar incerc sa ajut si eu cu cate 1-2 lei la baba de pe strada, cate un sandwich lasat pe pubela si dinastea. Mi se pare normal sa ma bucur de munca mea, doar pt mine lucrez nu pt ala care sta si bea pe banii cersiti.
Totusi sustin campaniile de ajutor pt saracii din anumite zone ale tarii sau din lume
[…] Arhicunoscutul fenomen “pe-altii ii f*te grija de cum iti gestionezi tu banii” […]
Amerenescu welcome back 😉
M-am apucat de scris cu diacritice (macar in postul principal, ca nu tot timpul fac asta in comment) de cand lucrez pe http://www.ascultmuzica.net .. acolo este normal ca stirile muzicale sa le scriu “normal”, daca tot am pretentii. Asa ca am inceput sa ma fortez in acest sens si e destul de acceptabil.
Nu prea imi fac probleme de indexari sau nu, pentru ca blogul nu este varful de lance al retelei, sunt alte situri care fac bani mai seriosi, nu minunea asta. La grafia din 93 am trecut atunci si nu mai revin. A fost stresant (eram aproape de Bac si ne amenintau aia ca nu trecem daca scriem in stilul “vechi”, asa ca am trecut repede la sistemul cerut. Soarele meu scrie cum spui tu si nu s-ar schimba defel 😀
mie mi se pare mult mai fain fara diacritice, am scris si eu cateva luni la inceput cu diacritice, dar mi se pare mai fain fara.
Eu cred ca fiecare decide cum vrea sa se exprime. Nu e vb ca nu sunt obisnuit cu diacririce fiindca am tradus o gramada de carti, deci stiu folosi diacriticile, dar parca e mai aerisit fara diacritice + mai usor de indexat
astea sunt atitudini CO-MU-NIS-TE! numai aia proslaveau egalitatea in orice conditii si te faceau de cacao daca aveai mai mult.
nu te impiedica nimeni sa inveti si sa muncesti pentru a avea mai mult. dar e mai usor sa stai si sa-ti plangi de mila. sau sa le plangi, atat de fals, altora de mila.
Reproşul de care vorbeşti nu li se aduce în general oamenilor care au cîştigat cinstit bani (au muncit sau muncesc din greu), ci acelora care i-au furat sau care i-au primit pe degeaba (copii, soţii sau soţi de bani gata). Aceştia fac tot felul de cumpărături numai de dragul de a se lăuda, nu pentru că ar avea nevoie de ele. A lua o super-maşină, mare consumatoare de benzină în plus, pentru a te plimba pe nişte străduţe aglomerate şi pline de gropi e o treabă ce ţine de exhibiţionism, nu de necesitate. La fel, a lua chestii scumpe (bijuterii, ţoale, electronice, etc.) care nu ajung să fie folosite decît foarte rar, altfel stau în dulap, e la fel o cheltuială inutilă, făcută de obicei de cei/cele care au primit bani fără să-i muncească şi pentru care cumpărăturile [shoppingul] sînt singurul mod de a simţi că există şi de a se simţi importanţi.
Poate că şi celor care muncesc cinstit li se mai fac astfel de reproşuri, deşi cine ştie valoarea banilor nu are obiceiul să-i arunce pe prostii sau pe lucruri care nu-i sînt necesare. Cine are bani poate să-i cheltuaiscă cum vrea, însă n-ar strica şi o donaţie sau două în contul unor organizaţii sau instituţii de utilitate publică, cum sînt de exemplu de exemplu spitalele, orfelinatele, şcolile, etc.
P.S. 1
Am văzut că ai început să scrii cu diacritice, ceea ce e un lucru îmbucurător pentru cititorii tăi, care pot acum să citească mai uşor atunci cînd scrii texte mai lungi. Poate ai să faci un post separat pe chestia asta şi să explici ce te-a determinat să treci la scriul cu diacritice, cînd aproape toţi cei care lucrează pe internet tremură de frica lui Google, care i-ar putea pedepsi că scriu astfel, în timp ce românii caută cuvinte scrise fără diacritice.
P.S. 2
Poate ai să treci şi la scrisul cu “Î din I” şi “sînt”, mult mai simplu, logic şi eficient decît cel impus de Academie în 1993.Dacă ai timp citeşte o discuţie recentă pe tema asta:
https://forum.softpedia.com/index.php?showtopic=454379
Nu din vina mea se moare de foame, asa ca nu imi fac in general probleme de constiinta cand imi cumpar ceva sau imi satisfac mie sau familiei cate un moft. Cata vreme muncesc cinstit pentru banii mei, nu am motive de rusine sau ceva asemanator… daca as fura si as da in cap pentru ei, sau as insela o gramada de oameni cinstiti, atunci poate as sponsoriza si eu muntele Athos ca altii din tara asta…
Pana una alta cica e criza mondiala, si cine o resimte cel mai putin… cei care mureau de foame si inainte de criza… 😉 (scuze daca e o remarca sadica)
Corect, scrisul cu diacritice ar trebui să fie regula pe toate siturile/blogurile care se doresc a fi de calitate.
Cît despre scrisul cu “Î din I” şi “sînt” mai gîndeşte-te, poate că ai să-i sesizezi avantajele. Dar e interesant ce spui despre trecerea ta la scrisul de tip 1993. Şi este ironic în acelaşi timp, pentru că se spunea că se face o reparaţie istorică, se întoarce limba la matca sa şi se înlătură influenţele comuniste asupra limbii. Dar pe partea cealaltă se face impunerea deciziei cu metodele comuniste, adică cu sperietura (netrecerea examenelor) şi cu minciuna ( la mijlocul cuvintelor le semnalează originea latină, cînd de fapt sînt şi multe cuvinte cu  la mijloc care nu sînt de origine latină, ci de origine slavă, albaneză, maghiară, etc.). Soarele tău are o educaţie tehnică şi e normal să prefere regulile clare şi cu bază ştiinţifică, nu astea academiciene-artistice cu nu ştiu cîte excepţii în funcţie de poziţia literelor în cuvînt.
La noi e un reflex. Cand auzi ideea de caritate sau implicare imediat pui mana la portofel.
Am patit-o si eu nu demult.. acu cateva zile s-a trezit cineva cu fundul in sus si a inceput sa caraie ca decat sa-mi fi luat cizme sau dulciuri mai bine luam ceva in casa, decat sa ies la suc cu iubi mai bine cumpar ceva de mancare si asa mai departe.
Chiar nu e treaba nimanui ce fac eu cu banii mei sau iubi cu ai lui. Tocmai am cheltuit aproape 200 de euro intr-o zi la Genova, dar ne-am simtit foarte bine si a meritat, au fost banii nostrii munciti si asta am vrut sa facem cu ei. Bineinteles ca “nu e bine ce-am facut” ca poate mai bine cumparam detergent sau parfum de camera.. in fine.
Pana la urma respectiva a fost lamurita ca daca avem chef facem foc cu salarul nostru in ziua in care l-am primit si daca nu-i convine, n-are decat sa sufle-n punga 😀
In cazul de mai sus nu a fost vorba de “altii mor de foame” ci de.. gelozie ca de ce nu a primit si respectiva din banii aia sau de ce nu a fost invitata (pe banii nostrii) sa vina cu noi la genova sau la un simplu suc..
Andrei Monciu, limba română (franceză, spaniolă, etc.) nu-i o pictură, să te uiţi la ea şi s-o apreciezi dpdv estetic. Sunetele I şi Î (sau A şi Ă, etc.) nu sînt identice, ci sînt diferite, deci e normal ca pentru fiecare să folosim o literă distinctă, conform principiului folosit în limba română: o literă = un sunet. Nu se poate folosi litera I şi pentru sunetul I şi pentru sunetul Î. Nu se vorbeşte fără literele cu diacritice (ĂÎŞŢ), deci nu ar trebui nici să se scrie fără ele. Aici e vorba de logică, nu de estetică şi de cum îi place fiecăruia. dar chiar şi aşa, e mult mai plăcut să citeşti un text scris cu diacritice, deoarece înţelegi mai uşor mesajul din el, nu trebuie să pui în gînd diacriticele, ceea ce e un efort în plus care îngreunează cititul mai ales în cazul textelor mari.
Cheltuielile hai, treaca mearga, sunt banii mei munciti si fac ce vreau cu ei. Si daca erau furati era aceeasi poveste de fapt. Dar nu sunt de acord cu risipa si nu sunt de acord cu aruncatul. Chestii de genul “s-a spart teava, las’ c-o repara cineva. Pai apa aia care curge cine o plateste? Si da, am avut o profesoara indianca in facultate, din Punjab de fel, care era oripilata de risipa de apa din .ro.
Si cu aruncatul idem: nu-ti mai trebuie da-l altcuiva care se poate folosi de respectivul obiect. De ce sa-l arunci.
A, si cu asta basta, ma enerveaza aruncatul mancarii. Poate si pentru ca imi place sa gatesc si stiu ca nu-i tocmai usor.
Gata. 🙂
M-a ros mult timp chestia asta pe creieras. Detest sa mi se reproseze chestii. Punct. Fie ca EU consider ca reprosul este meritat sau nu. In astfel de momente, devin agresiva. Agresivitatea se manifesta ori fata de mine, ori fata de persoana care imi reproseaza. Pot sa consider ca merit reprosul si in situatia asta… hmmm, sunt ceva de genul “ma urasc suficient pentru asta, nu am nevoie sa-mi aminteasca altcineva constant”. Sau pot sa consider ca nu-l merit. Si cred ca reactia de auto-aparare e fireasca in situatia asta.
Acum fac a doua facultate dupa ce initial am zis ca renunt la prima. Duc o existenta partial prazitara. Primesc bani de la ai mei, mai castig si eu prin vacante si sesiuni. Mi s-a intamplat ca ai mei sa imi tina predici referitor la felul cum cheltui banii… in general. Nu doar din cei dati de ei.
Eu… am constatat ca ma simt vinovata atunci cand gradul de satisfactie rezultat in urma achizitiei este, contrar asteptarilor, foarte scazut. Sunt satisfacuta de fotoliul, telefonul, laptopul, animalele de plus, cravatele, gelurile de dus luate din banii mei asa ca nu ma simt vinovata. Dar m-am si pacalit de destule ori si am ramas cu un sentiment de regret si vinovatie.