Physical Address

304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124

Paine alba de casa .. o bunatate …

– Dragi copii. Ştiţi voi din ce se face pâinea? Hai, Ionică, spune-ne tu.

– ăăă .. din făină … ăăă … drojdie, apă şi puţină sare.

Io-s Ionică ăsta şi astăzi am avut un mic şoc. Bun, nu-s atât de “verde” încât să mă aştept numai la ingredientele astea, că nu e pâine de la mama din cuptor. Şi totuşi …

Cumpărătorul “bio”, sătul de tot felul de abearaţii, ajunge la standurile de pâine. Hai să luăm ca exemplu Real, că tocmai eticheta lor o studiem. Vezi pe etichetă “Pâine albă de casă” şi deja îţi imaginezi o bunicuţă ceva scoţând din cuptor pâinea aia de “vatră”, rumenă şi parfumată.

Bunicuţa nu e la Real, sunt nişte domni şi doamne care baga şi scot piţile din cuptorul “modern”. Şi totuşi, cu imaginea aia idilică sub nas, pui mâna pe obiectul cald, împachetat conform normelor în vigoare, ajungi acasă şi treci la execuţie.

Spre deosebire de prietenii mei de la Prospero (de la care luăm pită, că au un magazin la 50 de metri de noi), a căror pâine are gust de carton polistratificat, măgăoaia de casă de la Real, chiar are gust .. de pâine. Exact când rumegam satisfăcută că se mai poate mânca totuşi ceva cu gust, arunc o privire spre etichetă. Iată ce conţine minunata pâine:

Făină albă de grâu, drojdie, sare iodată .. bun pănă aici … urmează: maia (zer lichid, acid lactic, tărâţe de secară, făină de secară, făină integrală de secară, făină de malţ, acid acetic, difosfat, gumă de guar, acid citric, zahăr, acidifiant natural) … asta a fost maia .. mai avem … ameliorator, emulsifiant, esteri mono şi diaceţi tartrici ai mono şi digliceridelor cu acizi graşi (E472e), enzime, antioxidant, acid ascorbic (E300), ulei

Deci mâncăm sănătos, da?

PS: lista de ingrediente de pe Coca-Cola e de vreo 4 ori mai scurtă. 😀

Daca ți se pare interesant, un share ajută mereu. Mulțumesc.
dojo
dojo

Fost om de radio, transformata in karatista si apoi web designer. Am o firmă de online marketing si mi-am redeschis un webmaster forum.

Articles: 1761

21 Comments

  1. Mananc paine facuta in casa. N-ai idee cat de buna poate sa fie in comparatie cu cea din comert. 🙂

  2. Solutia se numeste cuptor de paine. Bine, trebuie sa iei in considerare si cele 4 kg pe care o sa le pui dupa o luna de mancat paine facuta in casa. Iese buna cu spume! Plus ca stii exact ce ingrediente bagi in ea!

    • Daca si framanti singura coca “pana asuda grinda”, cum zicea strabunica/mea…..io cred ca ale 4 kile nu le vezi nu le simti…asa caaa “pentru sanatatea dumneavoastra faceti miscare cel putin 30 de minute pe zi”:)

  3. “Daca te plictisesti citind lista de ingrediente de pe un produs/ daca nu stii ce sunt o treime din chestiile din lista… alege altceva!!!”
    Cu asta am ramas eu dintr-un documentar despre nutritie 😀 Pare totusi un sfat destul de bun, nu? 😀

    Nu stiu de ce, dar si pe mine m-o tunat sa scriu despre paine 😆 Iar mie nu-mi place decat aia alba cand e fierbinte. Si nici nu-mi face bine. De la cea alba ma aleg doar cu febra, dupa cea neagra e urat rau, d-aia nu ma mai ating de asa ceva.

    Din real n-am luat niciodata paine, dar am mai luat din Carrefour sau Auchan daca se nimerea sa fie bagata tocmai atunci si sa fie fierbinte… si mi s-a parut buna. Nu m-am gandit insa vreodata sa ma uit la ingrediente 🙂 😆

    PS – O fi lista de ingrediente la Cola mai scurta… de fapt staiiii! Care Cola? Ca-s atatea 😕 Revenind, lista mai scurta la Cola nu inseamna ca aia o fi mai sanatoasa 😀 Eu una n-am de gand sa mai consum carbogazoase… poate nici macar ocazional. M-am lasat din vara lui 2007, am mai consumat ocazional (= daca eram servita nu faceam mofturi, dar eu nu mi-am mai cumparat) pana in vara asta cand am constatat ca m-am (cam) dezobisnuit si reactia organismului meu la asa ceva nu e prea placuta.

  4. O masina de paine e solutia. Eu am cumparat asa ceva de vreo 2 luni si mi-s foarte multumita. Nici faina nu e, cu siguranta, asa cum era odata, insa macar reduci la minim toate acele ingrediente dubioase. Avand in vedere ca suntem un popor care inca mananca impresionante cantitati de paine, eu zic ca e primul aliment la care trebuie sa ne gandim sa fie cat mai sanatos.

  5. Nu stiu ce ne-o fi gasit pe toti cu discutiile despre paine zilele astea. Azi dimineata am avut un schimb de replici cu mama referitor la cat de naturala e painea. Ea luase o paine integrala de la piata si spunea ca-i mai sanatoasa decat aia neagra, neagra. N-am intrat in amanunte gen citit eticheta, da vad ca teai ocupat tu. 🙂

  6. Ai uitat esentialul retetei pentru o paine buna: Viata.
    Nu poti sa faci o paine adevarata daca nu-i dai Viata din Viata ta atunci cand o faci.

    Ai vazut vreodata un batran la sat facand o paine dupa cum a fost invatat de stramosii lui ? Daca ai vazut, intelegi ce spun.

  7. De ceva vreme mi-am cumparat o “masina de facut paine”. Reteta? Simpla: faina, apa, drojdie si sare. De la reteta asta “de baza” se pot face si “variatiuni”: se pot pune mai multe tipuri de faina (alba, neagra, intermediara, de secara, etc, etc)… eventual ulei, oua si zahar… Dar nimic sintetic. Si e delicioasa… painea… Si nemaipomenit de sanatoasa.

  8. Nu stiu daca se mai gaseste praf de facut piure de cartofi de la Knorr. Acum 10-12 ani se gasea pe piata. Tin minte ca am luat odata pentru un week-end la Crivaia, si mi s-a ridicat parul pe ceafa cititnd ingredientele. Mda, continea si cartofi. Dar erau mai pe la urma in lista de ingrediente.
    Sa zicem ca la chestiile cu termen de garantie mare e de inteles, dar piinea de la magazin are termen 2 (doua) zile!!! La ce tre’ sa bagam atitea cacaturi in ea?
    Iar piinea de casa, tine 4-5 zile. Cel putin cind eram mic, bunica-mea facea piine de doua ori pe saptamina. Maxim.

  9. in regula, am renuntat la cola de mult timp, beau o data pe luna. dar la paine n-am cum sa renunt, altfel mor de foame…

  10. Pai daca ar fi sa mancam sa zic, dupa televizor (ce zic doctori si specialisti), eu cred ca ne-am imbolnavi mai mult…decat sa mancam sanatos. Manca ce iti place si ai sa vezi ca te simti bine. 🙂

  11. Inseamna ca daca as vinde paine facuta de bunica mea de la Bacau (care nu contine altceva in afara de faina si drojdie) m-as imbogati mai mult ca Patriciu.
    Nu prea inteleg de ce baga astia atatea chimicale. Poate sa tina mai mult ca de gust nu poate fi vorba. Nimic nu se compara cu o paine facuta acasa.

  12. Cu primul drum pe care-l fac la Timisoara iti aduc o pita de casa, din Salonta. 🙂 Promit!

  13. Acu ceva ani m-a trasnit pofta de peste .. la conserva. Si drept urmare am luat “Sprot afumat” care a fost bun n-am ce sa zic, da sa vezi lista de ingrediente: sprot, apa, ulei, sare, bla bla bla, si ultimu` si cel mai tare din parcare – aroma de fum [da, da e pe bune].

    V.

  14. Eu nu mai consum carbogazoase de 1 secol si nici nu consum alte produse din “plastic “.Asta insa doar (?) pt ca , din fericire , organismul meu asta ceva cere.
    Paine de casa pe langa ca-mi aminteste de anii copilariei cand maia mea cea buna facea paine la cupor , cred ca are si un gust pur si simplu ….divin .
    Aprope ca-mi dau lacrimile numai cand mi-o amintesc cu sortul inainte facand turta la vatra …

    Aici unde-s eu uneori am ocazia sa cumpar paine la cuptor . e o tanti care are o brutarie si ea se jura ca nu pune aditivi si alte bazaconii in ea . Ce sa zic….painea are gust foarte bun si un parfum de te innebuneste .
    Numa’ ca fiind brutaria mica si cererea f mare , seara cand ajung eu sa cumpar nu prea mai gasesc si tre’ sa ma multumesc cu gunoaiele cu gust de paine pe care le gasesc prin supermarketuri .

    Zicea cineva ca s-ar imbogati daca ar avea brutarie . Da-i bice !!! e o afacere banoasa si sanatoasa .

  15. Sincer nici nu mai stii ce sa mananci sau ce sa cumperi ca sa papi sanatos.
    Cred ca ar trebui sa ne intoarcem la Roots….

  16. Nu stiu daca merg linkurile, dar daca tot ai deschis discutia, da-mi voie sa iti ofer pozele de aici
    https://www.facebook.com/profile.php?ref=name&id=100000173504385#/album.php?aid=149927&id=248896046719&ref=mf

    AM folosit, framantand cu mainile (nu la masina):
    1 kg de faina
    o nuca de drojdie proaspata (nu imi place aia uscata)
    o lingurita de zahar
    o mana de sare
    1 ou
    3-400 ml lapte (la ochi)
    doi pumni de ulei.

    dupa o ora si jumatate mancam fericiti painea aburinda… 🙂
    ceea ce va doresc si voua…
    Marius

  17. eu cred ca cea mai buna solutie e sa ne preparam paine in casa, stiu ca dureaza mai mult, dar chiar daca platim ceva banuti pt masina de facut paine, se merita, macar asa stim ce punem in aluat

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.