O viata avem si o gaura-n …

Bun, asta e o vorbă urâtă foc, dar şi destul de adevărată. Îi ajută pe unii să-şi justifice alegerile idioate din viaţă, mai ales dacă o iau pe arătură cu “încercările”. Pentru mine este doar o invitaţie de a încerca să profit de ocaziile oferite, mai ales când e vorba de ceva distracţie.

În articolul despre weekend-ul nostru din Pennsylvania, am simţit o opinie generală nu foarte corectă. Este adevărat că ne-am distrat  cu toţii, dar acest lucru nu are nicio treabă cu faptul că eu sunt freelancer sau că toţi prietenii noştri sunt cu joburi normale. Pur şi simplu, spre deosebire de unii care preferă să atârne într-un weekend, oamenilor ăstora le place să se distreze. Nu cu beţii sau droguri (oricum sunt toţi familişti, cu copii şi tot tacâmul), dar fac mişcare, ies din casă, au CURAJ.

Avem televizor la cabană (care cabană e mai mare decât apartamentul meu din Timişoara), avem internet, avem de toate. Dar până şi eu, maniaca maniacelor, am lăsat tastatul pentru 1-2 ore max. în 3 zile de stat şi m-am dedat plăcerilor vieţii de om “sportiv”. Oamenii ăştia nu stau locului o secundă. Nu sunt sportivi, chiar dacă prin tinereţe unii s-au ocupat poate de ceva activităţi. Sunt trecuţi de 40 de ani majoritatea, mai au şi burtică. Plus copii mai mari sau mai mici. Dar nu lenevesc.

Se iau cu căţel şi purcel la “clubhouse” şi îşi învaţă copiii să joace tenis, baschet, să innoate, chiar să folosească o armă de foc. Nu contează cum joci, că nu suntem la Flushing Meadows, contează SĂ ALERGI. Să urci pe bicicletă sau să o iei spre lac “per pedes”, să faci efort în bazin, chiar dacă nu eşti înnotător de performanţă. Sunt oricum 2 salvamari (sau cum s-or chema ăştia, că nu e mare aici), deci nu dai colţul prea uşor.

Azi ne-au demonstrat încă o dată americanii şi prietenii noştri “americanizaţi” ce înseamnă să te distrezi. A fost o zi de petrecut la “beach”, de data asta un lac mare din afara comunităţii, unde americanii îşi scot la “păscut” sutele de cai putere de pe jetski sau barca motorizată. Se aşteaptă LA RÂND să ieşi la rampă, parchezi într-o parcare mare şi ordonată, NU LAŞI GUNOI. Există o geamandură în lac, până la care nu e voie să ambalezi motorul, după aia, rupi herghelia.

Aşa arătam la prima plimbare de azi cu un jetski. Nu ştiu să înnot bine, poate m-ar ţine vesta la suprafaţă. Am fost legată de agergat şi am avut grijă să nu-l răstorn, că mi-ar fi greu să urc pe el. Era a doua oară în viaţă că mă dădeam pe aşa ceva. Premiera a fost prin vara asta, când am ieşit la ocean şi am luat-o cătinel. La turele secunde am mers în picioare, la viteză destul de mare să se sperie cei care priveau.

Normal, ca o proastă ce sunt, mi-am lăsat dresul de baie în plasă, aşa că am avut un tricou şi nădragii scurţi.

Şi, la venire, am arătat aşa. Ca făcută pe mine. După a doua tură, eram udă până peste brâu, că m-am dat mai mult şi mai repede chiar. Nu e frumos să insist, dar aveam un rânjet din ăla satisfăcut încă 2 ore după plimbare. Sunt înnebunită după “motoare” şi nu pierd o asemenea ocazie.

Iar asta este o puşcă “adevărată”, cu gloanţe. Am mers la un “shooting range”, unde ai noştri bărbaţi şi-au măsurat-o din nou. Îndemânarea, că doar nu gândeaţi altele. Că tot am venit acolo, am spus şi io cu tupeu “n-am ţinut în viaţa mea aşa ceva în mână, dar io vreau să împuşc”. Şi mi-a pus C. gazda de aici puşca în braţe, mi-a zis pe unde să mă uit şi cum să nu omor pe careva. Şi am tras. Da, am şi acum un rânjet cretin pe faţă, aşa “nasol” a fost.

Cea mai mare realizare a fost că nu am trimis pe nimeni la spital. Nu cred sincer că am nimerit ceva, nici nu contează. Am făcut ceva pentru prima dată şi nu m-am “ăsta” pe mine.

Unde vreau să ajung, în afară de ocazia de a vă încânta cu superbitatea mea  din poze: o viaţă avem. Şi stăm să ne limităm cu chestii de genul “nu am fost cu rotile”, “nu ştiu să joc tenis”, “dacă mi-e frică de împuşcături”, “nu ştiu să merg cu bicicleta”. Şi ne este teamă să încercăm. Da, e penibil să mergi prima dată cu rotilele la 32 de ani. Asta este, nu am avut în copilărie din astea (am avut o perioadă din alea “old style”). E ciudat să nu fi jucat un tenis normal sau să nu fi văzut un jetski în faţă. Dar e păcat să ai ocazia de a încerca ceva, ÎN SIGURANŢĂ, şi să-ţi ţâţâie gluteus maximus de frică.

Pe vara asta mă laud că am făcut nişte chestii pentru prima dată: am mers pe “inline skates”, am pus fundul pe un jetski şi i-am dat “blană”, am tras cu puşca, am făcut chiar şi o “clasă” de Zumba. Prost, e clar, ca orice începător. Dar am făcut asta. Şi aştept cu interes orice altă ocazie de a mai testa câte ceva şi de a vedea ce mai pot trece pe listă.

Voi ce asemena “premiere” aţi mai atins? Aveţi curaj de a încerca ceva sau preferaţi siguranţa în locul unui risc, oricât de mic?

PS: un lucru este clar. Am observat vara asta că problemele de sănătate care m-au ţinut “cuminte” în ultimii ani nu mai sunt valabile. Duc efort, duc trântă. Nici emisiuni seara nu mai am, aşa că nici scuza asta nu mai stă în picioare. Aşa că am decis să scot “kimonourile” de la naftalină şi să reîncep antrenamentele de karate. Nu voi deveni niciodată instructor, deşi visam acum 8 ani la asta, nu voi face performanţă, dar voi reveni între nişte oameni de care mi-e dor şi voi mai mişca şi eu fundul.