Physical Address

304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124

Darren Rowse – 31 Days to Build a Better Blog

Am prins acum câţiva ani “programul” iniţiat de ProBlogger, dar vă spun sincer că nu l-am urmat şi nici nu i-am dat nu ştiu câtă atenţie. Până la urmă nu aveam blog, doar forumuri, deci nu prea mă “coafa” ideea. Am reţinut însă atât blogul lui cât şi ideea în sine, aşa că m-am bucurat când întregul plan de acţiune a fost rezumat într-o carte, uşor de parcurs. Consider deci că, pentru orice blogger ce doreşte să se ocupe ceva mai serios de acest proiect, parcurgerea acestei cărţi nu are cum să “strice”.

Există o serie de idei, împărţite pe câte un “task” zilnic. Cu unele pot spune că sunt 100% de acord, altele se referă la acţiuni pe care nu intenţionez să le duc la bun sfârştit, pur şi simplu pentru că nu mă interesează. Voi oferi selectiv câteva idei din carte, idei care consider că sunt general valabile, deci merită să fie amintite:

  • primul “task” ar fi să scrii o scurtă prezentare despre blogul tău. Cine este şi ce doreşte el de la noi. Un fel de “pitching”, dacă doriţi să-i ziceţi aşa
  • articolele listă se bucură mereu de succes (uite că avem şi noi listă aici).
  • promovează-te pe siturile “sociale” (digg, twitter, facebook)
  • analizează un blog de succes
  • participă la discuţii în forumuri
  • pregăteşte-ţi vreo 10 idei de articole (să nu ne mai plângem mereu de “writer’s block”)
  • planifică-ţi articolele.
  • pune link spre articole mai vechi (cum am făcut eu mai sus)
  • ieşi din casă, de multe ori o simplă plimbare te poate inspira enorm.
  • comentează pe bloguri
  • citeşte o revistă pentru a-ţi îmbogăţi conţinutul blogului
  • scrie o recenzie
  • vânează linkurile moarte din blog
  • studiază-ţi statisticile
  • planifică următorul pas

Am prins în listă doar cele mai importante teme de casă zilnice, lista conţine, normal, muncă pentru cele 31 de zile.

Avantajul unuia ca Darren este că s-a trezit de dimineaţă şi a ajuns departe. Este însă la fel de adevărat că, deşi e tot mai greu să răzbaţi ca blogger nou într-o piaţă supra-saturată, nu este şi imposibil. Pe blogul acesta am norocul a 3 ani de muncă şi rezultatele ce vin din această situaţie. Pe blogul “enternaţional” însă am dat cu capul absolut urât, pentru că este dificil să urci proiectul mai ales în noianul de splogs de care e plin internetul.

Eforturile de acolo sunt de scurtă durată (am început să mă ocup serios de el acum 3 săptămâni), dar, deşi nu este deloc simplu, se mişcă uşurel spre direcţia pe care o doresc eu. Chiar dacă piaţa este deci plină de milioane de bloguri şi este imposibil să le prinzi din urmă pe cele mai mari, piaţa de CONŢINUT are încă destul loc şi pentru nişte nou-veniţi. Punând în practică ideile din această carte (nu toate, am precizat deja că nu sunt de acord sută-la-sută cu ce se propune aici) şi muncind susţinut, rezultatele bune nu vor întârzia să apară.

Şi “31 Days to Build a Better Blog” este o carte “veche”, dar merită citită chiar şi la această oră.

Daca ți se pare interesant, un share ajută mereu. Mulțumesc.
dojo
dojo

Fost om de radio, transformata in karatista si apoi web designer. Am o firmă de online marketing si mi-am redeschis un webmaster forum.

Articles: 1761

7 Comments

  1. Vaneaza linkurile moarte din blog 😕 asta nu prea am inteles-o :-?, cu restul sunt total de acord si in special ca e greu sa fi nou ;))

  2. Da, în curând o să se scrie cărți și despre cum să ai un profil mai bun pe Facebook, o cărticică mică despre ce poți să faci pe Twitter și așa mai departe. Prefer sfaturile tale, dojo, decât o carte care nu-mi spune decât ceea ce știu deja. 🙂

  3. @ZUZU Adică să verifici link-urile de pe blog să vezi dacă mai merg sau dacă nu cumva blogurile/site-urile spre care duceau nu au dispărut.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.