Physical Address
304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124
Emoţii sau isterie?
Pe când stăteam să-mi aştept rândul pe masă la operaţia de miercuri, ‘anestezista’ mă tot încuraja că e totul în ordine, să nu-mi fie frică. Păi nu mi-era. Bun, aveam un sfert de morcov bine înfipt într-o zonă niciodată bronzată, dar asta nu înseamna să fac circotecă, nici să ard meciul celor care se ocupau de operaţia mea. Asta zic io.
Se pare că pentru alţii situaţia stă altfel.
Îmi povestea aceeaşi simpatică ‘doctoriţă’ că au avut o pacientă de vreo 40 de ani, ce se opera la un ochi. Operaţie (mai) uşoară, nu cred că pe anestezie generală. Chiar nu reţin. Oricum, e vorba de juma’ de oră de stat pe masă, bine ‘amorţit’, că poate chirurgul să-ţi taie şi fălcile pe jumătate, că oricum nu simţi. Doamna în cauză nu gândea însă aşa. A ţinut-o în tremurici şi plânsete de abia au putut-o duce în sală şi cu multă bătaie de cap au reuşit să o şi anestezieze.
Pe tema asta a întârziat chirurgul (care nu are doar un pacient pe masă într-o zi), a frecat la cap încă doi oameni, plus că nu şi-a făcut situaţia mai uşoară. Vreau să cred că, dacă ai o atitudine relaxată, îi şi chestie de karma şi că totul e suportat mai uşor. Sau poate doar cred eu asta.
Era clar că nu sunt acolo să fac spectacol, aşa că am glumit tot timpul, am făcut tot ce mi-au cerut, am încercat să le fac munca mai uşoară.
Pentru chirurg eram deja al treilea pacient pe zi (nu sunt sigură dacă ultimul). Femeia asta era în operaţii de dimineaţa, celelalte doamne erau tot de atunci călare pe situaţie. Pregăteşte pacientul, stai cu el, trezeşte-l, ajută-l să-şi adune minţile, pregăteşte masa de operaţii, ia următorul pacient etc. Exact asta le mai trebuie, un isteric care să plângă ca la moartea lui Michael Jackson şi să dea tot programul peste cap.
Oricum e posibil să fie întârzieri. Eu am intrat în blocul operator cu aproape o oră întârziere, iar pe masă după o altă jumătate de oră. E normal. Nu-mi doresc ca doctorul care mă operează să alerge cu bisturiul prin ochii mei. Dacă greşeşte, mă nenoroceşte pe viaţă. Deci nişte minute în plus nu contează. Dar dacă şi eu provoc întârzieri, pacientul de după mine aşteaptă aiurea, chirurgul nu-şi termină programul la timp (poate mai dorea şi femeia aia să mănânce de prânz, cine ştie), personalul ‘auxiliar’ e mai stresat decât de obicei.
Anestezistul are destule oricum pe cap, mai ales la o anestezie generală. Încerci să ţii omul cât mai puţin timp ‘sub’, să nu ţi se trezească în timpul operaţiei, să ţi se trezească după, să nu-i rupi gâtul cu tubul etc. Un pacient calm şi cooperant e uşor de ‘adormit’, apucă toată lumea să-şi facă treaba, plus că teoretic pacientul va avea o mai bună experienţă.
Sună ciudat, dar chiar nu aş avea reţineri să fac încă o asemenea operaţie (sper sincer să nu fie cazul, dar oricum nu ştim încă ce şi cum). A fost o experienţă foarte plăcută. Ştiu că par masochistă, dar chiar a fost. Am avut un mic discomfort la aplicarea ‘fluturaşului’ şi împingerea serului, dar în rest am trecut foarte OK peste tot. Am pălăvrăgit cu doamnele de acolo, am făcut glume, am tras un somn bun (am şi visat), nu mi-a fost rău la trezire, nu am ‘dat la raţe’. Mai am ochii roşii şi umflaţi, partea post-operatorie nu e chiar plăcută, dar nici moarte de om.
Voi cum sunteţi la chestii din astea? Speriaţi de bombe? Calmi? Aţi făcut vreodată ‘spectacol’?
Mai tre sa recunosc ca si eu am “emotii” la stomatolog..dar asta pt ca prima mea experisnta cu un stomatolog a fost o chilareala pe viu….nu stiu ce sa zic daca as fi avut dc ma operam la ochi..dar cu siguranta nu le faceam problme celor care erau specializati sa ma pregateasaca de operatie sa zic asa ..da…na fiecare om are …”obiceiurile “lui!
Eu nu fac circ. doar pun multe intrebari inainte dar dupa ce imi satisfac curiozitatea ma potolesc.
Ei, nici eu nu fac circ decat in privat, prefer sa plang in perna decat in fata oamenilor :))))) Dar stii care e faza? Exista tot felul de fobii, mai mult sau mai putin justificate. Cand iti intra “pasarica” pe creier, nu te mai lasa. Doamne fereste, cine stie ce experiente crunte cu doctorii a avut femeia de care povestesti tu! In plus cine stie ce alte probleme avea! Nu imi inchipui ca un om cu o viata zen si echilibrata poate sa faca asa. Poate la ea operatia respectiva a fost picatura care a umplut paharul, cine stie ce alte probleme la munca sau in familie i-au pus capac. Stii ca omul poate suporta mult stres in viata lui, dar o data face poc, si cand se intampla asta nu mai ai ce sa-i faci, tot stresul acumulat iese afara. Intr-adevar, ar fi trebuit sa-si amane operatia daca era in starea aia….
Eu sunt isterica de felul meu, imi place sa mi se acorde multa atentie:))) Insa cum n-am fost niciodata pe masa de operatii, nu stiu cum as reactiona. Nu cred ca as face spectacol, pentru ca le-as respecta munca oamenilor aia. Si, in plus, mi-ar fi jena. Mi-as face un miliard de griji inainte, acasa, i-as innebuni pe toti, insa acolo as fi cuminte si resemnata:) Si mai ales, foarte optimista. Hahaha, asta e o gluma. Ca sa-ti dau un exemplu de cat de dusa sunt, cand am plecat din Paris spre Romania, pe o furtuna imensa de zapada, le-am spus parintilor mei ca-i iubesc si ca le voi scrie un e-mail cu ce trebuie sa faca in caz de prabusire de avion. S-au cam socat saracii… Sunt dramatica si exagerata, stiu, insa imi asum acest lucru ca un “dat” al scriitorilor:)))))
Eu cu stomatologii am probleme. O singura doamna a resusit sa-mi castige respectul cand mi-a zis ca imi arde o palma daca ma mai comport ca un copil mic. :)) In general tremur cand ajung la dentist.
De felul meu mi-am propus sa termin viata asta, fara nicio operatie si fara sa fiu nevoit sa primesc anestezie generala.
Pana acum am reusit.
Decat sa fac o anestezie generala, mai bine dau cu tuica si strang o papiota in dinti.
cand am nascut era o doamna inaintea mea, care a facut tambalau mare, a dat din picioare i-a rasturnat instrumentele medicului, urla si nascatoarea, urla si medicul, a fost ca la nebuni. pe mine nu ma durea (inca?!)nimic, eram doar paralizata de frica. dupa o vreme urlam si eu, fara sa dau din crengi insa. in pauze, imi ceream scuze ca racnesc si apoi reluam ocupatia 😀
totul a durat insa destul de putin si imi place sa cred ca nu m-am facut prea rau de kko. la celelalte interventii m-am abtinut, chiar daca imi venea sa lesin de frica.
inca nu am avut parte de vreo operatie, (sa bat in lemn),sper sa nici nu am.. te invidiez ca ai rezistat foarte calma la operatie,eu cred ca lesinam :)), oricum in nici un caz nu faceam scandal..
La un moment dat, am facut si eu o banala operatie, nothing that heavy. Dar sincer, din cauza durerii, nu mai aveam rabdare, tot asteptam sa ma cheme sa ma opereze, si nu puteau, pentru ca aveam tensiunea mica. When they finally did the thing, I was so happy! Nici nu-ti poti imagina. Nu-s panicarda de fel, urasc oamenii de genul asta, care se isterizeaza din orice. Eu m-am bucurat asa de tare cand m-am operat, pentru ca singurul meu gand era sa ma fac bine si atat. And I did.
Eu m-am operat o singura data. Imi amintesc senzatia de adormire, as fi putut rade non stop. Trezirea grea de dupa si “nectarul de biscuti” pe post de hrana. Eu am amintiri placute de atunci, probabil si pentru ca aveam 12 ani si toti ma cocoloseau.
Pana acum am fost operat de 2 ori,la ambele fiind anestezie generala.
Atata timp cat ramai la bloc opeartor, terapie intensiva esti tinut ca in puf…mai rau este cand te pune pe salon. unde este o asistenta la 50 de pacienti.
spectacol nu fac. doar la a doua nastere am facut ce trebuie sa faca o femeie in travaliu – sa urle cu toti plamanii 🙂
sunt oameni si oameni, situatii si situatii. in general oamenii care nu sunt impacati cu moartea lor au probleme la anestezii si operatii – parere personala.
Io vreau sa aleg intre doua variante: epidurala si cezariana. Altfel, sa-i fereasca al de sus, ca daram spitalul cu urletele 😀
cica asa e si indicat. ti-o spun si din auzite, dar si din experienta. la prima nastere n-am scos un sunet si a fost oribil. la a doua nastere am urlat cu pasiune si a fost oribil-2 hahaha, serios a fost mai suportabil. pana si-a facut efectul epidurala 😀
De regula nu fac festival pe la medici. Daca imi e tare groaza, de ex de stomatolog, ma uit la ceas si imi zic ca am de indurat una-doua ore pana ma ridic din scaun. Si imi spun, hai ca pot rezista atata !
O singura data am facut spectacol, cand am nascut. Recunosc ca rezistam si fara coloana sonora, insa mi-a picat tare bine la ficat sa imi dau drumul. Si … f important, nimeni nu m-a dojenit ca am facut galagie ! Ce-i drept, i-am si ascultat ca un ghiocel numai sa scap mai repede.
Am făcut o singură operație până acum: cezariană. Am cam dormit aiurea în noaptea de dinainte și mi-a fost destul de teamă, dar am încercat să nu las să se vadă asta.
Mereu, când e vorba de așa ceva, îmi vine în minte gluma următoare:
Discuție între medicul anestezist și pacientul care urma să se opereze a doua zi.
-Deci, știți cu ce mă ocup, zice acesta, după ce-i explică cum vor decurge lucrurile.
-Da, sunteți cel care mă va adormi înainte de operație, răspunde pacientul.
-Da, și asta, zice anestezistul. Dar poate mai important e faptul că eu sunt cel care vă va trezi după operație.
Eu cand am fost in China am fost super calm. Am avut-o pe mama cu mine care s-a crizat cat 10. La un moment dat a vrut sa plecam. Bine ca am linistit-o si am reusit sa facem treaba pentru care eram acolo.
He he, bun, parintii is alta fauna. Io le-am interzis alor mei sa vina iar pe iubi l-am trimis acasa imediat ce am intrat in blocul operator. Numai sa se streseze si el pe-acolo n-aveam chef.
ca le exteriorizam sau nu, emotiile oricum exista in situatii de genul asta;
nici nu trebuie sa ne isterizam dar nici sa negam emotiile
acum 5 ani a trebuit sa trec prin o operatie minora, care trebuia sa dureze cam 15 min si se facea cu anestezie generala; eu sunt o fire mai “barbata” si chiar daca avusesem un mic soc cu doua zile inainte la consult cand chirurgul mi-a spus ca trebuie operatie (pana atunci nu avusesem treaba cu spitalele), m-am prezentat la operatie in stare buna psihic, credeam eu
doar ca s-au chinuit si m-au ciuruit cam 30 de min. ca sa-mi gaseasca o vena ca sa poata sa-mi faca anestezia si pana la urma m-au adormit cu un gaz prin masca apoi au reusit sa puna perfuzia
a fost oribil, sa stai aproape goala pe masa de operatie in timp ce anestezista si o asistenta incercau sa gaseasca o vena, m-au intepat pe toate mainile si picioarele; nu m-am plans deloc, chiar am incercat sa le ajut, am incercat sa ma relaxez (chiar “vizualizam” mental ca venele mele vin la suprafata), dar degeaba; iar cand m-au pus sa respir respectivul gaz pe masca simteam ca ma sufoca, bine ca macar asta m-a adormit in cateva secunde; cica problema a fost ca “am vene de copil de 5 ani”, eram si plinuta, iar emotiile pe care le-am tinut in interior au facut ca venele sa se “ascunda”
articolul tau mi-a adus aminte de asta pt. acum incerc sa ma pregatesc mental ca trebuie sa trec peste cateva saptamani prin o alta operatie “minora” (sper sa ma ajute si faptul ca acum am cateva kg mai putin)
Cristina, BAFTA. Pai tu ai fost o viteaza atunci, ce sa mai zic. La mine is venele ceva mai usor de vazut, ca si asa urasc acele.
Chestia cu venele care se ascund de frica e un mit. Si eu sunt mai “rotunjor” si cand am fost la o operatie in vara m-au intepat peste tot. Mai aveau sa ma intepe si in ochi. Nu vreau sa va sperii dar atunci cand nu gasesc venele iti pune un cateter, undeva sub clavicula. Acel cateter se poate infunda si dupa trei luni. Nu va spun procedura ca nu are rost.
Eu cand ma duc la stomatolog am putine emotii si asta la inceput, apoi imi fac curaj
:D, la chirurgie maxilo-faciala am avut o problema (ptr ca era la stat si nu i-am dat bani) cand trebuia sa-mi scoata o masea…am tipat vreo 10 min cum n-am tipat in viata mea 🙁 (ptr ca n-am fost anesteziat), deci mie imi este frica de oameni ca astia.
ps: Ramona ti-am trimis un email
Sunt operat la menisc,genunchiul stâng,daviație de sept,și la trei dinți.Am ceva antrenament,pe viitor oi mai vedea eu…sper să fie cât mai puține.Începutul e mai greu…Am fost cuminte.Singura dată când am făcut scandal a fost atunci când m-am dat pe geață,iarna,am căzut și mi-am spart arcada,și a trebuit să mă coasă.S-au luptat cu mine și doctorul,și mama,și asistenta,toți trei bine făcuți.Eu aveam vreo 15 ani,la început le-am făcut față,până m-a prins dotorul de urechi și m-a dat odată cu capul de masă.Nu s-a întâmplat nimic grav,dar a fost singura dată când am făcut scandal,cu timpul m-am cumințit.
Nasol moment. Si io am deviatie de sept (tot pe la 15 ani am dat face-down in gheata). M-as cam baga la o rinoplastie, sincer sa zic 😀
vai de capul meu. eu m-as fi ridicat si as fi fugit mancand pamantul:)))
E normal sa ai emotii, pentru ca e ceva nou, cu un consum nervos si emotional.Eu am fost operat de doua ori la picior, si fiind mai emotiv de felul meu, efectiv imi tremura piciorul la care urma sa ma operey, astfel incat asistenta ma intreba daca mi-e frica, iar eu ii spuneam ca asa face de emotii!!Nu stiu cat m-a crezut ori ba, dar e “cool” sa dai senzatia de emotii!)))
Eu m-am operat de deviatie de sept la un prieten doctor sef sectie ORL, deci omul era jupan acolo! Eu am fost super cuminte, nu l-am chemat nicodata, nu am spus auuu desii cand iti scoate pansamentele dai pe spate de durere! La plecare mi-a spus: Claudia, am avut multi pacienti la viata mea, dar ca tine rar vezi! Din curiozitate am intrebat de ce!? Pai faptul ca sunt prieteni cu mine fac pe aici numai circ, pana si un termometru vor sa-l pun eu… Va dati seama ce dobitoci, adica cum donule sa vina ditamai doctorul sa-ti puna termometrul!? Asadar mai ales la doctor sau treburi de genul asta ciocul mic si joc de glezne pentru ca oamenii astia sunt cu adevarat Dumnezeul pe pamant! Iar aprecierea lor este doar dupa granita de vest si multi aleg sa stea in Romania!
bine ca ai scapat…restul sunt detalii mai putin importante 🙂
Eu am avut parte de mai multe interventii la viata mea, din fericire nimic major (sau de care am avut grija inainte sa devina ceva major), care sa necesite anestezie generala. Una dintre operatii a fost la ochiul stang si imi amintesc cum m-au legat usor de maini(ca sa nu pocnesc chirurgul, ma gandesc)si una din asistente m-a tinut de mana tot timpul si imi tot spunea ca va fi bine si sa nu-mi fie frica. Frica nu mi-a fost deloc, de miscat n-am miscat un deget, ca doar pe ochiul meu se “lucra” si tin la el, iar a doua zi aveam o vanataie atat de artistica, incat am ras copios cu doctorul spunandu-i ca, datorita lui, nu mai am nevoie de machiaj o vreme. Nu mi-a fost niciodata teama de operatii (ma rog, sunt medic, asta mi-ar mai lipsi) si prefer sa trec prin asa ceva decat sa ma paralizeze frica si sa mor prematur dintr-o prostie.
Ma, ca sa zic asa, io am o frica de doctori ca de draci, bine, cared ca asta e specific speciei masculine:) , dar nu sunt circar, sunt eu cu morcovul cu tot cu frunze bagat adanc, dar sunt cuminte, caci realizez ca daca ma crizez, ii enervez si pe oamenii aia care saracii ar trebui sa fie calmi cand umbla cu bisturiul prin mine.
la primul gand, as zice despre mine ca nu fac circ. la 14 m-am operat pe coloana. cand m-am internat a venit unul din rezidenti (cred ca rezident era) sa-mi explice ce si cum, ‘sa nu-mi fie frica”, toata povestea. eu la momentul ala eram total inconstienta de ce s-ar putea intampla. plus ca pornisem cu o incredere absoluta in medicul ce urma sa operaze. cel mai bun din romania. ei bine, omul ala spunea de toate acolo si eu ma intrebam ce vrea de la mine, ca mie nu mi-e frica. ba chiar ma chinuiam sa-mi dau seama de unde-l stiu. semana cu un tip pe care-l stiam si ma chinuia dilema: parca G a facut jurnalism nu medicina!
ma mai smiorcai un pic la dentist, dar un pic de tot. ma enerveaza sunetul frezei. trag aer in piept si ma calmez. ba chiar unele “masinatiuni” le suport fara anestezie.
daaaaar, din nefericire imi amintesc de ultimele analize oftalmologice. ceva mai complicatele, pentru glaucom. tomografie de nerv optic, camp vizual si inca ceva. cred ca o sa ma tina minte medicul. nu era isterie. p-aia cred c-o rezolva cu doua palme. sau o rezolvam eu insami prin aceeasi metoda. problema era ca nu puteam sa tin ochii complet deschisi, fara sa clipesc absolut deloc numarul necesar de secunde (mie mi se pareau ere) ca sa poata sa faca nus’ ce. in apararea mea pot sa spun ca in timpul ala in ochii mei clipurea in disperare o luminita rosie, iar eu am o fotofobie de toata frumusetea plus o problema a muschilor pleoapelor. (fizica si genetica). imi ceream scuze tot timpul si incercam din rasputeri, dar imi era imposibil sa nu clipesc un numar sufient de secunde. s-a aproximatic rezolvat cu niste picaturi anestezice, peste atropina si ale smacuri ce au fost puse in ochii mei cu acea ocazie. oricum, doctorita nu s-a aventurat sa-mi recomande o noua tura de analize d-astea peste 6 luni.
pe cuvantul meu ca nu voiam sa fac atata tevatura. dar pur si simplu nu puteam fizic sa indeplinesc acea cerinta. (lu’ tata au ajuns sa-i lipeasca pleoapele cu leucoplast la aceleasi analize, desi om cu o teama mai mare de penibil eu nu cunosc 🙂 )
in ceea ce priveste problemele emotionale am invatat sa nu mai judec pe nimeni, indiferent cat circ face.
Si mie imi e frica de boala, doctori…Dar cand ma hotarac sa merg la doctor, inseamna ca e neaparat nevoie. La ce se referea Claudiu in postarea de mai sus, ca am facut istericale cat 10 in China, le-am facut in rezerva doar eu cu el…
A doua zi trebuia sa i se faca operatia…Mi s-a adus sa semnez un document in care se mentionau 9 riscuri majore= MOARTE, care puteu sa apara in timpul implantului cu celule stem. Se mentiona clar cu majuscule: In cazul in care pacientul moare nu vi se va da cadavrul,doar cenusa….Eu trebuia sa semnez asta…Stiam ca exista riscuri…numai ca atunci cand esti in fata unei asemenea situatii, e simplu sa dai sfaturi…In acele clipe in fata mea se derulau mii de amintiri cu fiul meu…mii de intrebari…Daca …cat de multi…Cum sa ma intorc acasa fara el? cu o urna de cenusa? Stiam de la plecare ca…Imi era o frica din aia de iti incheata sangele in vene si artere…Am sunat acasa si le-am spus ce trebuie sa fac…imi era frica de acele “9 de daca”, ce mi-ar fi reprosat oare tatal, fratii daca as fi facut dupa mintea mea? DACA? Dupa ce am primit OK-ul de la ei trei plus de la Claudiu, am semnat. A doua zi l-au luat la operatie…trebuia in situatii normale sa dureze maxim 4 ore…a durat aproape 7 ore…EEEEEEEEEEE…nu va pot spune ce au insemnat acele ore…Secole? Am facu ture de nu mai stiu, nimeni nu spunea nimic, la blocul operator nu aveai voie, erau doi soldati deoarece “ERA SECRET DE STAT” aceasta descoperire medicala a chinezilor…
Mi s-a derulat in acele ore toata viata , de cand l-am nascut si pana atunci…Cand l-au adus, dupa atatea ore de stat cu fata in jos era umflat la fata de nu il recunosteai…Dar constient cat de cat…Cand m-am asezat pe un scaun, am relizat ca am o febra musculara la picioare…de nu mai puteam sa misc…dar am mers inainte, nu i-am aratat nimic…M-am intors de acolo mai batrana psihic cu 30 ani…NU doresc nimanui sa treaca prin asa ceva…Nu erau istericale…era frica ca il voi pierde!
Rinoplastie. done that. cea mai traumatizanta experienta ever, am ramas cu frica, de lesin si la o banala injectie. nu intru in detalii, dar a fost crunt, tortura curata. deci va sfatuiesc pe toti/ toate cele care au gand de asemenea fapte mari sa se gandeasca de 500 de ori inainte daca chiar e nevoie. si tot inainte, incercati sa va puneti niste vata sau ceva in nas sa fie complet astupat si stati asa 48 ore. horror!
Stomatologul imi da fiori. Doar cand aud freza simt ca lesin.
E normal sa iti fie oarece frica, in primele ,, excursi” la stomatolog mi s-a spus ca sunt cel mai sensibil si pretentios pacient. Dar cu timpul ne obisnuim, desi nu doresc nimanui sa ajunga la nivel de obisnuinta cu tot ceea ce inseamna domeniul medical.
Tu, dragă, mie mi-i frică de ace ca francezilor de ghilotină, dar zău dacă am făcut vreodată spectacol din ăsta. O singură dată, când aveam vreo 10 ani și m-a dus mama de urgență la spital că făcusem o fractură de menisc (am căzut cu bicicleta) mi-am dat drumul într-un plâns de nu mă puteai opri. Dar nici atunci, la 10 ani, nu m-am isterizat. Plângeam așa, în barbă, că mă durea, mi-era frică, dar și rușine de personalul de acolo. Când m-am prins eu că parcă nu doare așa de tare, m-am mai liniștit, dar tot nu m-am putut opri din plâns. Măcar m-au reparat destul de repede că nu era operație prea complicată.
CUm sunt ochisorii ..ti-ai mia revenit DOJO?
Si eu sunt o fricoasa cand e vorba de tot felul de interventii facute asupra mea, mai ales stomatologice sau injectii, caci cu astea am avut de-a face destul de des pana acum. Numai ca incerc pe cat posibil sa nu ma agit, chiar daca ajung in stare de panica, ca sa nu apara reactii nedorite, adesea neplacute.
Frica este putin spus numai cand ma duc sa-mi ia numai sange pentru analize….la cutit inca n-am ajuns inca (si sper sa nu ajung), dar cred ca as isteriza tot spitalul.
Mi-e frica de mor de ideea de a nu sti ce se intampla cu mine. Adica si de anestezie generala. Prin care am trecut de doua ori acum trei ani jumate.
Inainte sa fiu operata prima data am intrebat de nspe ori pe toata lumea “cat” de adormita o sa fiu, unei asistente i-am explicat ca imi vine sa rod papucii si peretii de frica (si am luat in gura stalpul din spatele meu ca sa ilustrez cat mai bine asta 😆 ). Dar cand a venit momentul nu m-am impotrivit, n-am bocit (decat dupa ce m-am trezit si atunci a fost de fericire ca totul e in regula), n-am incomodat pe nimeni (sper!), desi speriata moarta eram in continuare si sunt convinsa ca orice fantoma ar fi fost extrem de invidioasa pe cat de palida eram 😆
Si a doua oara mi-a fost groaznic de frica, desi stiam ca prima data a fost totul in regula. N-am mai pus intrebari, dar sigur au fost si atunci niste fantome invidioase pe paloarea mea 😆 Am si scris acum trei ani despre cum a fost. Fara groaza de ideea de a nu sti de mine… as putea chiar sa incadrez ambele operatii la experiente amuzante – tin minte ca oamenii glumeau cu mine si eu radeam pe masa de operatie inainte sa ma adoarma.
Dar cand sunt complet treaza sunt foarte… nu zic calma, zic usor de calmat, pentru ca (exceptand analize pentru diverse) eu de 23 de ani n-am mai ajuns intr-un spital decat dupa un trosc sau un buf 😆 si dupa asa ceva nu prea is calma, ma gandesc ca cine stie ce dracu’ oi fi facut, poate am stricat ceva si nu poate fi reparat. Da’ e suficient sa-mi spuna ca e in regula, ca nu e mare lucru… si au o pacienta foarte calma.
Ceea ce nu inseamna ca nu comentez.
“1, 2, 3, 4, 5… ai dracului vampiri – mie ce-mi ramane?” (numarand eprubetele cu sange)
“a dracului de enervanta albina aia…” (anestezie locala, medicul imi spusese ca o sa fie ca o intepatura de albina si atat; poate ca atunci ar fi trebuit totusi sa ma abtin pentru ca dupa aia in timp ce mi-a cusut piciorul m-a intrebat de nspe ori “te doare?” de incepuse sa ma manance sa-l intreb daca nu vrea sa-mi coasa si capu’ ca o sa incep sa ma dau cu el de pereti daca imi mai pune intrebarea aia)
Cred ca e vorba de ce zice Moldoveanca – am avut noroc, n-am avut experiente neplacute, am dat doar de oameni super ok, asa ca mi se pare normal sa ma gandesc ca oamenii aia ma repara in loc sa ma gandesc ca ma tortureaza sau ceva de gen.
asteptam cu nerabdare noile vesti Dojo :D, sper ca esti bine!
Daca imi arati seringa e foarte posibil sa o iau la fuga, dar totusi nu se compara cu sunetul scos de freza dentistului care pus si simplu ma ingrozeste 🙂
Been there done that! Indeed… That sound is horrible. Fortunately it didn’t hurt at all.
De ce te-ai operat?
Eu am facut peritonita acum cateva luni si a trebuit sa fiu operata de urgenta ceea ce, nu pot sa zic ca nu mi-a convenit. A fost prima mea operatie iar pana atunci ma gandeam la operatii si spitale ca la lucruri din care nu scapi viu. Daca as fi stat inainte de operatie internata si as fi avut timp sa meditez la toate, posibil sa imi fi pierdut cumpatul la un moment dat. Dar asa cum a fost cu peritonita mea, totul a mers ok. Inainte de operatie eram aproape oarba si imi pierdusem mintile de la durere. In timpul operatiei mi-am pierdut mintile de la anestezie – a fost o anestezie locala + ceva care m-a tinut treaza dar mi-a rasucit rau de tot gandurile. De exemplu la un moment dat avea impresia ca intra un avion in sala de operatii si ca urmeaza sa plec in Brazilia. A fost destul de ok totul insa, cum ai remarcat si tu, partea postoperatorie a fost naspa.
Eu avand deja peritonita, mi-am revenit mai greu dupa operatie. Am avut niste asistente de cacat si nici nu am curajul sa va povestesc prin tot ce am trecut din cauza lor. Eram semi-paralizata, nu puteam sa ma deplasez singura la baie. Dar pentru ca imi bagasera pe vena gramezi de lichide.. aveam mare nevoie.. si nimeni nu venea sa ma ajute. Am fost o noapte intreaga nebuna care urla prin spital “AM NEVOIE LA BAIE!!!!!!!!!!!!!!”
Eu sunt complet terifiata. Tin minte cand mi-au scos maselele de minte, panica totala. Dar stau cuminte, cu gura cascata pe scaun. Ma tin de el ca si cum ar fi ultimul colac de salvare si tremur in sufletul meu precum frunza, dar stau.
Groaza aia e ceva irational si incontrolabil, in cazul meu, dar manifestarile evidente le pot controla,
Mie sincer imi este putin frica de operatii, pana acum nu am avut, dar sper sa nici nu am! Dar oricum, daca ar fi cazul, as merge sa ma operez fara nici o “opunere”!
Am fost foarte cuminte anul trecul la operatia de sinuzita (cura sinusala radicala)
Le-a fost putin greu sa ma intubeze doar pe o nara, nu stiu cum s-au descurcat, ma gandesc ca bine din moment ce m-am trezit fara dureri .
Stiam tot, tot despre operatie. Cum ma intubeaza ,ma taie, cum desprind osul prin gura, cum ma curata , cum adauga bio-os, cum imi pun mesele iodate,
Il stiam pe medic e unul dintre cei mai buni medici de maxilo faciala din Cluj. Din pacate acolo sunt si multi profi “renumiti”care se mandresc cu ce tumori grele scot ei si lasa pacientii total disfunctionali, fara ochi, fara limba ,. cu tuburi pe viata, n-au nicio idee de reconstructie si…..mai bine tac. Dar ma rog, ei se numesc chirurgi. Unul tocmai a taiat o bunica de vreo 80 de ani si toata presa l-a aplaudat ca i-a scos aleia tumoarea. Ca n-o sa mai vada in veci , ca n-are jumate din fata si ca o sa traiasca in chinuri si dureri, banuiesc ca nu stiu- cei ce prezinta stirile.