Cât de rea e totuși viața după ce ai copil?

32
5071
views

Există unele persoane care au decis că nu doresc copii (și e dreptul lor), care prezintă situația unui părinte de ajungi la concluzia că o eternitate în Iad (după cum ne „promite” Biblia pentru rahaturile pe care le facem aici pe pământ) este mai bună decât viața unui cuplu după ce i-a apucat gândul ăla rău să aibă copil.

Paleta de „bucurii” este clară: program nasol de dormit după ce se naște urmașul (chestie la care te cam aștepți, că ăsta e filmul, mai ales în primele luni), spălat rahați (nu chiar plăcut, drept este), viață personală ce tinde spre zero, nu mai poți ieși prin oraș în liniște, nu poți călători, ai doar bătăi de cap și stres. Cam asta este imaginea pe care o pictează multe tinere ce încă nu sunt cuprinse de fiorul maternității.

Faza cu concediile am rezolvat-o, din ce ați comentat și voi, în majoritatea cazurilor ideea aia că nu poți pleca undeva până nu are ăl mic 5-6 ani nu mai stă în picioare. Am citit comentarii venite de la părinți care s-au „trambalat” cu prunci de câteva săptămâni/luni chiar și dintr-un colț în altul al lumii ăsteia rotunde. Deci, cu răbdare (și fără tutun), plus pregătiri de rigoare, e posibil să mai ieși din casă chiar și în trio.

Am înțeles că primele luni vor fi mai cu cântec (depinde cât de bine sau nu se simte copilul, cum are program de somn, cât de agitat este etc.) din punct de vedere al somnului. Nu aș da pe spate de încântare neapărat, în condițiile în care dorm 8-9 ore pe noapte, dar mă gândesc că vom supraviețui. Generații de părinți au dormit pe bucățele și nu-i văd înnebuniți de oboseală.

Vom avea bucuria să gestionăm situații mai puțin plăcute pentru un stomac fin (gen șters vomă, spălat fundulețul ăla plin de știm noi ce), dar până la urmă va fi copilul nostru. La câte există acum pentru îngrijirea unui copil, nici măcar „plăcerea” de a spăla zilnic scutece murdare nu o voi avea. Scoți scutecul cu bucuria, îl arunci, cureți copilul, pui unul curat. Vreau să cred că nu e chiar capăt de lume.

Pentru femeie primele săptămâni de după naștere nu vor fi cele mai încântătoare din viață, dar vor trece și ele. Recuperarea se va întâmpla, totul se vindecă, iar timpul e un bun vraci, mai ales dacă ai și un medic bun, plus un suport familial de nădejde.

Vom învăța să ne maimuțărim cu copilul (deși acum, ca adulți ni se poate părea ciudat), ne vom pune din nou la curent cu desenele animate, eroii de poveste, vom re-învăța să ne jucăm cu păpușile.

Suntem conștienți și de costurile suplimentare pe care le aduce un copil, de faptul că vom avea o responsabilitate nouă, că viața noastră se va schimba, dar vreau să cred că nu în rău. În doi viața este frumoasă, mai ales când ești de ceva timp cu omul iubit. Ai deja tot felul de „tabieturi” comune, sunt clipe când gândești exact același lucru sau ai aceeași reacție (chiar făceam mișto unori că parcă am comunica telepatic), este calmul acela al unor oameni ce se cunosc bine și se acceptă cu toate hachițele personale. Mă gândesc însă cu plăcere că va veni o bucățică din noi doi, cu personalitatea ei, cu idei proprii, cu temperament și tot felul de reacții. Depinde de noi să „șlefuim” acest nou spirit și să-i oferim o viață frumoasă.

Într-un fel mă amuză cât de dure sunt unele femei, când e vorba să descrie viața de familie, pe care ele o refuză total acum. Pentru ele o femeie-mamă și-a pierdut definitiv orice personalitate, orice șansă de a fi fericită. Va spăla rahat toată ziua, va privi cu jind cum alte prietene merg la o cafea împreună, va regreta prostia de a fi născut.

În majoritatea timpului, când mă gândesc la viața noastră de după februarie 2014 (când teoretic se va naște fata noastră), am doar gânduri pozitive. Aștept cu drag să țin în brațe bucățica asta mică, aștept chiar și nopțile nedormite, pentru că voi avea un motiv atât de dulce pentru a fi trezită mai des, mă gândesc cu plăcere la mutrița ei, cum va râde, când ne va vedea, cum ne vom prosti cu ea, cum va dormi pe pieptul tatălui ei sau se va rostogoli prin casă.

Foarte rar mă stresez cu privire la noua noastră viață și asta doar pe ideea că sper să fim suficient de buni părinți pentru copil. Să reușim să luăm decizii bune, să o ținem sănătoasă și fericită.

Sper să nu vorbească doar hormonii din mine, dar chiar cred că viața aceasta în trei va fi mai frumoasă decât cea de acum (așa fericiți și împliniți cum ne simțim în acest moment).

Deci .. cât de nasoală e viața de părinte și au fost momente când ați regretat „trecerea”?

32 COMMENTS

  1. nimic nu se va schimba în rău, doar în bine. inclusiv sufletul tău şi-al jumătăţii tale. toate se pot face dacă există bunăvoinţă şi toate trec. din tot ce ai simţit până acum nimic nu se va putea compara cu ceea ce veţi simţi când veţi vedea odorul alături. va fi cel mai frumos prunc născut vreodată, cel mai cel. îţi spune asta o mamă care avea impresia, in prima lună şi chiar un pic mai mult, că nimeni nu e suficient de bun să se atingă de copilul ei. o depresie post natală care a trecut cu rabdare şi cu tact, mai ales din partea celor din jur. nu vei suferi de nici unele pentru că dorinţa de a-l şti pe cel mic în regulă îţi va da forţa să le faci pe toate. cât despre concedii, cum Doamne ai putea să pleci zile în şir pe undeva, ţie să-ţi fie bine şi să ştii că pruncul tău nu se bucură alături de tine de soare, de mare, de munte, de un peisaj, de o mâncare nouă, de toate? cum ţi-ar tihni? poate o să ai un copil bun, cum a fost la mine, care şi-a reglat după trei săptămâni somnul şi dormea de la 12 la 6 dimineaţa fără întrerupere aşa că aveam timp să mă odihnesc. ştii ceva? nu te mai gândi. bucuria va fi atât de mare încât vei găsi forţa să le faci pe toate.cum? vei găsi răspunsul la momentul potrivit. sănătate multă.

  2. Hm, grea intrebare. A fost nasol in primele doua saptamani din motive cu totul si cu totul personale. Daca aveam ajutor cum vei avea tu, nu ar fi fost greu, zic eu. Regrete? Valelei, muicaaa si-nca cate! Cred ca in primele 6 luni am regretat din plin decizia de a facu un copil. Mi-e rusine acum de ce ganduri am avut, dar …. asta e. M-am luptat singura cu o depresie post-natala cam nasoala, dar si cand a trecut, sa te tii frate! Toata ziua eram cu Alex in brate, ne jucam, ieseam afara, citeam, ne uitam la tv, a fost super . Acum , cand ma uit la el, nu imi vine sa cred ce a iesit din mine, ce minune. Are 1,88m si 16 ani si e tot ce mi-am putut dori pe lumea asta si tot ce iubesc mai mult. In rest, de nopti nedormite n-a murit nimeni si iti doresc din suflet un copil ca al meu, cuminte sau ca al Lilianei, sa doarma toata noaptea. Ziua , mai e cum mai e, dar noaptea ar fi ideal sa doarma el ca sa dormiti si voi.

  3. Ma gandesc ca daca ti’ai dorit copilul, iti asumi ce urmeaza. Mai stresante mi se par gandurile gen ‘daca o sa pateasca ceva rau?’, ‘daca o sa se imbolnaveasca?’ decat alea ca vomita, face caca si plange noaptea.

  4. Am doua fete pot sa scriu din experienta ca se merita 100% sa ai cel putin un copil. Dumnezeu ne-a binecuvantat mai mult dupa aparitia primului copil si a continuat sa o faca si la al doilea. Am simtit si vazut pe pielea mea.

  5. Varianta #1: te doare in posterior de copil, faci o “criza” post-partum, “pierzi” lactatia si il bagi pe praf, aplici “Cry it out” imediat ce ajungi acasa. Rezultat: viata usoara, initial. Dar apoi ai de tras tot restul vietii cu un copil sociopat, complexat, timid sau tot felul de alte deviatii serioase ce nu se pot repara usor. Metoda aplicata de majoritatea romancelor, vezi cate “pierd” lactatia, doar 3.4% mai alapteaza dupa 6 luni de la nastere.

    Varianta #2: Alaptezi minim 6 luni, te trezesti de 2-3 ori pe noapte sa alaplezi + alte treziri ca sa incerci sa-l alini cand are crizele de colici, schimbi pampersii inainte sa se “reverse”, ii canti, te joci cu el, il plimbi, etc. Rezultat: primele 6 luni sunt horror, faci cearcane si fire albe, te intrebi cine dracu te-a pus sa faci copil. Urmeaza inca vreo 6 luni in care incepi sa simti ca groaza se risipeste, colicile dispar, alaptarile nocturne se raresc pana dispar. De la 1 la 2 ani se vad progrese serioase. Pe la 2 ani poti pleca mai multe zile de acasa lasand copilul cu cineva de incredere (bunica de exemplu). La 3 ani deja e ok de luat in mici concedii la un all inclusive de exemplu, pana atunci e cam inutil, chinuiala pentru toti. La 4 ani e jucarie curata, uiti toate eforturile facute si te bucuri de decizia de a face un copil. Spre deosebire de copiii crescuti prin metoda #1, astia prin metoda #2 au personalitati puternice, foarte rar alergii, fobii sau alte deviatii comportamentale.

    Tu decizi cum il cresti: “sacrifici” 1-2 ani in copilarie sau tragi tot restul vietii cu un copil problema si te vaiti ca “nu ai avut noroc in viata”.

      • Presupun că în combinație cu celelalte expuse.
        Doar partea cu alăptarea nu dă în sociopatie, dar poate da probleme de sănătate. Șansele în acest caz sunt considerabil mai mari, in special pentru alergii.
        Pot apărea și ceva probleme psihologice ce-i drept, legătura fiind dată de o oarecare distanță intre copil și mamă. Dar asta e o chestie foarte rară din câte știu eu.

      • Asta ma gandeam si eu. Nu mi-am alaptat nici o clipa copilul pentru ca asta m-ar fi impiedicat sa muncesc, ma refer ca plecam de acasa si nu imi puteam lasa o tata acolo, iar sociopat, sa ma ierte Dumnezeu, dar nu e deloc.

      • Lipsa afectiunii materne, dovedita clar prin nealaptare (“n-am timp sa-l alaptez dar ma joc cu el cateva ore zilnic”… yeah, right…) e un factor major in dezvoltarea unui comportament deviant. Cu greu se poate compensa lipsa alaptarii naturale, foarte putine sunt constiente de asta, si mai putine incearca sa compenseze. Studii vei gasi sa demontrezi absolut orice punct de vedere vrei, daca te iei dupa studii toate alimentele dau cancer de exemplu, oricand poti gasi zeci sau sute de studii pro sau contra alaptat. Dar e cat se poate de logic ca un copil fara afectiune materna e afectat permanent. La fel si cei crescuti fara tati, oricat de “cool” ar fi. Daca n-ati cunoscut pana acum copii ne-alaptati natural, ignorati destul de mult, ajunsi mici psihopati, inseamna ca grupul vostru de cunostinte inca nu s-a pus pe produs. Dupa 30-35, cand ceasul biologic zbiara si incepe mama-soacra cu presiunile, se schimba situatia.

        E cat se poate de logic ca daca renunti la carne de teama cancerului, iti faci copilul vegetarian, eventual nu-l vaccinezi deloc sau alte tampenii la moda in secolul asta, ai sanse mari de probleme serioase in viitor. Cum iti asterni asa dormi.

        Stiu ca din alea 96%, o (mica) parte au argumente solide gen pierdut lactatia din motive medicale reale (maxim 5% din total probabil), o parte aveau de ales intre a fi date afara din casa pentru ca indemnizatia nu acoperea rata la banca sau a renunta la lactatie (deh, prostia de a face credit se plateste), dar totusi mare parte din alea 96% au renuntat pentru ca sunt niste putori iresponsabile. Care apoi o sa se vaite ca “ele n-au avut noroc de un copil cuminte”. Daca le intrebi “cat de greu e sa ai copil” o sa-ti zica “nu e greu, nici nu stiu cand a trecut timpul” pentru ca dupa 3-4 luni s-au intors la birou la frecat menta si au lasat-o pe bunica sa prepare formula. Deci raspunsul variaza in functie de parintele intrebat.

      • Yoda, eu nu am fost alaptata. Am crescut cu tatal meu si bunicii din partea lui (dupa ce am petrecut 5 ani in sistemul ‘institutionalizat’, pana s-a rezolvat toata tarasenia legala (custodie etc.). Nu am comportament deviant, nu sunt o psihopata.

        Normal, in mod ideal copilul e bine sa fie alaptat (mai ales daca medical femeia poate sa faca fata acestei provocari), dar nu am iesit toti chiar atat de rau din faza asta 😀

      • N-am zis ca laptele praf creaza criminali in serie. Dar fiecare factor, adunat, taie din sansele ca un copil sa “isi atinga potentialul maxim”.

        In cazul tau, pe care nu-l cunosc deloc: ai fost crescuta de un singur parinte. Si acum ai un job solitar, deci probabil putine interactiuni sociale, probabil o atitudine usor elitista si auto-suficienta. Tinand cont ca normalitatea e data de majoritate, chiar te consideri normala? 🙂

        Desi toti sunt caini, nu toti sunt la fel, oricat ai mangaia un pitbull, tot pitbull ramane. Oricat ai ignora un labrador, tot nu refuza sa se joace cu un bat. Dar intre un labrador crescut in lant si unul dresat si crescut cu afectiune, diferentele sunt sesizabile. La fel sunt si copiii. Sigur, ca adulti toti par la fel. Doar ca unii se cearta cu parintii pana la adanci batraneti, altii au tot felul de complexe, crize de varsta a II-a, etc. Si daca ii iei si le urmaresti traseul in viata, probabil o sa gasesti tot felul de greseli facute in copilaria lor.

        Copiii sunt precum copacii: daca nu-i sustii prin “araci” sa creasca drepti in primii ani de viata, tot restul vietii vor fi niste copaci strambi. Te ocupi sa-i dai “cei 7 ani de acasa”? O sa devina un copac drept, puternic, ce isi va lua singur seva necesara vietii, fara a fi nevoie sa-i pui tot felul de proptele si sa-l uzi sa nu se usuce.

      • Yoda, am lucrat 10 ani in radio. Nu sunt solitara, sunt vorbareata, deloc timida. Nu-s nici atat de elitista, motiv pentru care am amici de prin toate paturile sociale. Ca eu personal am niste pretentii de la mine, e altceva 🙂

        Jobul solitar s-a intamplat sa fie asa, odata ce vechiul job s-a ‘evaporat’. Are avantaje URIASE la care nu-s dispusa chiar sa renunt, doar sa merg intr-o ‘echipa’: mananc acasa, nu platesc transport, ma imbrac in trening, am libertate totala sa-mi planific timpul etc. Sotu’ lucreaza tot ca mine (pe alt profil), nici el nu poate fi acuzat ca-i solitar sau elitist. Ne convine amandurora ca oricum vine copilul si prefer sa-l cresc eu, nu bona sau bunica.

        Sa nu spun ca in acest moment nu exista in Romania companie pe specialitatea mea care sa-si permita sa-mi plateasca un salariu comparativ cu ce pot eu sa castig pe afacerea mea de acasa. Chiar am discutat asa de curiozitate cu o firma noua din oras si aproape ca mi-am auzit interlocutorul cazand de pe scaun, cand a auzit ce as dori eu de la ei. Si nu calculasem banii pe care i-as pierde lunar mergand zilnic la lucru (transport, mancare, haine etc.)

        Oricum, sa faci caracterizarea unor oameni pe care nu-i cunosti nu poate decat duce la concluzii superficiale. Nu am complexe, nu sunt un om incrancenat, am fost (si sunt) un copil foarte iubit si ingrijit. Alaptarea este doar o parte din complexul de influente pe care-l va avea o mama asupra copilului ei. Faptul ca o femeie nu poate alapta nu inseamna ca-si uraste copilul sau ca nu are grija de el. Sunt femei pentru care asta este o imposibilitate si totusi ala micu e mereu in bratele lor, e iubit si dadacit. Si pot fi si dame care functioneaza perfect la treaba asta si-si alapteaza copilul in timp ce se uita la televizor, dupa ce lasa copilul pe mana cui se nimereste in casa si-si vad de viata/cariera lor.

        Oricum nu trebuie sa ma convingi de avantajele alaptarii, oricat sunt eu de modernista in idei, consider ca este ceva natural si benefic pentru mine si pentru a mica, deci, daca nu sunt probleme medicale (si sper sa nu fie), chiar nu se pune problema sa nu ma ocup eu de nutritia buburuzei 🙂

    • Yoda dupa cum vorbesti, tu ai niste probleme grave,nu copiii nealaptati! Cati copii ai facut tu de iti permiti sa emiti asemenea opinii?

  6. Din punctul meu de vedere o să existe momente când o să pară mai rea și momente când o să pară mai bună.
    Dar adevărul este ca pur și simplu e o viață diferită, cu noi/alte plăceri și supărări.
    Cum ar fi de exemplu că poate părea nasol dimineața că nu te poți duce în club, dar nici nu te mai gândești la asta spre seară, simtindu-te extraordinar de bine că tocmai ai văzut copilul ridicându-se prima oară în picioare.

  7. No regrets.
    Iar la mine decizia a venit la pachet cu un downshift maricel:
    – migrat in localitate de 100x mai mica;
    – redus buget cheltuieli cu cca 75% (gradual).

    Da, va fi greu sa revin in business cand puiutzii isi vor lua zborul (la scoala) da’ zic ca un fresh start pe un mid level n-o sa pice greu la stomac.

    Priceless: primul “mama/tata”, primii pasi, etc. Atat la Junior cat si la Mitza.

  8. Primele 4 luni sunt infernale. Spun ca sa stiti. Depinde si de copil si predispozitia mamei la oboseala, la nesomn, la durere si toate combinate.
    Dupa 4 luni la 2 ani e greu dar si frumos. Vine cu multe responsabilitati, atentie distributiva mereu cu ochii pe copil. E logic, gandeste-te ca trebuie sa ai grija de cineva non-stop si ai sa vezi ca nu poate fi prea roz. Cand nu mai esti pe primul loc ca e copilul, tot ce ai tu chef e sters cu buretele. Dar in accelasi timp o sa te bucure fiecare gest micut de multumire si o sa descoperi alte motive de fericire. Mai simple.
    Cand copilul creste si deja puteti desena, va puteti juca, se poate exprima si nu mai trebuie sa il ingrijesti non-stop e perioada cea mai frumoasa dupa parerea mea. Fiindca constientizeaza si el ce inseamna ca tu esti mama si se exprima astfel. Se leaga o relatie de prietenie foarte frumoasa. Eu deabia astept sa mai creasca copilul meu sa putem merge prin lume impreuna. Momentan nu are atata rabdare pe mijloacele de transport 🙁

  9. E important sa iti asumi din start ca vor exista schimbari importante, sa te pregatesti sa nu mai fii intotdeauna cea mai importanta persoana din viata ta, desi trebuie sa ai grija sa mentii un echilibru astfel incat sa te mentii sanatoasa si fericita si totul va fi ok.
    Cred ca cea mai importanta schimbare care se petrece e psihologica.

    In rest, cu optimism inainte!

  10. E și absurd să folosești cuvântul RĂU când te referi la faptul că vine un copil pe lume. Noi, adulții, suntem cei care alegem să aducem copii pe lume și atunci, clar, cuvântul rău nu are ce căuta în discuție. Că, indiferent cum urmează să fie, e responsabilitatea noastră.

    Va fi o viață diferită, asta e clar. Uneori vi se va părea mai greu, alteori mai ușor. O să fie multe perioade în care o să simți că era mai ușor fără copil și e firesc, TOATE se schimbă. Toate prioritățile, toate așteptările, tot modul de a privi viața. Dar, în același timp, o să fie BINE. Și foarte bine. Iubirea aia pe care o simți pentru un copil, nu se poate compara cu nimic.

    Ei, o să puteți să vă trăiți viața EXACT așa cum o să doriți voi. Restricțiile vor veni doar de la voi, nu de la copil. Vacanță? Se poate, de voi depinde. Pe Puști l-am dus prima oară cu avionul la șase luni jumate, la Londra. L-am purtat o săptămână în cărucior și a fost perfect.

    Și câte și mai câte. Toate vin la pachet. Și se schimbă, în timp.
    Dar, ceea ce vine și nu mai pleacă niciodată, și nu se schimbă, e RESPONSABILITATEA pe care o ai față de copilul pe care l-ai adus pe lume!!!

  11. N-o zic eu, o zic niste “neni” care stiu ce vorbesc – Stefan Klein in “Formula fericirii” si cei de la World Happiness Database, Rotterdam : odata cu aparitia unui copil curba fericirii scade in cuplu, cota dramatica e atinsa cand copilul/copiii ajung la adolescenta, ca sa creasca atunci cand puiul isi ia zborul din camin. Si chiar si asa, tot suntem pe cale sa devenim 9 miliarde :).

    Sarcina usoara sa ai in continuare si multa sanatate, ca in rest va ocupati voi de toate.

    Iulia

  12. Acum am aflat ca urmeaza sa ai o fata. Fetitele topesc toate asperitatile din sufletele oamenilor.Si nu e greu cu copil.E doar viata, asa cum e ea. Iti faci totusi prea multe griji, dincolo de randurile pe care le scrii.

  13. Subscriu si eu la ideea de a-ti tine puiul cat mai lipit de tine, cel putin primele 6 luni. Alapteaza si nu te da batuta, chiar daca n-ai destul, chiar daca ti se pare ca nu-i destul de hranitor, da-i suplimente, diversifica pufoasa mai devreme, dar nu opri alaptatul. Pentru mine momentele in care imi alaptam copiii, sunt printre cele mai frumoase clipe traite vreodata.
    Am suferit ingrozitor cand l-am intarcat pe pufulakis, pentru ca momentele alea, in care copilul sta lipit de tine si scoate sunetele alea mici si satisfacute cand se hraneste, bucuria cu care se uita la tine cand vede ca urmeaza sa manance, senzatia pe care o ai stiind ca TU ii poti oferi alinare si hrana cu un gest atat de simplu,lucrurile astea sunt dificil de descris, trebuiesc simtite. Si chiar daca la inceput o sa fie greu, or sa te doara sanii, or sa-ti sangereze sfarcurile, o sa faci probabil si febra laptelui, ai sa vezi ca dupa cateva saptamani, cand vine ora mesei ai sa zambesti fericita.
    La mine era atat de legata ideea de alaptat cu faptul ca-mi iubesc la nebunie progeniturile, incat de cate ori ma gandeam la ei si simteam ca ma topesc de bucurie ca-i am, incepea sa-mi curga laptele :)))
    Dar ma rog, despre alaptat o sa-ti spun daca ai sa ma intrebi, dupa ce nasti.
    Cat despre cat de greu sau de usor este sa ai copii.. fiecare familie e diferita. Pentru mine copiii sunt totul. Sursa continua de fericire, de frustrari, de par alb, de pereti scrisi cu carioca permanenta, bucuria de a-i avea langa mine, panica pe care o simt atunci cand suntem la locul de joaca si pentru o fractiune de secunda nu-i vad, senzatia ca ma topesc efectiv, atunci cand inainte sa adorm, ma gandesc cu dragoste la ei.
    E un mix, dar in toate astea primeaza bucuria de a-i avea.

  14. La mine viaţa n-a fost niciun moment mai rea şi n-am regretat niciun moment decizia de a face un copil viaţa socială nu s-a schimbat cu nimic (că tot nu mergeam noi în cluburi nici înainte). Am călătorit cu copilul, a fost cu noi la restaurant şi la picnicuri, am fost în vizite şi am primit vizite. Şi nu sunt o mamă fanatică, n-am practicat attachement parenting-ul atât de lăudat, m-am mai şi detaşat, am lăsat copilul la bunici şi nu m-am simţit vinovată pentru asta. Trag nădejde că şi soţul e de aceeaşi părere 😀 Ce s-a mai schimbat la noi au fost relaţiile dintre noi, legate strict de copil pentru că nu tot timpul am ştiut să fim pe aceeaşi lungime de undă în decizii (el îl răsfaţă, eu nu) şi aici trebuie mult echilibru.
    Încă o chestie: truismul ăla “copii mici probleme mici, copii mari probleme mari” e perfect adevărat 🙂

  15. […] discută la Dojo, aici, despre cum, viața cu un copil, e mai rea sau mai bună. E mai grea, desigur, infinit mai grea, […]

  16. Cred ca te-am facut sa sughiti dupa sambata trecuta, ca am intalnit tot felul de oameni (in concediu) anti-calatorit cu pruncii personali si Alex tot le-a explicat ca nu-i asa cum cred ei si te-a tot pomenit, ca i-a placut cum ai pus problema (si lui ii plac si copiii mult si nu se vede plecand fara ei prin vacante).

  17. Am început vineri să-ţi dau şi eu un răspuns şi m-am mutat apoi, la mine, că tare mă mai lungisem. Am postat azi răspunsul, sub denumirea: A fi părinte! Vroiam doar să îţi mai spun,să nu te îngrijorezi prea mult.
    O săptămână frumoasă!
    Cu drag,

  18. Am doi copii pe care i-am crescut pe când nu apăruseră scutecele astea de unică folosință. Nici pe-atunci nu mi se părea un capăt de țară să le spăl odată pe zi, la mașină. În rest, am avut parte mai mult de bucurii decât de necazuri, așa că nu mă plâng.
    Sincer, nu mi s-au părut niște pietre de moară atârnate de gâtul nostru. I-am dus cu noi peste tot iar acum ne duc ei cu ei. La concerte mai ales. 😀
    Nu militez neapărat pentru maternitate pentru că nu știu ce decizii aș lua acum, în condițiile de azi, dar o consider o experiență care m-a maturizat și m-a schimbat în bine.

  19. Ca un tata al unei fete de 13 ani, cîteva amintiri relativ la subiect(e).
    Per primo sîntem niste parinti “retardati”, adica am facut un copil la 40 de ani. Totusi nu am fost si nu sîntem parinti prea panicosi, exagerati etc..
    Sotia mea nu a avut lapte; nu am însa impresia ca copilul nostru este asocial, retardat etc.. În schimb ne-am împartit hranitul ceea ce mai ales în primul an ne-a usurat dormitul noaptea. În plus mai putea sa stea seara cîte o bunica sau un babysitter, asa ca ne-am mai dus la concerte, teatru sau ne-am întîlnit cu prietenii.
    La 2 luni am luat-o la schi (cu niste prieteni si noi schiam alternativ), la 5 luni am zburat cu ea în alta tara si nu ne-am restrîns programele de calatorie si vacante (un mic pat pliant este o inventie fascinanta :-)). Exista rucsaci de carat copii în ei asa ca mai faceam si cîte o tura de munte.
    Din start a dormit în camera ei si noi ne puneam alternativ babyfonul pe noptiera.
    Sigur ca îti schimba ritmul de viata cînd are 40° febra, are crampe sau diaree sau îsi scrînteste glezna. Mai încolo este dusul la gradinita, la scoala, facutul de lectii, reînvatat irregular verbs sau subjonctif parfait sau Plusquamperfekt; la fel fizica sau matematica sau istorie sau geografie.
    Este o alta viata dar si cu o cu totul alta calitate.
    Îti doresc o sarcina si o nastere usoara si sa fiti amîndoua sanatoase (chestia asta din urma este cea mai importanta).

  20. Viata ti se schimba ,asta este foarte clar , dupa ce mogaldeata vine pe lume.De ce s-ar schimba in rau? Alegerea e facuta de parinti , sa aduca pe lume puiul de om , asa ca atunci cand parintele decide , inseamna ca stie ce face.In era asta moderna exista metode medicale de intrerupere a sarcinii.Asa ca,daca nu vrei sa devii parinte , ce te opreste sa renunti?
    Nu este adevarat ca viata sociala se duce pe apa Sambetei…
    Am doi copii , diferenta intre ei este de 8 ani.Cu primul copil m-am descurcat ,zic eu , acceptabil , privindu-mi acum odorul ce mai are putin si implineste 18 ani , este un copil cuminte , apreciat si iubit.Uitasem cum este sa ai un copilas in casa cand a venit fetita…Sincer , recunosc deschis , am reinvatat sa am grija de bebelus , era ca si prima data.Ma simteam frustrata ca uitasem multe din experienta anterioara.Insa mi-am reamintit , treptat si impreuna cu tatal ei , am avut si bune si rele…insa nimic nu ne-a oprit sa mergem unde ne-am dorit , toti 4 , inca de cand fetita avea cateva luni.
    Ba mai mult , am avut timp destul pentru mine , am iesit cu prietenele la un suc,o cafea , regulat mi-am permis sa merg la salonul de infrumusetare…si ajutorul l-am avut de la partener,bunicii fiind dusi in nefiinta.
    Nu am uitat de mine,nu mi-am pierdut viata sociala…si niciodata nu am regretat trecerea de la singura ,la “meseria” de mama. 😀 E adevarat , uneori mai glumesc si cand copiii devin mult prea razgaiati , ii mai amenint ca-mi iau concediu o luna,din functie…si daca nu se cumintesc,poate imi dau demisia din meseria de mama… :)) Dar n-as putea sa imi imaginez viata fara ei…mi-e imposibil.Ar fi ca si cum as muri.

  21. mie chiar nu mi s-a parut greu/urat.. nici in primele luni.
    – alaptat
    – dormit impreuna -> odihnita
    – purtat in wrap, sling -> nu e greu (mi s-a parut mult mai greu cu caruciorul in cele <10 dati cand am fost), e f frumos sa fii mereu aproape de bebe, nu colici, nu plans in carucior pe strada
    – raspuns la plansete si inteles copilul, nu cred ca un bebe manipuleaza/e actor/trebuie lasat sa planga ca sa inteleaga cine e seful
    – tratat cu respect
    – crescut fara bunici (departe) deci nu mi-a fost usor din cauza ajutorului
    – mers cu copilul peste tot (oras – acum il iau cu bicicleta cu scaunel -, la 2,5 luni in strainatate cu avionul, de muuulte ori strabatut tara cu masina, la 1,5 ani la mare cu masina) – super ok.

  22. Nu ai cum sa regreti ” trecerea”. Nimic nu se compara cu un zambet pe care ti-l trage propriul copilas.Te topesti! Sau cu chiotele si fericirea de pe fata lui, cand te joci cu el. Sunt momente unice, de nepretuit. Este foarte frumos!

  23. Sunt o mama fericita a unui baietel de 3 ani jumate. Nu mi -e ciuda ca astia 3 ani i am dedicat in totalitate lui, cresterii, hranirii, formarii. Rezultatele apar repede. La varsta asta vorbese 2 limbi materne. Il invat cuvinte in engleza. Vorbesc foarte mult cu el si il stimulez sa incerce sa faca singur lucruri si sa nu i fie teama. Stie continentele,numara, dialogheaza cu diferite teme, ii citesc povesti, facem lego puzle etc. Este super tare!!!! – Chiar merita sa faci ce i mai bun pt. pruncul tau pt. ca toate astea ti se intorc inzecit.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.