Astăzi nu mai sunt copil

10
2054
views

Ani de-a rândul mi-a plăcut ziua de 1 Iunie, pentru că mă simțeam încă puștoaică.

Iar ai mei, de fiecare dată, îmi spuneau la mulți ani, pentru că, în ochii lor, sunt mereu fetița lor. Și eu mă alintam la rândul meu cu gândul că, atât timp cât încă îi mai ai alături pe cei care te-au crescut, mai ești puțin copil.

Acum copilăria mea s-a încheiat cu totul.

Într-un mod frumos, cel mai frumos și mai aducător de bucurii: sunt MAMĂ.

Astăzi a fost rândul meu să pup doi obraji rumeni și să spun un la mulți ani, pe care posesoara antemenționaților obrăjori încă nu-l înțelege. Are doar un an și acuș’ patru luni, nu știe ce înseamnă „ziua ei”, nu așteaptă cadouri sau „ieșiri”.

De o săptămână s-a tot pricopsit cu chestii noi (mulțumim Lidl că ne golește buzunarele periodic :)), așa că azi nu primește nimic. Am hotărât însă amândoi (foștii copii, acum părinți) să ieșim cu ea după-masă. Ori la Parcul Copiilor (absolut senzațional, apropos), poate la Grădina Zoologică (nu știe animalele, dar îi plac), poate altundeva.

Oricum, după ce se trezește din somnicul de după-amiază, o îndopăm bine și plecăm hai-hui.

Pentru că este 1 Iunie, ziua ei de copil minunat, și pentru că noi ne bucurăm de ea altfel. Într-un mod nou și atât de frumos ..

copil

10 COMMENTS

    • Multumim 🙂

      Nici noi nu ne rupem cu sarbatorirea, dar tot am pupat-o pe tema asta. Acu’ drept ii ca am pupat-o oricum de zeci de mii de ori

  1. La mulți ani ei, la mulți ani vouă. Deși așa pare, copilul din noi nu moare niciodată. Așa cred eu și mai cred că el ne ajută să trecem prin viața asta nebună câteodată. 🙂

  2. La Multi Ani, micutei!!!
    Inteleg cand spui ca ai pupat doi obrajori scumpi!!! Sunt doi obrajori care te invita sa ii pupacesti :)! Eu sunt de parere ca desi esti mama, te poti considera inca un copil :))!!!

    Copilul din mine ureaza la multi ani copilului din tine :)!

  3. Asa este odata copii,apoi parinti la randul nostru …asa este cursul vietii ,trebuie sa ne bucuram de fiecare etapa din viata noastra.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.