Physical Address
304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124
Nu-i sarbatoare fara un copil …
Timp de şase luni ne jucăm de-a mama şi de-a tata .. mda, şi între noi, normal, dar şi cu pisicuţa prietenilor noştri, care are deja 5 anişori. Anul trecut s-a lipit de noi imediat şi, la plecarea noastră acasă, a disperat-o pe maică-sa cu întrebări “mama, dar Mircea şi Ramona de ce au plecat? Dar mai vin? Acum oare dorm?”. Plus că, de câte ori povesteam cu R. pe net, stătea cuminte să discute cu noi şi-şi băga năsucul până aproape să treacă prin monitor la noi. Ea, care nu suportă să stea la taclale, când ar putea să se joace.
Acum are program de cald-rece cu “soarele” pe care când îl adoră, când nu-l mai suportă, deşi el e capul răutăţilor şi cel care-i face chiar cele mai multe pofte. Se preface că-i supărată pe el, pe tot felul de motive copilăreşti, după care-l strigă să se joace cu ea, să o ducă-n parc etc.
Eu am program de “dii căluţul” seara, după ce mănâncă şi bem împreună o porţie de lapte. Apoi facem skandenberg. Dacă a mâncat bine toată ziua şi eventual a şi dormit după-masa, atunci mă “duce” şi e atât de puternică, încât chiar mă rostogolesc pe o parte. Să vezi bucurie când mă vede făcută rostogol. Acum câteva seri, că tot au rămas părinţii să mai pună ţara la cale, am şi spălat-o seara şi am pus-o la pat. Ieri seară la fel, aşa că am fost “upgradată” pe listă, azi întrebându-mă dacă nu vreau tot eu s-o spăl. Chestie remarcabilă în condiţiile în care e topită după taică-su şi el e şeriful cu spălatul şi băgatul în pat.
După isprava de acum 2 zile, când şi-a vopsit degetele şi ouăle de Paşte, a fost extra-cuminte că tot i-am spus că o vede Iepuraşul. Ieri a mâncat tot la masă, azi a fost iar cuminte, să nu plece Iepuraşul cu cadourile. A venit şi prietena ei de aceeaşi vârstă, de au făcut “egg hunting” prin sufragerie (că a dat ăl de sus ploaie DIN NOU, de nu au mai putut sta afară), apoi s-au jucat. Echipa s-a completat cu verişoara ei de 2 anişori, aşa că am avut 3 copii de 5, respectiv 2 ani şi nebunia de rigoare. Cu adulţi care ba îi fotografiau, ba pregăteau de-ale gurii, ba se jucau.
La masă au stat pe perne să fie mai înalte şi s-au întrecut la mâncat (prietena ei) şi vorbit (gâga noastră, care-i filozoafă de parcă eu am născut-o nu maică-sa), au avut loc şi de prăji, apoi au trecut din nou la program de joacă şi vizionat nuş’ ce animaţie cu prinţese.
În general pentru mine sărbătorile înseamnă timp de lucru în linişte, că-s clienţii ocupaţi cu sărbătorirea şi nu le simt deloc farmecul. E drept că înainte de masa de Paşte am apucat să mai strecor nişte muncă, dar azi chiar am simţit că e altfel de zi. Înainte de a veni musafirii i-am dat cadoul din partea noastră, un set de doctor (hălăţel alb pe care scrie county hospital, mască de chirurg, stetoscop, termometru etc.), pe care l-am luat ştiind cât îi place să se joace de-a doctorul. A fost încântată şi clar că nu am scăpat fără vreo 3 consulturi serioase, plus cele 2 injecţii de rigoare.
Apoi s-a îmbrăcat frumos şi a venit guraliva cealaltă. Am mâncat bine, am băut extrem de puţin (dacă nu punem la socoteală şi Tiramisu făcut de mine în care se pare că am scăpat cam mult “booze”), am stat la poveşti şi ne-am simţit bine.
Iar pisicuţele astea mici au făcut tot farmecul sărbătorii. Încep şi eu să-i înţeleg pe cei care parcă-şi pierd minţile cu pregătirile de sărbători, pentru că au un urmaş în casă pentru care trebuie ca zilele astea să fie mai speciale. De asta probabil îşi rup unii spinarea să pună de o masă bună, să ia un cadou pentru micuţ şi să pună la cale nişte decoraţiuni în casă. Pentru ei sărbătorile e bine să fie pregătite cu grijă.
Îmi amintesc cum eram eu pe la 5-6 ani de fericită că vine Moşul sau Iepuraşul şi cum se dădeau ai mei peste cap să pregătească ceva. Nu, nu a intrat nimeni în rate pentru asta şi nici nu am ajuns la uregenţe pentru că ne-am îndopat ca animalele, dar ştiau să facă zilele speciale, de le aşteptam cu drag an după an. La peste 30 de ani m-am transformat într-un “ogru” când e vorba să petrec sărbătorile, mi-e tot una dacă sunt acasă ori altundeva, dar, când e un copil la mijloc deja altfel gândeşti şi te bucuri de mici prostioare de parcă ai avea din nou 5 ani.
Azi chiar m-am simţit bine într-o casă cu copii. Altfel se simte sărbătoarea când ai şi o mutriţă din asta în preajmă.
Voi cum v-aţi distrat?
Noi ieri ne-am indopat cu oua, pentru ca pumpkina ne intreba odata la 10 minute: dam si noi cioca cu outele?
:))
N-am avut o masa traditionala de paste, pentru ca tot susnumita a avut pofta de pizza, asa ca ta-su a executat prompt comanda 😀
Ce e aia “cioca”? Parca era “ciocnim ouale”. Cel putin eu asa imi mai amintesc.
Un copil inseama mai mult decit sarbatori si joaca.
Frumos, frumos, dar parca distractia o sa inceapa cand cea mica o sa creasca si va ajunge la “crizele din adolescenta”. Atunci sa vezi distractie. 😉
Asta e bucuria parintilor, ca noi probabil nu vom mai fi prin zona. Sau nu se stie de fapt 😀
Fiica-mea are 4 ani jumate, deci daca zice “cioca” in loc de “sa ciocnim ouale”, cred ca-i pardonabil 🙂
La 6 ani jumate fata mea nu vorbeste romaneste dar vorbeste si scrie in engleza si franceza. Cind ii vorbim in romaneste la tot a doua propozitie intreaba: can you say this in english?
Insa tot ce invata in romaneste o invatam corect desi uneori am impresia ca e o batalie pierduta. Pentru ea, nascuta pe continentul american, Romania nu inseamna mare lucru: e locul unde are o bunica si o verisoara/unchi. Cam atit. Anul asta ne pregatim de o excursie in Ro si speram ca va mai invata ceva.
Noi continuam sa-i vorbim in romana acasa, dar chiar si asa vorbeste din ce in ce mai prost romaneste, dupa 2 ani de sedere in Germania. La 2 ani jumate cand a venit aici, vorbea perfect, avea doar doua-trei cuvinte pe care le mai stalcea, insa acum si gramatica vad ca i-a luat-o razna, nu doar vocabularul.
O corectam de fiecare data, insa mi-e clar ca deja gandeste in germana si doar traduce in romana cand vorbeste cu noi.
A mica a prietenilor nostri vorbeste excelent romana. Mai zbangheste eventual un cuvant mai ciudat sau mai trozneste cate o prepozitie ciudata. Aici in casa se vorbeste exclusiv romaneste, are si 2-3 prieteni tot din familii romanesti, asa ca nu a pierdut nimic. Engleza turuie fara probleme, stie si germana,ca bunica e inca acolo si o viziteaza anual. Dar, in afara de niste mici metehne de gramatica si cate un cuvant englezesc in loc de romana, nu cred ca are alte probleme. Mi se pare greu sa cred ca un copil de 6 ani nu poate vorbi limba parintilor, daca se vorbeste non-stop romaneste in casa.
Fata nastra de la 11 luni petrece 5 zile pe saptamina de la 8 la 5:30 vorbind engleza si franceza. Cu noi e de la 5:30 pina la 9 cind e ora de culcare. In cele 3 ore jumate cit petrece cu noi isi mai face temele, se mai uita la Tv, ambele activitati in eng/fr. In weekend merge la diferite activitati si playdates desigur fara sa vorbeasca romaneste. Asa ca nu prea are cum si cum sa invete romaneste. In plus, o vizita de 2 saptamini odata la 3-4 ani in Ro nu stiu daca e suficient sa o motiveze sa invete. Daca vrea ea e ok dar nu o fortam. Mai important e sa cunoasca limbile oficiale la perfectie si apoi romana.
mda, gasesc ciudata si impredictibila atitudinea fata de limba a copiilor plecati sau nascuti prin alte zari. Niste prieteni din US au un plod care a inceput cu romana. Cind a dat de engleza la gradinita/scoala … a refuzat sa mai scoata un sunet in romaneste. Acu intelege dar daca il convingi sa spuna ceva o face cu un accent de nici nu ai spune ca a fost vreodata roman! 🙂
Ale mele nu au nici o treaba. Inca.
pumpkina a mers in romania la o gradinita cu predare in engleza. a ajutat-o foarte mult treaba asta cand am venit aici, pentru ca nestiind boaba de germana, vorbea cu educatoarele in engleza, insa germana fata de toate celelalte limbi pe care le cunosc eu, are o sintaxa diferita. poate de-aici si problemele de limba romana ale piticei.
ma deranjeaza un pic, desi stiu ca n-ar trebui, nu e ca si cum m-as gandi sa ma mai intorc vreodata in Romania, insa mie limba romana mi se pare o limba foarte frumoasa si-ar fi pacat sa o piarda.
Hristos a inviat !
Asa e, Ramona, sarbatoarea cu copiii acasa e mai sarbatoare decat altfel. Am deslusit in vorbele tale o dorinta ascunsa, ori ma insel?…Daca va hotarati sa aveti copii, puneti-va pe treaba! Nu asteptati sa ajungeti la 40 de ani, fiindca va fi foarte greu si pentru voi si pentru copii.
Adevarat a inviat!
Mda, ar cam trebui sa ne grabim, unul a trecut deja de 40 de ani si nici io nu intineresc 😀
Să vă ajute Dumnezeu, să fiţi sănătoşi şi să aveţi copii sănătoşi şi veseli !
O amica de-a mea are doi pusti, cel de patru ani este un adevarat deliciu, desi rade, se tavaleste, canta, te innebuneste.
Uneori devine obositor.
In momente din astea ma mai intreaba daca vreau unul ca el.
Raspunsul este da, insa mai e vorba aia care e valabila uneori: cine are sa-i traiasca, cine nu, sa nu-si doreasca :))
Aha, acum ma intelegeti si pe mine, care an de an, am ritual de vopsit oua, de adus iarba de camp si fiare din garaj ca sa calce copiii in dimineata de Psste pe iarba ca sa ia tinerete, pe fier ca sa ia tarie. Privesc in roseata (oala cu vopseaua pentru oua) ca sa fie rumene si sanatoase…
Ca sa nu mai zic de iepuras si alte cele. 🙂
Prima data cind aud de asa ceva. (iarba/fier). Totusi daca gindesc rational sint mici sansele sa ia sanatate din iarba plina de pesticide si pamint poluat sau tarie din fier. Luna asta am auzit atitea obiceiuri de paste care nu au nici o legatura cu religia de ma intreb daca nu cumva a devenit o sarbatoare pagina prin tot felul de ritualuri ciudate.