Domnie romaneasca

22
247
views

Mi-am amintit despre subiectul ăsta, citind articolul Nebuloasei. Doream să îl pun pe tapet de luni de zile, dar s-a tot brodit să am alte subiecte de dezbătut aici. Azi este timp pentru el. Vorbim deci despre MĂRUNT şi diferite moduri în care noi românii privim chestia asta.

Ani buni nu m-am “dotat” cu monede. Că trag portofelul la cântar, că mi-e jenă să scot monede sau să le accept, rahaturi din astea. Lăsam 50 de bani, 20 de bani fără nicio remuşcare. Că doar ce să mă omor să car măruntul după mine, las’ să aibă vânzătoarea de-o cafea etc. Nu am stat niciodată să calculez câţi lei am “aruncat” aiurea, dar cuget că în toţi anii ăştia se adunau ceva bani.

Şi am trecut la un alt sistem.

Primele zile în NY au fost chiar foarte educative, să zic aşa. Io, obişnuită ca în România, că nu are nimeni rest sau bon să-ţi dea (vorbim de magazinele mici, că la hiper-market nu pot comenta, au mereu de amândouă), dau să ies ca Vodă cu plasele. Şi aud în spate “miss, you forgot your change and your receipt”. Shit. Deci din 30 de oameni înşiraţi la casă la Trader Joe’s, doar io-s bezmetica după care strigă vânzătorul. Mi-era ciudat să văd că are bon şi mai ales că i se pare normal să-mi dea restul. N-am mai încercat să fac pe “doamna” şi să las monedele, cuget că mă credea şi lovită de amnezie şi sigur iar urla după mine.

Dar bine, la ei alţii sunt banii!

Aşa mi se spune în România, când povestesc despre frumosul obicei american de a-ţi lua restul. Şi de a avea monede la tine. Normal că sunt alţi bani. 1 cent de-a lor, pentru ei cu salarii de MII DE DOLARI, înseamnă fix “aia”, în timp ce 1 ban pentru o naţie cu salarii de 300 de dolari ar trebui să însemne MULT MAI MULT. Dar noi suntem domnii, care nu se murdăresc să care monede în portmoneu, că se uită ciudat ăialalţi domni cu salarii de 10 ori mai mici decât au ăia peste ocean.

Dintr-o extremă în alta.

De la faza de “e ruşine să ai monede la tine”, am ajuns repede la opusul. Cum sistemul lor de “numerotare” dă peste cap orice logică (avem 1 cent, 5 cenţi îs Nickel, 10 cenţi îs Dime, 25 de cenţi îs Quarter), normal că mi-a luat ceva timp să-l bag la scăfârlie. Obişnuită cu 1 ban, 10 bani etc, mi-era peste mână să ţin minte minunile astea. Numismatul meu le ştia de când era ţânc, deci i-a fost super-uşor să se obişnuiască, dar la mine a fost mai greu. Aşa că am colecţionat sute de monede cred.

Prima dată când nu am mai dat pumnul de monede să-şi aleagă vânzătorul ce doreşte, ca o bunicuţă ce şi-a uitat ochelarii acasă, am pregătit de acasă ostilităţile. Mai ales că m-a pus omul să scap de un pumn de monede, deci trebuia să le rezolv cumva. Aşa că, dacă tot aveam nădragi cu 6 buzunare, m-am folosit de ele. Într-unul am pus doar 1 cent, în altul nickels, în altul dimes etc. Erau şi în ordine, să nu le încurc. Mi-am luat pâinea şi ce mai aveam de cumpărat şi am început să fac calculele în gând, cam cât mărunt să dau.

Ajunsă la casă, l-am anunţat pe vânzător că-l umplu de mărunt, omul s-a bucurat că are să dea rest şi am început să-mi scot din fiecare buzunar suma potrivită, mormăind şi numărând în româneşte. Partea bună e că i-am dat omului măruntul şi nu am pierdut nici prea mult timp. Plus că am mai micşorat colecţia de monede de acasă, crescută din cauza mea.

Revenirea

Odată ajunşi în ţară, era clar că avem unele idei schimbate. Prima modificare comportamentală este că iau restul de la magazinul din colţ. Care magazin, culmea, chiar are de obicei rest. Am mereu mărunt în portofel, nu foarte mult, dar suficient cât să plătesc corect ceva. Şi bancnote de diverse “dimensiuni”, că nu tot timpul au rest şi m-am săturat să umblu din magazin în magazin pentru a schimba o hârtie de 50 de lei.

Plus că, unde pot plăti cu cardul, plătesc cu el. Eu, aia total anti-card (că poate nu le merge POS-ul că una sau alta), acum scot plasticul şi fac plăţile cu el. Culmea, nu am avut probleme că nu le-a mers jucăria. În loc să scot bani la bancomat şi să plătesc comision, mai bine fac plata direct. Şi banii pe care nu-i pierd în comisionul ăla, plătesc măcar parţial alte comisioane pe care BCR binevoiesc să le ofere muritorilor de rând. Oricum îs mulţumită de net banking-ul lor, aşa că nu mai comentez.

Şi acum votul!

[poll id=”16″]

22 COMMENTS

  1. :)) se pare ca si la noi toata lumea umbla cu firfirici de dat rest. Atunci de ce inca mai gasim magazine si vanzatori care nu au rest?

  2. Eu iau tot maruntul si-l pun in puscutila si cand nu mai am bani merg cu el tot dimineata la super market si ii schimb in bani mari.. ca ei au nevoie de marunt pt rest…si chiar imi si multumesc.

  3. 99% din cheltuieli le fac cu cardul, debit sau credit in locuri mai dubioase. Odata la 2 luni scot cite $20. E mai simplu.
    Inainte plateam cu cash si acasa adunam maruntisul intr-o cutie. Cind cutia a ajuns la 4 kg am inteles ca e o problema. Adunam pentru ca in multe locuri daca nu scoti maruntul inainte bancnotei, pina ajungi sa-l scoti casierul ti-a si dat restul.

  4. Iau maruntisul de peste tot, ba chiar ma uit urat la cei care nu au sau ma streseaza cu gume si bombonele. De obicei il strang intr-o cutie acasa, iar cand am o suma mai mare (la un moment dat am avut aproape 50 lei), merg la magazinul de jos si mi-i schimba fetele de acolo. Magazinul este al unui arab, care ne-a surprins intr-o zi si care, drept multumire, mi-a dat prajiturele facute de sotia lui in casa (le vinde in magazin, dar sunt foarte scumpe si nu cumpar decat rar si putine).

  5. Dau de multe ori 1 leu sau 10/50 de bani atunci cand ii este mai usor vanzatoarei sa-mi dea rest si iau rest atunci cand este cazul si am la mine marunt. E de bun-simt si practic totodata. Si pe mine ma deranjeaza cand vanzatorii imi ofera o bomboana / guma … wtf? imi iei banii din buzunar cum vrei tu?

    Maruntul il pastrez intr-un soi de pusculita improvizata dintr-o cana mult prea mare pentru a bea ceva din ea. Fiind ahtiat dupa cafeaua de la tonomatul instalat la munca imi sunt numa’ buni cand merg la serviciu 😀

    Cardul, da, o alta unealta folositoare. Home banking, benzinarii, supermarketuri here I come! 🙂

  6. Eu am dat de câteva vânzătoare care nu se deranjează nici măcar să spună că nu au rest. Pur si simplu nu il dau.

  7. Eu am un portmoneu in forma de soricel special pentru monede si bancnote mici (de 1 si 5 lei). Il am de cand eram la gradinita. 🙂

  8. in portofelul meu, care-i cam cat o posetuta de pitzi, exista un buzunaras, inchis, special pt monede. iau si sau monede rest. care-i problema, tot bani sunt?! dau si iau inclusiv d-lea de 1 ban (mi se ofera fff rar :)) si 5 bani. am avut si un portofelas special pt monede, dar ma enervau aia bateau din picior in spatele meu, ca ma fredonez eu cu doua portofele. asta de acu’ e numa’ bun. (are si spatii pt carduri, doar ca p-astea prefer sa le tin in alta parte).
    prefer cardul unde se poate, cash-ul e pt piata, ziare, covrigi si magazinasele unde n-au pos.
    si slava Tie Doamne ca s-a inventat homebankingu’/internetbankingu’ ca altfel eram restanta la curent/telefon sau altele de nu ma vedeam.

  9. eu nu iau monedele de 10bani si daca mai e ceva sub, aia aramii. suma pe care o pierd e infima,dar facand cumparaturi cam la aceleasi buticuri, ma cunosc toate vanzatoarele si sunt deosebit de amabile. la fiecare ne place cand primim ceva, nu saracesc daca le las maruntul lor. culmea e ca, mai nou si altii imi dau mie fara acei 10bani si mi s-a intamplat nu o data…deci pana la urma, fara a socoti exact, sunt ok 🙂

    • Si cu mine sunt amabile, chiar daca nu le las rest. Salut, vorbesc frumos. Cred ca faza asta cu sa le castigam simpatia ne-a ramas de pe vremuri, pe cand daca tanti de la macelarie nu te inghitea, o puneai nasol de tot. Acum pot sa cumpar produsul lor si de la magazinul de la 30 de metri de ei, sa nu vorbim de Kaufland sau alte din astea, ce ne-au impanzit orasele.

      Daca nu sunt tratata OK intr-un loc, ma duc altundeva si gata. Am descoperit ca faza cu “las’ ca e OK daca nu aveti rest” se intampla in majoritatea cazurilor la mine. Ca, daca nu aveam suma exacta, mai greu sa mi se dea ceva. Deci io pierdeam la faza asta 😀

  10. Pana acum ceva timp uram monedele, da’ rau de tot. De la un timp am inceput sa le vad utilitatea. Chiar incep sa am mai mult de 3-4 in buzunar :>

  11. Si eu am o broscutza portmonede, si iau de regula restul. Alea de 50 de bani merg in pusculita, iar celelalte pentru dat tot la magazin. Mai exista, insa, situatii cand vanzatoarele te pasuiesc pe tine, cumparator, daca n-ai marunt. „Lasati ca-mi aduceti data viitoare”, chiar daca nu esti de pe acolo si e putin probabil sa mai fie o data viitoare. MI s-a intamplat destul de des, asa ca sunt si eu mai ingaduitoare cu restul…

  12. Eu am un portofel care e prevazut cu un buzunar pentru monede, acela de regula e plin. Cand platesc la casa incerc sa dau banii la fixul fixului 😛 desi sunt de parere ca palta cu cardul este cea mai practica si fara bataie de cap.

  13. Ai dreptate si eu las mereu restul la casele de marcat. Nu am pus nici o data problema in lumina pe care o prezinti 😀

  14. […] Mi-am schimbat radical ideile în primul an de stat la americani, după ce m-a crezut un întreg magazin amnezică, plecând fără bon și mărunțiș. „Miss, you forgot your change and your receipt”, a urlat omul de la casă de s-a auzit în jumătate de Queens și probabil peste Manhattan în New Jersey. Eu, obișnuită că magazinele românești nu dau mărunt și că mă pot în general șterge cu bonul (din păcat nici chiar pufos nu este), le-am lăsat în plata domnului inițial. Pentru a nu mai atrage atenția unui întreg magazin, m-am obișnuit să-mi iau „dreptul”. […]

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here