Physical Address
304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124
Nicio șansă ca un Coelho să apară în România
Paolo Coelho nu e un scriitor în adevăratul sens al cuvântului. Dar să nu fiu rea.
Scriitorul însuşi povestea într-un interviu că, sosit la Paris, a dus manuscrisul romanului Alchimistul la editura Gallimard, editura l-a respins şi a fost devastat. I-a trebuit timp ca să-şi revină şi să caute alte edituri, o editură mică ce de-abia îşi deschidea porţile s-a arătat interesată. Mai mult a fost dispusă să investească o sumă de bani substanţială în promovarea cărţii ceea ce Gallimard n-ar fi făcut pentru un no name sud-american.
Aşa a devenit Coelho scriitorul de renume mondial care este azi. Ceea ce voia el să spună era că ceea ce pare un mare ghinion poate fi o şansă. Dacă celebra editură pariziană accepta să-l publice, n-ar fi investit în marketing şi ar fi rămas un brazilian oarecare cu o carte publicată în Franţa. Pentru cei care n-au citit cartea, Alchimistul este o poveste din 1001 şi una de nopţi, plăcut scris, adică uşor, ce poate fi citită de orice om, indiferent de pregătire. Şi restul cărţilor lui sunt cam tot aşa.
Ce poate face un român care scrie o carte?
Întâi de toate ar trebui să contacteze o editură, în fond ăsta ar trebui să fie rostul unei edituri, promovarea literaturii dar câţi dintre voi a auzit de publicitatea făcută pentru o lansare de carte a unui autor român?
Literatura română există şi e chiar bună numai că nu e promovată suficient, sunt câteva nume şi atât. Pentru mine este o mare nedumerire, se spune că publicul de la noi din ţară nu citeşte, ba citeşte săracul doar că la un salariu mediu între 1000 şi 1500 de lei nu prea îţi permiţi să dai minim 50 de lei pe o carte.
Dar, să revin, am scris o carte, bună sau rea, nu am de unde să ştiu dacă nimeni nu-mi dă nici un răspuns, nici un redactor nu este dispus să-mi citească manuscrisul şi nici un critic literar nu are timp de mine?
Să presupunem că am banii şi pentru tipărire şi pentru publicitate dar, dacă nimeni nu mă vrea? Cum să-mi fac loc în literatură? Câţi scriitori are Uniunea, 500, 600,1000? Ei da, ăştia sunt publicaţi fără a fi promovaţi.
Câţi au auzit de Radu Aldulescu sau de Şerban Tomşa? Şi mai sunt, (imi cer scuze dacă n-am enumerat decât doi scriitori) şi sunt buni doar că publicul larg este lipsit de ei, cu ştiinţă sau fără, pentru că nu există nici un interes, din partea nimănui, mai dă-o Doamne iartâ-mă de carte, se poate trăi şi fără!
Nu!? Undeva am citit că cel mai bine la început de drum este să te adresezi unei edituri din străinătate, că cei de acolo sigur îţi răspund, chiar dacă nu foarte repede, şi, dacă eşti bun, chiar te publică.
De ce trebuie să alerg pe meleaguri străine când am edituri la mine în ţară? Că n-au fonduri pentru asta, păi nici nu vor să aibă, un marketing înţelept îţi aduce de zece ori înapoi fondurile cheltuite cu ocazia unei lansări. Pe urmă, pe autorii cei mai bine vânduţi, ca să luăm drept criteriu numărul de exemplare editate şi date, ar trebui traduşi şi promovaţi înafară dar … e cazul să mă opresc, déjà visez. Un adevăr crud este acela că în România de azi nu poţi trăi numai din literatură dar nici un amărât de Coelho nu va apărea şi nici premiul Nobel nu va poposi la noi în ogradă oricât ne-ar place să presupunem că avem şanse. De unde nu e nici Dumnezeu nu cere.
Liliana, bun venit in echipa editoriala de pe Dojoblog si multumesc pentru articol. Este un punct de vedere extrem de interesant si tind sa cred ca e si adevarat (nu am experienta in domeniu, dar ‘face’ sens ce spui tu.
Sunt curioasa ce parere au cititorii nostri si ce experienta au ei in domeniu.
ce inseamna “scriitor în adevăratul sens al cuvântului”?
“Literatura română există şi e chiar bună numai că nu e promovată suficient, sunt câteva nume şi atât. “https://goo.gl/pV5KE
cine trebuie s-o promoveze ? oare editurile astea chiar nu vor sa fac bani ?
Chiar eram curioasa ce scrie de domnul Coelho la tine pe blog. Din pacate la noi e greu de publicat si marketing si promovare fac foarte putini. Ca sa nu mai zic ca Uniunea e doar o “cortina” pentru fel de fel de magarii.
E trist ca autorii nostri mai mult sau mai putin talentati trebuie sa dea fuga afara pentru o sansa, desi nu stiu inca pe cineva care sa o fi primit in mod real – roman care chiar locuieste la noi sa aiba carte publicata pe meleaguri straine. Sunt curioasa daca exista cazuri, desi tind sa cred ca nu si ma gandesc ca e doar o supozitie ca din strainatate vin sansele.
Oana, imi cer scuze pentru întârzierea cu care răspund, ştiu că sunt autori publicaţi în străinătate, acum in clipa asta nu ştiu să dau nume dar promit să revin pe subiect. o zi bună la toată lumea şi mulţumesc.
Liliana, merci, chiar sunt interesata, sa stii. Nu vreau doar sa iti pierd timpul.
oceanograful: e greu să defineşti literatura bună, fiecare are cultura lui, felul său de a gândi şi de a percepe lucrurile. Coelho poate să mi se pară mie pueril iar altuia genial. teoria relativităţii. cum spunea Einstein? dacă stai cu fundul pe plită încinsă 2 minute ţi se va părea o eternitate, dacă stai de vorbă 2 minute cu o femeie frumoasă ţi se va părea o clipă. dar, pentru că literatura română era în discuţie îţi recomand Căderea Bastiliei a lui Horia Gârbea, costă 3 lei în Cora şi te aştept cu o părere.
Sunt de acord cu Liliana
Mi s-a parut ca sugerezi ca cei suficient de destepti (ceea ce e o utopie 😉 nu il citesc pe Coelho ca-i prea usurel
Si stiintele mediului din clasa a patra sunt usoare- ori asta nu inseamna ca nu-s utile chiar si pentru un om care le reciteste la maturitate 🙂
Avem nevoie si de carti usoare si BUNE. Ca doar nu ne cultivam zilnic cu Darwini 🙂
oana, îşi promit că săptămâna viitoare o să am un articol separat pe tema asta.
Super. Mi-a placut articolul asta.
@liliana eu intrebam de ce nu-l consideri pe Coelho scriitor adevarat. pentru ca are succes ? pentru ca “Alchimistul este o poveste din 1001 şi una de nopţi, plăcut scris, adică uşor, ce poate fi citită de orice om, indiferent de pregătire.” ? Cei trei muschetari sunt in aceeasi oala ?
literatura romana trebuie sa se descurce singura.
pentru că nu are greutate, am spus că el scrie şi vinde poveşti. hai să-l punem alături de marquez. ce zici? sau llosa? şi llosa are poveşti, mătuşa julia şi condeierul este o poveste de tinereţe, am citit-o pe nerăsuflate demult, pe vremea odiosului şi mi s-a părut extraordinară, doar că nu-i aceelaşi lucru ca la coelho. coelho este un produs al marketingului ceea ce demonstrează că pentru a avea succes trebuie să fi promovat şi mai ales accesibil.
Am sa dau un raspuns ironic la intrebarea ta ….un motiv pentru a scrie o carte poate fi si liberarea conditionata mai devreme…!
dragă Lucian se pare că da, dar să nu uităm că pe el îl publică, cu surle şi trâmbiţe, orice editură,deşi habar n-am cine cumpără o asemenea carte, mă gândesc la omul obişnuit dornic de literatură,cu el şi cu Răduleasca nu sunt nici un fel de probleme.
nu-i la acelasi nivel.
avem in literatura romana contemporana pe cineva la acest nivel ?nu-mi place ca ne luam de om doar pentru ca are succes si este accesibil. literatura are nevoie si de jurnalul lui Bridget Jones si Limbajul Florilor.
fara sa-l bagam pe Cartarescu in discutie 🙂
Articolul ar fi fost corect daca venea acum 10 ani, atunci un autor roman s-ar fi putut plange pe buna dreptate ca nu are sanse sa-l publice careva.
Asta pentru ca editurile de la noi au preferat intotdeauna sa publice scriitori consacrati, de care a auzit cat mai multa lume, nu sa citeasca manuscrise si sa sustina campanii de marketing pentru o carte/autor (cand ati vazut voi vreodata publicitate pentru o carte in Romania? Nu, nu colectiile ziarelor).
Acum insa articolul mi se pare dramatic degeaba, mai ales prin concluzie si asta pentru ca ignora complet schimbarea datelor problemei. Hellllloooo, e-book anybody?
Anul trecut vanzarile de carti electronice le-au depasit pe cele de hartie. Bineinteles ca la noi, pe o piata pitica, procentul de cititori in format electronic este mic, dar nu zero. Un autor poate sa se publice singur, electronic fara sa il coste un sfant, da se va adresa unei piete mici dar daca o cucereste pe aia, a luat un start bun zic eu.
Pai nu ma stie lumea si nu o sa ma citeasca nimeni. Corect, la fel cum nu te-ar citi nici daca ai avea cartea scoasa la nemira si ratacita in depozit la Carturesti.
Nici asta nu e o scuza, mediul din ziua de azi iti permite sa iti faci marketing fara un leu, conteaza sa ai un produs decent, o strategie si TIMP. Chiar dojo e un exemplu bun, a facut un blog, a interactionat cu sfintenie in blogosfera/forumuri mult mult mult si inca o mai face si a ajuns sa aiba un blog destul de citit, fara tactici “negre”, fara bani grei.
APOI, daca ai o carte destul de buna, te costa 200-300 de euro sa o traduci in engleza. Zau, atata face si nu la google translate…
O publici electronic in engleza, intr-o mare de alte carti si incepi munca de promovare… poate sa dureze 1 an, 2 ani, dar cand faci parte din cateva comunitati mari si esti un membru vazut bine, cred ca poti face rost de cei 1500 de cititori care sa-ti devina ambasadori. Din nou, daca e buna cartea.
Concluzia e ca internetul a adus foarte foarte multe rele in societate dar in mediul creativ e mana cereasca. Chestia asta cu sunt mic, nu ma publica, nu ma citeste nimeni, e o scuza care nu mai tine. De publicat nu te costa nimic iar de promovat te costa timp si atat, daca mai ai si niste banuti o sa fie mai rapid.
Spre finalul anului o sa incep o strategie de genul asta pe piata de afara, nu am nici un dubiu ca daca produsul e bun, va ajunge sa fie citit daca reusesc sa-mi dedic destul de mult timp comunitatilor tinta :).
Cat despre Coehlo, al carui principal merit e accesibilitatea, este exemplul perfect – o limba mica tradusa in toate limbile posibile, un fel de romana asa… :))
Aş fi interesat să traduc în engleză un roman de 300 de pagini cu 300 de euro. Din nefericire peste tot unde am întrebat mă costă de trei ori mai mult aşa că o informaţie în acest sens mi-ar fi utilă. Mulţumesc!
Hai sa-l punem asa,la misto, alaturi de Umberto Eco si sa vedem cine sufera de forma fara fond.Relationarea truismelor si un nivel optim de accesare al ideilor nu te transforma in cine stie ce mare scriitor.Cat poate sa faca promovarea agresiva dintr-un om…
Editorii e răi, scriitorii e buni, capitalismul e rău, comunismul e bun 🙂
Editurile alea nu fac acte de caritate, așa că nu văd de ce ar fi obligate să publice un scriitor chit că ăla e „bun” (ce-o mai fi însemnând și asta). Cui vrea să citească un articol mai serios pe tema asta îi recomand „Am auzit că vrei să publici…” scris de Cypress (Razvan T. Coloja).
1. Dacă s-a înţeles că am ceva cu Coelho s-a înţeles greşit. în interviul de care aminteam chiar el recunoştea că a ajuns scriitorul care este azi datorită norocului.
2. n-am vrut să fie un articol dramatic doar că editurile şi criticii literari (cei cu blog şi adresă de mail)nu răspund unui no name.
3. formă fără fond. Hm!
4. editurile nu trebuie să facă acte de caritate, ci doar o selecţie. presupun că un redactor poate să-şi dea seama după 4-5-6 pagini dintr-un manuscris dacă merită să-şi piardă timpul sau nu şi să răspundă ca atare.
5. “Ghiţă Popa nu se va vinde”. de asta vorbim de marketing. dacă bietul Ghiţă e bun de ce să nu să vândă? există sponsori, există publicitate. prinde povestea într-un mesaj scurt care să incinte interesul şi fă-i campanie pe bloguri, în ziare, la televizor. odată stârnit interesul bietul Ghiţă se va vinde.
2. asa e, dar nu e singura varianta in ziua de azi si daca iei in calcul numai un mod de a face lucrurile si tragi o concluzie pe baza de asta, nu e tocmai un rationament corect.
Nici o sansa ca editurile romanesti sa “produca” un nou Coehlo e una, nici o sansa ca un Coehlo sa apara in Romania e total altceva… imi place sa cred ca un autor bun, care se publica independent pe piata de limba engleza si isi dedica ceva timp marketingului poate trai linistit din scris, asa cum o fac si altii. Bineinteles, a trai linistit din scris si a trai ca Coehlo din scris sunt totusi usor diferite :))
Vad tirziu articolul, dar am o intrebare pentru Vlad, poate o vede. Ce autori buni self-published in engleza poti recomanda? Si nu ma refer la cei care-si vind cartile cu un doilar, doi, ci la cei care, cum spui tu, pot trai bine din scrisul independent. Mersi.
vlad nu mi se pare corect să nu pot publica la mine în ţară, ca editurile să nu fie efectiv interesate de treaba asta. dacă ies bani, ies şi pentru mine şi pentru ei, în condiţiile astea un Coelho nu are cum să apară în România. dacă este să mă afirm în străinătate de ce aş mai fi interesat de România? ceea ce spui tu despre net este o variantă şi hai să zicem că fac parte dintr-o generaţie mai în vârsta căreia îi place să ţină cartea în mână. nu pot să înţeleg de ce uniunea se comportă ca o castă aparte, numai ei au drepturi, un tânăr sau un altul (mai în vârstă) care a scris o carte, să zicem bună, nu are loc pe nicăieri. doar pe net cum bine zici sau la o editură străină. şi nu e vorba de acte de caritate ci de o afacere din care pot câştiga ambele părţi plus literatura română.
în ultimii ani am citit diverşi autori scandinavi care nu m-au uimit, unii mi-au plăcut mai mult, alţii mai puţin, pe unii n-am reuşit să-i descifrez până la capăt, dar, repet nu m-au umit, însă ceea ce mă uimeşte este altceva, perseverenţa cu care aceşti oameni sunt promovaţi de către editurile lor şi agenţii literari, oriunde se poate în această lume. ei de ce pot şi noi nu?
Liliana, iti inteleg perfect frustrarea, la fel ma enervez si eu stiind ca am un scenariu de mare clasa in sertar si probabil o sa am de asteptat vreo 5-10 ani pana o sa imi permit sa ajung cu el unde trebuie afara.
Dar trebuie sa privesti lucrurile un pic mai obiectiv. Tu vorbesti de bani, ies pentru ei-ies si pentru tine, problema este ca nu ies. In primul rand 90% dintre cei care cred despre ei ca-s scriitori, sunt departe departe de asta, e un fenomen general. Ca oriunde altundeva faptul ca editurile primesc catralioane de opere, in mare majoritate proaste cu spume si la noi asta inseamna ca putine isi vor pierde timpul ca sa se uite pe ceva trimis de un anonim.
Deja sansele de publicare au scazut dramatic, dar nu poti sa invinovatesti pe nimeni ca nu sta sa caute prin munti de maculatura cand are alternativa unor autori cunoscuti.
Acum vine calculul financiar. E foarte bun manuscrisul, cine il cumpara? Daca nu a auzit nimeni de tine nu-l cumpara nici dracu la noi. Nu castiga bani ei, nu castigi nici tu, numai ca ei-ele-editurile pierd bani si timp la faza asta.
Pai marketing. Marketing inseamna din nou bani, un efort de marketing consistent care sa aduca scriitura pe buzele tuturor costa si nu putin. Ce tiraj ar trebui sa aiba cartea aia ca sa acopere marketingul si ce profit la exemplar? Iti spun eu mai mare decat poate piata noastra sa acopere.
Pentru ca, desi campania de marketing ar fi reusita, clientii nu ar fi toti aia care cumpara coehlo sau eminescu ci ar fi doar cei interesati de citit ca pasiune. Astia sunt mai putini decat cei care iau literatura ca sa aiba asa ceva in bliblioteca (si vor alege autorii clasici), cei care cumpara cadouri pt altii ( vor alege autori cunoscuti), hipsterii care citesc cat sa fie vazuti de altii (din nou autori cunoscuti) si asa mai departe.
Nu sunt destul cititori adevarati incat sa acopere un tiraj mare al unui autor nou.
Asta este calculul unei edituri de la noi, NU IES BANI.
Altundeva se poate pentru ca finantele sunt altele. Editurile mari investesc in scriitori ca intr-o afacere si ce pierd cu 10 scot inapoi cu unul de succes, la noi insa nu–si permite nicio editura sa piarda cu 10 si nu-si permite sa gandeasca strategic pe termen lung. Financiar zic.
Asta inseamna o tara mica, iar Coehlo ar fi fost vai de capul lui daca traia din incasarile braziliene…
O privire obiectiva ar trebui sa iti arate ca 90% dintre autorii noi si-au platit singuri publicarea si nu i-a citit nimeni. Au facut-o ca sa se certifice, sa fie autori publicati.
Iar restul de 10% au avut tiraje de 300-1000 de carti dintre care multe zac printr-un depozit pe undeva. Asta e piata.
De marketing adevarat nu-s bani iar editurile noastre nu stiu inca sa faca marketing destept.
domnule Popa eu sunt şi mai rea, 90% din cei publicaţi n-ar merita asta. există o “scriitoare” în Constanţa care a publicat două cărţi dintr-o trilogie despre Fuego. e membră a USR. nici nu mai contează editura care a făcut asta dar a făcut-o iar membrii USR au acceptat-o în tagma lor. rolul unui redactor la o editură este să cearnă, sau mă înşel? te contrazic, există oameni care vor să citească şi citesc, la Diverta m-a blocat o domnişoară care, aşezată comod pe un fotoliu citea una din cărţile de pe raft. probabil nu avea bani să şi-o cumpere şi atunci petrecea câteva ore acolo ca să descifreze cartea. frumos, nu? s-ar citi şi autori români doar că nicăieri nu se vorbeşte despre ei. editurile nu vor să facă bani, e mai comod să publici autori consacraţi şi să nu te doară capul. marketingul îl faci nu vine peste tine.
Cam pe lângă subiect, dar având în vedere că e despre cum a negociat Steve Jobs c-o editură și apar și cifre, poate că interesează pe careva: „The Steve Jobs emails that show how to win a hard-nosed negotiation” (dacă e prea pe lângă subiect, rog să se șteargă comentariul).