Physical Address
304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124
Dacă e să lăsăm toate poveștile „politically correct”, trebuie să recunoaștem că suntem tot mai grași pe zi ce trece. Arătam într-un fel la 15 ani, arătam altfel la 25, dacă am trecut de 30 deja se văd diferențe. Mă tot întâlnesc cu foști colegi sau cunoscuți de prin alte vremuri și pe unii abia îi recunosc. Erau băieți și fete „trași prin inel” și acum mă uit lung la unii dintre ei.
Mulți adulți sunt acum prinși în verva slăbitului. Există mai multe diete decât oricând, tot felul de suplimente ciudate, sporturi de care acum auzim, băuturi, pastile etc. Noi înșine suntem mai atenți (unii măcar) la ce mâncăm, facem sport (eu am ajuns la două ture de înot și una de Tae Bo), încercăm să trăim ceva mai sănătos, pentru că oricum orele multe la birou și sutele de „chimicale” din mâncare au ele grijă să nu îmbătrânim prea sănătoși.
Pentru mulți dintre cei care au ajuns să aibă niște kilograme (sau mai multe în plus), există acum (mai ales că vine vara) dorința de a repara ce s-a stricat în ani buni de alegeri greșite. Așa se trece la tot felul de diete, unele absolut nocive pentru cum dau peste cap metabolismul, se iau pastile sau sfântul știe ce. Kilogramele încep să dispară, apoi totul reintră la normal, pentru că nu poți trăi o viață mâncând varză acră sau doar banane.
Pentru că este un subiect ce ne preocupă pe toți, astăzi vă invit să discutăm despre slăbit și să găsit idei și sfaturi pentru rezultate de durată. Imediat după ce ați parcurs articolul, este rândul vostru, în comentarii, să povestiți din experiența personală și sa adăugați mai multe idei.
Suntem obișnuiți să obținem rezultate cât mai repede. Învățăm germana în 30 de zile (fără profesor de preferat), devenim specialiști în te miri ce în 2 săptămâni etc. Treaba asta nu se potrivește însă cu un corp sănătos și un stil de viață care să-l păstreze așa. Pentru că despre asta vorbim, despre UN STIL DE VIAȚĂ. Dacă ești obișnuit să nu miști nimic și să mănânci zilnic la KFC, nu ajungi departe cu nicio cură, pentru că, la finalul chinului, o vei lua de la capăt.
Dietele sunt niște măsuri drastice luate pe o perioadă scurtă de timp, care pot sau nu să funcționeze. Dar nu poți să rămâi o viață întreagă la dietă. Poți face mici modificări în nutriție și stilul de viață și să ajungi să dai kilogramele nedorite jos și (mai important chiar) să nu le mai pui la loc în 2 luni. Deci răbdare, că nici Dumnezeu nu a făcut lumea în 5 minute.
Vorba sloganului „yesterday you said tomorrow” … nu mai aștepta ziua de luni, Paștele Cailor sau pe Sfântul Așteaptă. Dacă dorești să schimbi ceva în viața personală, începe din acest moment. Mă gândesc cu plăcere cât e de frumos să merg acum la sport seara, că e deja lumină și vreme frumoasă. Dar merg din ianuarie, pe când era un jeg de vreme și de multe ori simțeam că aș face orice, doar să nu ies din casă.
Ia acum un măr în mână și treci la ronțăit, fă-ți o salată bună, în loc să ieși la Burger King. Fă mici modificări de fiecare dată, pentru că te poți adapta mai ușor. Nu îți vei rezolva toate problemele în această seară, dar vei porni pe un drum ce merită efortul.
Știu o groază de oameni care numără caloriile din mâncare de zici că-s oameni de știință. Și, spre deosebire de mine, le și adună ca niște calculatoare umane ce sunt. Și termină o masă bine echilibrată cu un Cola. Că doar e suc, nu? Înlocuiește „sodele” cu apă (chiar și minerală, dacă ești la fel de fițos ca mine și-ți pică prost apa plată), bea lapte, ceai, fresh de fructe. Cu un storcător/blender decent și niste fructe proaspete, faci un suc de stă mâța în mustăți. Să nu spunem că este proaspăt, sănătos și cu adevărat natural.
Bun, o paranteză: sunt mare amatoare de ciocolată. Deci se întâmplă să scap ca vițica în lucernă și să topesc o „tablă”. La fel de bine îmi potolesc poftele cu fructe pe placul meu. O banană (chiar două), struguri (cred că mâncam un kilogram pe zi prin toamnă), portocale … fiecare alege exact ce-i place. Pare ciudat la început, dar te obișnuiești pe parcurs.
Nu toate salatele sunt plictisitoare, deși la început s-ar putea să te lase „rece”. Poți încropi rapid o salată cu roșii, castravete, frunze de salată, ridichi etc, apoi să faci o „vinegretă” din puțin ulei de măsline, oțet balsamic, ceva sare și eventual niște usturoi pisat, de te lingi pe degete. Sau alte combinații, că sunt destule. Eu cel puțin am ajuns să le apreciez lângă mâncare și știu că am în stomac și altceva decât chestii fierte/fripte.
Mama lui Mircea ne face săptămânal câte o salată de cartofi cu de toate în ea (ouă, roșie, ardei, varză, ridichi), de avem de mâncat toată ziua. Nu am stat să număr caloriile, că nu am chiar ambiții din astea, dar iată că trecem de la fripturi la ingrediente crude și sănătoase (în afara cartofilor și ouălor), ținând „post” măcar o zi din 7.
Probabil cea mai isteață mișcare este să înlocuiești plimbările la fast-food cu meniuri gătite în casă. Ies mai ieftin, sunt mai sănătoase (știi clar ce ai pus în mâncare) și, chiar dacă iau ceva timp să fie gătite, în general merită efortul.
Noi am început să mâncăm pâine făcută în casă (cu un agregat din ăla de face pâinea) și iese dumnezeiască. Avem deja 2 prieteni „abonați” la noi, cărora le mai facem câte o pâine de gust. Am mâncat pâine din comerț după aproape jumătate de an de când avem doar pâinea noastră pe masă și nu înțeleg cum de nu ne-am luat agregatul mai repede. Iaurt? Nu am mai băut din comerț de ceva timp. Facem iaurt în casă, din lapte de la țară. Sunt chestii minore, dar evităm astfel un sfert din Tabelul lui Mendeleev și ne costă chiar mai puțin. O pâine în casă ne costă cam 1 leu. Una cât mai curată de aditivi se vinde în oraș cu 4 lei. Mai mică decât a noastră și fără densitatea perfectă pe care o scoate aparatul nostru.
Există o întreagă piață de semipreparate, care teoretic îți fac gătitul mai ușor. Și sunt prezentate ca sănătoase și minunate, până apuci să te uiți mai atent la ingrediente. Chiar dacă ia mai mult timp, încearcă să gătești de la ingrediente cât mai simple: condimente, legume, carne etc. Poate nu te omori cu bucătăria (cazul meu),dar, când ai ingredientele alea proaspete si de toate culorile, parcă te apucă și pofta de gătit. Iar organismul se va simți mai bine fără aportul de „chimicale” pe care le-ai găsi în semipreparate.
Recunosc că aș suna ca lupul moralist, dacă aș spune „gata cu mâncarea de la fast-food”. Știm că sunt pline de calorii, că nu sunt sănătoase, că sunt unul dintre cele mai mari motive pentru care nu ne place mereu cum arătăm. Îmi place o pizza bună, am mâncat hot-dog de pe stradă, nu spun nu unui gyros bine făcut (sau orice altă minune din asta „sănătoasă”).
Dar mănânc ocazional (adică poate o dată pe lună, în medie), nu în fiecare zi. Și de cele mai multe ori fac asta în călătorii, când fac și plimbări de câteva ore. Deci se cam consumă și caloriile în exces.
Fă-ți un obicei să mănânci acasă de câte ori se poate, să iei „pachet” cu tine, decât să comanzi din oraș. Nu spune nimeni să nu mai pui pizza pe gură cât trăiești, dar fă acest lucru rar.
Slăbitul se bazează pe aritmetică: scazi din caloriile „mâncate” pe cele „arse”. Dacă ai deficit, slăbești, dacă ai zilnic sensibil mai multe decât necesarul, te îngrași. Chiar dacă nu te pasionează prea tare subiectul, nu strică să mai vezi cum stai. Am ținut și eu un jurnal în care am scris câteva zile ce mănânc și ce sport fac, apoi am scăzut. Așa mi-am dat seama dacă sunt sub necesar sau am sărit calul.
Chiar dacă pare iritant, acest exercițiu te ajută să vezi clar unde ți se consumă „bugetul” caloric. Vei observa că un meniu la fast-food acoperă necesarul tău de calorii pe întreaga zi, că sucurile aduc și mai multe sute în sus etc. Probabil nu vei ține un jurnal permanent, dar periodic cel puțin te ajută să îți pui la punct nutriția.
Este foarte ușor să te ții de o nutriție potrivită, când tu îți controlezi mâncarea și ingredientele. Odată ce ai ieșit din casă însă ești la „mila” diverselor restaurante. Poți căuta mâncare mai aproape de stilul tău sănătos de viață, poți alege să nu mănânci desert sau să bei apă în loc de sucuri sau alcool. Nu este obligatoriu să-ți rupi și fărâma acesta de plăcere, dar, dacă nu ești atent, o ieșire la restaurant poate face ravagii.
Când e vorba de slăbit, cu toții ne gândim la dietă, dar de multe ori sărim partea cealaltă a ecuației „consumat calorii”. Și ce e mai bun pentru asta decât sportul?
Te vei plânge că nu ai timp. Stai măcar 2 ore pe seară la televizor? O oră pe facebook? Atunci crede-mă că ai timp. Ieși la alergat în jurul casei (începe cu distanțe mici, vei ajunge apoi să alergi mult). Sau, dacă-ți place mai mult să faci sport într-un cadru organizat, mergi la sală. Ori la fitness, ori la aerobic, arte marțiale, înot. Nu-ți ocupă atât de mult timp (pe mine mă „costă” 2 ore în total (de la făcut duș la venit acasă după sport) și mă simt foarte bine după. Fac înot și TaeBo, chestii la care sunt începătoare, dar fac efort serios și se simt deja diferențele.
Nu contează ce alegi, contează să faci sport. Chiar și de două ori pe săptămână și ești deja câștigat.
Nu fă mișcare doar la sală. Mergi pe jos, urcă scările fără lift, plimbă-te mult, când ești turist, ieși cu bicicleta, aleargă cu copilul tău. Sunt multe ocazii de a face mișcare și te vei simți tot mai bine și mai plin de energie.
Nu e nimic mai iritant decât să încerci să-ți schimbi stilul de viață și să te trezești că pe membrii familiei tale îi doare nici acolo de tine. Discută clar cu ei ce planuri ai, explică-le de ce ai ales să faci asta și încearcă să-i convingi să accepte micile schimbări. Nu vei da totul peste cap din prima, deci probabil vor putea și ei să se adapteze pe parcurs.
Dacă totuși observi că le intră pe o ureche și le iese pe amândouă, amintește-ți că TU CONTEZI și că este viața ta la mijloc. Poate succesul tău îi va convinge, poate că nu.
Sunt destui oameni care încearcă să slăbească sau au nevoie de niște susținere. Vorbește deschis despre probemele tale, cere sfaturi, povestește ce faci tu, ce a mers și ce nu funcționează. Vei vedea că și alții se deschid și puteți găsi unii în alții un sistem de sprijin care să vă ajute.
Dacă ai copii, fă eforturi să le modifici și lor viața în bine. Dacă tu, ca adult, suferi atât de mult până să dai kilogramele în plus, imaginează-ți ce „moștenire” lași copiilor tăi. Dacă sunt obișnuiți să mănânce la Burger King toată ziua, vei obține niște rezultate, dacă sunt obișnuiți cu alegerile sănătoase din familie, vor avea un avantaj în viață.
Copiii prind din zbor informația și se adaptează repede. Obișnuiți să facă sport și să mănânce sănătos, vor crește ca adulți care poate nu se vor confrunta cu problemele pe care le ai tu acum.
Sunt oameni cu un metabolism fantastic, care pot mânca enorm și nu pun pe ei. Sunt oameni care, după cum glumesc chiar ei, dacă beau un pahar cu apă, deja s-au îngrășat. Poate ești în prima categorie, poate fiecare kilogram pe care-l dai jos înseamnă muncă sisifică. Oricare ar fi situația, este un exercițiu de durată. Nu ești la dietă. Nu-ți dai complet viața peste cap, pentru că nu vei rezista mult. Caută să faci mici modificări pas cu pas. Renunți la cola astăzi, te apuci de sport, rărești snack-urile dulci etc.
Chiar dacă nu ești într-o luptă continuă cu kilogramele, majoritatea ideilor de aici sunt bune și pentru tine. Să faci sport e foarte indicat (mai ales că acum avem asemenea joburi sedentare), să mănânci fructe e indicat, să fii atent la ingrediente .. cam la fel.
Ce alte sfaturi ați mai oferi? Ce ați încercat voi personal? Ce funcționează? Ce nu?
Ce alte sfaturi s-ar mai putea adauga? Le-ai spus cam pe toate 😛
Momentan sunt in curs de ‘slabire’ si chiar functioneaza. Vreau sa spun ca m-am apucat intr-o zi de 14 si nici macar nu era luni. Stiu asta pentru ca am inceput un jurnal de calorii in ziua respectiva. In rest, cam tot ce ai scris mai sus aplic zilnic.
Dupa o vreme (scurta chiar), daca te intereseaza cu adevarat un stil de viata sanatos, incepi sa-ti dai seama cam ce ar fi OK sa mananci si cat de mare sa fie portia.
Sa slabesti nu e mare filosofie, daca vrei sa slabesti vei slabi. E simplu.
Tu vrei sa te transformi in senzatia verii la strand anul asta? 😀
Misto lucrat, abia astept sa te vad.
Nu am probleme cu greutatea și nu am avut de-a face cu ideile pentru slăbit așa că s-ar putea să mă înșel, dar din câte știu eu nu orice fruct e recomandat, unele având chiar multe calorii.
În rest foarte bune sfaturile, majoritatea dintre ele fiind foarte indicate chiar dacă nu vrei să slăbești
in octombrie 2011 m-am cantarit si am constat ca aveam 62 de kile (la 1,5 m), dupa ce in ultimii mai bine de 10 ani ma invarteam pe la 58-59 (ceva mai putin vara). nu am tinut cura, ideea de interzis imi face creierul s-o ia razna.
dar am renuntat la mesele de seara care constau in cartofi prajiti sau dulciuri sau sandwiciuri si am gatit. pentru ca piata e departe, iar celebra “a fi sau a nu fi” e o intrebare de 2 bani pe langa “eu ce mai gatesc?”, periodic imi scot teancul de reviste culinare, carnetelul de retete, dau o raita pe blogurile de profil si notez retete si meniuri (pt pranz si seara) pentru mai mult timp. (a nu se intelege ca nu mananc dimineata; dar dimineata e un sandwich pe tastatura, verificand agenda zilei sau un ou fiert si o felie de paine cu unt si miere in week-end) ma duc la piata si cumpar ingredientele pt min 2 saptamani. apoi gatesc, de 2-3 ori pe saptamana; nu mai sunt situatia sa vin seara acasa, n-am chef de mancarea de la pranz, altceva nu e in frigider si sa m-arunc in cartofi.
gustarile cu fructe sunt pt mine o problema. sau stomacul meu are o problema cu ele. mie imi fac foame. daca mananc un mar, dupa aia bag in mine ca in siloz la 10 minute dupa ce am terminat marul; la gustari bag fructe uscate: stafide, caise, diverse tipuri de nuci. sunt satioase si satura repede. sau pur si simplu apa. am citit undeva ca uneori senzatia de foame e o senzatie de sete mascata. masa de seara nu are carne.
sucuri nu prea beau (la vreo aniversare la serviciu) iar sa beau apa multa nu a constituit niciodata o problema pentru mine.
si mai ales nu mananc niciodata pana simt ca explodez (mai ales la mesele cu familia, de sarbatori). toata lumea in jurul meu se vaieta, numai eu ma simt satula si atat. nu indopata, nu ca mi-e rau.
recunosc, din cand in cand (cam odata pe luna) mai intra un cartof prajit (desi am gasit o reteta la cuptor de sta pisicu’ in coada), nu refuz o prajitura (desi o portie normala de prajitura de la cofetarie o mananc in cam 3 reprize), dar nici n-am ajuns la raw, exclusiv ierburi sau cine stie ce seminte. mananc normal dar sunt putin atenta.
am renuntat la carnea de pui din comert si la painea alba.
daca am orez sau cartofi in farfurie nu mananc maine, dar inca mai asociez carnea cu orezul sau cartofi (a nu se intelege ca asta e meniul exclusiv).
nu am slabit mult. unii ar zice ca nu am slabit aproape deloc. desi lumea zice ca se vede. doar 6 kg din octombrie 2011 pana in octombrie 2012. apoi nu am mai slabit deloc pana in martie 2013 (cand m-am cantarit ultima oara), dar asta in conditiile in care eu puneam 1-2 kg iarna, iar la un moment dat, prin ianuarie, am avut vreo doua saptamani in care as fi mancat dulciuri in disperare. am cedat un pic tentatiei, pentru ca in timp am invatat sa fac diferenta intre pofta de ceva dulce (pe care o tratez cu spatele 🙂 ) si nevoia de ceva dulce (pe care o tratez cu un pic de ciocolata, cam o tableta pe saptamana :), sau cu magneziu; am citit undeva ca “pofta” dupa un anume aliment tradeaza o carenta in organism si parca “pofta” de dulce era asociata cu magneziul).
astept vara cu alaiul ei de legume si fructe. deja asociez salata aproape la orice.
6 kilograme la 60 e 10%. Cum sa nu fie mult? Sunt convinsa ca se vad, la mine chiar si 3 kile se vad, ca se pun pe burta 😀
Mai puțin junk-food sau deloc.
De fapt ceea ce înţeleg alţii prin junk-food e altceva decât la noi.
Spre exemplu, renumita şaorma:
– nu are grăsime – carnea nu e prăjită, e friptă în aşa fel încât cea mai mare parte a grăsimii curge jos, înainte de a fi tăiată;
– se poate face fără cartofi;
– lipia e doar “făină cu apă”, de asta are şi textura “de hârtie”;
– varza, ardeii, castraveţii sunt orice vrei, dar nu alimente care să te îngraşe.
Şaorma e însă prea accesibilă: e financiar vorbind la îndemâna oricărui ţigănuş care spală parbrize şi Dorel care dă cu lopata, se poate mânca pe stradă, o găseşti la orice oră. Are acelaşi defect ca pizza livrată la uşă în ţările cu apă caldă, nu îţi impune niciun fel de obligaţie: nici să faci duş, nici să te aranjezi şi îmbraci cu haine curate să mergi la pizzeria din colţ (cu transportul în comun, ca să poţi bea şi o bere), nici măcar să te speli pe mâini.
Nu e un junk-food prin calitatea sau conţinutul ei, e un junk-food fiindcă te face să ai maniere junk 😀
~Nautilus
Un mic amanunt: shaorma trebuie sa fie si fara maioneza sau ketchup. Si , asa cum bine ai spus si tu si fara cartofi.
saorma fara sos, usturoi si cartofi e sanatoasa dar degeaba
De ce spui ca e sanatoasa degeaba? Carnea servita in anumite proportii si gatita intr-un anume fel e chiar recomandata.
din fericire chiar nu am probleme de greutate 😀
Nici eu, dar tot am inceput sa iau niste masuri, ca nu mai am 20 de ani 😀
Pentru a slabi e necesara doar o usoara gimnastica a buzelor … sa spui NU atunci cand vine mancarea spre tine 🙂
Lasand gluma la o parte, infometarea nu aduce nimic bun 😀
Foarte bune sfaturi.Numai ca eu sunt slabanoaga si mancacioasa.
Incerc sa introduc insa cat mai multe minerale si vitamine in alimentatie
cum faci iaurtul? pe net toate retetele spuneau sa adaug un iaurt cumparat in comopizia de lapte.
Pai si noi pornim de la unul cat mai simplu, apoi poti merge pe ala pe care-l produci tu si pui un ‘sample’ in urmatoarea tura.
Nu am probleme cu greutatea ma simt destul de bine in pielea mea si chiar vreau sa ma mai ingras 🙂
Un program de mese ajuta mult.Iar in cazul copiilor un program de mofturi dulci ajuta si mai mult si ii fereste de un diabet infantil ori de ingrasare anormala, la o varsta frageda.Cand zic moft ma gandesc la o supapa controlata in alimentatia copilului, incat sa nu fie frustrat ca nu mananca ciocolata la fel de des ca ceilalti.Cred ca si adultii ar trebui sa aplice metoda supapelor controlate.Tot ce ai spus tu este corect. Ar trebui menionat ca nu dulciurile ingrasa excesiv ci pastele, painea, cerealele, cartofii. Cu acest subiect ai deschis cutia Pandorei. oricum ai punctat bine esentialul.Si inca ceva …multi mananca putin dar beau seara mult.Si se plang ca se ingrasa.Pt cine are curiozitatea ..sa caute cate calorii are un pahar de vin sau de bere.ii piere cheful de baut, cred.
Buna expresia asta ‘supape controlate’.
De asta spuneam ca nu cred ca poti trai (si sa nu-ti vina sa te spanzuri) fiind privat chiar de orice. Sunt oameni care stau incredibil de bine cu vointa, dar in general iti pica bine o ciocolata la momentul oportun, o felie de pizza (si acum balesc cand ma gandesc la niste sortimente anume :)), un suc.
Ideea este ca acestea sa nu fie norma si sa fii atent la ce bagi in gura. Poate ca nici sa numeri fiecare calorie nu-i o viata normala, dar nici sa consumi triplul necesarului tau zilnic, doar pentru ca nu stii ca meniul ala de fapt are 1500 de ‘calorii’ in el.
Cât vin poate să fie într-un pahar? Hai să zicem 200 de mililitri. Având în vedere că vinul roșu are aproximativ 85 de calorii la suta de grame, asta înseamnă cam 170 de calorii. Dacă și asta e enorm… Problema vinului este că are alcool, iar alcoolul blochează arderea grăsimilor.
O sticlă de bere Budweiser are 205 calorii (poate ne lămurește Dojo câte are Timișoreana), dar având în vedere că asta se bea în cantități mai mari, iese un dezastru.
slabitul ca slabitul dar mentinerea greutatii ideale e o problema pentru multi oameni care revin la vechile obiceiuri alimentare dupa ce se termina cura. participantii de la biggest loser, in majoritate covarsitoare, s`au ingrasat la loc pentru ca nu au putut continua regimul si activitatea sportiva impusa in emisiune. saracii oameni oricum stateau prost cu disciplina si autocontrolul pentru ca daca aveau, nu ajungeau la 100+ kg.
sfaturile tale sunt bune si complete, n`am ce adauga la ele. acum 3-4 ani aveam 64 de kg la 1.77cm si mi s`a parut mult, am slabit pana la 57kg (ceea ce eu consider ideal pt inaltimea mea) in vreo 5 luni, incet-incet, cu sport si alimentatie buna si de atunci imi mentin greutatea constanta cu regula bunului simt.
Eu am o problema cu greutatea. Am 82 de kg la 1.65 ceea ce este enorm, stiu!
Acum 6 luni am inceput un regim de viata mai sanatos: mancat mic dejun consistent + fructe pana la maxim ora 14, pranz gatit de mine (luat la munca), seara o cina tot de mine facuta. Asociam alimentele asa cum scrie la carte (cel putin in alea pe care le citesc eu), 99% fara paine, sucuri, zahar, chestii prajite; aerobic de 2 ori pe saptamana.
Cea mai misto chestie e ca m-am lasat de fumat (fumat din ala la greu Dunhill negru). La mine a functionat cu Allen Carr fiind si foarte doritoare sa ma las.
Acum vine partea nasoala. Dupa vreo 3 – 4 luni (deci a trecut craciun, revelion peste mine si tot nu m-am lasat) nu am mai putut sa continui. Nu stiu de ce! Am inceput sa mananc dulciuri, sa nu mai fiu asa atenta la ce mancam seara, sa mananc cu prietenul tot felul de prostii….dupa ce slabisem aproximativ 6 kg am revenit, sunt tot acolo, la 80 + kg. Ma simt super nasol, frustrata. Nu inteleg care a fost declicul care m-a facut sa ma las de ceea ce construisem cu multa sudoare (la propriu si la figurat).
Acum intentionez sa ma apuc iar dar asa teama mi-e ca iar ma las.
Sa aiba influenta faptul ca doar eu eram in barca asta a regimului sanatos iar prietenul meu nu?! Am avut si niste probleme financiare…
Ceea ce vreau sa zic este ca tare nasol se simte mostenirea copilariei plina cu savarine, amandine, painica la orice, mancat tot din farfurie. Pana cand nu m-am asezat la birou (acum cativa ani) nu s-a observat insa acum e jale.
Bun venit pe blog si multumesc ca ne-ai impartasit din experienta ta.
Este clar ca STII ce ai de facut si ai facut asta deja, trebuie doar sa nu te mai simti frustrata si sa incerci din nou.
Problemele financiare clar dau peste cap asemenea incercari, pentru ca sportul NU este ieftin (la mine cel putin se ajunge la aprox. 230 de lei pe luna doar antrenamentele, ma gandesc ca nici aerobicul tau nu era gratis), iar o alimentatie sanatoasa (in special pe timp de iarna) costa de te indoaie.
Ar fi fost bine, daca aveai sprijin din partea prietenului, dar se poate face si singura. In acest moment trebuie sa scormonesti bine in tine insati si sa gasesti tot egoismul de care poti da dovada. Vorba englezului ‘it’s all about you’.
Nu o lua ca pe o ‘dieta’, in momentul in care spui ‘ma apuc’ la asta ma gandesc. Ia-o pur si simplu pas cu pas, eliminand din chestiile care stii ca sunt o problema (mancatul de prostii seara, savarinele alea etc.) si reincepe sportul.
Apoi poti construi de aici.
Faptul ca te-ai lasat de fumat spune multe despre ce poti realiza, daca-ti pui in minte, sunt milioane de fumatori care nu au reusit asta.
Ai putea sa-ti mai gasesti chestii placute, gen dans sau cine stie ce alte activitati din astea. Odata ce ai intrat in ‘hora’ si organismul nu se mai chinuie la fiecare antrenament, vei vedea ca e tot mai usor sa te antrenezi, plus ca te relaxeaza si psihic. Eu de pilda am ajuns sa iubesc zilele de luni, miercuri si joi, pentru ca merg la sport si ma bate sincer gandul sa mai gasesc ceva de facut in restul zilelor 😀
Tine capul sus si bafta in continuare.
Sa ne tii la curent cu tot ce faci. Vei vedea in timp ca eforturile nu sunt in zadar 😉
In ultima vreme vad ca abordezi tot subiecte care ma framanta si pe mine :))
Eu chiar de curand m-am hotarat sa-mi schimb putin obieciurile alimentare si stilul de viata, insa vreau sa fa doar scimbari de care ma pot tine (pentru totdeauna adica) pentru ca eu nu cred in cure de slabire.
Asa ca am renuntat la sucuri carbogazoase (mai beau sucuri sau ceaiuri, dar nimic cu “bule”) – stiu ca o sa spui ca apa e mai sanatoasa, insa am incercat odata sa beau doar apa si a doua zi am baut aproape 2l de Pepsi intr-o inghititura de pofta, deci nu vreau sa fiu prea drastica -, dupa ora 19 nu mai mananc altceva decat iaurturi sau fructe, iar atunci cand mananc ceva incerc sa nu fortez portia. Asta am observat ca era o greseala frecventa la mine, nu ma opream din mancat atunci cand ma saturam, ci doar atunci cand terminam din farfurie si de obicei asta inseammna ca mancam mult peste cat am nevoie. Am hotarat sa ma limitez la portii mai mici. Am renuntat sa-mi mai cumpar chipsuri, pe care aveam obiceiul sa le rontai la seriale si prajituri de la cofetarie (am zis ca daca chiar am pofta, imi fac singura).
Ah, si de ieri m-am hotarat sa nu mai folosesc liftul decat daca e absolut necesar. Eu stau la etajul 6.
Am o varsta (tipic, stiu) si nu ma simt ca o balena esuata (inca!), posibil nici sa nu ajung una (parintii mei sunt subnutriti amandoi, nu stiu prin ce minune), doar ca am vreo 5 kilograme in plus.
Partea cea mai proasta la mine e cu sportul, nu cu mancarea. Nu sunt pofticioasa, mananc destul de putin, fara paine (nu-mi place), multe legume, fructe, carne alba, peste, etc. La sport stau prost, ca n-am facut niciodata (sunt antitalent, asa ca maica-mea a considerat ca-i mai bine sa-mi ia scutire). Acum obosesc din orice, n-am rezistenta, mi-e ca o sa ajung o grasa si nu vreau. (Nu mai zic de statul la birou 9 ore pe zi.)
Asa ca m-am inscris iar la sala (nu ma descurc la aerobic, zumba, tae bo), fac biciclete si alergare pe banda pana ma plictisesc (am inceput de vreo 2 saptamani), incerc sa ajung o zi da, una ba (sa nu obosesc). Sper sa ma tina, deja lumea s-a saturat sa ma sune “ne vedem si noi la o cafea?”, iar eu raspund “nu pot, ma duc la sala!” :))
As merge la aerobic in locul tau. Munca alaturi de un antrenor e mai OK decat sa alergi singura. Eu nu as avea nervi sa alerg pe acolo, prefer sa fac antrenament normal.
Tine-te de sport, iti va creste rezistenta la efort si nu vei mai simti ca ‘lesini’ cu una cu doua 🙂
Am facut si aerobic, vreo 3 luni, de 3 ori pe saptamana. Nu mi-a placut deloc, dar poate e din cauza ca-s mai singuratica de fel, nu prea lucrez bine in echipa.
incearca sa faci pilates. eu am cateva clipuri luate de pe net si repet dupa ele acasa in sufragerie. nici mie nu`mi plac sporturile la sincron si topaiala gen zumba, kangoo, aerobic.
Dojo, eu astept articolul in care sa ne spui ce putem face pentru a ne ingrasa. Incerc de 15 ani sa mai pun cateva kilograme peste oase si nu reusesc. :))
Sa incep orice fel de “varianta” de slabit nu mi se pare greu, mai grea este mentinerea
Am slabit 23 de kg in 10 luni, fac sala de 4 ori pe saptamana si cel mai important este felul in care mananc. Nu a fost greu si nu este greu sa am un mod de viata mai sanatos, trebuie avut grija la cantitatea, clitatea si cand mancam.
Sunt de parere ca atat timp cat mananc variat si controlat(lent), rezultatul poate fi mai mult decat influentat in bine.
Multi tin cura, insa mananc si foarte dezordonat iar de sport fug ca de …
[…] mireasă. Nu era vorba de o transformare în max. 2 săptămâni, deci se mergea pe ideea de a face schimbări în stilul de viață (o nutriție mai sănătoasă și mișcare). După care s-a întrerupt de tot firul […]
Buna!Si eu sunt in disperarea slabirii.. Totusi am de abea 15 ani, iar eu imi bat capul cu astfel de chestii,dar totusi chiar am nevoie de cateva kg date jos! Am cam 1,65 si 58 de kg! Sunt super grasa si nu mai suport..
Roxana, lasa prostiile. Inca nu ai terminat de crescut si la ce valori ne comunici tu, nu esti super-grasa, hai sa fim seriosi. Incearca sa mananci SANTOS (asta nu inseamna sa te infometezi) si sa faci ceva sport (te va ajuta si pentru o dezvoltare armonioasa a corpului, ca esti inca in plina crestere).
Deci lasa fanteziile astea si pune-te normal pe mancat. Eu prin liceu mancam cat 2 oameni si tot nu depaseam nus’ cate kilograme, pur si simplu pentru ca organismul pe vremea aia avea nevoie serioasa de nutrienti.
Inlocuieste junkfood-ul (daca ai un consum mai mare de asa ceva) cu mancare gatita acasa, mananca fructe etc. Daca esti consumatoare de Cola si porcarii din astea, mai rareste-le (intra pe apa si chestii naturale).
Dar nu te infometa, ca nu e nevoie. Parintii tai ce spun?
Eu cred ca trebuie sa apelam la un medic nutritionist pentru a invata ce si cand sa mancam. Am incercat tot felul de diete “de capul meu”. Am slabit, dar le-am pus la loc. La 1,59 aveam 85 kg cand am apelat la nutritionist. Am slabit mai intai 11 kg in 6 sapt cu 3 mese si 2 gustari-9 luni dupa asta m-am concentrat pe mentinere (dar am mancat si alimente-interzise dar in cantitati rezonabile, timp in care nu m-am ingrasat deloc). Am reluat programul si am ajuns la 62 kg, la care m-am mentinut 2 ani si ceva luni. Am revenit la nutritionist pentru o ” reimprospatare” a cunostintelor acumulate, dar si pentru ca vreau sa mai slabesc 8 kg, (dieta personalizata) sa ajung la 54 . Deja am scapat de 3 kg si stiu ca nu le voi mai pune la loc, pentru ca mi s-au schimbat in tot acest timp preferintele culinare.
Aproape de 1 an ma infometez uneori iar uneori mananc mai normal pot spune si cred ca mi am dat metabolismul peste cap si orice as face ma balonez inmediat…ma puteti ajuta?
Am nevoie de un sfat… am 59 kg si 165 inaltime. Am incercat mai multe diete dar nu pot scapa de senzatia de dulce si dupa ce mananc ceva cat de putin mai tare mi se face pofta si nu pot scapa de kg in plus…recomandatimi ceva va rog
Buna am 1.65 inaltime si 62 kg.acum in an aveam 74 kg si 19 ani.atunci mam hotarat ca e momentul pentru o schimbare.am reusit sa ajung LA 58 kg am renuntat LA paine prajeli dulciuri si alte chestii nesanatoase sport recunosc ca nu prea am facut .insa problema e ca am fost in toamna in Italia unde am pus 4 kg de 9luni ma chinui sa le dau jos si nu mai pot. (Tin acelasi regim).ma poate ajuta cineva ?
am 50 de ani si de cand ma stiu incerc sa tin in frau greutatea. e adevarat ca trebuie sa avem un stil de viata sanatos, bla, bla… teorie stim cu totii… dar cat e de greu sa aplici… cand stai 10 ore la serviciu, cand ai si un copil care te asteapta de 5 ore singur in casa… imi spuneti si mie cand mai avem timp de sala? de banii pe care trebuie sa-i dai nu mai vorbesc…
profitati de tinerete, de sanatate si faceti miscare in aer liber…. mersul pe jos sau bicicleta;
si ceea ce este la indemana oricui: portiile cat mai mici de mancare…
de aceea imi place ce a scris Dojo: mers pe jos, urcat pe scari, dansat etc. -toate ajuta.
Imi place ca ai fost la obiect si sfaturile sunt super realiste ! Cam de o luna m-am apucat de sport,mancat sanatos,practic am inceput alt stil de viata.Ei bine,nu mananc dupa 6,fac sport in fiecare seara in jur de o ora si mai fac si in weekend cateva exceptii alimentare.Anyway,am slabit vreo 2 kg si vreau sa iti cer sfatul . 2 kg e ok pentru o luna ? Sau e putin ? Mi se pare ca eu inca sunt grasa,desi toata lumea spune ca am slabit si ca arat foarte bine . Am 1,73 si cam 62 kg . Ceea ce e foarte adevarat este ca e greu sa te mentii.Micile tentatii apar,dar am invatat sa zic nu . Nu in totalitate,dar ma straduiesc . Sa nu ma las ? Sa continui ?Crezi ca mai are rost ? Te-as aprecia si mai mult decat o fac acum daca mi-ai raspunde .Multumesc frumos !
Andreea, nu-s nutritionist si nici atat de specialista cat par, dar io zic ca ai super OK kilele la inaltimea ta. Si 2 kile pe luna imi pare absolut decent, pana la urma cel mai important este sa ai un stil de viata sanatos (de care sa te poti tine cat mai multi ani), decat sa stai pe o dieta cateva luni si sa pui la loc.
Inca o data .. inca nu inteleg de ce esti ‘grasa’ la 62 de kile?
Io am acum vreo 54 la 1.70 si arat nemancata 😀
Pai nu stiu mereu am eu impresia asta,de unde ma critic foarte mult la felul cum arat :)) inainte stateam in fata oglinzii si plangeam ca nu am si eu picioarele la fel de subtiri sau abdomenul la fel de plat ca si alte persoane,dar am inceput usor sa imi recapat increderea .Oricum,iti multumesc ca mi-ai raspuns,ti-am mai citit multe dintre postari si esti foarte faina ! Tine-o tot asa !
Saru’mana de vorbele frumoase.
Uita-te in oglinda si spune-ti SUNT FRUMOASA! Pentru ca esti.
Eu am invatat de multi ani sa ma iubesc asa cum sunt. Crede-ma ca nu sunt frumoasa. Si totusi sunt oameni care ma iubesc asa cum sunt 😉
Nu prea am timp de sport, sunt șofer de tir, lucrez 21h din 30h,mâncarea o pregătesc la bucătăria camionului,sunt ciorbar,mâncarea care predomina, pulpe pui,ouă prajite,salamuri.am40ani,acum 10luni am renunțat la fumat și am trecut pe țigări electronice, aveam 78kg,si am început să cresc,in 10luni am ajuns la 85kg.ce sfaturi îmi dați?
Multumesc foarte mult m-ai ajutat sa ajung de la 100 kg la 82!!!Mersiii din suflet!!!!
tot ce e scris e adevarat …in doi ani am pus 7 kg ,mancam mult,nesanatos …multe sucuri foarte multe dulciuri…dar de cand am anceput a fce schimbari,precum …nu mai mananc paine deloc doar o data de pofta si nici atunci..am inlocuito cu mamaliga ,dulciuri mai deloc .catodata mai fac cate o exceptie ,,am inceput a manca fructe legume salata .carne fiarta sau la aburi mai putin prajit …aveam o pb cu cartofii mancam aproape an fiecare zi o farfurie mare de cartofi cu branza si 2 oua dar acum mananc doar de pofta…am anceput sa fac sport beau suc doar facut an casa natural de celalalt mi-e greata acum cand stiu ce bun e asta facut an casa ..nici nu se compara cu ala de la supermercat…beau ceai verde ,,acum am anceput sa beau si un pic de papadie am auzit ca e bun…am dat 5-6 kg jos de cand am inceput sa am o viata un pic altfel orcum trebuie sa ai rabdare ..pt daca mananci nesanatos si ancepi a manca salata n-o sa se vada rezultate antr-o saptamana trebuie sa mananci sanatos si incet ancet o sa se cunoasca .eu acum am 58 kg dar vreau sa mai slabesc pt am burtica cam mare la 18 ani nu arat chiar asa de bn dar mancand sanatos sper ca o sa dispara…
Buna ok am inteles sport dieta etc… eu am 59 de kg ma kunui mult orice as face nu dau jos ma puteti ajuta
si eu as avea nevoie de un impuls sa ma apuc de slabit, de azi, de acum! aman momentul din lipsa de timp si oboseala! am 31 de ani, am aratat tot timpul ok, am avut un corp frumos, cu forme! in timpul sarcinii m-am ingrasat 24 de kg, de la 59-60 la 84, la o inaltime de 1,70 🙂 sincer, nu eram imensa, m-am ingrasat uniform! slabitul dupa nastere nu a fost o pb, dupa prima luna -14 kg, dupa 2 luni -20 kg, fara nicio dieta! si asa la 64 de kg am ramas cam 2 ani, si acum dupa 2 ani si jumatate am 62 kg. pb este ca acum as mai vrea sa slabesc vreo 3-4 kg si nu ma pot motiva deloc! de mancat tot timpul am mancat foarte putin, desi ma satur si tot timpul am mancat orice numai mancare gatita nu! covrigei, ciocolata, fast-food, pizza, iar la restaurant prefer sa mananc fructe de mare. urasc sa gatesc, desi de 5 luni de cand am renuntat la bona, gatesc zilnic pt baietelul meu de 2 ani jumatate. insa, mancarea sta in frigider si eu tot rontzaieli de la magazin mananc 🙂 de mult sport nu prea se pune pb sa pot face pt ca nu am timp, dar totusi 30 min pe zi in casa pot face rost! pb este oboseala si pur si simplu dorinta de a sta o ora linistita seara la tv sau de a face o baie lunga pt ca de la 9 dim la 11 seara de altceva nu am timp! sa ii dai unui copil care uraste sa manance, 5 mese pe zi, 2 serii de iesit in parc, gatit, spalat, calcat aranjat tone de jucarii, spalat vase, curatenie si lista poate continua, este foarte greu zilnic si timpul este limitat! la 12 noaptea sa ma apuc sa ma zbat pe parchetul din sufra cu un program de exercitii in fata ochilor, e peste puterile mele, cel putin psihic, momentan! sooo, ce e de facut? 🙂 10x
Sunt multe de spus si un program de slabit se alcatuieste individual. Iar slabitul fara a practica sport…poate sa nu dea roade pentru mult timp. Daca doriti mai multe sfaturi legate de nutritie si sport, va astept pe pagina mea adirflorin.wordpress.com
Adir Florin personal trainer, consultant superior in nutritie
Frumos articolul!
Ce as mai adauga eu…
1. daca vrei sa slabesti este bine sa renunti la SARE
Am incercat sa slabesc reducand considerabil mesele pe zi, facand miscare, renutand la dulciuri, la sucuri, la orice….. si dupa 2 saptamani de chin si jale m-am urcat pe cantar si eram tot acolo de unde plecasem. Atunci mi-am adus aminte ca mamaie punea cate un pumn de sare in mancarea porcilor ca sa ii ingrase si mi-a venit ideea asta sa renunt la sare. La inceput mancarea nu avea deloc gust… e mai greu in primele zile, dar pe urma incepi sa simti altfel toate gusturile.
2. renunta pe cat poti la masa de seara…. daca ti se face foame gandeste-te ca pana maine dimineata nu mai e mult si poti manca cat vrei si ce vrei. E oricum mai bine decat sa mananci seara!!!
Salut. Cine ma poate ajuta si pe mn pls cu un model de jurnal alimentar? Ms. Spor la slăbit! Kiss
Sunt o fata de 12 ani si vreau sa slabesc!!!Poti sa imi raspunzi la cateva intrebari te rog:
1.Cum slabesc la coapse?Ajuta genoflectiuni si celelalte ex.pt.picioare??
2.Ce ar trebui sa mananc??
3.Ajuta abdomenele pt.slabit la abdomen??
4.Ajuta plimbatul cu patinele cu rotile sau role la slabit la coapse sau alergatul ajuta??
5.In cam cat timp se va vedea (aproximativ),ca am slabit??
Te rog sa imi raspunzi!!!
Andreea, la 12 ani nu ai nevoie de slabit. Mananca sanatos, incearca sa faci miscare (nu chiuli de la sport cel putin :)). La varsta asta ar trebui sa lasi organismul sa se dezvolte normal, nu sa-l privezi.
Normal, daca mananci prea multe chestii dulci de pilda, poti sa mai inlocuiesti cu cate un fruct, daca bei cola, o lasi mai moale etc. Doar de aici deja poti castiga niste calorii, plus ca organismul se va simti o idee mai bine fara ele 🙂
Mersi,si vreau sa te intreb ceva!
Daca am 1.48 cm si 47 kg. e bine???
Andreea, nu stiu ca nu sunt nutritionist. Dar sunt convinsa ca esti o fata frumoasa si ca ai un viitor minunat inainte. Si ca ai timp, dupa 20 de ani, dupa ce corpul tau si-a terminat munca de formare, sa-ti bati capul cu prostii din astea. Acum cresti, intr-o luna ti se pare ca esti grasa, in urmatoarea pari slaba (ca ai crescut) etc. Lasa-ti corpul sa-si termine munca de crestere, stie el ce face 🙂
Mananc doua salate pe zi si trei fructe,beau 1kg de apa plus serviciu si tot nu mai pot sa slabesc.nu stiu ce sa fac?ma poate cineva ajuta cu vreun sfat?
Nu mai poti sa slabesti deoarece ti-ai atins greutatea din punct de vedere genetic!
Impreuna cu o alimentatie recomandata de un nutritionst si cu exercitii de xbody, am reusit sa fiu din nou fericita cu trupul meu.