Physical Address

304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124

Cine are nevoie de agentii de turism?

Adrian cel “antisocial” solicita recomandări de agenţii de turism. Dacă i-am răspuns lui, mă gândesc că putem dezvolta ideea ceva mai mult pe blog.

Vara lui 2008. “Soarele” prindea şi el un concediu, după 2 ani de muncit ca la mină, aşa că am ajuns în marele impas: timp avem, bani este, unde ne ducem. Ne-am plimbat câteva zile prin oraş, de ne-am uitat prin vitrinele agenţiilor de turism din Timişoara, că nu ştiam prea sigur UNDE, necum la ce condiţii sau preţuri să ne aşteptăm. Ne-am bucurat pe rând de ideea de a merge în Malta, în Tunisia, Spania etc.

Am discutat cu prietenii şi colegii noştri, iar, după alte zile de parlamentat, s-a deschis o nouă opţiune: Croaţia. Temerile că în Bosnia (pe care trebuia s-o tranzităm) te aşteaptă haiducii cu coasele s-au dovedit nefondate, prietenii noştri, ce au făcut deja drumul, precizând că nu are nimeni treaba ta şi că ţara în cauză este sigură. Aşa că am luat tot mai în serios varianta respectivă.

Într-o după-masă “leneşă”, ne-am proţăpit pe Booking.com, pentru a vedea, măcar informativ, la ce servicii să ne aşteptăm.

Dubrovnik părea o destinaţie tot mai interesantă, am văzut nişte poze şi ne-a subjugat frumuseţea locului. Aşa că ghidul cuplului a pus locaţia la “search” şi a căutat cazare pe o rază de 20km (dacă nu găseam chiar în oraş loc, puteam merge într-o localitate din vecinătate, că oricum avem maşina cu noi, mai ales că în acest caz şi preţul de cazare e teoretic mai bun).

Am găsit Cavtat şi ne-a plăcut cum arată, aşa că am “rafinat” căutarea, scoţând 4 şi 5 stele, că nu suntem alteţe regale. Chiar ne interesa mai mult ideea de “apartament”, să putem sta chiar mai lejer decât la hotel. Am studiat cu atenţie ofertele gazdelor de acolo şi am citit recenziile turiştilor care le-au încercat deja serviciile. Ne-a sărit în ochi o vilă nouă, de pe malul “gârlei”, ce arăta foarte bine, iar recenziile primite erau excelente.

Pregătiţi să ne trezim cu surprize, mai ales că nu apelăm la agenţiile specializate, am iniţiat rezervarea. Am pus cardul meu la date, am completat toate câmpurile de informaţii şi am aşteptat confirmările pe email. Am primi şi un apel în câteva minute de la gazdă, o femeie pe nume Mihaela, foarte simpatică şi amabilă.

Nu stau să vă pierd timpul cu poveşti de genul “a fost atât de bine, că avem deja 3 sejururi la activ şi că doar la ea mergem”, zic să vă povestesc despre singura ocazie în care am folosit o agenţie de turism şi ne-am lămurit.

Dacă la începutul anului am rezolvat cu viza turistică pentru SUA şi prietenii noştri erau pregătiţi să ne suporte o perioadă pe “capul” lor, era clar că avem de rezolvat şi problema transportului, că teleportarea încă nu funcţionează. Un alt prieten ne-a recomandat o agenţie de turism din oraş, agenţie la care lucrează o cunoştinţă de-a lui. Aşa că am mers acolo. Fata a fost absolut amabilă, a căutat variante de zbor pentru noi şi a găsit cel mai bun preţ al lor la 1400 euro 2 persoane dus-întors din Budapesta în NY, cu escală.

Am plecat acasă şi ne-am bucurat că totuşi nu costă 1000 de euro de persoană, aşa cum anticipasem noi. Cum totuşi mai erau săptămâni bune până la plecare şi tot ardem gazul pe net amândoi toată ziua, am decis să mai “săpăm” prin siturile de specialitate, cine ştie …

S-a pornit de la cheapflights.com (găsit prin gogu, deci nu aveam alte detalii), apoi ne-am trambalat pe siturile marilor companii aviatice din Europa. Că nu sunt 1000 oricum. Plus că eram dispuşi să plecăm din Budapesta sau Viena, mai aproape decât Bucureşti. Am prins iniţial o ofertă bună la Malev, dar, la checkout, a realizat soarele că era 1000 de euro-persoană, aşa că nu a făcut plata. Între timp am scos din calcul Air France, Lufthansa şi alte companii. Se vedea însă tot mai bine LOT (polonezii), care aveau o ofertă similară cu cea iniţială de la Malev (1000 euro pentru 2 bilete). Faptul că aveam escală în Varşovia, ne-a dus cu gândul la soluţia propusă de domnişoara de la agenţie, că era aceeaşi escală, deci probabil era acelaşi zbor.

Doar că noi am plătit 1000 de euro în total (de fapt 960 şi ceva de euro), nu 1400. Ne-ar fi fost poate mai comod prin agenţie, dar plăteam 40% în plus.

Ne-am descurcat singuri? Absolut. Am printat confirmările de plată de pe net şi le-am avut cu noi în Budapesta, în ziua plecării. În 2 minute ni s-au printat biletele normale şi am putut pleca liniştiţi. Plata iniţială s-a făcut cu un card de la BCR, setat pentru plăţi online, fără alte probleme şi plimbări.

Din punctul nostru de vedere deci, poţi călători în linişte fără “intermediari”. Voi cum v-aţi descurcat? Aveţi nevoie de agenţii sau puteţi rezolva singuri toate aceste probleme?

Daca ți se pare interesant, un share ajută mereu. Mulțumesc.
dojo
dojo

Fost om de radio, transformata in karatista si apoi web designer. Am o firmă de online marketing si mi-am redeschis un webmaster forum.

Articles: 1761

15 Comments

  1. Ai dreptate! Niciodata nu am apelat la o agentie de turism! Ah, poate demult in anul I cind am luat citeva zile la Busteni de la agentia Girueta si cind am ajuns acolo am vazut ca vila respectiva era plina de schele!
    Revenind, cred insa ca as apela la o agentie doar daca ar fi sa merg in Thailanda. Sau intr-o locatie unde combinatie cazare+zbor este mult mai ieftina gen o insula greceasca.

  2. In primul rand persoanele comode ( a se intelege) fara timpul necesar in a-si cauta pe net vacanta sunt cele care apeleaza la agentii.

    Mai sunt persoanele care nu au nicio treaba cu internetul dar nici cu turismul si apeleaza in la agentii.

    Agentiile de turism sunt mai convenabile la pret in ceea ce priveste pachetele combinate (zbor+hotel orin ofertele de tip charter) deoarece se lucreaza cu volum mare si agentiile au parte de discount.

    Eu am lucrat 3 ani intr-o agentie de turism dar am invatat sa caut ofertele pe net si sa imi rezerv singur vacantele.

  3. Eu lucrez cu agentiile cand e vorba de cazare sau de sejururi pentru ca e mai comod – si pentru ca le rezerv prin agentia la care am lucrat si eu, unde stiu ca patroana o sa imi caute oferte bune. Avantajul este ca, daca rezervi printr-o agentie serioasa, pot sa iti rezolve ei problemele, gen ajungi acolo si hotelul spune ca n-are camere. Daca ai platit booking.com… nu cred ca va sta nimeni de acolo sa se certe la telefon cu hotelierul.

    Cu biletele de avion probabil persoana de la agentie n-a stiut sa caute, sau n-a stiut ca zboara si LOT acolo. Am vazut cum se lucreaza cu programul de rezervari de bilete si e complicat rau, asa ca daca persoana de la ticketing n-are chef/nu stie… se intampla ca la voi.

  4. n-am avut nicaieri probleme cu rezervarea de pe booking, fie ca erau 5 stele sau “o chestie” fara clasificare.

    Daca destinatia e mai remote si nu merg decat chartere si zboruri locale e greu cu escalele, e vreo problema cu unul din zboruri s-a dus dracu concediul.

  5. Singurul avantaj al agentiilor pe care-l vad eu sunt ofertele last minute. In rest, am plecat prin diverse locuri cu rezervari facute direct online, eventual cu telefon de confirmare si n-am avut nicio pb.
    Iar cu posibilul scandal pe care ar fi nevoie sa-l faci la hotel, problema la agentii e ca-ti iau banii inainte si te pot trimite la un hotel o clasa inferioara sau in mijlocul campului, pe net exista atatea site-uri cu review-uri incat nu se risca niciun hotel sa fraiereasca un client direct. De fapt, cazuri de clienti nemultumiti cu ce-au gasit la fata locului sunt doar cei care au apelat la agentii, din cati cunoscuti am eu.

  6. prima oara cand am iesit din tara, am plecat printr-o agentie. nu a fost nici prea rau, dar nici nemaipomentit. ma refer la pret. acolo toate excursiile suplimentare ne-au fost furnizate de o agentie partenera. ghida a venit chiar in dimineata sosirii si a zis “va inscrieti acum, sau nu va inscrieti”. dupa 12-13 ore de calatorit cu autocarul nu prea iti ardea de cautat alte oferte ca s-ai aleia “pa”. am aflat ulterior ca in statiune erau o gramada de alte agentii care ofereau acelasi excursii la preturi mai mici, desi ofereau acelasi lucruri (inclusiv ghid vorbitor de limba romana).
    a doua oara, am cautat pe net. dupa “cazare barcelona” am gasit de toate, si apartament, pensiuni, hoteluri, hosteluri, tot ce aveai nevoie. m-am uitat la recenzii si am ales. si nu mi-a parut rau. hostetul in buricul targului. la 5 minute de mers pe jos, in placa catalunia ajungea autobuzul de la aeroport.
    trebui sa recunosc ca cel mai mult mi-a placut libertatea de a stat cat am vrut eu pentru a vizita diverse obiective si de alege locatia unde mancam. cu agentia opreau autocarul langa o locanta (pe langa care nu prea mai erau alte locante) si …..
    biletul de avion l-am rezervat pe net. m-am trezit foarte tarziu, astfel incat diferenta dintre pretul la low cost (cu tot cu taxe, tarif suplimentar pt bagaj) si pretul la tarom nu era prea mare, astfel incat am ales taromul.
    eu sunt putin limitata, pentru ca nu am masina, dar in continuare voi merge pe cont propriu. engleza mea nu-i grozava, dar se pare ca e suficienta pt operatiuni d-astea.
    e posibil ca cei care nu cunosc o limba straina/engleza sa apele la agentii de turism (oameni peste 40-50 de ani, de exemplu care au facut rusa :))

  7. de ceva perioada buna, imi rezerv singur pe net tot ce ma intereseaza (oricum, booking.com e tot un soi de intermediar, doar ca ai preturi mai bune ca la hotel).
    Dar, eu unu nu fac prin agentii, in primul rand pentru ca nu imi pun la dispozitie de ce am nevoie. Exemplu, anu asta o sa merg in Muntenegru, si mi-am cautat sa inchiriez apartamen… prin agentii nu am gasit decat la minim 80 euro/noapte (apartament de 2 camere, complet decomandat), am intrebat pe goagal, si el mi-a gasit la 50 de euro….
    In schimb, daca e sa ma duc in Turcia, sau tenerife, clar o sa iau ceva agentie…
    Pana la urma, cred eu ca e in functie de destinatie.

  8. Da, si eu cred ca este in functie de destinatie. Inca nu am apelat la o agentie, imi fac de obicei rezervarile pe net, insa daca o sa ma hotarasc la un moment dat pentru ceva mai exotic, nu o sa evit sa o fac 🙂

  9. Eu am circulat destul de des cu parintii si niciodata nu am avut nevoie de agentii de turism, poate datorita faptului ca nu am parasit tara decat pe la unguri… in rest tata stie destul de bine Romania si ii place sa se urce in masina si sa plece… vedem pe drum de restul.

  10. Umblu independent de cand ma stiu – e drept, trebuie sa ai pasiune si niste cunostiinte sa cauti ce te intereseaza si la pretul corect… De aceea, incerc sa dau sfaturi cat pot la mine pe blog atat la cerere, cat si anuntand super-preturi la avioane, trenuri sau autobuze si incercand sa demonstrez ca nu e chiar asa de greu si scump sa calatoresti… Pana in India, biletul de tren costa 121.50 euro: https://imperatortravel.blogspot.com/2010/04/cu-trenul-spre-india.html, iar acolo totul este super ieftin:
    https://imperatortravel.blogspot.com/2010/03/vacanta-2010-india-in-noiembrie-la-750.html

    Cred ca agentiile sunt insa binevenite in caz ca oamenii nu au timp, nu stiu sau pur si simplu le e frica sa mearga pe cont propriu… In plus, e mai ieftin sa calatoresti si mult mai flexibil… Daca visul tau de vacanta este sa stai cu burta la soare, atunci agentiile au preturi net superioara calatoritului independent (pt destinatii gen Turcia, Grecia, Egipt, Tunisia)

    • Imperator, bun venit pe blog si merci de links si informatii. Nu stiam ca e atat de ieftin trenul pana in India. E adevarat ca e timp mult pe drum, dar e o varianta.

      • Am dat ca exemplu povestea cu India 🙂 Exemplificare ca poti sa calatoresti si ieftin… stiu oameni care au fost in Iran vreo luna si au cheltuit cam 200 dolari

  11. Da si nu la intrebarea “Aveţi nevoie de agenţii sau puteţi rezolva singuri toate aceste probleme?”
    Agentiile de turism sunt bine venite atunci cand nu ai timpul necesar pentru orele pierdute in fata calculatorului in scopul cautarii unor informatii, despre cazare, costul biletelor, localizare etc. In aceasta privinta agentiile iti fac viata mai usoara, este adevarat ca isi iau si ele un procent dar te scuteste de niste timp pierdut, mai ales daca nu ai acest timp.
    Parerea mea!

    • Tiby, bun venit pe dojoblog. Imi ia max. o ora sa gasesc tot ce-mi trebuie. O ora nu costa 400 de euro, diferenta de ‘pret’ dintre ce am gasit eu si oferta agentiei. plus ca in cazul respectiv cautarea in cauza a durat 5 minute 😉

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.