Physical Address

304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124

Si daca murea un singur copil?

Io, în prostia mea de om normal, fără studii de medicină, cuget că TERAPIE INTENSIVĂ înseamnă locul ăla unde pacienţii îs foarte aproape de “the bright light” şi cineva trebuie să fie mereu pe fază, să nu o ia către lumina asta. Cum bebeluşii îs tot oameni, chiar dacă BOR consideră că nu-s creştini, până n-au făcut baie la biserică, probabil că şi la ei funcţionează faza cu mortalitatea.

Deci, din aproape în aproape, ajung şi eu la concluzia că micuţii îngeraşi (dintre care atâţia au primit deja aripile, mama ei de treabă) din salonul respectiv nu erau exagerat de sănătoşi de felul lor şi e indicat să fie cineva mereu pe fază, dacă trebuie să li se perfuzeze ceva sau să li se facă vreo manevră de resuscitare. Nu ştiu, zic şi io ca tot omul.

Şi acum, fac pe avocatul lu’ Scaraoţchi şi pun o întrebare absolut prostească: “Dacă era doar un bebeluş ce murea în timp ce nu era supravegheat (că a lipsit doamna asistent ceva timp), mai ieşea scandal?”

Că scandal a ieşit din cauza incendiului şi a faptului că nu doar un copilaş a fost afectat. Deci treaba a fost FOARTE lată, de au intrat televiziunile la făcut audienţă. La fel şi în cazul băieţelului de 9 ani, mort dintr-o fractură de membru superior. Adică pe principiul “hai, că asta e chiar prea de tot”.

Dar, dacă nu era un asemenea incendiu şi murea doar un copil, pentru că nu era nimeni acolo să îl resusciteze, oare cum era? Că la faza asta se putea împinge repede varianta “păi era la ATI, e clar că nu mai avea zile”. Nu ştiu de ce am impresia că poate nu răzbătea nimic spre media. Nu ştiu de ce am impresia că se mai întâmplă aşa ceva şi, pentru că situaţia este mai puţin şocantă, lumea nu află de ea. Să fim optimişti să credem că este singura ocazie când ceva “scârţâie” în domeniul salvării de vieţi?

Daca ți se pare interesant, un share ajută mereu. Mulțumesc.
dojo
dojo

Fost om de radio, transformata in karatista si apoi web designer. Am o firmă de online marketing si mi-am redeschis un webmaster forum.

Articles: 1761

12 Comments

  1. Chiar am avut o discutie aseara pe un subiect asemanator. Concluzia trista a fost ca atunci cand esti un om simplu si tie sau unui membru al familiei tale, unui prieten, etc, vi se intampla ceva in spital, e foarte greu sa ii faci pe cei vinovati sa plateasca pentru asta. E drept ca noi vorbeam de doctori, nu de asistente, dar ideea la care am ajuns e ca neglijenta in serviciu in sistemul medical nu se prea plateste (de catre cei vinovati).

  2. Daca era un singur copil, intra la “statistica”, eventual un reportaj de 10 minute. Dar nu este “numai un” copil niciodata. Intotdeauna cand se spune “un copil” se uita toti ceilalti (care aui fost tot “cate unul”) din ziua anterioara sau ziua ulterioara…..

    Nu mai comentez nimic. Poate pentru ca eu consider ca moartea e o pedeapsa prea blanda pentru cei implicati. Mult prea blanda.

  3. Pai si daca ar fi fost un singur copil, pentru mine era totusi o tragedie la fel de mare, intr-adevar daca erau mai putini probabil nu iesea asa o mare zarvareala.

  4. Păi dacă murea un singur copil … de unde mai făceau televiziunile audienţă?

  5. ei câtă agitaţie a ieşit în urmă cu ceva timp cu asistenta aia din maternitate care a lăsat un bebeluş să se ardă în incubator, dar acum când au murit 5 suflete?

  6. Dacă murea un singur copil (și se întâmplă frecvent la prematuri), familia primea o explicație gen cea enunțată de tine (“nu a avut zile” sau, cum iti povestisem la postul anterior: “a chemat-o mama ei la cer!”).

    Ca parinte fara studii medicale si prea indurerat de moartea copilului tau, renuntai probabil sa mai pui alte intrebari spitalului si singura intrebare care te-ar fi macinat cu anii ar fi fost rostita cu fata la Doamne-Doamne: “De ce?!”.

  7. In cateva zile se termina, ca si cu gripa porcina sau gripa aviara. In cateva zile au disparut toate.

  8. ai dreptate, din pacate nici presa nu face nu jurnalism constructiv, care sa rezolve ceva, din care sa iasa ceva. ALTceva decit audienta …

  9. logic ca iesea scandal, dar sigur nu era atata de mediatizat. depinde si de pariniti.

  10. Ai perfecta dreptate aici; daca era un singur copil nici macar nu s-ar fi auzit in presa… li s-ar fi zis parintilor ca se intampla, ca s-a facut tot ce s-a putut, dar ca nu a mai putut fi salvat si gata… probabil ca saracii oameni ar fi inghitit pastila, pentru ca in fond atunci cand vine vorba de terapie intensiva de astepti intr-o oarecare masura si la asa ceva…

    Parerea mea e ca asistenta respectiva care nu era in salon, ci (probabil) la acea onomastica intarziata, ar trebui sa faca ani buni de puscarie pentru ca practic acei copiii au murit din vina ei.

  11. e regretabil ce s-a intamplat, dar crede-ma ca m-am saturat. oricum mare branza nu se va schimba. la fel va fi si maine si peste un an. doar ca asta stiu televiziunile: sa manance rahat zi de zi si sa il mestece la infinit.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.