Physical Address
304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124
Frozen (2010)
Sau cum nu voi merge vreodată cu un “telescaun” la ski. NICIODATĂ, să ne înţelegem ..
Dacă tot am revenit pe acasă şi am acces la micile plăceri ale vieţii de ne-turist, am considerat oportun să mă pun la punct cu filme, seriale şi alte acareturi.
Nu pot zice că n-am abuzat în draci de Netflix-ul prietenilor din NYC, dar tot am nişte lacune serioase în ceea ce priveşte noile realizări cinematografice. Şi, dacă tot vorbeşte lumea despre Frozen, apoi Frozen am vizionat astă-noapte.
Din ce am citit online, mă cam aşteptam la anumite scene, aşa că nici categoria de Thriller şi nici imaginile în sine nu m-au luat pe nepregătite.
Din ce am citit, se pare că unii au mai leşinat la proiecţii, datorită unor momente să le zicem mai tensionate, probabil că stau bine cu nervii, de nu m-a speriat deloc. Oricum, este util să te detaşezi de film şi să te gândeşti constant că E UN FILM.
Actorii, deşi tineri şi unii nu prea cunoscuţi, au jucat destul de decent rolurile, chiar dacă unii critici de specialitate nu s-au grăbit să le dedice ode eterne. Sub mâna “dirijorală” a regizorului Adam Green, cei trei reuşesc să ţină audienţa la limită, chiar dacă aproape toată acţiunea se desfăşoară într-un “ski lift”, rămas înţepenit dintr-o mică neîţelegere.
Firul “epic” e simplist: 3 studenţi Parker (Emma Bell), iubitul ei Dan (Kevin Zegers) şi Lynch (Shawn Ashmore) petrec ceva “quality time” la ski, într-o frumoasă zi de duminică. Problema cea mare este că Parker skiază la fel de bine ca mine, aşa că masculii au o sensibilă iritaţie, mai ales Lynch, nemulţumit că Dan nu poate veni fără escortă.
După nişte ore de ski pierdute pentru că Parker avea program de căzut graţios, bărbaţii vin cu geniala idee de a mai da o tură pe pîrtie, chiar dacă era deja final de zi şi mai ales de SĂPTĂMÂNĂ de ski (asta însemnând că lumea va pleca până vineri de acolo). După ce se dau din nou bine pe lângă “paznicul” de la ski-lift, pe care îl mituiseră deja să îi lase fără bilet, cei trei temerari urcă pe telescaun şi se pregătesc pentru “una mică şi rapidă”.
Dar, cum socoteala de la start nu se brodeşte mereu cu aia de pe traseu, printr-o sinistră neînţelegere, cei trei sunt lăsaţi la “atârnat” în plin munte, iar lumea se cară pe la casele ei, că doar vine o nouă săptămână de muncă.
După crizele de nervi de rigoare şi mai ales după ce bagă la tărtăcuţă că e vorba de bad karma şi că acolo le vor îngheţa mustăţile până în următorul weekend, eroii noştri trec la acţiune. Care acţiune rămâne plăcerea voastră s-o descoperiţi, că n-oi strica bunătate de scenariu.
Filmul s-a bucura de un succes moderat, să nu zic că a fost un fiasco, iar criticii au avut păreri împărţite: unii l-au foarte “demontat”, alţii l-au considerat decent. Dialogurile sunt pentru mulţi o problemă, deşi, într-o asemenea situaţie, cuget că nu reciţi din Shakespeare. Oricum, pentru un film jucat în mare parte de 3 oameni într-un telescaun, se reuşeşte păstrarea unei anumite “candenţe”, ce nu plictiseşte spectatorul.
Din punctul meu de vedere, rezolvarea putea fi găsită chiar mai devreme, iar unele alegeri au fost totalmente idioate, dar asta însemna să se termine filmul în 10 minute, nu timpul normal alocat. Cu toate scenele mai “puternice”, filmul se poate viziona absolut relaxat.
Nu este o “peliculă” pe care să doresc să o păstrez şi să o vizionez la disperare, dar recunosc că nu mi-a displăcut , chiar dacă teoretic nu mă omor după acest gen.
Concluzia: vedeţi şi spuneţi-ne şi nouă aici cum vi s-a părut.
Poza m-a indemnat sa-l iau, am sa ma uit apoi revin cu o parere, daca nu uit. :))
Sarumana pentru articol, chiar cautam un film mai interesant si fara prea mult hack and slash!
Cu mare drag. Sper sa-ti placa 🙂
Interesanta chestia asta, dintr-o intamplare sa faci un film. Chiar as vrea sa-l vad. 🙂
Hmmm… il am, dar inca nu m-am uitat la el. Da’ dupa postarea ta… stiu ce fac diseara 🙂
Tare filmul ! (banuiesc)
Dar n-o sa ma uit la el. Stiti de ce ? Fiindca am trait pe pielea mea o astfel de experienta. Inainte de 1989, cind telefoanele mobile nu existau nici macar in romanele lui Jules Verne sau Arthur Clarke sau oricare alt vizionar ! Norocul nostru ca era vara. Norocul nostru ca aveam vreo 24 de ani (eu si amicul meu). Norocul nostru ca telescaunul s-a oprit pentru putin timp, dar noi nu aveam de unde sa stim (totusi, 40 de minute, in atare situatie, e mult sau putin ?).
Se intimpla in Romania, 1988, telescaunul din Paring, intre Cabana Rusu si capatul de sus ( Cabana IEFS ).
Mama, nasol de tot. Io faceam pe mine la comanda. Mai urci in agregate din astea acum?
Pai mai urc, fiindca nu mai e ce a fost. Stii de ce se oprise telescaunul ? Se construia ceva sus, pusesera un butoi legat bine pe un scaun si din cind in cind opreau toata instalatia ca sa… umple butoiul cu nisip !!!
Traim in Romania. Si nu am inventat nimic, este totul real.
Tocmai am vazut filmul de cateva zile si mi-a placut, e un film care te prinde, desi e clar de categoria B. Corect, dialogurile sunt de umplutura pe alocuri, am mai dat fast-forward. Nu stiu, cred ca am o afinitate pentru filmele cu zapada si munti, recomand “Vertical Limit” (2000).
Si da, am fost cu telescaunul, si vara si iarna, am copilarit la Vatra Dornei, SV. Si sunt lupi pe muntele cu telescaun. S-a intamplat sa se opreasca scaunul in timp ce urcam, dar asta se intampla ziua si era o chestiune de minute, poate zeci de minute. Mi-a trecut prin cap sa sar, daca se ajungea la asta, diferenta fata de film era ca distanta la telescaunul de la Vatra Dornei e variabila, de la 5-6 m la 50, clar nu eram batut in cap sa sar de la 50 de metri.
La VD programul se termina la 15:30, adica la 15:30 este ultima plecare de jos, si la 16:00 e ultima plecare de sus, de sus se transmite numarul ultimului scaun cu pasageri care a plecat…
Parintele, saru’mana de detalii. E interesant de stiut cum functioneaza treburile de fapt …
Mai, m-ati facut curioasa cu filmul, am citit si la tine si la Maddy de el, asa ca l-am luat si l-am vazut si eu. Acum stiu ca gusturile nu se discuta, dar ma simt de parca m-as fi uitat la stirile de la ora 5 :))) Acum nu stiu (si nici nu vreau sa stiu) ce as fi facut intr-o situatie de genul ala, dar e clar ca cei care au compus scenariul pentru filmul asta nu s-au urcat in viata lor intr-un copac din care sa nu se mai poata da jos.
Personajele fac gesturi lipsite de logica. Intr-o situatie limita simti ca si cum ti s-ar activa un al doilea creier – se cheama instinctul de supravietuire… Lor nu li se activeaza nici primul creier! Dar na, cum ai spus si tu, trebuiau umplute 90 de minute…
In “viata reala”, nu s-ar fi ajuns la o situatie ca asta niciodata. Sunt mult prea multe lucruri in film care nu s-ar intampla nicidata in realitate.
Oricum un film… interesant.
Mie mi-a placut..
Da, erau prea multe coincidente pe acolo … Altfel nu era film 😀
Am tras o sperietura la Straja pe tema suspendarii in telescaun. Diferenta e ca mie mi se parea destul de misto ideea la momentul respectiv 😛
Frozen (2010) | Dojo Blog…
Recenzie pentru filmul Frozen (2010)…