Empire of the Sun (1987)

Nu mă pot opri la un regizor preferat, dar este cert că Spielberg a scos cel puţin 2 filme pe care le iubesc: Lista lui Schindler şi Imperiul Soarelui. Mi-au plăcut şi Jurassic Park, dar sunt de alt nivel.

Aş dori să pot spune cum am descoperit Empire of the Sun şi să mă pot lăuda că, în nemărginita-mi genialitate şi maximă cultură cinematografică, am căutat filmul să-l vizionez. În acest caz povestea nu prea “pică”, pentru că l-am prins acum câţiva ani din pură întâmplare la televizor, pe când televiziunile noastre nu difuzau doar hituri de box office de acum 10 ani. La fel am văzut şi La Vitta e Bella, dar pentru ăla merită să scriu o recenzie separată.

Îmi amintesc că am prins cîteva minute de început, pregătită să îmi caut altceva de lucru. La fel ca la cărţi, unde 20 de secunde de răsfoit mă pot convinge dacă îmi va plăcea romanul respectiv sau nu, la filme am un sistem similar. Am “talentul” să simt dacă este sau nu unul care mă va atrage. În 2 minute de vizionare pot ajunge la concluzia că merită oboseala sau că poate am ceva mai bun de făcut. Ei bine filmul ăsta m-a “lovit” din primele secunde. Nu am prins genericul, deci nu ştiam că este opera lui Spielberg; nu mă pot nici lăuda că am fost snoabă până la final. Dar mi-a plăcut instant şi l-am vizionat cu sufletul la gură.

Înainte de a vă plictisi cu tot felul de detalii, vă pot spune că e un film FRUMOS. Pur şi simplu frumos, chiar dacă tema e departe de a fi … estetică. Vorbim aici despre al doilea război mondial, despre un puştiulică obraznic dintr-o familie “engleză” ce locuieşte la standarde înalte în Shanghai. Jim Graham (Christian Bale) e genul de copil pe care si simţi nevoia să-l omori uneori în bătaie, dar cred că până la urmă e doar un băiat plictisit şi pasionat de un singur lucru: de avioane.

Odată cu invazia japoneză în Shanghai, Jim şi familia se pregătesc să fie evacuaţi, dar cum dracu’ nu doarme şi ăsta micu e parcă fii-su, va fi separat de părinţi şi se va trezi în “plăcuta” postură a copilului singur într-un oraş asediat. Este arestat şi ajunge în lagărul de la Soo Chow, unde continuă căutările lui aviatice şi aduce un suflu amărâţilor din lagăr.

După cum puteţi bănui regulile sunt ca de obicei inexistente pentru el, aşa că se împrieteneşte, culmea, cu un puşti din tabăra adversă, un japonez ce se pregăteşte de misiunea sa Kamikaze foarte aproape de lagăr. Interesant de observat este că, deşi sunt teoretic inamici, prietenia copiilor este mai importantă decât deciziile de pe câmpul de luptă. Şi ironic sau nu, trădarea vine mereu de la “prieteni”.

Îl regăsim şi pe John Malkovich, un actor URIAŞ, în umila-mi părere, într-un rol aproximativ negativ, aşa cum îi stă lui bine.

Pasiunea şi inocenţa lui Jim îi permit să treacă peste toate ororile războiului şi ale prizonieratului, fără a-l afecta pe cât ne-am aştepta. Se maturizează, dar este la fel de copil, atunci când vine vorba de păsările de metal din văzduh. Finalul este uşor previzibil, dar nu pot spune că deranjează, poate pentru că era nevoie de ceva optimism, de ideea că putem rămâne oameni prin lucrurile pe care le iubim şi că duşmănia politică şi cea la nivel personal sunt chestii diferite.

Vorbim despre un film vechi, deci cred că orice cinefil ce-şi merită numele l-a cam vizionat. Dacă nu aţi făcut asta, căutaţi filmul şi daţi-i ocazia să vă bucure. Există şi cartea scrisă de J.G. Ballard, dar mi s-a părut anostă şi prost scrisă pur şi simplu. Poate că traducerea era deficitară (nu am citit-o în engleză), dar este “telefonată” şi fără vreun farmec aparte. Normal, dacă aveţi poftă, o puteţi citi, poate vi se pare totuşi bună.

Ecranizarea este însă absolut deosebită şi merită fiecare minut “pierdut” vizionând-o.

Orice share ajuta. Multumesc.
Share on Facebook
Facebook
Pin on Pinterest
Pinterest
Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin

7 Comments

  1. Nu am vazut filmul si nu pot avea o parere, dar am una despre John Malcovich. Da, si eu cred ca este un actor mare,dar ce i-o lipsi totusi de nu ajunge la talia lui Robert De Niro sau a lui Al Pacino ?…

  2. aA

    suna interesant, il caut.
    zina-cred ca are fata de rau si de aia.oamenii, totusi, adora personajele bune…

  3. ady

    la primele vorbe, l-am confundat cu “ultimul imparat”, care o fi bun, dar mi nu mi-a placut la nebunie.
    dar “imperiul soarelui”….. superb. tot la tv l-am vazut. ca si “lista lui schindler” (apropos, si in cazul asta cartea e un pic telegrafica si nu atat de miscatoare) si ” la vitta e bella”. ca si o gramada de alte filme bune. daca ai rabdare si n-ai somn sunt si la tv filme bune. (nu doar la hbo).

    zina, fiecare are opinia lui. mie malcovich mi se pare de talia celorlalti doi mentionati. l-ai vazut in “legaturi bolnavicioase” (parca asa se cheama filmul)?
    AA: despre “fata de rau”… de jack nicholson ce mai zici? iar personaje negative: al pacino in “negutatorul din venetia”. unii ar zice ca n-a fost chiar un persoanj pozitiv. dar pe mine m-a impresionat/m-a durut atat de tare ultima scena (si intreg filmul de altfel) incat nu am putut sa-l revad. (eu revad filme si recitesc carti intr-o veselie). pur si simplu aveam senzatia ca nu mai rezist emotional.

  4. Sincer sa fiu stiu ca am vazut filmuil candva , dar sincer nu imi amintesc mai nimic de el

  5. @AA si Adi – Parerea mea e ca tocmai in asta consta minusul lui Malkovich. Are doar fata de rau…Spre deosebire de Niro si Pacino, care sunt versatili in arta lor actoriceasca. Asta inseamna ca pot interpreta exceptional si roluri de rai si roluri de buni, calitate deosebit de apreciata de Academia americana de film cand acorda Oscarul. Si de noi, ca spectatori.

  6. Serginho

    O propunere vis a vis de recomandarile tale: pune si cate un trailer de pe youtube sau pune link catre. O sa fie mai atractiv, zic eu. 😀

  7. ady

    zina, eu imi amintesc cel putin un film in care malcovich era baiat de treaba si mie mi s-a parut ca i-a iesit bine rolul. “locuri in inima”, parca se numea filmul. sally field in rolul principal. scuze, dar nu cred ca am retinut vreaodata titlul original (sunt extrem de putine filmele la care am retinut si titlul original. de regula cand traducerea era in contradictie cu ce voia filmul sa zica sau era de o superficialitate cutremuratoare. exemplul care-mi acum in cat este un film cu julia ormand si gabriel byrne [parca asa se scrie]; a fost tradus “crima la copenhaga”, traducerea exacta a titlului ar fi fost “cum simte domnisoara Smila zapada”; facut dupa o carte cu acelasi titlu. superba carte; filmul, mai putin, dat nu atat de jalnic dupa cum l-ai banui sub titlul de “crima la copenhaga”). sunt o lenesa si iau gata mestecat, adica subtitrat.
    si cred ca daca m-as uitat pe filmografia lu’ malcovich as mai gasi niste “baieti buni”.
    ma rog, e doar parerea mea.
    hm, oscarul….. nu mai zic nimic. 🙂
    scuze pt campii batuti.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.