Physical Address
304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124
Da, dom’le, dar lucreaza pe salariul minim …
De câte ori deschizi gura să te plângi de vreun serviciu prost, ţi se bagă aia cu “dar au salariu vai de mama lor”, de parcă faptul că nu câştigi mia de euro pe lună înseamnă că-ţi poţi băga şi picioarele în ea de muncă. Opinia mea la faza asta e clară: dacă ai acceptat un salariu, chiar şi de rahat, încearcă să-ţi faci treaba. Dacă tot nu e OK, mută-te la alt job mai cald.
Am prins în ţară destui angajaţi la cine ştie ce magazin, care aveau chiar impresia că-mi fac o favoare că vin să-mi cheltui banii la ei în magazin. Sunt încă destui care nu înţeleg că, deşi nu au salarii nemaipomenite, au un loc de muncă pe care, dacă ar fi mai breji, l-ar schimba cu altul mai bun. Dar, până se întâmplă asta, e bun şi salariul de acolo, că mai plăteşti o rată şi poate un kil de carne.
Iar firma, aşa de rahat cum este în opinia lor, e totuşi bună cât merge, că au locul ăla de muncă. Iar sabotarea firmei, deşi la o primă vedere i-o tragi patronului nasol, înseamnă în al doilea pas sabotarea propriului loc de muncă. Pentru că, atunci când se duce naibii taraba, angajatul ăla pe salariu minim ESTE PRIMUL CARE ZBOARĂ. Cuget că pe mulţi nu-i duce capul atât de departe, de au atitudinea pe care o ştim faţă de clienţi.
În altă ordine de idei am sesizat schimbarea în unii, chiar şi în ţară. Vânzătoarele din colţ care au devenit peste noapte amabile şi plăcute, casieriţele de la super sau hypermarket care sunt deja cam majoritar foarte simpatice şi atente. Şi mi-e greu să cred că li s-au triplat salariile acum pe criză. E plăcut să cumperi de la ele? Oh, da. Am deja magazine favorite în cartier, că-s vreo 10 pe 1 km pătrat, şi ghiciţi că nu-mi dau banii a doua oară acolo unde sunt tratată ca un gunoi. Am “marketuri” favorite deja, pentru că mă aştept la un comportament civilizat şi la un bună ziua, ca răspuns la salutul meu.
Mi-a revenit în minte cât e de plăcut să ai parte de un tratament politicos, ieri la Staples şi Trader Joe’s, doua magazine din zonă. La 9 şi ceva dimineaţa mouse-ul a încetat să activeze, pentru că m-a pus necuratul să nu iau un mouse pe fir. Wireless. Apoi wireless a fost, că s-a dus în soarele ei bateria. Şi era o vreme de nici câinele să nu-l scoţi din casă.
Cum nu se poate lucra în asemenea condiţii, am ieşit să cumpăr acumulatori, lapte şi pâine, dacă tot sunt în zonă.
Casierul de la Staples parcă era pe heroină. Avea un rânjet atât de larg, că mă irita deja, în condiţiile în care numai încântată nu eram de plimbare şi nici de faptul că-mi crăpase “şobolanul”. I-am tras şi eu un rânjet amabil şi i-am răspus la politeţuri, mi-am luat acumulatorii şi am întins-o la Trader Joe’s.
Unde iar ai impresia că vânzătorii prizează ceva înainte de a intra în tură. De multe ori rânjesc şi eu tălâmb de una singură amuzată de atâta fericire câtă e la casă. De parcă nu dai 3 dolari pe o pâine şi 4 pe un galon de lapte (care lapte zic că nu e chiar rău la preţ, în condiţiile în care-ţi vine undeva la 1 dolar litrul).
La casa “express”, că aveam două pâini şi 2 cutii de lapte, era un nenea undeva la 60 de ani care glumea cu juma’ de magazin şi era atât de fericit, de parcă primise vestea că nu va mai muri niciodata. Atât de fericit şi de zâmbitor, că a uitat să-mi scaneze punga de roll-uri de Ciabatta. Nu e mare problemă pentru magazin, îs vreo 2 dolari 70, dar ca idee. Mi-a mulţumit că l-am atenţionat şi mi-a luat banii cu acelaşi rânjet încântat. Vă zic, cocaina probabil ar explica atâta avânt pionieresc.
Pe principiul românesc “sunt amabil direct proporţional cu mărimea salariului” mă aşteptam să câştige măcar jumate din salariul unui “bursier” de pe Wall Street. Se pare că nu e cazul, la fel cum e cam peste tot în lume, angajaţii aceştia au salarii mai mult mici decât mari. Şi totuşi atitudinea diferă.
După cum am scris deja, observ şi la noi schimbări de genul ăsta, chiar dacă această amabilitate încă nu este o “normalitate”. Dar se mişcă ceva. Nu ştiu dacă este criza care le-a ascuţit unora simţul jobului, nu ştiu care este explicaţia, dar sunt şi vânzători la noi care au atitudinea corectă faţă de cumpărător. Nu cere nimeni plecăciuni şi lins bocancii, dar un salut şi o atitudine plăcută fac diferenţa. Şi niciun client nu evită un magazin în care este tratat ca un om.
Hai să răsturnăm puţin punctul de vedere şi să privim şi din punctul de vedere al angajatului. În general, patronii (nu discut de manageri şi restul) patronu clasic românesc plăteşte salariul minim pentru că nu vrea să scoată prea mult din buzunar pentru stat. Logica pălmuirii muncitorului pentru taxele pe care angajatorul le plăteşte la stat, n-am s-o înţeleg pe deplin niciodată, dar face parte din spiritul în care s-au făcut lucrurile în România mult timp. Nu te iei de cel puternic, te iei de cel de lîngă tine, de preferinţă cel mai slab. Cu ce e vinovat muncitorul că statul te împovărează pe tine, angajator cu taxe peste taxe. Rezolvă-ţi problema bărbăteşte, parte în parte, cu statul direct.
Revenind la salariu minim. Problema nu e că acei oameni se văd ca avînd o valoare prea mare (o mie de euro, cum spui tu) dacă i-ai întreba, s-ar mulţumi cu mai puţin. Problema e că acel salariu nu le ajunge nici să trăiască de pe azi pe mîine. Este frumos să vrei mai mult, dar urmînd logica ta, dimineaţa n-ar mai strînge nimeni gunoiul din stradă, pentru că a plecat să cîştige bani pe Wall Street.
Nea Grigore. Angajatii de la magazinele de prin Queens de pilda au salarii proaste si ei. Vorbim de salarii foarte mici comparativ cu nivelul de trai din New York. Hai sa nu uitam ca la doar cativa km de magazinele astea e Manhattan-ul “casa” unora dintre cei mai bine platiti oameni din lume. Asta in caz ca nu discutam despre vanzatorii din Manhattan, care au salarii de rahat si au de lucru zilnic cu clienti ce fac intr-o ora cat ei intr-un an.
Si totusi atitudinea nu e de “pe-a ma-tii”. Iti zambesc, te servesc cum trebuie, chiar daca unii poate stau inca in chirie in cine stie ce zona proasta si abia au bani de hamburger-ii de la Mac, ca vegetalele si fructele organice le sunt peste mana sa si le cumpere.
Aici insa le tzatzaie fundul ca pot fi trimisi la plimbare cand are chef conducerea. Nu iti ia saptamani sa dai un angajat afara, ii spui “you’re fired” si in 15 minute a parasit incinta. Daca are noroc, poate si cu un severance package, deci 2-3 salarii. Aici e cu “daca” insa.
Isi fac insa treaba pentru ca stiu ca la orice ora pot fi inlocuiti. Sunt multi studenti care isi castiga un leut pe langa studii, sunt multi care se bucura si de banii aia, prosti cum sunt, ca isi acopera din nevoi. Dar inteleg ca nu sunt de neinlocuit si ca nu-i pasa nimanui de ei. Sunt la orice ora altii care sa lucreze pe banii aia.
Daca nu le convine situatia, sunt liberi sa se dezvolte ca liber-profesionisti sau sa sara din job in job pana cand le este bine. Atat timp cat accepta insa banii, accepta si conditiile jobului.
Din punctul meu de vedere, salariul nu are nimic de a face cu amabilitatea vînzătorilor. Fiecare are felul lui de a vedea lucrurile. Eu nu cred că e un nesimţit la muncă, iar acasă este cel mai bun părinte. Nu poţi să fii în acelaşi timp şi mitocan, şi politicos (doar dacă suferi de schizofrenie, ceea ce nu face subiectul discuţiei). Problema este mai mult a angajatorilor care fie nu văd ce au angajat, fie nu-i interesează.
Adevarul e ca la noi poate ar vrea sa zambeasca angajatii dar cu 600-700 lei salariu pe luna cred ca ii doare asa tare stomacul de foame incat stau incruntati tot timpul.. si nu stiu daca asta trebuie privita ca o gluma.
Vezi ca am dat link la un articol mai vechi, nu are rost sa-mi repet ideile, dar cam aia e opinia mea cu privire la salariile proaste 🙂
Criza şi mai ales COMPETIŢIA le-a ascuţit al dracului simţurile. Acum vreo 10 ani aveam o singură alimentara la subsolul blocului. Între timp a apărut al doilea magazin la subsol, un minimarket la 2 minute distanţă, Profi şi Kaufland la 10 minute distanţă. Între timp la alimentară a supravieţuit aceeaşi vânzătoare sictirită – nu rea, doar plictisită de viaţă.
Ghici ce: a cumpărat cineva spaţiul şi-a făcut acolo un magazin care arată cât de cât modern. M-a dat pe spate vânzătoarea nouă care după ce mi-a scanat berea a întrebat candid ce să-mi mai dea: alune? ţigări? Ia uite ce frumos se răspândeşte capitalismul.
Dă Doamne să mai ţină criza câţiva ani 😀
Dar e atat de simplu> nu faci fata, atunci pleci! Vorba vine, angajati dispusi sa fie pregatiti se gasesc la fiecare colt de strada.
Asta e o mare greşeală,românu dacă lucrează pe bani puţini ar trebui să stea degeaba,aşa crede el.
Eu as spune ca adevarata problema e ca romanii nu stiu sa zimbeasca. E socant cite figuri incruntate si triste vezi in Romania de parca e un doliu etern. Ceva timp in urma Arhi a postat poze din delta. Nici un zimbet! De parca erau trimisi la sapa si nu sa faca poze.
Iar faptul ca x sau Y lucreaza pe salariul minim nu inseamna ca nu trebuie sa zimbeasca pentru ca zimbetul nu costa nimic.
Eu cred că românii nu mai ştiu să se bucure de viaţă, oricum ar fi ea. Decât, poate, atunci când simt fumul de grătar în nas… 🙁
In principiu, este vorba de raportul importanta personala/post adica sunt persoane care se cred deasupra clientilor sau chiar a magazinului unde vand. Un exeplu pot da din magazinele de zdrentaraie, unde, daca stai prea mult printre rafturi, esti luat la trei-pazeste.
Mai sunt tiganii din piete si din “Castani” care sunt in stare sa traga de tine ca sa cumperi de la ei si, daca le zici ceva, te spurca de nu te vezi. Specia asta de comercianti chiar ar trebui sa dispara.
Mai sunt si vanzatori exasperati de clienti, o data, la tipa de la care cumpar oua (undeva in Hala Obor) a venit o baba si a inceput sa o frece la melodie daca ouale sunt naturale sau ceva de genul si a inceput sa zica ce a aflat ea la televizor despre ouale din comert. Mai rau este ca o tinea asa, in momentul in care erau destule persoane la coada. Pina la urma, baba in cauza a plecat fara sa cumpere nimic, insa eu am stat un sfert de ora (cronometrat) dupa ea, sa i se dovedeasca ca ouale in cauza sunt naturale.
Bani ŢmultiŢ, bani ŢputiniŢ … “mult”, “putin” sunt relative – pentru mine 1000 Euro este o suma substantiala, pentru X este “maruntis”. Depinde de persoana, depinde de job, depinde de situatie. Dar ceea ce nu este relativ se refera la CALITATE. Marea majoritate a românilor HABAR NU AU CE ESTE CALITATEA. Si ce legatura are asta cu subiectul ? Pai are ca daca ai sti ce inseamna calitatea si ai tine seama de ea cand esti servit, la randul tau, cand vei servi pe cineva vei ţine seama de calitate.
Exista hoteluri de 7 stele, de 5, de 3, de doua (la o stea dormi sub cerul liber asa ca nu se pune). Ei, la doua stele nu ma astept la minibar si dus cu hidromasaj. Dar cer curatenie. La 3 stele nu ma astept, la micul dejun, la icre negre, somon, branza de elan si sampanie dar ma astept ca oul si salamul sa fie proaspete, cafeaua sa fie facuta chiar acum si nu din zat iar painea din acea dimineata si nu de alaltaieri dimineata. Iar CALITATE nu inseamna numai cearsafuri impecabile si marfa proaspata dar inseamna ca atunci cand ma asez la masa sa nu astept pana mi se lungesc urechile, sa catadiseasca cineva sa ma bage in seama.
CALITATE inseamna sa ma duc la orice Administratie sau Firma sa rezolv treburile rapid, nu sa fiu trimis de la etajul I la etajul II, din sediu in curte si de la Ana la Caiafa.
CALITATE inseamna sa imi functioneze legatura de internet fara sa ma exaspereze, insamna sa vina autobuzul fara sa ma doara picioarele de asteptat, insamna sa merg pe trotuar fara sa ocolesc tot felul de gropi sau sa ma feresc de dalele care imi pot rupe glezna, insamna sa iau pachetul de la mezelarie si sa il pun in sacosa fara sa il mai desfac pentru a-l mirosi, inseamna sa pot sa imi spal hainele fara sa ma gandesc cu groaza “daca iese culoarea ?”, insamna sa nu mai vad ghertoi 4X4 blocand trotuarul, inseamna sa vad reporteri care au idee de gramatica limbii române, inseamna sa ma duc linistit intr-un spital, fara sa ma gandesc ca voi iesi cu mai multe boli decat cele presupuse, insamna sa merg noaptea prin parc fara sa ma gandesc ca trebuia sa imi iau un par cu mine, inseamna …, inseamna …
Atat timp cat nu vom invata ce este calitatea nu vom putea sa oferim calitate. Atat timp cat ne vom multumi cu putin si prost, vom oferi putin si prost.
Exista limite sub care nu se coboara, indiferent de pret, pozitie, salariu, locatie, etc. Daca nu vom intelege acest lucru nu vom avea parte de calitate, in vecii vecilor.
Viata este o problema de calitate, nu de cantitate.
P.S. Zambetul ca zambetul, este important in “economia” relatiei, dar in ultima instanta este mai important ca, la supermarket, dupa ce am am stat la rand, sa nu fiu trimis inapoi cu ditamai curcanul pentru ca cel pe care il alesesem “n-are preţu’ pă iel” …
Bai, imi pare rau dar eu nu sunt de acord cu “are salariu minim deci de asta e ciufut”. Eu am lucrat pe salariul minim. Mai mult, eu am lucrat pe salariul minim ca vanzatoare la “magazinul din colt”!!! Nu exista sa nu ranjesc unui client. Orice ma durea in ziua respectiva, orice probleme aveam. OK, poate nu ranjeam daca imi crapa maseaua, dar nu exista sa nu ma port frumos si amabil, pentru ca oamenii aia imi plateau mie salariul. Si stii ceva? Nici eu nu eram multumita cu salariul. Voiam mai mult si iote ce coincidenta, am obtinut mai mult!
stii cine ma fascineaza pe mine? lucratorii de la micro. bai, nu stiu cu ce-i motiveaza pe aia (cu un salariu mare sigur nu), dar oamenii aia chiar au o atitudine ok. nu vreau sa generalizez, dar am fost in destul de multe si au o atitudine foarte ok din toate punctele de vedere
:)) frumos!
Si la Giant sau Safeway imi spuneau Pa,pa adresindu-mi-se pe numele citit in prealabil de pe cardul cu care plateam ca sa ma simt “the one”, imi urau o zi buna si daca aveam prea multe sacose se si ofereau sa le duca la masina!
uneori nu sunt platiti cu salariul minim si mai primesc si comision din vanzari si tot se poarta ca niste tarani. Cu niste ani in urma vroiam sa probez niste rochii de mireasa , la unul dintre cele mai cele magazine din ro , raspunsul : puteti proba doar daca cumparati ?!? cat de cretin trebuie sa fi?! cum puteam eu sa stiu ca vreau sa cumpar daca nu probez? evident am plecat intr-o mare viteza. Am mers in SUA si am intrat la aceeasi firma in magazin, dar de data asta am fost tratata cu multa atentie, am incercat cred 20 de rochii, au avut o tona de rabdare si mi-am luat rochia de acolo.
Cred ca tine si de educatia lor si de cei 7 ani de acasa. Eu am niste scarbe de vanzatoare in zona pe la alimentare, zici ca-s buricu’ pamantului, asa se poarta. Am fost si eu vanzatoare si chelnerita la terasa, dar niciodata nu m-am uitat urat la om sau sa ma comport aiurea ca riscam sa ma zboare sefu’ (unu’ la mana) si oamenii oricum nu eram vinovati daca eu ma trezisem cu fata la cearsaf (argumentul nr. 2). SI cu sabotarea firmei mi se pare hilar ca nu ii duce capul pe angajati sa o gandeasca pana la capat toata ideea, ca doar e logic ca pica firma, pica si locu’ lor de munca. Valabil mai ales pt. magazinasele de cartier, ca-s multe si is pe alese :)).
Dar mie nu-mi plac nici vanzatorii aia care se tin scai dupa mine imediat ce am pus piciorul in magazin. Si tot intreaba ce doresc, si se baga in sufletul meu s.a.m.d.
Mai deunazi, tatal meu vine acasa si-mi spune: “Am trecut azi, in drumurile mele prin oras, prin fata la “Pro Natura” (un magazin, mai degraba un chiosculet cu produse naturiste; candva cumparam curent de la ei ceaiuri si tot felul de alifii, dar de cand s-a deschis o pravalie similara mai pe langa mine, m-am mutat ca client acolo). Era inchis, desi era de dimineata, iar pe strada era lume destul de multa, o droaie de potentiali clienti. Mi s-a parut ciudat sa aflu ca vanzatoarea deschide spre dupa-amiaza, cand forfota de trecatori prin zona… s-a potolit.”.
Pentru Dumnezeu! Daca tot vrei sa castigi mai multi bani, de ce nu te orientezi sa activezi tocmai cand simti ca ai putea avea pentru cine munci si de la cine castiga bani?
Atitudinea la romani este urmatoarea: atunci cand ai salariul foarte mic crezi ca nu merita sa faci nimic in plus pentru ca oricum esti platit prost, iar daca ai un salariu mare te crezi superior si incepei sa ii tratezi pe altii ca si cand nu ar valora nimic.
Eu mi-am facut prima data card de debit la IGN, dar desi eram licean nu puteam sa beneficiez de promotia de student/tanar.
Persoanele de la IGN si-au facut meseria, dar nimic mai mult.
La BCR sector 5 am cunoscut-o pe Nicoleta care este o persoana foarte amabila. Chiar daca este ocupata ma saluta si ma pofeste sa o astept. Atunci cand ma duc sa tranzactionez vorbim si despre alte lucruri si a tinut minte la ce facultate sunt, care imi sunt pasiunile, etc. In final ma ajuta sa aleg cea mai buna oferta din cele existe la BCR.
Eu cred ca angajatul ideal ar fi ca acel Mos Craciun simpatic din filmul “Miracle on 34th Street”.
Am o intrebare: Tu ai lucrat pe salariul minim in Romania ?! Am citit un articol in care se spunea ca salariul minim e prea mare si unii ar dori sa fie 0 lei. Altii spuneau ca nu doresc coeficientul de ierarhizare impus de Guvern pentru salarii pentru cei care au studii superioare,sa te vad pe tine daca acceptai un salariu de 600 de lei pentru un post de webdesigner. Nu cred ca vreun patron iti oferea mai mult sau o companie multinationala,daca aveau ocazia sa reduca costurile o faceau cu tine si cu toti ceilalti care au studii superioare. Alta chestie care ma enerveaza e ca: o casierita de la un magazin de tip hypermarket trebuie sa aibe cel putin liceul,in timp ce femeia de serviciu 8 clase si ghici: ambele au aceleasi salariu,minim ! Sa traiesti tu singura,pe cont propriu,fara prieteni,parinti pe 670 de lei pe luna. Cred ca esti o jigodie pentru faptul ca gandesti asa. Uite,daca esti asa de democrata,astept un raspuns din partea ta si te rog frumos sa-mi lasi aici acest comentariu ! Multumesc !
Dan, daca nu esti in stare sa comentezi CU BUN SIMT, te invit sa mergi pe stadion sa scuipi seminte cu ‘politicosii’ de teapa ta. Iti raspund acum, dar, daca nu poti replica asa ca un om normal, vei vedea situl asta doar de pe alte IP-uri.
OK, sa revenim.
Da, am lucrat pe salariu minim. Am lucrat duminici, am lucrat sarbatori legale. Si cand nu mi-a mai convenit situatia, am gasit altceva. Acum lucrez pe bani frumosi, dar asta inseamna ca sunt la ‘mana’ clientilor mei. Pleca in concedii cu laptopul dupa mine, lucrez si de Revelion, lucrez cand si cum pot, pentru a-mi servi clientul.
Mi-ar placea sa existe in Romania salarii decente, pentru ca nu cred ca americanii au doua perechi de ceva sau germanii, dar au avantajul ca primesc salarii bune. Chiar si cei care fac munci mai putin ‘senzationale’, chiar si cei care se mai treg pe dos si nu au mereu performanta.
Nu am spus niciunde ca ar trebui sa avem in continuare salarii de rahat si nici ca este normal ca un rezident sa aiba salariu mai mic decat o femeie de serviciu. Citeste cu atentie articolul si eventual si altele, pentru a intelege mai bine care este pozitia mea.
Dar nici nu mi se pare normal sa nu iti faci treaba, ca nu e bun salariul. Asta incerc sa sintetizez in articol si se pare ca nu m-am facut inteleasa. Daca accepti un contract, chiar si pe salariu de rahat, e problema ta. Esti platit pentru un serviciu, trebuie sa incerci sa-l faci bine.
Si cand te saturi de rahatul inghitit, iti cauti ceva mai bun aici sau altundeva. Dar nu iti bati joc de munca ta.
Am lucrat ani buni pe salarii proaste si m-am simtit neindeptatita. De asta am trecut pe business-ul meu, pentru ca in cazul asta eu imi fac destinul. Acu’ drept ii ca nu-i mereu moale …
Astept o replica totusi civilizata, pentru ca stiu ca poti. 🙂
Bun venit pe blog.