432 amintiri dintr-o epoca (sper) apusa

4 luni, 3 saptamani si 2 zile .. in sfarsit .. l-am vazut.

De cand s-a lansat filmul toata lumea il pupa in freza pe Cristian Mungiu. Il considera genial, filmul exceptional, ii dau premii, il lauda. Au dreptate.

Desi nu sunt “fan” de filme romanesti (n-are rost sa discutam acum problemele de (in)cultura muzicala sau cinematografica) am dorit sa vad filmul acesta, pentru a intelege ‘the hype’. Acum .. am inteles.

“Amintiri din epoca de aur”, cam asta ar fi subtitlul acestui film. Povestea este simpla: ea a comis-o, este insarcinata in luna a doua (ba a treia, stai ca a trecut de a patra), prietena ei face toate demersurile necesare, treaba se rezolva, gata.

Da, va stric finalul (ma gandesc ca il banuiati, ca nu scenariul este punctul tare al filmului) si uite ca in 2 randuri v-am povestit acest film, asa ca puteti sa nu il mai vedeti. De ce sa va obositi?

Va rog sa va obositi .. chiar este un film care merita minutele acelea de vizionare. Am spus ca nu “plotul” este punctul sau forte, dar atunci de ce este un film remarcabil? Pentru modul in care toata povestea de “2 bani” este povestita. Pentru tehnica rudimentara de filmare (asa am putea considera filmarea dintr-o pozitie, fara 360 de grade, fara camere care urmaresc miscarea actorilor, fara “inflorituri”).

Este o filmare seaca, dura, rece, exact cum este filmul si situatia unei tinere de 22 de ani care doreste sa avorteze in plina perioada de “decretei”. Asa cum este situatia unei femei care NU are voie sa decida ce face, pentru ca tatucu’ vrea bebelusi multi, sa creasca sporu’ de populatie.

Poate ca eu, ca femeie, vad mai multe in filmul asta. Poate ca sunt mai sensibila fata de niste aspecte care poate ii scapa unui barbat. Pentru ca eu, daca ma gandesc la “si daca as ramane insarcinata, ce as face?” nu as raspunde ca orice barbat “tu nu vei ramane insarcinata”. Ei, nu, ca el, barbatul, este Mafalda, Nostradamus, si stie el ca si Mama Omida ca MIE nu mi se poate intampla asa ceva. Asta NU este un raspuns. De la asa ceva se ajunge la problema rezolvata in 432.

De ce ma bucur ca nu mai traiesc in epoca de aur? Pentru ca eu, acum, ca femeie, DECID ce sa fac cu viata mea si cu cea a “accidentului” sau a copilului mult dorit. Orice decizie as lua, am la dispozitie cabinete specializate, am dreptul sa iau aceasta decizie, beneficiez de servicii medicale legal, fara sa trebuiasca sa fac atatea cate in film.

Pentru ca toata “decretiada” asta a umplut orfelinatele de copii si cimitirele de femei moarte de pe urma unor chiuretaje “babesti”, ca a dat ocazia unei coruptii incredibile. Daca o femeie decide sa NU tina o sarcina, garantat ca nu o va tine.

Este un film trist si dur in acealasi timp. Este o “fresca” (doamne, parca fac comentariile din a 11-a :)) a perioadei in cauza. Le avem pe toate: troleibuzele infecte, cu scaunele alea de lemn, ca doar nu trebuia omu’ muncii sa se simta bine in drum spre cotet, blocurile jegoase, apartamentele meschine, pline cu tablouri de 2 bani si becuri de cat mai putini “vati”, functionarii si cei care lucreaza cu publicul cat mai agresivi si mai nesimtiti (ca doar nu ei trebuiau sa serveasca, clientul era “rahatul”), vesnica problema a celor cu clase mai multe, fata de oamenii “simpli”, intunericul si mizeria care inca mai caracterizeaza orasele noastre, frica mereu prezenta ca ai putea fi prins, coada din fata alimetarei prost aprovizionate etc.

Imi aduce aminte acest film de multe aspecte pe care le credeam uitate, dar in acelasi timp ma face fericita pentru ca acum NU mai traiesc asa ceva: am la dispozitie metode contraceptive la alegere (acum chiar ca numai neinformatele si neatentele “raman”), am spitale si legea e de partea mea, am metode de informare, am acces la servicii de transport privat (taxi adicatele), incat sa nu umblu noaptea  pe jos pe toate coclaurile, am libertatea de a-i trimite unde trebuie pe nesimtitii care nu ma servesc cum trebuie si de a alege pe altii (concurenta e si ea buna de ceva), am atatea …

Iar acum am aceasta recomandare pentru voi: vizionati acest film. Sincer si neasteptat: MI-A PLACUT.

Felicitari lui Cristi Mungiu si dorim sa il vedem cu un OSCAR in mana. L-ar merita.