Physical Address
304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124
Ieri am avut de lucru mult, aşa că i-am lăsat pe restul să se plimbe, până mi-am pus ordine în imperiul online. Pentru azi oricum aveam de lucru, dar mi-am smuls o oră şi ceva să văd Fuengirola pe zi. O plimbare foarte relaxantă, vreme de primăvară.
Biserica pozată în urmă cu 2 zile, acum la ora 12. Este uşor de ajuns de unde stăm, cam la 50 de metri. Mi-era iniţial teamă că mă rătăcesc, dar din fericire nu a fost cazul.
De aici am trecut pe o străduţă cochetă ce m-a scos direct pe malul mării.
O străduţă cât să încapă o maşină. Nu sunt parcate amboulea din 2 motive: 1. există o groază de parcări subterane şi 2. dacă parchezi aiurea, vin nişte domni simpatici şi ţi-o ridică. Pe bani mulţi şi fără ‘scutire’.
Doi nenea la chilot. Nu era chiar vreme de ski dar nici de stat cu jucăria la soare (zic io, că oricum îs friguroasă). Se putea sta în tricou sau cu o bluză peste.
Un castel de nisip foarte drăguţ. Pe când stăteam să-l pozez a venit şi ‘stăpânul’. La câţiva metri în dreapta era o altă orătanie
Am mers ‘la deal’ puţin (asta pe sistemul rudelor mele de la Sibiu care, când vin la mine la Timişoara, mereu spun ‘merg la deal’ sau la vale – încă trebuie să aflu unde văd ei deal sau vale acolo). Deci pe acest minunat princiupiu am mers şi eu la deal ..
Şi un ‘wallpaper’
Promenada pe care ne-am plimbat la venire. Acum pe zi.
Am revenit pe alt drum, pozând străduţele mici şi extrem de curate.
Am venit acasă foarte bine dispusă, gata să muncesc până după-masă, conform programului. Clădirile sunt foarte bine întreţinute, cochete şi curate, străzile sunt ‘intime’. Momentan nu am nimic de comentat negativ despre oraş. Ar fi culmea 🙂
Vrem film! Pardon, vreau film! :))
He he, n-am. Nu stiu unde am ratacit incarcatorul de acumulator, asa ca am lasat camcorderul acasa 😀
Mi s-a zbarlit pielea pe mine..cand l-am vazut pe ala la plaja…eu sunt foarte friguros de fel….cat despre fotografii…mor de curiozitate …ce aparat ai..?\?…ca la incadrari stai destul de bine…la tehnica ok….la compozitie mai ai de lucrat!
Nikon 5100.
Mai dar e chair misto “satul” asta. Pozele sunt sublime (zic si io, profan fiind in marerie foto)
Vezi cum vinzi poza wallpaper la Microsoft 🙂 ca tare faina e 😉
castelul din nisip arata excelent:D, cred ca te vei distra minunat in Spania.
Frumoase locuri, frumoase fotografii ! Iti doresc odihna cat mai placuta !
Awwww, mi-e dor de Spania acu! Pup-o din partea mea! Tara aia (mai ales orasele de la malul marii) ar trebui sa ocupe un locusor special din rai!
Io tot nu inteleg cum ai renuntat la Palma. Nu as mai pleca de aici. Si asta o zic dupa 3 zile 😀
Mai, stii cum e, oricata plaja ai face, nu-ti tine de foame 😀 A fost dilema obisnuita: bani mai multi si clima neprietenoasa in germania vs bani putini si clima superba in Palma 😀 Decizia a fost dureroasa, oricum
hehe, ce ne dam noi c parerile, zici ca Dojo a fost pe luna :))
PS: mai mult imi plac cele pe noapte 😀
Si daca e sa ma laud, am si eu o sora care e in vizita in Spania, Barcelona si mi-a trimis pe e-mail niste foto superbe, (cu o camera de doar 6 Mp).
Probabil ati auzit de teoria care afirma ca se pot face poze mai bune cu camere mai putin performante decat cele superdotate.
Iulian, asta o zic aia care nu au bani de DSLR 😀
Am facut si eu poze cu camera ‘mai putin dotata’ si-ti garantez ca-ti vine s-o trantesti de pereti. Nu am dat o groaza de bani pe camera doar din snobism, chiar m-a disperat ‘sapuniera’ anterioara, desi era facuta, culmea, de acelasi producator 😉
PS: vrem link catre poze 🙂
Foarte frumoase pozele, nu prea conteaza calitatea pozelor da daca ai un fotograf priceput 😀
@DOJO tre sa dai mielu ca m-ai botezat…….cate despre camera …am trecut prin aceleazasi aventuri…banuiesc ca de acest link este vorba….cu fetita nu? https://www.efotografnunta.ro/sedinte%20foto.html galeria de jos:)
Superb castelul de nisip, prima oara cand m-am uitat nu am observat copacii 🙂
Cat de super e acol. Foarte frumoase pozele, ma gandesc si eu pe vara la o vacanta pe undeva pe acolo…
Vreau si eu!!!
Pe Costa de Azahar sunt locuri in care pe plaja sunt izvoare! Se formeaza mici cursuri de apa care se scurg spre mare chiar acolo, pe plaja, in statiunea Alcossebre! Este interesant sa faci baie in apa dulce si apoi in una sarata!