Am un job de rahat …

.. nu eu, ar fi culmea să mă plâng de job, vorbim acum despre una dintre cele mai des întâlnite replici în societate: lumea se plânge de ore multe de muncă (dacă este cazul), de salarii proaste, şefi ciufuţi etc. La fel de interesant este că majoritatea celor care se plâng de locul de muncă nu ar face niciun efort în a-l schimba.

Unul dintre oamenii care zic eu că ar trebui să cârâie toată ziua, ar fi “soarele” meu, inginer şantierist. Eu sincer aş turba să stau toată ziua pe coclauri pe frig şi ploaie (când e soare mai zici că nu suferi atât de mult, dar şi canicula pe teren nu e chiar plăcută) pentru că merge pe principiul “dacă am pretenţia ca muncitorii mei să lucreze în ploaie sau la -20 de grade, este obligatoriu să fiu alături de ei”. O chestie pentru care îl respectă “băieţii” lui, dar care clar nu face jobul prea comod.

De câte ori îi mai spun eu “măi, iubi, dar nu ai chiar un serviciu uşor .. sunt multe ore de muncă pe zi, sâmbăta se lucrează .. zi scurtă, dar tot se lucrează .. e stres, sunt deadlines de mii de euro pe zi şi multe de rezolvat”, îmi replică: “nu mă plâng, eu am ales munca asta şi îmi place”.

Nu îl laud că e al meu, dar iubi chiar are o atitudine de bun simţ la faza asta .. a avut oferte de a fi director, pentru că poate, dar preferă şantierul şi munca de jos, pentru că, pe lângă greutatea muncii, are mereu satisfacţia de a vedea pas cu pas cum creşte dintr-o groapă un nou edificiu.

Am alte cunoştinţe şi prieteni cu locuri de muncă mult mai comode, cu program destul de uşor de muncă, nu prea multă activitate în general (dacă nu considerăm statul pe messenger şi trimisul de forward-uri imbecile muncă) şi care sunt mereu gata să îţi explice cât de complicată este viaţa lor profesională şi câte oportunităţi au dat la o parte pentru un job de rahat.

Clar, întrebarea este “şi ce ai de gând să faci în cazul ăstă?”

Normal, majoritatea nu au de gând să facă nimic, pentru că, deşi mai slab plătit, jobul este comod sau pur şi simplu nu doresc să rişte un nou început, dacă merge şi aşa. O fi şeful naşpa, dar, când stau bine să cugete, recunosc şi ei că nu se omoară de fapt cu munca şi că poate şeful are uneori dreptate când şterge pe jos cu ei. Cum – necum timpul trece, leafa merge .. şi la încă o pauză de ţigară (ultima a fost acum 10 minute şi a durat 20) se pot plânge unul altuia de cât de greu muncesc şi cum ar trebui remuneraţi cu 4000 de euro pe lună, la ce valoare au.

Am admirat mereu echipa cealaltă, echipa de angajaţi care, după ce le-a ajuns cuţitul la os sau pur şi simplu nu mai veneau cu drag la muncă, şi-au pregătit marea schimbare, cu tot ce presupune ea. Ultimul exemplu pe care sincer îl respect este chiar un cititor al blogului nostru şi membru pe invatam.net, care a decis că nu mai doreşte să muncească la o firmă de termopane. Începea să îi placă web designul şi ştia la momentul respectiv câte ceva … ca şi talent sau execuţie, încă aproape de neangajat, dar cu pasiune şi interes de a învăţa cât mai mult.

A avut “tupeul” să se ducă la o firmă de web design din localitate şi să le arate ce poate, să menţioneze că este începător, dar că este pasionat şi învaţă repede. Chiar dacă portofoliul în momentul respectiv nu îl califica neapărat ca un designer de top, a fost angajat, poate şi pentru atitudinea excelentă avută. Lucrează de câteva luni şi ultima dată când povestea despre noul job, era mai mult decât încântat. Conştient că mai are mult de învăţat, dispus să lucreze şi triplu, numai să acumuleze mai multă tehnică şi informaţii şi absolut fericit că şi echipa era dispusă la a-l mai sprijini.

Visul lui era de a fi web designer şi acum mănâncă manualele de PHP şi MySQL, face layouturi tot mai frumoase şi munceşte pentru a fi tot mai bun. Nu îmi amintesc să îl fi auzit să se plângă că tranziţia a fost complicată, că noul salariu este la început mai mic decât cel vechi sau că nu a mai dormit pe săturate de luni de zile.

Cred că genul ăsta de oameni au şansa de a trece peste orice criză economică sau probleme. Cei care sunt gata să schimbe ceva în viaţa lor şi să muncească pentru mai bine, nu doar să comenteze la cafea că nu mai suporta condiţiile de muncă. Dacă nu îţi place jobul, caută altul.

Dacă nu eşti în stare să găseşti nimic şi nu te doreşte nimeni, deşi ai impresia că ai calităţi uriaşe, poate că este mai bine să te bucuri că totuşi că este cineva care te plăteşte pentru serviciile mai mult sau mai puţin bune pe care le oferi. Există mereu şansa de mai bine, dar trebuie să poţi merge pe acel drum. Până atunci .. enjoy the job 🙂