Candle in the Wind si finantistii

Ieri, pe când moguleam de zor pe situri, tot auzeam dinspre sufragerie “Candle in the Wind”, varianta românească, deci furată şi cu textul “adaptat”, în purul stil românesc de a face muzică, cunoscut de pe când Bob Dylan, Whitesnake şi alţi “mai mari”, aveau piesele “transformate” de artiştii noştri de mare valoare. Dacă în unele ţări cu apă caldă un muzician de a împrumutat 2 măsuri dintr-o piesă va ştii prea bine cum arată sala de judecată din interior, noi avem destui “artişti” ce şi-au construit aproape toată cariera pe furturi. Că doar e gratis, ca pe net.

Nu ştiu deci de ce mă mir că una dintre televiziunile noastre, stindard de perfecţiune şi cultură, a găsit un berbec ce să behăie pieasa lui Sir Elton John, a găsit probabil negativul undeva (că doar n-o să se ocupe acum şi de partea instrumentală) şi “ilustra” muzical statul în stradă al finanţiştilor cu o mirobolantă adaptare românească , cu un text idiot, dar cu nuanţe politice, că doar autorul nu vorbea ieri nici de moartea Normei Jean, nici de Prinţesa Diana.

Chestie, aşa cum spuneam, normală, intr-o ţară în care muzicienţi ţepeni şi-au făcut “discografie” pe chestii luate de la alţii, unde televiziunile şi posturile de radio încă folosesc Satriani sau Jarre ca “bucle” pentru emisiuni, unde e normal să se fure informaţii de pe net, că doar sun gratis, unde imaginile postate pe un blog se pun şi pe altul, pentru că “ne-au plăcut pozele dumneavoastră”, designuri de situri şi articole întregi se fură. Doar e pe net, deci e gratis. Nu înţeleg deci de ce mama naibii mă mai înfurie asta.

Măcar o chestie nu mă înfurie. Mă lasă rece mai exact. Ieşirea în stradă a onor “finanţiştilor”, supăraţi nu că au salarii de 600 de lei, că doar nu trăiau din ele, ci că nu mai primesc “suplimentele”. Hmmm.

Dacă aveam neşansa de a nu lucra în radio şi apoi pe web, intram la catedră. Am făcut destui ani de şcoală în domeniu (liceu şi facultă) să ştiu ce plăcut e să predai unei găşti de loaze interesate mai mult de cine cu cine şi-o trage si cum ar putea intra pe listă, decât de studiu. Ştiu de asemenea că acum 12 ani am fugit ca necuratul intrarea în “muncă”, pentru salariul era prea mic pentru dracii pe care ţi-i faci la catedră. Iar numărul de profesori tembeli pe care i-am cunoscut, comparat cu OAMENII care m-au format, este prea mic pentru a putea spune acum că-şi merită salariile de rahat. Pentru că mulţi dintre oamenii ăştia excepţionali MERITĂ MULT MAI MULT.

Nu mai discut despre medici. Pentru fiecare şpăgar, există suficienţi oameni de nota 10, care şi-au compromis orice urmă de viaţă normală de familie, pentru a fi “la apel”. Cunosc destui medici şi recunosc că eu NU AŞ PUTEA LUCRA in asemenea condiţii. Şi da, pentru ce fac oamenii ăştia şi ce se aşteaptă de la ei, salariile sunt de rahat. Sunt o ruşine şi o ofensă adusă multor ani de studiu şi muncii sisifice pe care o fac în spitale.

Când genul ăsta de “bugetari” ies în stradă să-şi plângă disperarea, mă întristez. Şi sper să existe nişte soluţii, care să nu presupună exodul tuturor în ţări care ştiu cu adevărat să-i respecte şi să-i remunereze corespunzător.

Ei, şi acum avem “finanţiştii”. Pupa-le-aş frunţile de frumoşi şi deştepţi ce sunt ei. Cine sunt ei? Doamnele de la “oficiul de muncă”, ce-ţi spun “nu putem opera în cartea dvs. de muncă decât în 3 săptămâni”, deşi tu trebuie să trimiţi cartea de muncă “aranjată” poimâine în Bucureşti (tu fiind în provincie). Normal, cu o Milka, este gata mâine. Aceiaşi oameni care anul trecut, în Primăria Timişoara, ţineau 7 ghişee din 8 închise la Impozite, pentru că demoazelele probau fuste şi blugi aduse de un ţigan acolo. Normal, coadă şi draci, dar ele aveau treabă. Bine că anul ăsta s-au mutat la adresă nouă şi se pare că s-au mai civilizat.

Ăştia sunt şi cei care, patru inşi, fac munca unuia singur, nu-i aşa? Aceiaşi care, dacă ai întârziat 1 minut de la programul lor de 2 ore cu publicul, te ignoră, chiar dacă faci o criză de nervi acolo şi chiar dacă e vina lor că-s dezorganizaţi. Sau pun o hîrtie cu “pericol de moarte” pe uşa unei încăperi în care se adună la bârfă, că-s al naibii de stresaţi. Sau pleacă la prânz acasă  pentru o păpică şi chiar un nănică de prânz, că doar se poate.

Nu ştiu UN OM de afaceri (că ăştia de obicei dau nas cu ei) sau orice om de fapt de a dat cu nasul de “sistem” să nu se plângă de mizerii, de umilinţe, chitanţe nevalidate în “sistemul informatic”, de plăteşti de 5 ori o chestie, de atitudine de rahat, şpăgi şi durere-n fund. De controale la firmă şi abuzurile de rigoare, de amenzi uriaşe “şterse” pentru o atenţie etc.

De indivizii ăştia trebuie mie acum să-mi fie milă. Pentru că au salarii de 600 de lei? PREA MULT. Pentru un om ce face un sfert din munca oricărui angajat la o bancă sau în privat, care nu ştie nici ce zi este, necum CINE E RESPONSABIL, când ai vreo problemă, care nu mişcă un deget fără o “ciocolată” şi care consideră că este invincibil şi de nemişcat din “post”, 600 de lei e prea mult deja. Pe banii ăştia un amărât de rezident îşi ucide tinereţea în spital, înghiţind rahat de la superiori şi de la pacienţi. Pe banii ăştia un profesor e mai aproape de spitalul de nebuni, după alte ore de încercat să bage ştiinţă în capete de emo kids. Pe banii ăştia UNII CHIAR MUNCESC.