Physical Address
304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124
Cat e ajutorul ala de somaj?
Discuţie în sala de aşteptare la medic între o damă de vreo 40-50 de ani şi alta. Pare-se cunoscute de ceva timp.
“Soţul meu este şomer de nişte luni bune şi nu găseşte nimic de lucru. A găsit, e drept, ceva prin construcţii, dar nu merge să lucreze 14 ore pe zi pentru 7 milioane. Problema este că avem rată la apartament (n.a. se pare că au cumpărat anul trecut un apartament mare, pentru a face “upgrade” de la unul mai mic) şi nu ştiu ce ne vom face”.
Doamna este stresată. A venit la medic, pentru că şi ea este bolnavă şi nu poate să se interneze, pentru că trebuie să meargă la muncă, doar este singurul membru al familie, care aduce un leu în casă. După ce a intrat amica ei la medic, i-am spus să intre ea înaintea mea, dacă nu se simte bine. Nu se simţea. Mi-a mulţumit şi atunci şi la ieşirea din cabinet. Am văzut-o plecând apoi, păşind încet şi cărând povara unei întregi familii, în care “capul familiei” e preocupat să o ardă proletar acasă, pe motiv că nu găseşte ceva de muncă.
Ştiu că par rea, dar am totuşi nişte argumente.
Este Timişoara. Încă se construieşte prin oraş, încă sunt destule joburi puse la bătaie. Domnul în cauză bănuiesc că nu e doctor sau profesor, ţinând cont că ţintea un job de muncitor pe şantier, deci poate face diverse munci remunerate cât de cât. Nu ştiu cum e pe alte şantiere, dar la iubi muncitorii primeau salarii chiar bune. E adevărat că munceau în draci, dar veneau acasă şi cu 2000 de lei.
Există destule joburi “neoficiale”. Poţi lucra cu ziua, poţi găsi totuşi ceva. Problema lui nu era că nu este neam de loc de muncă, problema era că, înainte de a fi dat afară avea (după cum spunea nevasta) 2000 de lei salariu şi acum îi pică de pe cap coroana dacă acceptă mai puţin. Mai bine stai acasă, pentru că nu vreau să cred că e toată ziua prin oraş, căutând de lucru, decât să munceşti chiar şi pe un salariu mic. Şi, pentru că tot suntem în România, cred că ar fi destui angajatori încântaţi să îl plătească la “negru” şi să scape şi ei de nişte taxe destul de mărişoare.
Dar nu, domnul nu găseşte de lucru şi pace. Se va termina şi ajutorul de şomaj (după discuţiile doamnei cu amica ei e pe liber omul de ceva timp) şi apoi va fluiera la soare. Sau găseşte proasta încă vreun job, dacă nu crapă între timp de boală. Şi culmea este că biata femeie îl căina tot pe el.
Nu doream să intru în discuţii să îi explic câtă milă mi-e de el, că freacă menta acasă toată ziua, în timp ce nevastă-sa riscă diverse agravări ale stării de sănătate (şi aşa pe “nasoale”) pentru că nu îşi permite să se interneze nişte zile şi să rezolve ce este de rezolvat.
Şi acum întreb şi eu ca prostul, pentru că nu am stat niciodată pe ideea că aş putea lua ajutor de şomaj, cât soarele meu e ăsta de un salariu de 7 mil. nu e bun? Chiar asta e soluţia? Dacă nu mai ai de muncă într-un moment, să stai cu fundul în sus şi să mormăi că salariul ăla e mic, munca aia nu e de tine etc. în timp ce ţi se adună restanţele la bancă?
Am si eu o cunostinta din asta, de fapt prietena lui imi e amica. Sta acasa pe banii ei de aproape un an deja, pentru somaj nu a depus actele ca e umilitor, de cate ori gaseste o slujba ba e prea departe, ba nu e destul de bine platita, ba i s-au parut tampiti la interviu… Intre timp isi ineaca amarul in nenumarate beri, luate pe banii fetei, iar noi (mai multi prieteni) nu stim cum sa abordam problema, sa ii spunem sau nu ca chiar nu merita sa coabitezi cu un asemenea personaj. Pentru ca ea pare sa se impace cu ideea, ca oricum toti sunt o apa si un pamant.
Isolda, nenea nu a fost director, deci nu avea niciun CV de “spart”.
Iti inteleg deci idea si sunt si eu de acord ca uneori un job platit e mai nasol decat deloc. Dar nu cand stai cu fundul in sus, nevasta e vai de ea pana si cu sanatatea, ai restante la banca si tu ai fost probabil muncitor. Acolo e durerea.
Nici eu nu doresc sa raman intr-un domeniu in care am lucrat 10 ani si in care acum salariile sunt penibile. Am preferat sa ma trec pe micul business personal si sa muncesc pentru banii mei.
Cand insa te roade foamea si vezi ca femeia de langa tine aproape se prabuseste sub povara, chiar nu mi se pare normal sa stai. Chiar si zilier sa lucrezi si mai vin niste banuti.
Mi s-a intamplat si mie din nefericire sa raman fara job cam 1 an .
Am fost la nenumarate interviuri si ca-n filmele cu prosti gaseam numai ciudati care-mi spuneau ca ei ofera salariu din 4 in 4 luni, ba ca-s ultracalificata pt postul pus la bataie si ca ei nu-si permit sa ma platesca Degeaba le explicam ca accept si un salariu mult mai mic decat fusesem obisnuita .ei erau convinsi ca-n timp o sa demisionez sau o sa pretind mai mult si ei isi doreau stabilitate etc.
In fine, la ideea de a fi vanzatoare ( fie si temporar ) n-am aderat. Nu stiu daca-i vorba ca-ti cade coroana de pe cap dar parca nu-i asa de usor sa treci de la director la vanzatoare…..Poate am eu idei preconcepute …dar sunt convinsa ca daca as fi coborat stacheta pe viitor as fi avut mari probleme sa explic viitorilor angajatori cum de am “cazut ” de la head office la ……tejghea.
Sunt convinsa ca si pe mine m-au judecat multi in acel an , mai ales cei care nici macar nu cunosteau datele problemei, dar eu consider c-am procedat just si intelept mai ales.
Am strans cureaua ( chiar foarte )in acel an dar nu mi-am compromis CV-ul.
Oricum, eu cred ca nimic in viata nu-i intamplator . de aceea dupa 1 an de chin …cautari…interviuri …..rateuri si alte bla..bla-uri….mi-am bagat picioarele si-am plecat din Ro .
Acum am o viata frumoasa , am business-ul meu si sunt foarte multumita .
Despre cazul expus de tine ….nu stiu ce sa zic . Cred ca trebuie sa cunoastem toate datele problemei inainte de a arunca cu piatra . din afara se vede intotdeauna…..altfel !
* scuze de repetitie
Sunt obosita si un pic cam chioara 🙂
Mă tot gândesc de 10 minute ce să răspund.
Înţeleg punctul de vedere că de la director la vânzătoare distanţa e cam lungă. Cum sabia şomajului pluteşte şi deasupra capului nost’, am cujetat îndelung până unde aş fi dispusă să merg şi ce compromisuri să fac pentru asigurarea venitului de la jumătatea feminină a familiei.
Dar dacă partenerul meu ar avea nevoie de mine, dacă l-aş simţi împovărat, aş merge inclusiv să mătur străzile fără prea multe gânduri de cum ar arăta siviul după asta. Acolo unde e vorba de solidaritate şi iubire faţă de omul de lângă tine, orgoliile pălesc. Sau aşa ar trebui.
am ramas si eu “pe bancile parcului central” poate m,ai bine de un an, insa n-am acceptat orice job! Nu degeaba am muncit in scoala sa ridin nota, sa obtin rezultate!
Si pana la urma, asteptarea a meritat! Muncesc pe calificarea obtinuta, si nu ma intereseaza deloc parerea celor care sunt obisnuiti sa-si bage nasul in oala altuia!
O…la capitolul joburi, eu sunt cel mai flexibil om… E adevarat ca sunt si usor sado-masochista, dar na…cate am invatat in toate joburile respective cu greu reuseam sa prind din carti sau din povestile altora. In ordine cronologica am fost: asistenta personala, director magazin online, vanzatoare de baterii foto, director de “copy center”. Acum sunt somera si ma bucur inca o saptamana de acest statut, dupa care ma bag in freelancing si in paralel imi deschid un nou magazin online.
E adevarat ca niciodata nu mi-am pus problema ce trec in cv, pentru ca niciodata nu mi-am pus problema sa impresionez pe cineva cu cv-ul meu. In general incerc sa fiu propria mea sefa si sa nu am treaba cu mofturile altora.
Adevarul e ca faza cu vanzatoarea a fost destul de dureroasa. Eram intr-o pasa extrem de proasta – si financiara si psihica. Nu sfatuiesc pe nimeni sa se dea jos din copac ca sa umble in 4 labe, dar daca altfel nu se poate, asta e. Important e sa fii adaptabil, nu sa tii prosteste la un orgoliu care nu iti tine nici de foame si nici nu te fereste de ploaie.
Apropos, Dojo, nu am cuvinte sa-ti spun cat de mult curaj mi-a dat experienta ta cu joburile. Si eu m-am aflat intr-o situatie similara, in aceeasi perioada cu tine, iar decizia pe care ai luat-o pentru viitorul tau mi-a dat curaj sa iau si eu propriile mele decizii.
Si eu am stat cateva luni bune fara job, aveam insa bani stransi si stiam ca imi permit sa stau asa pana cand o sa imi gasesc ceva bun. Nu aveam guri de hranit, nu ma intretinea nimeni si mai si castigam uneori sume frumusele din diverse traduceri. Si mi s-a spus in fata ca sunt nu stiu cum din cauza asta. Insa in perioada activa nu am dormit, ci am facut tot posibilul sa profit si sa invat cat mai multe. Vanzatoare m-as fi dus numai daca ar fi depins cineva de banii mei, recunosc.
Cazul pe care l-am relatat mai sus este al unui baiat de 26 de ani care a refuzat job cu 32 de milioane pe motiv ca facea o ora pe drum.
@ Maddame
Eu NU eram casatorita in acea perioada. nici macar partener n-aveam .Eram eu si cu mine 🙂 Daca sotul meu insa ( intre timp am facut-o si p-asta 🙂 ) ar avea prob de sanatate, doamne fereste, fireste ca si eu as face orice ar fi posibil pt echilibrul financiar si nu numai ,al familiei .
Vezi, de aceea zicem ca INAINTE de a judeca e necesar sa cunosatem toate datele problemei . Apoi, eu nici inainte dar nici dupa nu judec . In general , nu-mi place sa-mi bag nasul in treaba altuia. Intotdeauna am fost ultima care a aflat barfele din companie, familie sau cartier …..Iar dupa ce le-am aflat…..in max 2″ le-am si uitat. pt ca nu ma intereseaza pur si simplu.
Din pacate, mie nu mi se aplica acelasi tratament din partea celorlalti . dar asta-i deja alta…poveste.
In cazul acesta depinde foarte mult cum privesti problema. Avand in vedere ca somajul este minim 500 RON parerea mea e ca nu merita sa lucrezi 14 h pt 7 mil. Nu are nici o legatura cu cazutul coroanei de pe cap si nici cu CV-ul domnului in cauza, ci conteaza si ca in domeniul constructiilor salarul e mult mai mare. Si la el probabil ca masura CV-ului nu e in notele pe care le-a luat sau stiu eu ce scoli a absolvit ci faptul ca el lucreaza de ani buni in constructii si probabil ca e meserias in ceva si asa cum nici unul din cei care au replicat nu ar fi acceptat sa scada de la director la vanzatoare asa nici el nu accepta sa scada de la meserias la salahor. O sa ziceti ca sunt Gica Contra si ca tin cu domnul in cauza dar necunoscand situatia exact nu cred ca ar trebui sa facem presupuneri. Cu locurile de munca, si mai ales in constructii, se sta destul de prost in ziua de azi. Sunt foarte putine locuri de munca pt ca multe din firmele de constructii sau din domeniu au dat chix! Ce se construieste nu se mai vinde s.a.m.d.! Asa ca e destul de greu sa gasesti un job intr-un domeniu anume. Daca chiar te strange cureaua atunci probabil ca te angajezi oriunde si cam pe orice bani. Dar avand in vedere ca inca mai are somaj…. E posibil ca si doamna in cauza sa mai dramatizeze putin povestea asa cum la fel de bine e posibil sa aiba dreptate!
Atâta timp cât soţul/soţia are probleme de sănătate, nu cred că se mai pune problema de cum arată CV-ul, cât de jenat de simţi coborând ştacheta sau cât faci pe drum până la serviciu. Mă gândesc că de-aia se căsătoresc oamenii, ca să fie împreună la bine şi la rău. Eu nu doar că aş mătura străzile, cum zice Maddame, ci aş spăla şi toalelele publice, că doar ar fi vorba de sănătatea celui pe care l-am ales să-mi fie alături.
Problema e ca omul respectiv nu mai are chef sa munceasca si se ascunde dupa faptul ca nu-si gaseste de munca. Eu am acceptat sa lucrez pe un salariu infim (e adevarat, cu comision mare) doar pentru ca vreau sa muncesc si sa nu stau ca bleaga sa-mi pice din ceruri. Am tras cateva luni doar cu salariul ala care e de 3 ori mai mic decat ceea ce am primit pana acum, dar se vad roadele. Io zic ca numai cine nu vrea, nu munceste 🙂
De asta (dintr-un anumit punct de vedere) imi place mie criza asta – e un dus rece care prinde tare bine romanilor. Toata lumea s-a obisnut sa emita pretentii, sa ceara salarii mari si sa munceasca cat mai putin. Ei, acum se schimba un pic datele problemei.
Cat crezi ca o sa mai continue asa cuplul pe care l-ai dat ca exemplu? Nu o sa mai dureze mult pana cand o sa ajunga la un punct critic la care sotia o sa cedeze, nu o sa-si mai poata plati ratele, si o sa trebuiasca sa aleaga: ori isi coboara nasul si pune mana si munceste ori pierde apartamentul.
ha ha ha..oamenii viseaza miliarde din ajutorul de somaj haaaa
aloo daca se castiga asa bine din somaj oare nu era intreaga tara in somaj? sa fie vre-o 3-4 mil in bani vechi (faceti voi tranzactia in bani noi)
de unde stiu? ma batea maica-mea la cap sa imi depun dosarul pt somaj.
eu capos insa am asteptat sa vad daca intru la scoala mai departe, stiind de nicaieri ca daca iti continui studiile nu mai primesti somaj. si acum imi mai aud…
pana mea, nu din somaj iti platesti ratele la banci si iti tii si copii in scoala.
[…] mai bine stai cu burta în sus şi aştepţi banii de şomaj. Poveasteam anul trecut despre un domn ce stătea acasă şi refuza orice şansă de angajare, pentru că salariul oferit era prea mic, asta în timp ce soţia era deja bolnavă şi nu […]