Physical Address

304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124

Cât eşti de interesat de politică?

De dincolo se aude cum latră o “moderatoare” de la nu ştiu ce televiziune. Încă una pentru care nu există “domnul”, toţi îs ăla şi aia pentru ea. Discutăm despre Băsescu, Boc, Geoană cu superioritate, de parcă ea ar fi măcar Obama şi ăştia boii care sunt. Chiar nu am simpatii politice, dar există un minim respect PENTRU FUNCŢIE, dar duduia asta “nefe” nu cred că raţionalizează conceptul ăsta.

În fiecare seară marii oameni de televiziune discută despre toate cele şi iau la offside orice mişcă. Toată lumea este foarte dură în declaraţii, toţi sunt perfecţi, dacă ar fi ei la conducere ar curge lapte şi miere, dacă sunt deja, nu poate curge din cauza boilor din prima categorie. Că aşa-i în tenis.

Stau şi mă amuz până la urmă cât pot transpira oamenii ăştia. Bun, pe pierde-vară de la televiziune îi înţeleg, că iese lozul pe emisiune. Dar nu pot înţelege “consumatorul” care se uită ca hipnotizat la maimuţele astea, în loc să-şi facă rost de o viaţă, vorba aia. Plus că mai am o nedumerire adâncă … cum mama soarelui au timp “conducătorii” să tot ardă gazul pe Antene, Pro TV sau alte coteţe mediatice. Parcă aveau de condus o ţară, un Guvern, vreun minister sau partid. Plus că au şi ei bişniţul lor, poate o amantă. Dar au timp dom’le să despice bobul de orez în microni de s-a încheiat.

Realizaţi probabil din “tonalitate” că nu am durere nici acolo când vine vorba de politică. Din partea mea ar putea să dea faliment toate televiziunile astea şi troceritorii ăştia să descopere farmecul MUNCII. Eu deci e clar cum voi vota săptămâna asta. Aştept să aflu voi cum staţi cu pasiunile politice.

[poll id=”12″]

Daca ți se pare interesant, un share ajută mereu. Mulțumesc.
dojo
dojo

Fost om de radio, transformata in karatista si apoi web designer. Am o firmă de online marketing si mi-am redeschis un webmaster forum.

Articles: 1761

24 Comments

  1. Nu ma intereseaza marile dezbateri tembelistice. Prefer o emisiune NG despre constructii sau viata unei insecte.

    Dar nici eu nu vorbesc despre basescu ca presedinte, ii spun basescu. Pentru ca asa e numele lui. Iar functia nu si-o respecta nici el daca este sa marturisim sincer.

    Singurul lucru care mi s-ar putea reprosa este ca ii scriu numele cu litera mica. Pentru ca nu merita sa il pomenesc cu majuscule. Majusculele le pastrez pentru Oameni.

    In final am o explicatie pentru atitudinea guvernantilor: ei sunt doar o mana de incapabili care nu stiu decat sa miste vorbe. Da, suntem condusi de manuitori de vorbe asa ca este firesc sa ii vedem la tembeliziuni si nu la Munca. Ei nu stiu ce inseamna Munca. Si, ca totul sa fie si mai trist, nici nu vor sa invete pentru ca fura suficient de mult ca sa nu fie nevoiti sa si Munceasca.

  2. Sunt cât de cât la curent cu evenimentele importante, practic cu moțiunile, cu venirile reprezentanților FMI în România, certuri în coaliție, între partide sau chiar între membrii ale unor partide… deja nu mă mai interesează de mult.

    Aveam obiceiul să țin televizorul deschis, pe mute, și să mai umblu la volum când observam un titlu mai interesant, dar acum nu, televizorul stă frumos închis. Fac economie la curent electric. 😀

  3. Din partea mea poate să nu existe, cu toate acestea, când se întâmplă ceva mai important, sunt pusă la curent și știu dacă acum a depus X moțiune de cenzură sau dacă s-a declarat neconstituțională nuș ce lege. Per total, politica mi se pare mizerabilă și e prea mult pentru mine. Acolo unde nu pot să disting nici măcar colțul adevărului, de atâta noroi, nu mă mai obosesc să-l caut, plec.

  4. Sunt interesat de politică zilnic. Nu pot spune că sunt “disperat” după ştirile politice, însă, “sunt la curent cu marile evenimente, deci mă interesează”. 🙂

  5. De ceva vreme lucrez intr-o televiziune si am vazut cam care e mersul. Nu-i acuzati pe aia de pe televizor care trancanesc, ei doar fac asta ca sa-si ia salariu, cand iti vine de sus ordin, dai in X, dai in Y, tu asta trebuie sa faci. Daca observati, televiziunile sunt impartite pe partide politice. Nu puteti obtine licenta de transmitere radio sau video daca nu aveti influenta politica.
    In momentul de fata, totul s-a politizat, presa,institutii,firme…

    • Eu am lucrat 10 ani in radio, deci stiu si mai bine cum este treaba. Fiecare statie are “idolii” sai. Dar, cand se stie ca partidul X este ala pentru care te prostituezi, mi se pare de prost gust sa te dai mare om corect, asa cum fac majoritatea japitelor de la noi din media. Daca tot te prostituezi, macar nu sta cu coada sus 😀

  6. Consider ca Elena Udrea este pe departe cel mai competent si cel mai interesant personaj politic din ROmania.

  7. Politicienii asa cum sint ei: incapabili, mizerabili…etc, fac banii mult mai usor decit noi toti la un loc.
    E chiar fascinant sa vezi cum politicienii fac banii doar vorbind fara rost.

  8. mi se pare plicticos sa urmaresc oameni fara valoare balacarindu-se in public,mascareala curata.am renuntat la tv de catva timp si nu simt ca pierd nimic.

  9. Casa “poporului” poate sa arda din temelii – eu as iesi sa fac mici la focul ei. Singura tresarire de emotie care ma apuca e atunci cand ma gandesc ca ei fac pe maimutele la televizor pe banii mei (ma refer la oamenii politici care vin si emit pareri savante in timp ce tara arde)

  10. am fost o data implicat in aceasta “clasa sociala”, si m-am lasat cat am putut 🙂 dintre toate “meseriile” este cea mai grea, singurul loc in care mancatoria este necesara ca si aerul. sincer, nu am nici eu nici o inclinatie politica, pana in momentul de fata am reusit sa adun doar o empatie pentru PSD, si nu datorita a ceea ce se spune despre ei, dar am marea impresie ca acest partid pur si simplu nu suporta sa nu fie la putere, nu au bunul simt al invinsilor. deci, daca ma duc sa votez (si ma duc de fiecare data, de multe ori e o iesire la cumparaturi cu trecere prin cabina de vot 😀 ) votez cu oricine altcineva in afara de ei. in rest, toti sunt o apa si un pamant. mai exact: promisiuni desarte, si nu din vina lor, ci pentru ca NU au cum sa le indeplineasca si concerte in campanie 🙂

  11. @carameaua
    cu scuzele de rigoare dojo pentru al 2-lea post, despre cei care ii vezi ca, comenteaza la tv, atata timp cat fiecare trust media apartine cate unui politician din diverse partide, imi e clar ca ceea ce spui tu acolo este totat adevarat. e mult pana iti dai seama fiecare post/ziar/radio de ce partid tine 😛

  12. Ma uit, ma pasioneaza si votez intotdeauna. La urma urmei, astia ne influenteaza noua vietile. Fie ca vrem sau nu.

  13. din partea mea duduiile, realizatorii pot sa ii faca albie de porci pe toti politicienii.
    nu merita respect.
    de ce?
    FUNCTIA aia a lor nu a fost obtinuta in urma unui concurs de competente, nu au dat exament pt ea, nu au studiat… AU FOST ALESI. si au fost ales ca sa faca o treaba.

    da, ma intereseaza politica. am terminat stiinte politice.
    nu voi deveni insa niciodata politician. jegul e prea mare intr-un partid politic.

  14. Noah, fiind vorba de politicienii noştri, nu mă deranjează prea mult lipsa de respect a moderatorilor. Noi am reuşit să terfelim până şi funcţia în ţara asta.

  15. Problema nu-i atat de simpla. E nevoie de o educatie politica reala pentru a fi interesat de politica. Trebuie sa ai minime cunostinte de politologie, sa stii ce-i ala clivaj stanga/dreapta si sa stii ca Anthony Giddens nu-i DJ de discoteca.

    Gastile politice (partidele au totusi o doctrina) nu-s interesate de promovarea unor platforme pentru ca nici plavanii nu le inteleg sau nu le cer. Ei sunt ”interesati” de politica in proportia in care au pe cine pupa in fund/pe cine da vina. E extrem de frustrant, in conditiile in care am si scris despre asta pe blog de cateva ori. E frustrant sa-i vezi cum te contrazic fara sa inteleaga peisajul de ansamblu, sa-i vezi cum cer salarii fara sa inteleaga ca nu le-a furat BOC banii…

    Ce se discuta in Romania nu e politica, e masturbarea intelectuala a unor oameni mici (si prosti, cam ca majoritatea populatiei). Nu ca vreau sa gasesc cine stie ce scuze altor popoare, dar aici nici studentii de la stiinte politice nu stiu cu ce se mananca platformele istorice romanesti.

  16. ^ Si mai frustrant e sa-i vezi cum dau din gura dar n-ar vota nici morti. Atunci cand o fac, intra in actiune ”mentalitatea de turul II” (il votez pe X ca oricum tot ala iese).

  17. cai care fac “politica” la TV nu cunosc chestiuni elementare de economie, iar in emisiunile moderate de isterica de Vranceanu, sau flegmatica Stnaciu, nu fac altceve decat sa arunce cu noroi unul in altul , habar nu au ce este aceea o deabatre,
    Din cate stiu moderatorii ar trebui sa fie impartiali, echidistanti.

  18. Pe vremuri unii doreau sa ne intereseze viata politica, dar noi faceam exact pe dos. Fac referire la plicticoasele ore de pregatire politica. Acum actualii de la putere ar vrea sa nu ne mai preocupam de ceea ce fac si desfac dumnealor prin Parlament sau la Guvern, dar si acum facem pe dos. Ne intereseaza pentru ca ne dispera si ne ingrozesc hotararile alesilor nostri, care lovesc in interesul nostru, in traiul nostru etc.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.