Physical Address

304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124

Ce ne-au invatat 50 de ani de “aur”?

Mi-a venit ideea de la un comentariu pe blogul Ninei.

Am prins Revoluţia la 11 ani, deci nu mă pot lăuda cu enorme experienţe în vremurile de “aur”. Îmi amintesc de statul la coadă la carne, în loc să mă joc, de rezervele de zahăr, făină şi altele pe balcon, că nu ştii când dădeai de ele, de portocalele pe care le haleam de Crăciun. Aş avea deci o listuţă cu “moştenirile” din perioada în cauză şi sper că veţi aduce şi voi elemente noi pe listă.

1. Mania frigiderului plin …

Nu ştiu să existe foarte multe familii care să nu-şi îndese mâncare în frigider de parcă mâine vine Apocalipsa şi arde toate alimentele. Deşi există magazine aproape non-stop (acum cuget că nu se întâmplă des să te trezeşti că nu ai făină la 3 noaptea), se cumpără în continuarea ca la nebuni. Am reuşit să-i conving pe ai mei să nu mai strîngă 15 kile de zahăr în balcon, dar tot nu sunt liniştiţi dacă nu au măcar 2. Doar faptul că acum se pune termen de expirare pe ouă îi împiedică să cumpere 100 o dată. Nu că nu le-ar puşca prostia asta în cap.

Altă “sechelă” este pâinea. La mine în familie încă nu se înnoptează dacă nu este pâine suficientă pentru încă o zi. Avem un non-stop la 100 de metri de bloc, dar nu contează. TREBUIE SĂ FIE PÂINE ÎN CASĂ.

2. Mâncarea .. cel mai important aspect al vieţii sociale.

Cuget că tot de atunci ni se trage sau poate chiar un pic mai devreme, pe când bătrânii noştri plecau rupţi în fund din Moldova sau Ardeal spre Banat (zic de ai mei) şi o farfurie cu ciorbă era nebunie mare. Drept pentru care, nu apuci să deschizi uşa unui cunoscut, că te bagă la supra-alimentaţie. Să nu mai vorbim de părinţi, că, oricât mănânci, tot au impresia că mori de pe picioare.

3. Capra vecinului …

Nu ştiu câte popoare sunt atât de înverşunate când e vorba să-şi bage botul în treaba altora. Cert este că noi suntem un talent la scurmat rahatul altora şi dat lecţii de viaţă. Nu poţi nici ieşi de pe scara blocului, că 10 vecini cel puţin sunt interesaţi de situaţia ta financiară, cu cine umbli şi ce faci. Dacă nu întreabă direct, au ei metodele personale de a afla detaliile.

Probabil li se trage unora de pe când dădeau cu “papagalul” unde trebuia, cine ştie.

4. Dar poate ai nevoie de ea …

De câte ori încerc să scap de vreun obiect, ai mei încep cu refrenul ăsta. Dar dacă am nevoie odată? Dar dacă are nevoie copilul meu? Nu am încă urmaşi, plus că nu ştim dacă va fi băiat sau fată, dacă tot discutăm de pildă despre tot felul de ţoale sau încălţăminte de care nu mai am chef. Dacă voi avea totuşi nevoie, în caz că vine sfârşitul lumii şi se închid magazinele.

De fapt de la ideea asta am pornit, citind articolul Ninei şi comentariul în cauză. Există cred încă disperarea asta de a aduna şi de a te ţine cu dinţii de toate rahaturile, pentru că poate le repari sau vei avea nevoie. Chiar dacă e vorba de obiecte totalmente inutile pe care clar nu le vei mai folosi.

Ce să mai zic .. când am luat frigiderul cel nou, doar faptul că nu mai avea loc în casă, i-a făcut pe ai mei să scoată vechitura. Asta după o criză de-a mea de nervi, când le-am explicat că, dacă se strică rahatul ăsta nou îl repar sau iau altul nou. E clar că nu voi folosi frigiderul de acum 20 de ani. GATA! Şi-a trăit traiul …

5. Să ne dea statul …

Asta e o chestie absolut cretină, mai ales la tineret. Hai că de la bătrâni nu poţi avea alte aşteptări, sunt oameni care au trăit perioada “aurită” din copilărie, deci au prins-o bine de tot. Şi e greu de crezut că schimbi mentalitatea unui om de 60-80 de ani. Dar când auzi puştimea de 20 de ani că aşteaptă para mălăiaţă, chiar începi să înjuri toate amintirile din epoca de aur.

Oamenii se aşteaptă încă să plece cu picioarele înainte din jobul în care intră la 18-22 de ani, se aşteaptă să primească diverse ajutoare, că doar au rate şi copii de crescut. E la fel de drept că minunatul stat îşi bagă lejer picioarele în cetăţenii săi, dar oricum soluţia nu e să stai să aştepţi vremuri mai bune. Că nu vin.

6. Patronii sunt vampirii care sug sângele populaţiei …

Aveau şi ai mei un dispreţ total faţă de orice înseamnă antreprenoriat, considerând că nu poţi câştiga bani cinstiţi şi că orice om cu firmă e hoţ sau sfântul ştie ce altfel de element anti-social. Asta până m-a bufnit odată râsul şi le-am mulţumit pentru cuvintele frumoase. “Păi stai, că tu nu eşti aşa” a venit replica. De ce să nu fiu aşa? Am firmă, nu sunt salariată, dacă aş avea vreodată angajaţi, devin totalmente vampir şi chiabur (ăsta e alt cuvânt preferat de unii români).

Mi s-au mai domolit “revoluţionarii” din familie, când au realizat că e o generalizare idioată şi că nu am dat nimănui în cap. Muncesc cinstit şi mult pentru a oferi întregii familii o viaţă puţin mai bună. Culmea este că am lucrat un deceniu “la patron”, deci ştiu cum e şi din partea cealaltă.

Nu spune nimeni că patronii sunt doar flori de cireş, dar nici nu poţi băga orice antreprenor în coşul de gunoi, doar pentru că a ales un alt mod de a-şi câştiga banii.

7. Las’ că are statul (patronul)

Pe lângă lipsa de respect faţă de locul de muncă (am fost mereu pe ideea că, dacă nu-ţi place undeva, eşti liber să cauţi un job mai bun), mai avem un obicei prost: să luăm orice se poate. De la carnea furată de la procesator, până la elemente de telefoane mobile furate de la fabrică, vopsea sau orice se poate fura. Aveam colegi la radio care-şi făceau stocuri de hârtie de imprimantă, că altceva oricum nu puteau fura. Hârtie, mama ei de hoţie. Orice, numai să nu vii acasă cu mâna goală. O roată, un CD, un kil de făină, CEVA. Că doar are statul sau patronul, care, după cum am aflat din punctul anterior, oricum este un chiabur ce creşte pe sudoarea frunţii tale.

Ce mai adăugăm?

Daca ți se pare interesant, un share ajută mereu. Mulțumesc.
dojo
dojo

Fost om de radio, transformata in karatista si apoi web designer. Am o firmă de online marketing si mi-am redeschis un webmaster forum.

Articles: 1761

Pe aceași temă

43 Comments

  1. Eu la revolutie aveam 4 ani deci nu prea stiu nimic din ce era inainte, dar sa stii ca si in cazul parintilor mei este exact cum ai spus, iar de vecini nu mai zic, am o babuta care sta toata ziua cu ochiul pe vizor si urmareste orice miscare din bloc 🙂

    • Regret ca nu am apucat sa traiesc in comunism macar jumatate de an. Eram prea mic sa ma intereseze de Ceausescu sau sa ii simt reformele. Poate dupa o tura de comunism “pe paine”, as vedea cu alti ochi democratia. 😉

  2. Romanii mai au un fix, tin cu tot dinadinsul sa aiba locuinta proprietate personala, eventual o casuta pe pamant(la asta a contribuit in ultimul timp si frica de cutremure).

  3. legat de furatul de nimicuri de la job ai mei si acum ma bombane cand vad ca mai duc cate una, alta la scoala: cum? altii iau cuie in buzunare si tu duci d-acasa?
    e foarte greu sa schimbi modul de gandire al oamenilor, chiar si al tinerilor, caci sunt de mici crescuti asa.

  4. Eu n-am trait in perioada comunista, n-am prins nici macar revolutia, ca-s nascuta in ’96, dar mi-au povestit ai mei una alta.
    Cam toate cele de mai sus le vad trecute in revista de bunicii mei. Ai uitat de vorba “hehe, las’ca parca era mai bine atunci, nu tu criza economica, nu tu coruptie etc” :D…

  5. Măi, nu doar în timpul comunismului s-au întâmplat toate astea, ci şi mult timp în anii 90. Ţin minte că venea marfa la aprozar şi se făcea coadă. Că nu prea aveai de unde să cumperi dulceaţă de căpşuni pe atunci. Sau diverse paste ori salam, că parizerul era prea comun. Sau macrou. Cumpăra maică-mea câte 20 de borcane de dulceaţă odată. Ce-i drept, se şi consumau rapid. În 2 săptămâni, nu mai avea nimic în şpais. 😀
    Ştii de ce mi-e dor din perioada aia? De şerbet. N-am mai regăsit gustul ăla de şerbet cum era pe vremuri.

  6. m-ai uns la suflet. am si eu o firma si am, o data pe an cate trei luni, vreo 50 – 60 de angajati. Dumnezeule sa vezi cu ce ciuda se uita, lucreaza (mai mult nu). Zici ca eu sunt de vina pentru tot ceea ce li s-a intamplat rau pana acum si de acum inainte.
    Frigiderul plin il urasc (daca nu e bere), casa nu-mi trebe. Eu anul asta planuiesc sa ma duc sa stau / lucrez cu clientul meu din Germania in Germania si nu stiu cat am sa stau. Daca stau mai mult acolo. Ce fac? Lucrez acolo sa platesc o rata aici? 🙂

    • @Emi- Depinde ce conditii le oferi.Conteaza mult sa reactionezi ferm la afirmatiile lor.Desi pozitia ta nu-ti da voie sa te apropii prea mult de ei, trebuie facuta si asta.O vorba buna , conteaza mult, ii poate schimba parerea fata de tine.

      • @siko: sa zicem ca pe toti i-am respectat cum imi respect MAMA si am avut grija sa fie de TOATE. Chiar daca aveau 18 ani eu tot cu “dumneavoastra” am vorbit, in fiecare dimineata i-am salutat pe fiecare in parte si am spus o vorba buna. salariile s-au platit la timp. am platit TOATE orele suplimentare si am oferit si bonusuri (in masura posibilitatilor) si eu tot la BUNA DIMINEATA nu am primit niciodata inapoi mai mult decat un mornait …
        am ajuns la concluzia ca daca te comporti mizer, cu aer de superioritate, nu-i asculti, banii ii dai cand poti, oferi conditii mai mult pe afara esti mult, mult mai respectat !

  7. Ai un stil de a scrie articolele că nu laşi loc de comentarii.Într-un sens bun,înţelegi:))
    Tot ce ştiu despre comunism e din cărţi şi poveştile bătrânilor,dar am impresia că atmosfera comunismului va persista încă mult timp.
    Nu uita de faimoasele cozi,pe care le simt (da,simt,se are grijă ca orice simţ al meu să fie infectat la maxim) pentru orice mărunţiş.
    Cel mai recent exemplu al meu e-culmea-de la biserică,unde erau 15 oameni la spovedanie,majoritatea femei 40+ care s-au apropiat de cămăruţa aia încât nu se mai deschidea uşa.În măsura în care biserica era goală.
    Şi s-a mai rămas cu concepţia aia idioată de “respectă bătrânii no matter what”,oricât de multă dreptate ai avea,oricâte aberaţii ar scoate pe gură.
    Noi ar trebui să fim generaţia de aer proaspăt,fără prejudecăţi.Ţi-ai găsit.

  8. Perfect de acord cu ce ai zis insa concluzia este cam dura. De asta te-ai abtinut s-o formulezi? 😀

  9. Mama nu are obiceiul de a ţine multă mâncare în frigider, poate că nici nu-şi permite să cumpere mult deodată. Dar are o nebunie cu strânsul tuturor vechiturolor pe sistemul că “poate odată tot mai tre”.

    În plus, tineretul din ziua de azi a prins aceleaşi obiceiuri de la cei în vârstă. Nenică, m-am certat azi în timpul unui seminar cu colegii de facultate ce se plângeau non-stop de orice, ba că ei au fost ascultaţi prea mult la proiect, ba că “pe colegul de ce nu l-aţi ascultat mai mult?”, “proiectul ăsta e foarte greu, n-am mai făcut aşa ceva la facultate”, ca pe sistemul moşnegilor ce se plâng de “hoţii din privat” şi dorinţa lor de a muri şi capra vecinului, aşa a ajuns şi tineretul din zilele noastre.

  10. :)))) Articolul asta imi aminteste perfect de tata, care nu arunca niciodata nimic. Tin minte ca mi-a ascuns cizmele pe care voiam sa le arunc, ca “daca mai vreau sa le port candva”? :))

  12. Te-ai gandit veodata ca toate cate le-ai spus aici sunt luate din “manualul supravietuitorului” ? Nu de bine au invatat oamenii toate acestea (de exemplu sa aibe mancare in camara) sau sa nu arunce rapid ceva pe care au dat banii…..

    Din cate vad in jur, s-ar putea sa dam si noi examen la materia “supravietuire in dictatura”. Multi o sa saliveze atunci dupa un kg de faina sau dupa un frigider vechi de 20 de ani.

    • Io-s de acord cu tine, dar au trecut 20 de ani deja. Si sunt destule familii in care mancarea de maine NU este o problema, in care cumpararea unui nou “utilaj” nu inseamna poveri pentru urmatoarele 12 sau 24 de luni. De asta ma infurie pe mine uneori faza asta, in conditiile in care stiu ce se mananca in casa (mai ales ce mananca si potaile) si ce putem sau nu face. Dar nu le poti scoate niste chestii din cap nici cu tirbusonul 😀

  13. Buna, Dojo! Te citesc de mult, in tacere, dar uite ca acum m-ai starnit 🙂 Si eu tot 11 ani aveam la revolutie si imi aduc aminte de multe (de-aia ii consider niste cretini pe aia care zic “era mai bine atunci”). Parintii mei m-au invatat ca mancarea nu se arunca, deci mai mult de cateva chestii care sa ne ajunga 2 maxim 3, nu am avut niciodata in frigider. Acum isi mai iau cate un bax de ulei, de ex, ca stau intr-o zona fara magazinase aproape si la 65 de ani nu-ti mai vine sa iesi la 10 seara cu mashina ca nu mai ai ulei. Maica-mea mai tinea prostii inutile in casa, pana ne-a ars jumate din casa si a realizat ca prostiile astea ocupasera mult spatiu si mai si ard repede 🙂 Ea a renuntat la munca la policlinica de stat in ’93 si si-a deschis laboratorul ei de tehnica dentara. Si-a asumat munca dubla, taxe, impozite, dar uite ca acum e pensionara linistita si frate-meu a preluat el treaba, fiind tot tehnician dentar. Tata a fost director intr-o companie de stat si imi aduc aminte ca aveam vreo 19 ani si muream sa am un calculator si la el la munca se schimbau calculatoarele (deh, asa se cheltuie banii la stat) vechi de 6 luni cu unele mai noi. Toti colegii tatei au luat cate unul acasa. Tata mi-a zis: “lasa, fata, ca iti cumpar unul cu bani munciti, ca nu saracesc din asta si nici nu ma imbogatesc cu unul furat de la munca”. La 16 ani am muncit toata vara intr-un magazin de haine, fara aer conditionat si cine stie ce conditii, nu pentru ca ai mei nu aveau bani sa-mi dea de buzunar, ci ca sa invat cum e sa-mi castig banii mei. Despre gura lumii m-au invatat ca va exista si daca fac ceva bun si daca fac ceva rau, asa ca sa incerc sa fac bine pentru linistea mea sufleteasca.
    Pentru ca m-au crescut acesti parinti, acum 6 luni de zile mi-am luat o geanta cu cateva haine si am plecat de nebuna, fara sa am nimic sigur, in Suedia. Nu am plecat injurand si spurcand Romania, nici ca muream de foame sau pentru un salariu mai mare, ci din cauza oamenilor si atitudinilor descrise mai sus, carora le adaug: vaicareala, plansul de mila, invidia, lipsa de decenta si modestie. Acolo aveam casa, mashina, job de birou. Aici stau in chirii, am un job inca nesigur si cu munca fizica, invat o limba noua, dar sunt mai linistita si mai impacata cu mine si nu regret nicio secunda greutatile inerente inceputului. Invat concepte noi de genul: pauza o fi pauza, dar munca e munca serioasa; taxele si impozitele sunt mari, dar sunt o datorie a fiecaruia, nu o pedeapsa nemeritata; masina are 5-10 ani si e un mijloc de transport intre A si B, nu o dovada de statut social; politicienii si administratia fac si greseli si cacaturi, dar astia nu stau pe margine si doar injura, ci se implica pentru ca e vorba de strada lor, de viata lor, de copiii lor. Nu mai zic nimic, ca o sa creada lumea ca ii idealizez 🙂 Nu sunt perfecti, dar ai ce invata de la ei. Scuze de mesajul foarte lung! Toate bune 🙂

  14. Mama mea are o problema cu pungile de plastic de la cumparaturi.Cand imi face curatenie prin bucatarie,imi umple sertarele si camara cu ele.Desi am rugat-o sa le arunce,nu ai cu cine:)))
    Acum cativa ani i-am cumparat bunicii mele o masina de spalat cu uscator,ca sa nu se mai chinuie cu intinsul hainelor pe sfoara(in special iarna).Ihi…masina de spalat este si acum pe post de mobila.Pana se strica cea veche,ca cika “da’ inca mai merge ailalta”.
    Astia sunt,cu astia defilam:)

  15. Treaba cu proviiziile este evidenta. Sunt persoane care isi umplu “ochi” carucioarele in hipermarket (mai ales “sinistratii” din zonele rezidentiale.
    Despre patroni nici eu nu am o parere foarte buna. Majoritatea se gandesc in primul rand la luxul personal si apoi la angajati plus ca iti mai canta serenada cu “hai mah ca-i ajung zece milione pe luna” cand ei sparg banii astia o singura data la hipermarket sau in club. De asta si au dat multi faliment cand a venit criza pentru ca au cheltuit toti banii pe vile si masini de lux fara sa mai aiba ceva pus deoparte.

  16. Eu unul nu as “merge inapoi” doar pana la ’45 – deci, in total, ‘fo 45 de ani, nu 50. Eu unul as “merge inapoi” mult mai mult.
    Spun “45, nu 50” fiindca in acea vreme conta fiecare zi, daca erai o persoana care intr-devar sa fi trait cu o scara normala a valorilor. Si spun “mai inapoi” fiindca nu regimul “de aur” a impus toate aceste idei si manifestari despre care vorbesti, Dojo, el doar a amplificat unele dintre ele. Dar ele erau “acolo”, erau in “sufletul si constiinta” oamenilor.

    Parintii nostri au o pensie … modica. “O pensie” adica cele doua pensii, adunate. Si ii ajutam dar ei nu cheltuiesc banii, ii pun deoparte – asa s-au invatat si nu “de la comunisti” ci din cauza saraciei in care s-au nascut si au crescut. Asta era mult inainte de prima muhaia care lipea manifeste si promitea marea cu sarea. Apoi din cauza razboiului.
    Si daca “pun bine” in sertar fiecare punga este tot fiindca “nu stii cand iti trebuie”. La fel si cu garnitura uzata, la fel si cu suruburile desprecheate, la fel si cu clanta : “arunca astea, spune daca ai nevoie, iti cumpar altele noi – nu am nevoie – atunci de ce le mai tii ? – pai nu stii cand ai nevoie”.
    Dar saracia nu a insemnat si lipsa de omenie, de normalitate. In saracia lor au citit, in saracia lor s-au spalat, in saracia lor a cautat sa ajunga mai sus pe forte proprii, in saracia lor au stat cu capul sus, din saracia lor ne-au invatat sa fim bogati.
    Este dureros sa le descoperi trecutul si sa intelegi cum i-a “modelat” in anumite privinte. Si este pilduitor sa intelegi ca saracia materiala nu aduce si saracia morala.
    Sunt mandru de saracia dar si de bogatia lor. Nu imi este rusine de ei, asa cum sunt ei, cu “sertarele pline de vechituri”.

    Restul despre care vorbesti – este lipsa de educatie si cultura. Iar asta nu a fost “adusa” de comunisti, comunistii s-au ales dintre cei lipsiti de educatie si cultura deci tarele existau deja. Comunistii nu au facut decat sa extermine si putina educatie si cultura care ar mai fi existat.
    Ceea ce vedem acum este “omul nou” care era trambitat de regim. Dar acest om “nou” s-a “altoit” pe un suflet chinuit deja. Regimul nu a facut decat o selectie – la propriu si la figurat.

    Daca te “departezi” si privesti totul in ansamblu vei intelege ca ceea ce vedem acum nu este efectul anilor “de aur” ci efectul sutelor de ani in care poporul asta a trebuit sa supravietuiasca. Unori cu baltagul in mana dar de cele mai multe ori cu capul plecat. Si se pare ca cei capabili sa tina un baltag in mana s-au cam “terminat” … de mult.

    Hei, care dintre noi ridicam baltagul ramas jos ??

  17. Ai mei n-au prea multe reminiscente de pe vremea comunismului. Totusi strang inca pungi (pentru ei, ca nu se stie cand au nevoie de ele) si ziare (pentru bunica, care bunica habar n-am ce face cu ele. le-o citi…).

    Dar socrii mei, ei, aici e o alta poveste.
    Acum vreo 4 ani s-au mutat din Ramnicu Valcea in Bucuresti. Stateau intr-un apartament cu 3 camere (unul foarte mare la care aveau boxa si inca nu stiu ce anexa) si s-au mutat intr-unul tot cu 3 camere, dar mult mai mic si fara anexe.
    Au carat 200 de km toate bulendrele cu camioane inchiriate. Toate bune si frumoase, doar ca nu incapeau in apartamentul cel nou. Da-i depresii c-au dat ei bunatate de apartament imens pentru amaratul asta din Bucuresti, ca lor nu le ajunge spatiul (un apartament cu 3 camere, mic, intr-adevar, dar locuiesc doar ei doi).
    Dupa indelungi parlamentari si incercari de a o convinge pe mama sotului meu ca, de exemplu, daca un lucru e nepurtat 5 ani la rand, e clar ca nici nu-l vei mai imbraca vreodata, ca daca dulapul imens cumparat acum 30 de ani nu incape pe usa, e mai economic sa cumpere unul nou, decat sa sparga usa, a aruncat/donat mai mult de jumatate din lucrurile carate din vechea casa. Evident, inca au o gramada de lucruri inutile complet, dar au nevoie de confortul dat de ele, asa ca nu mai insist sa arunce nimic. Macar depresia a fost depasita.
    Si, miracol, chiar au loc doua persoane intr-un apartament mic cu 3 camere. Cu tot cu lucruri.

    Dar eu ii inteleg, una peste alta. Si daca lor le e ok asa si nu deranjaza pe nimeni, de ce sa mai incercam sa-i schimbam?

  18. Dojo, mi-ai deschis deschis pofta de a zice mai mult.
    Cel mai tare e tata socru la asta cu stransul lucrurilor. Era o vreme cand eu aruncam la gunoi, de exemplu niste papuci vechi si rupti si peste o zi ii vedem la usa lipiti si stralucitori. Si facea asta cu regularitate.
    Pentru ca stam intr-un cartier cu oameni batrani si cu multe pomeni, am strans la un moment dat vreo 30 de farfurii de toate formele si modelele in dulap. Nu le foloseam, dar le tineam acolo. Intr-o zi am facut ordine in dulap, am pus farfuriile alea toate intr-o cutie si le-am scos la poarta langa tomberonul de gunoi. A doua zi tomberonul era gol (trecusera gunoierii) si farfuriile erau la locul lor in dulap. 🙁
    El nu ma cearta, nu incearca sa ma convinga sa nu le mai arunc, dar le salveaza pe toate. Si pentru mine e frustrant.
    L-am iertat o data, de doua ori, dar cand am vazut ca intr-o zi am scos din masina de spalat o perna veche pe care o indesasem in urma cu cateva zile in gunoi, mi-au inceput piticii sa danseze pe creier si m-am luat de el. Rau. Nu vreti sa stiti.
    Acum ma intreaba daca poate sa pastreze nu-s ce prostie de zapada artificiala, dintr-o cutie. Intelege doar din privirile mele ca e cazul sa dechid gura. 😀

  22. Mai lipseste indoctrinarea si multe alte chestii.

    ps: youtube search “copii de la cighid”

  25. Buna Dojo.

    La mine in casa inca se mai tine de lucrurile vechi. Chiar acum, la curatenia de Paste, m-am rugat de mama cu cerul si pamantul sa arunce 2 aparate de radio vechi de peste 20 de ani si un magnetofon care l-a primit ea cadou la 18 ani. Nu a vrut sub nicio forma sa le arunce!!! Asta pe langa bibelouri, de care nu cred ca o sa scap vreodata!!!

  26. Țin minte că mă duceam să cumpăr lapte cu bonul. Îmi pune mama sticla în brațe și în alimentară încremeneam unul sau chiar două ceasuri.

    Da, încă mai purtăm pe spinare apțipildul tovărășiei comuniste, noroc că vin din urmă generațiile pokemon, însă nici viitorul nu sună prea bine.

  27. Din pacate multe din mentalitatiile enumerate de tine aici mai persista inca , sui nu numai la batrani, mai nou am vazut si tineri in magazine spunand :”Las’ sa fie, acum avem bani sa luam…”

  29. Jumatate de veac se intipareste crunt in memoria unui popor cam cum se intiparesc si perioadele foarte grele; imi povestea bunicul ca dupa o foamete cumplita tatal lui ramasese cu obiceiul sa ascunda biscuiti in saltele, saci de faini in barnele podului si asa mai departe. Nu e o chestie gandita ci nevoia de a compensa ceva care te-a miscat.

    Sarind la alta idee, una din mantrele postcomunismului este asteptarea schimbului de generatii, moment in care totul va reveni la normal si noi vom fi o tara civilizata. Atata vreme cat educatia din sanul familiei este crunt comunista (nu ma refer la predarea in fiecare sera a principiilor marxiste ci la conturarea asteptarilor pe care tu le descrii, pomana de la stat, daca nu sunt multumit l amunca nu e nevoie sa munces bine si asa mai departe) nu vad ce s-ar schimba. Trebuie sa asteptam ca ideile astea sa se dilueze incet incet cu cate un individ si o familie pe rand. Poate in vre 4-5 schimbari de generatie ( comunista-post revolutionara- post deceniu revolutionara…) deci dupa inca vreo 20 de ani lucrurile sa inceapa sa fie gandite normal.

    echilibrat articol.

  30. Bine ca am trecut la o societate in care totul se arunca si totul se consuma. Ti-a sarit un nasture: arunci bluza. S-a zgariat masina de spalat, una noua
    Uraa. Am sarit din lac fix in put.

  31. Offtopic: Avemblog.net mai funcţionează? De câte ori intru pe el face redirect aici după vreo 5 secunde.

    • L-am redirectat, pana gasesc ceva mai intelectual de facut cu el. E posibil sa-l “renasc” ca un “intrebari/raspunsuri” … sa vad cum stau cu timpul si ideile 😉

  32. […] ne-au invatat 50 de ani de “aur” ? Mai bine nu se poate spune […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.