Physical Address

304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124

Dacă nu dau la cazma înseamnă că nu muncesc?

Pe când eram încă puştoaică în liceu şi îmi juram în barbă că voi creşte şi voi munci să am şi eu un ban, ai mei îmi spuneau să îmi trăiesc tinereţea cât pot pentru că “lasă, mamă, că ai o viaţă întreagă să tot munceşti”.

Munca este prin definiţie ceva ce faci şi nu neapărat cu drag. Ai un program, ai nişte rezultate de obţinut, un şef (care mereu are ceva cu tine, cel puţin aşa am aflat de la aţii), un salariu niciodată mulţumitor .. e datoria ta către societate şi, ca orice datorie, e naşpa.

Am terminat liceul şi m-am aruncat la muncă, deşi clar că nu este un job “greu”. Cel puţin nu după definiţia: “program de 8-10 ore, stat în frig / picioare / căldură / stres că omori pe careva etc. Intrasem la radio şi munceam acolo. Pentru cei care şi-au băgat nasul prin media, începutul în domeniul ăsta NU este deloc triumfal. Munceam fără plată (eram într-un fel de probă din asta), făceam turele colegilor (era vară, aveau oamenii concedii), nu aveam nicio experienţă anterioară aşa că învăţam pas cu pas, cu multe prostii făcute şi panică. PANICĂ!

Ani de zile am avut acelaşi coşmar: că se opreşte emisia (nu e de bine, că nu ai voie să ai “blank” pe emisie), că nu funcţionează microfonul meu sau al ştiristului, că nu se aude muzica, am întârziat cu ştirile sau chiar cu emisiunea etc. Nu am fost NICIODATĂ pedepsită pentru vreo prostie de genul ăsta, dar după 10 ani în domeniu, încă mai am coşmarul ăla.

După cum spuneam, începutul este greu. Nu ştii ce să spui, aşa că îţi pregăteşti pe o hârtie poveştile şi le citeşti. În momentul în care “ridici” însă microfonul, pentru că eşti terifiat de ideea ca un oraş întreg aude ce cretinisme aberezi, clar, o comiţi. Şi zboară porumbelul.

Unii au nevoie de mai mult timp să scape de tracul acesta. Mi mi-a luat 6 luni, alţii sunt mai rapizi, alţii nu scapă niciodată şi renunţă la job. După ce priveşti microfonul cu relaxare şi ştii că poţi în secunda asta să zici ceva chiar şi fără prea multe căutări de idei, atunci ESTE UŞOR.

Programul respectiv înseamnă 3-4 ore pe zi, timp în care eşti la uzină. Munca, foarte clar, este frumoasă. Colegii sunt glumeţi şi relaxaţi (nu avem motive să fim stresaţi prea tare), mai sunt şi momente de stres (când trebuie să porneşti ştirile şi nu funcţionează ceva, când pica alimentarea de curent şi pe UPS ai numai 2-3 “scule” şi trebuie să ţii ştirile cu omul care le citeşte cu tine în cabină şi nu ai toate sursele de mixaj etc.), dar în general este o muncă pe care nu o simţi ca atare.

Pe vremuri iubi făcea mişto de mine şi de jobul ăsta, că am program de gravide şi că asta nu e muncă. Iubi e inginer constructor şi ştie clar ce înseamnă munca aia serioasă, frigul sau canicula pe teren, un deadline super strâns pentru care ai zeci de mii de euro penalităţi la depăşire şi un edificiu pentru care răspunzi legal 70 de ani de acum înainte. Salariul în domeniu este foarte bun, munca este însă “adevărată”.

Singurul moment în care am simţit un job “real” a fost lucrând la firma unei colege de facultate. O firmă de advertising, la care eu eram web designer şi omul bun la toate cele de IT). Munca în sine nu era ucigătoare, că aia făceam şi acasă ca proasta. Aveam deja 7 situri pe care lucram ca o damnata zi şi noapte, acum mai luam şi un salariu, făcând ce îmi plăcea. Aspectul care mă făcea să simt că totuşi muncesc, era programul. Aveam tură normală (8-16) şi mă termina trezitul la ora 7.

Toată viaţa am avut probleme cu trezitul ăsta şi speram să ajung o dată să scap de chestia asta. Programul de trezit era însă real. Cele 2 joburi (păstrasem locul la “uzină” şi cel de web ceva la ea) aduceau un venit deja bunişor şi aveam şi eu senzaţia că sunt om al muncii, că doar mă duceam la lucru la ore de funcţionar public.

Peste ceva timp ne-am despărţit drumurile, ea a născut şi firma nu era prioritară (erau bani în casă de la firma soţului, deci nu mai era necesar să muncească şi ea) şi eu am rămas numai cu munca de media. Siturile au crescut ca număr şi am decis să trec la formele legale de constituire de firmă. Că nu ştii niciodată ce ai de făcut şi e bine să fii în legalitate.

A mai trecut ceva timp. Am în continuare programul de gravidă de care râdea iubi acum câţiva ani şi câştig cât el sau mai mult (depinde de lună). Mă trezesc pe la 10 (azi m-am trezit la 12, că eram prea obosită), lucrez pe siturile mele sau ale altora, îmi plimb câinii, poate am o întâlnire cu vreun client, merg apoi la studio şi revin seara acasă. Stau pe net până la 2 noaptea şi o iau de la început ziua următoare.

Faptul că primesc un salariu, bani pentru design sau publicitate susţine ideea că totuşi muncesc ceva, că nu îţi dă nimeni bani pe nimic. Cu toate acestea majoritatea românilor încă merg pe ideea că numai un job la bandă sau cu stres uriaş merită titulatura de muncă.

Sunt bloggeri (la noi şi pe internaţional) care câştigă bine de pe munca lor. Şi uneori le este ruşine să spună ca sunt bloggeri, pentru că reacţia altora este deja previzibilă. Cunosc un puşti (nu mai este demult puşti, dar tot e mai tânăr puţin decât mine) care în viaţa lui nu a muncit la “patron” sau într-un job normal. Este cel care a înfiinţat phpBBhacks.com (si alte forumuri, pe când era chiar un adolescent) şi a făcut bani de pe proiectele sale pe când încă se şcolariza. Acum a scris o carte despre forum management şi umblă în turneu să o vândă. Şi se vinde bine.

Programul lui zilnic înseamnă tot ceva de genul: “trezit când mi se arată, citit emails, făcut nişte chestii administrative, scris un articol, poate un press-conference, dupa-amiază un meci de baschet, seara o ieşire cu prietenii etc.”

Sunt oameni care lucrează în media şi au salariu cât valoarea Corsicii mele (sau chiar mai multe) pe lună. Sunt “vedetele” pe care le cunoaştem şi le adulăm sau hulim după caz. Fac o reclamă la pastă de dinţi şi câştigă încă o maşină. Culmea este că, deşi pentru noi un photo shoot de pildă nu este muncă, lor le vin bani de acolo, deci este muncă totuşi.

Şi lista poate continua.

Nu am înţeles deci ce face o muncă să fie “adevărată” şi respectată de societate şi sunt curioasă voi ce părere aveţi despre acest subiect. Trebuie să ai un program de lucru ucigător? Să ai parte de stres zilnic? Să câştigi enorm? Poţi vorbi despre muncă şi dacă jobul în sine ţie personal îţi face plăcere şi eşti plătit pentru ceva ce realizezi fără prea mult efort? Poţi considera că munceşti dacă eşti un muzician de succes sau Brad Pitt?

Ce face oare cu adevărat un “job serios”?

Dacă nu dau la cazma, pot spune totuşi că muncesc?

Daca ți se pare interesant, un share ajută mereu. Mulțumesc.
dojo
dojo

Fost om de radio, transformata in karatista si apoi web designer. Am o firmă de online marketing si mi-am redeschis un webmaster forum.

Articles: 1761

15 Comments

  1. Articolul tau m-a facut sa constientizez faptul ca si eu zic uneori asa lu’ iubi a mea (ea e economista si pot sa zic ca de muncit munceste cam 3-4 zile pe luna) dar sunt constient ca munca poate sa fie fizica sau psihica. Spun asta pt ca le-am cam facut pe amandoua pana akuma.Munca inceteaza sa mai fie munca atunci cand o faci cu placere si nu te epuizeaza psihic!Cum spunea un prieten de-al meu: somnul nu ar fi o munca daca ar fi platit? Daca cineva te plateste pentru ceva atunci eu zic ca se numeste munca.

  2. genial Dojo 😀
    şi.. o-ntrebare: unde le-ai ţinut până acum? mă refer la articolele ăstea. de la o vreme, feed-ul tău a devenit tot mai activ şi eu nu pot decât să mă bucur.
    am o curioziatate: ai tăi ce părere au avut despre chestia asta? că despre al tău iubit am priceput ce şi cum.

  3. @draxxer .. sa stii ca iubi a ta chiar munceste. Pe mine ma ucide psihic numai sa scriu cate o factura sau sa dau cu subsemnata pe ordinele de plata, cred ca as turba sa fac munca ei chiar si 2 zile 😀

    @Cristina .. cred ca la faza cu responsabilitatea rezonez si eu. Ca pana la urma un “self employed” nu prea are de dat justificari nimanui. Poate clientului sau constiintei sale .. ca sef nu are.

    @A.Faith .. las’ ca stiu ca zici asta numai sa ma convingi sa vin la Craiova. Nu vin, ai inteles? 😀

    Revenind la chestii serioase. Merci de compliment. Ma bucur ca iti place blogul in ultima perioada. Mi-am revenit dupa niste saptamani in care sincer mi-era usor scarba sa tot scriu. Se asteapta in fiecare zi de la tine ceva destept si din pacate nu poti fi genial toata ziua. De fapt nu poti fi genial mai deloc, asa ca e greu cu scrisele astea.

    Super interesanta intrebarea ta, cred ca pun de un “follow up” zilele astea, ca e mult de povestit 😉

  4. Ce anume face un job serios? Poate pur si simplu faptul ca implica o anumita responsabilitate… Poate pur si simplu ca esti permanent intr-o stare de tensiune, dorind sa faci totul bine.. Poate pur si simplu faptul ca in orice clipa cineva poate sa te traga de raspundere pentru ceea ce ar fi trebuit sa faci si n-ai facut, sau pentru ceea ce ai facut cum nu trebuie…

  5. Faza cu “pot sa fac si eu” ma ucide pe mine de fiecare data, mai ales ca vine replica din partea unora care nu ar fi in stare niciodata sa faca “munca” mea. Mai aveam cate un destept din asta care zicea “mare lucru faci si tu. oricine poate vorbi la microfon” .. si normal ca raspunsul meu era ceva de genul: da, te tine? Hai sa vezi cum este.

    Si numai o proba off air sa faci cu ei si se “taie” direct. E foarte usor sa vorbesti, dar ai nevoie de ceva experienta si sa scapi de trac pentru a putea sa nu fi penibil de panicat.

    La faza cu web designul e mai usor, ca majoritatea celor care nu considera ca e munca, nu prea stiu oricum cu ce se mananca.Si trebuie sa le zici ca faci ceva pe calculator, ca nu toti inteleg ce e internetul. Dar sigur ca pot comenta ca aia nu este munca 😀

  6. job “real” e ala in care interactionezi cu lumea reala. ala in care produci ceva vizibil.

    lumea serviciilor e mai putin palpabila, therefore mai greu cuantificabila.

  7. @dojo stiu cum e cu munca psihica ca am prestat-o si eu timp de vreo 2 ani.eu voiam sa spun doar ca ea lucreaza doar 3-4 zile pe luna, in restul sta pe net sau are de lucru juma’ de ora. Una e sa prestezi o munca zilnic si intr-un mod constant si alta e sa slucrezi cateva zile pe luna si in restu’ sa nu ai nimik. 🙂 Cat despre vb la microfon sa stii ca nu stiu daca as putea sa fac asta. Am sunat si eu de cateva ori pe la radio, dar mi s-a parut mai usor sa scriu un email care sa fie citit intr-o emisiune decat sa sun si sa vb eu! deci munca e munca oricum ai lua-o!Ea in schimb poate fi de intensitati si durate diferite, generand sentimente diferite!Cu cat o munca este mai istovitoare, fizic sau mental, cu atat satisfactia de la final este mai mare!Deci, intesitatea este direct proportionala cu satisfactia!

  8. MÚNCĂ- Efort de a realiza ceva; strădanie; ocupaţie, îndeletnicire.
    prin urmare, ori ca esti maturator de strazi ori ca esti director al BNR, se cheama ca muncesti.
    nici eu nu dau cu sapa, mai nou insa toata lumea are impresia ca poate face munca mea. un limitat in gandire poate sa stea pe margine si sa spuna: “ce munca face ala? plimba trei hartii? preda 4 ore pe zi? vinde medicamente? canta pe scena? aia pot sa fac si eu!” e! problema e ca nu poti sa faci si tu. nu putem sa fim toti avocati sau toti medici sau toti economisti. fiecare-si are locul lui, mai mult sau mai putin vizibil, mai mult sau mai putin bine platit.
    draxxer are mare dreptate, daca munca ta iti face placere atunci nu mai pare munca, mai ales pentru altii. asta nu inseamna insa ca nu depui nici un efort pentru ea.

  9. Conformu dex-ului online se defineste astfel.

    1. Activitate constienta (specifica omului) îndreptata spre un anumit scop, în procesul careia omul efectueaza, reglementeaza si controleaza prin actiunea sa schimbul de materii dintre el si natura pentru satisfacerea trebuintelor sale. * (La pl.) Lucru la câmp, lucrul câmpului; lucrari agricole.
    2. (Concr.) Folos material, bun agonisit prin lucru; agoniseala, castig, profit.
    3. Efort de a realiza ceva; stradanie; ocupatie, îndeletnicire.
    4. (Înv. si pop.; la pl.) Torturi, cazne. * Durere, suferinta (fizica sau morala); chin. * Spec. (Sens curent; la pl.) Durerile nasterii. – Din sl. monka.

    Mie sincer mi se pare ca o da mai mult in latura fizica decat in cea intelectuala.

  10. Cunosc situatia descrisa de tine. Nici ai mei nu prea inteleg cum e sa faci bani pe net

  11. Da, atata timp cat faci lucrurile care iti plac treaba merge!
    Esti o fericita!
    Bafta in continuare!

  12. Mulţumesc pentru comentarii şi (Moldoveanca) pentru cuvintele frumoase. Sper să îţi pot oferi câte ceva interesant de citit .. şi celorlalţi care mi-au dăruit minute din viaţa lor 😉

  13. Offtopic: tocmai am descoperit blogul tau si il iubesc 😀
    Ontopic: nu cred ca exista “munci” serioase sau neserioase. Atata timp cat oferi valoare prin efortul tau si lumea cere produsul muncii tale inseamna ca esti pe drumul cel bun.De fapt conteaza cel mai mult sa iti placa ceea ce faci. Desi conceptul romanesc este banibanibanibani cat mai multi banibanibanibani, din experienta iti spun ca degeaba faci carute de bani daca in fiecare zi te doboara gandul ca iar tre sa o iei de la capat cu munca.

  14. postul tau mi-aduce aminte de vara-mea. cand avea vreo 5-6 ani, a intrebat-o cineva daca tatal ei e la servici. si ea, foarte serioasa, a spus: ‘mama se duce la servici. tata e la munca’.
    cred ca, inconstient, asociem ‘munca’ cu efort fizic, si ‘servici’ orice alt job platit care nu necesita efort fizic.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.