Haina chiar nu il face pe om ..

Azi am avut o caruta de chestii de rezolvat, nervi cat cuprinde si planuri date peste cap. Am reusit intr-un final sa spal corsica, pentru ca am fost “deviata” la pranz catre alte probleme, asa ca pot sa ma linistesc. Pe la 2 cred eram inca sigura ca, dupa ce merg la banca sa platesc cu niste OP-uri si cumpar medicamente pentru ai mei de la farmacie, ajung si la spalatorie.

Cu gandurile astea bine organizate in creier, parchez masina in Balcescu si pornesc pe jos spre farmacie. In fata mea vad un tip mai mare decat mine cu vreo juma’ de cap, mirosind de sa ma dea pe spate. Adica bine. Cred ca era chiar un parfum pe care il cumparasem lui iubi acu’ 3 ani .. nebunie clara.

Il studiez asa din spate: bine facut (adica mai calca o sala din cand in cand), imbracat intr-un maieu alb care ii sta bine, niste nadragi trei sferturi super, pantofi sport de calitate. Adica unul din ala bine invesmantat (chiar daca sport), mirosind exceptional. Ma uitam in jur sa ii vad masina (sigur una noua si scumpa).

Si pe cand studiam eu de zor specimenul din fata mea si eram incantata de ce vad, aud asa un sunet ciudat .. asa cum faci cand aduni din toate puturile gandirii si ale gatului … dupa care rezultatul a fost expectorat pe trotuar; produsul glandelor salivare, probabil stresate de cald.

Cam atat cu imaginea printului fermecat. Credeam ca odata cu atasarea de propria persoana a unor toale mai de doamne ajuta, folosirea cu incredere a dusului plus un parfum rafinat romanul trece peste ghiolbanism si creste un pic si la social skills. M-am inselat …