Physical Address
304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124
Început de școală în America: pre și post-pandemie
Nadia a început școala de o săptămână deja, acum 2 zile am fost și eu la Back to School Night, un fel de ședință cu părinții, în care învățătoarele (acum are două, una pentru Math & Science și alta pentru English & Arts), ne-au prezentat un pic cum va decurge anul școlar.
Avem, ca și la școala din NYC, câteva platforme prin care se face comunicarea și un portal la nivel de stat unde se află TOATE informațiile despre copil (prezențe, note, probleme, teme de casă, rezultate pentru examene, când e cazul, etc.).
Pentru că e pandemie (deși aici, la țară, se simte ca un fel de post-pandemie), ședința a fost 20 de minute în clasa de Math și 20 de minute în cea de ELA. Scurt, la obiect.
M-a apucat cheful de scris azi, deși trebuie să termin un seo audit pentru un client, inspirată de poza lui Arhi. Tone de flori aruncate la gunoi, pentru că nu-l poți dezobișnui pe român de asta și nici nu poți să faci ciorbă sau salată din ele.
Așa arătau, acum 2 ani, Nadia și nășica ei. Puștoaica mea intra în kindergarten (clasa 0 în România), frumoasa aialaltă intra în clasa a VIII-a. A se observa lipsa de haine de gală și de flori, bijuteria aia cu coadă e câinele nașilor și nu l-am dat cadou la școală.
Atunci am dus fetele la școală noi părinții, că erau școlile una lângă alta. Am intrat în clasa fie-mii, nu era nimic acolo pregătit „cadou”, doar doamnele zâmbitoare.
Nu s-a dat NIMIC, decât „hello”. Am dus copilul la măsuța ei, am stat 2 minute, apoi am plecat. 2-3 copilași au plâns, învățătoarele i-au liniștit ca niște mame ce sunt (una are 3 copii, una 2). Părinții oricum au plecat, a mea avea ochii un pic roșii, dar s-a ținut tare.
Anul acesta nici nu am dus-o în prima zi la școală, pleaca de la „beach 1”. Adică mergem cam 8-10 minute prin pădure, trecem de terenurile de tenis și de plajă și ne oprim în parcare. Acolo vine un yellow bus, urcă pruncii în el și gata.
O idee mai înaltă, cu masca-n freză, gata de noi aventuri. Școala e la aprox 10 km de casă, în orașul de lângă comunitatea în care locuim. Am vizitat-o după o săptămână, e FOARTE curată, destul de nouă, extrem de bine dotată.
Pe lângă materiile normale (citit, scris, matematică, științe, sport de anul ăsta Nadia va face tehnologie/robotică, Spaniolă, arte, muzică și caligrafie.
Nu există fondul școlii/fondul clasei, nu le-am dus învățătoarelor NIMIC, nici la ședința aia de acum 2 zile. Ni s-a dat o listă cu necesarul de rechizite pentru fiecare copil (acum cu pandemia fiecare are coșulețul lui cu supplies): creioane de scris, colorate, niște carioci, o foarfecă, gumă de șters și 3 caiete.
Au primit un caiet ca o agendă, cu date, să poată nota temele de casă și alte chestii. Arată super drăguț, a fost plătit de asociația de părinți. Toți copiii din școală au primit așa ceva.
La nicio școală nu s-au ținut prelegeri, nu a binecuvântat popa nimic (ar fi mișto, mai ales la fosta ei școală, unde erau 10 confesiuni probabil prezente acolo), nu a venit polițistul și nici nu s-a stat în careu cu orele.
Nu se dă nimic de sărbători, nu există cadou pentru doamna, nu există cadou la serbare. Doamnele, deși nici aici nu se plătește munca în învățământ nu știu cât de bine, supraviețuiesc și fără buchete de flori. Se bucură că sunt apreciate, că le spunem de fiecare dată că pruncul le iubește și „you’re doing a great job”.
Când am luat casa, deci era clar că Nadia pleacă de tot din NYC, le-a făcut tuturor profesorilor câte o felicitare din hârtie ministerială, a îndoit-o și a scris pe o parte în interior numele profesorului – pe verticală – și pe orizontală a început cu litera respectivă cuvinte ca amazing, awesome, kind, intelligent etc. Pe partea cealaltă le-a scris că se mută în statul vecin și că sunt oricând bineveniți la noi (apoi a scris noua adresă, email-ul și numărul meu de telefon).
I-a pus în fund.
A decorat fiecare scrisorică așa cum s-a priceput, ea a decis „calitățile” și tot ea le-a oferit scrisoricile.
Cred că, odată ce scoți mercantilismul ăsta din ecuație, relația educator/copil/părinte poate să fie din nou curată și fără complicații. Oamenii ăștia fac o treabă super bună (eu sunt foarte încântată de toți profesorii cu care fie-mea a avut de lucru aici în America), noi avem grijă să știe asta cu orice ocazie și nu prin cadouri sau lins bocancii, dar prin respect, apreciere și bunătate.
Prefer să voluntariez la școală (am făcut-o din prima zi de școală), să donez bani, dacă e chiar nevoie (nu s-au cerut decât punctual pentru câte o activitate), să ajut cu situl școlii, să particip la bake sales etc.
Închei fără concluzie, doar „BAFTĂ la școală” tuturor copiilor, de oricare parte a Atlanticului s-ar afla. Să aibă un an școlar frumos, plin de bucurii 🙂
Bafta Nadiei in noul an scolar! Si copila mea a inceput JK (junior kindergarten), in Canada incepe la 4 ani, si am avut ceva emotii sa o las in curtea scolii si sa plec. Dar in NA scoala e si fun, asa ca de-a doua zi si pana acum se duce cu bucurie si nerabdare acolo. Zic de-a doua zi ca in prima a bocit cand am lasat-o singura printre atatia straini. Acum ii sunt toti prieteni ;).
Oh, la 4 ani si Nadia plangea de parca am dat coltu’ de curand. E normal sa mai si planga, ma bucur ca ii este bine de a doua zi. Asta inseamna ca a fost o idee mai greu sa se desparta de mama, dar ii este de fapt bine acolo 🙂
Sa aiba parte de un an excelent, cat mai “in person” sa zic asa.
Buna! Un an nou scolar plin de zile faine! Mereu mi-a placut treaba asta cu yellow bus. Mi se pare ca la voi e asa de clean si clar ce ai de facut in ceea ce priveste scoala. Am inceput si noi noul an cu ceva emotii, dar acum e bine ( sa vedem pentru cat timp). Nu a fost nicio festivitate, pur si simplu l-am dus si l-am lasat in curtea scolii (dupa vreo 10 minute de zbatut sa trec prin marea de parinti care stateau unul langa altul in fata scolii, nu aveai loc sa arunci nici macar un ac). S-a asezat langa colegii lui si apoi au plecat spre clasa. And that was it..
Americanii is dumnezeul planificarilor si al procedurilor. TOTUL are un plan, totul e bine pus la punct, fiecare stie in fiecare secunda ce are de facut. Mai ceva ca nemtii 🙂
Chestia asta imi da senzatie de siguranta, nu se iau decizii dupa cum ii tuna pe unii si pe altii, oamenii is stiu locul si isi fac treaba foarte OK.
Yellow bus-ul e misto de tot, trece fie-mea de 2 ferme, pe drum, la una vede niste cai, la aialalta vede vaci. Se merge prin “comuna”, cred ca asta e township, e plin de case din alea ca in povesti, dealuri, padure.
Nu sta nimeni bot in bot, nici cand e de luat copilul de la scoala. Nu se poarta masca in exterior, dar nici nu se sta gura in gura.
Sa ii fie scolarului tau super-bine in anul asta scolar 🙂
Sa aveti un an minunat! Tare fain povestesti despre ce povestesti. Si zau ca s-ar putea implemen
Articolul asta m-a uns la suflet – cu bucata ” odată ce scoți mercantilismul ăsta din ecuație, relația educator/copil/părinte poate să fie din nou curată și fără complicații ” m-ai pus pe ganduri. Poate ca noi romanii nu suntem toti pregatiti pt asa ceva,inca (nici cadrele didactice, nici parintii).
Multumesc de apreciere. Un an super va doresc si voua.
Faptul ca romanii inca nu sunt pregatiti pentru chestii din astea e un motiv pentru care am plecat din tara. Ma bucur ca am gasit un sistem de invatamant (si el imperfect) in care parintii nu sunt doar vaci de muls. Profesorii de aici nu au salarii fabuloase, muncesc de-i ia naiba, dar fac o treaba senzationala.