Physical Address

304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124

Irelevant

De câteva zile ne distrăm copios privind clipuri aparţinând unor români ‘ajunşi’. O actriţă şi un român plecat undeva prin Arizona, cred, că nu am urmărit niciun filmuleţ. Doi ‘prostani’ care au îndrăznit să scoată câte un clip cu noua lor viaţă. Sunt penibili, sunt proşti, mamă ce ne mai distrăm pe seama noastră. Şi i-am rupt. Să vezi cum fătuca aia pică în nas de tristeţe, iar ‘americanului’ îi va sta în gât grătarul de duminica asta. Sau?

Sau poate că pe ăştia doi îi doare nici acolo de părerile deştepţilor de pe internet. De batjocura noastră de erudiţi şi oameni plini de modestie. Noi râdem de aici, ei au vieţile lor, probabil mai interesante decât ale noastre. Fătuca aia stă la cafea probabil cu artişti după care bălim de ani buni şi nu ne-a fost mai aproape decât într-un poster pe perete. Prostul satului din Arizona trăieşte într-o casă la care nu putem visa decât peste vreo 2 vieţi. Dar i-am făcut, i-am rupt, mama lor de lăudăroşi.

Nebuloasa e sătulă de miştourile primite de când e ‘piaristă’. Că nu este job adevărat, că e de rahat. Că toţi suntem nişte proşti, de la a-listerii lu’ peşte până la dojo care face bani din web design, să vezi altă chestie inutilă.

Şi?

La mine în ‘dicţionar’, dacă există un om care să fie dispus să plătească pentru munca mea asta de rahat, se cheamă că este muncă. Nu dau cu lopata, dar fără vite ca mine şi alţii (băgăm deci şi programatorii, că-s altă şleahtă de pierde-vară), am sta pe net cu lumănarea. Pentru că absolut orice site e făcut de un prost, ‘desenat’ de altul etc. Orice articol de ziar e scris de un inutil de jurnalist, care nu dă cu sapa, dar dă informaţie. Ascultăm muzica unor inutili, ne uităm la filme făcute de nişte lache fără ocupaţie, iar emisiunile de radio sunt făcute tot de nişte rataţi, aşa cum am fost şi eu 10 ani.

Există oameni care plătesc pentru serviciile mele. Există oameni care doresc să-şi pună reclamă pe siturile mele, există oameni care plătesc servicii de PR sau sfântul ştie ce altceva. Atât timp cât există persoanele în cauză, afacerea mea şi a altora este absolut viabilă.

Pe Oltiţa o doare reacţia asta, pentru că nu ar fi prima dată. Pentru că probabil încă nu are un ‘şoric’ destul de gros şi capacitatea de a ignora. Sunt opinii pe care nu le vei schimba NICIODATĂ. Sunt oameni care nu vor înţelege mai mult sau care se simt mari, când îi calcă pe alţii în picioare.

Ne simţim puternici, bătându-ne joc de nişte ‘lache’, pentru că probabil altceva nu ştim să facem, decât să batjocorim. Uităm însă că respectivii vor continua să aibă o viaţă aşa cum noi doar visăm, ORICE am spune. Exact cum Răduleasca de pildă va trăi bine merci în lux, oricât de ‘ieftină’ ni se pare sau Becali cel prost va conduce maşini care costă cât tot blocul nostru. Cu tot cu locatari şi organele lor viabile.

Probabil diferenţa dintre noi şi prostanul ăla din Arizona este că el a prins ideea: stai cu nasul în ciorba ta şi fă-ţi un viitor. Nu contează că Nebuloasa are nuş’ ce proiect de doi lei în mintea ta, că alt blogger e prea gras, urât sau prost sau că actriţa x vorbeşte engleza pe care am uitat-o eu. E irelevant. Fiecare va face bani în continuare, va învăţa ce consideră necesar, îşi va trăi viaţa aşa cum doreşte.

Sufăr probabil de un fel de ‘autism’, pentru că mă lasă în general rece prostiile astea. Am încetat să mai dau doi lei pe opinia multora şi-mi trăiesc viaţa aşa cum consider eu de cuviinţă, alături de un om care ÎNŢELEGE şi apreciază, plus o mână de oameni care merită atenţia mea. Faptul că x sau y au nu ştiu ce părere despre persoana mea mă lasă, sincer rece. Contează ce gândeşte omul cu care îmi împart viaţa, contează familia mea, contează câţiva prieteni de care-mi pasă şi ale căror cuvinte au importanţă pentru mine.

Detaşare. Este greu de obţinut, dar prinde tare bine. Să-ţi trăieşti viaţa TA pentru TINE. Încerc să fac treaba asta de ceva timp şi iese. Încep să ignor ‘zgomotul’, încerc să-mi văd pur şi simplu de munca mea şi de planurile noastre de viitor. Nu am fost niciodată mai fericită ca acum. Şi asta nu are legătură cu banii pe care îi câştig din munca mea inutilă sau cu faptul că am călătorit atât de mult şi o vom face din nou. Vine probabil din bucuria de a ne fi găsit împreună o cale şi de a o urma. Din plăcerea de a face o muncă pe care o ador şi care s-a transformat din hobby în ceva lucrativ. De a fi descoperit cine merită atenţia noastră şi ale cui cuvinte sunt zgomot. Irelevante.

Ca orice ‘autist’ de se respectă, vă invit să vă consumaţi timpul şi nervii pe chestii utile. Eventual să lăsaţi muşcatul altora de fund, că nu produce nimic, decât pierdere de timp, timp pe care l-aţi putea petrece într-un mod constructiv. Iar vorbele celor care nu contează nu ar trebui să vă doară. Pentru că sunt doar vorbe

Daca ți se pare interesant, un share ajută mereu. Mulțumesc.
dojo
dojo

Fost om de radio, transformata in karatista si apoi web designer. Am o firmă de online marketing si mi-am redeschis un webmaster forum.

Articles: 1761

28 Comments

  1. Cred ca este unul dintre riscurile meseriei ca sa zic asa, mai exact meseria de a deveni o persoana cat de cat publica. Chit ca scrii pentru 100 de oameni, chit ca esti un artist de renume mondial, aia 100, 1000 sau milioane de oameni, formeaza publicul tau.

    Feedback-ul negativ ca sa-i zic mai elegant, va veni intotdeauna, tot timpul vor exista asa zisii hateri, carcotasi si chiar, de ce nu, critici pertinenti. Asta ar fi prima regula pe care ar trebui s-o retinem, nu toti care ne vorbesc de rau mananca rahat.

    Acum, ai mai multe variante in ceea ce priveste aceste comentarii. Poti sa le dai atentie, sa fii sincer cu tine si sa vezi daca exista adevar in ele, poti sa le combati si sa te incarci de energie negativa sau poti sa le ignori.

    Ceea ce nu poti face insa este sa le opresti. Ele vor veni fara gres. Daca nu poti sa te adaptezi si sa le procesezi intr-un fel, poate o prezenta publica nu este calea ideala pentru tine (nu ma refer la tine, dojo, ma refer la un tine generic).

    Nu poti spune omului “Ba, nu vorbi lucruri naspa despre mine ca ma deranjeaza.” si chiar daca ii poti spune sa nu le vorbeasca, nu inseamna ca nu le va gandi.

    In opinia mea, lucrul cel mai sanatos de facut este sa analizezi orice feedback, atat pozitiv cat si negativ, si sa vezi daca poti trage niste invataturi din el.

    Ideea de baza este simpla, cand nu poti opri lucrurile care te deranjeaza, trebuie sa te adaptezi la ele.

  2. Aici nu sunt de acord cu tine.
    De unde pana unde nu mai ai voie sa faci un spoof video? De ce trb catalogata ca batjocora aceasta forma de arta?

    Eu unul am ras si am considerat ca videourile respective ( in special cel facut de tudoram) sunt cea mai frumoasa modalitate de a-i arata mariei si aluia din SUA ca sunt penibili.

    Hai sa le dam in cap la actorii de stand up comedy ca indrasnesc sa faca mistouri fine de oamenii care sunt penibili, chiar si daca sunt platiti sa fie penibili…

    • Tu chiar ai impresia ca Maria aia sta sa se uite pe net la spoof-urile astea? Chiar crezi ca pe nenea ala il ‘arde’ grija ce parere avem noi, ‘sarantocii’ din Romania? gagica aia are de marcat pe raboj cine stie ce armasari din aia cu Bugatti, iar ‘prostanul’ ala sa se bucure de o viata la care noi nu vom ajunge probabil niciodata. Aici este ironia. Ca pe noi ne arde grija de ei, dar pentru ei e doar ‘zgomot’. Dar, na, daca ne face sa ne simtim bine macar o zi …

      • Daca te uiti pe contul Mariei de pe vimeo acolo unde a incarcat ea clipul original,domnisoara a avut peste 10.000 de vizualizari cu doua zile in urma. Tot domnisoara (sau ceva persoana conexa) s-a ocupat si a sters comentariile rautacioase/acide sau pur si simplu pareri obiective la adresa clipului. Deci stai linistita, e pe faza, ii pasa, e totusi o pata pe imaginea brandului ei (si nu ma refer la brat). Partea penibila mi se pare cea cu inotatul, desi spune ca face treaba asta zilnic, da din maini precum o broasca lesinata.

      • Pai daca e la fel de talentata ca mine, poate sa inoate 10 ore pe zi si tot ca o balena esuata arata. Macar asta se tine la suprafata 😀

        Deci are totusi impact ‘ze clip’. Probabil prima chestie pe care trebuia s-o faca era sa-si ia un ‘consilier’ de imagine. Asta este, patesti

  3. Tre să ne vedem noi odată la o cafea, că prea gândim la fel. Cui îi pasă de gura lumii, cât timp noi o ducem bine mersi. Discutam cu străinii, și la ei există invidie, dar noi exagerăm, prea ne pasă dacă alții o duc mai bine ca noi.

  4. imi primul rand ar trebui sa nu ne mai pese de ce fac toti , unii oameni nu au minte deloc si nu ai ce sa le ceri, de ce sa te stresezi pentru prostia imensa din capul lor?

  5. Adevarat, in ultima vreme o gramanda de astfel de oameni au aparut, si partea mai nasoala, e ca au acel anumit “succes”…

  6. Ah, ce-mi plac articolele astea:) “Autisti” suntem numiti si noi (eu si iubitul meu) cu drag, de catre mama lui, pentru ca nu dam atentie familiei, blocului si nu avem sute de prieteni care sa ne viziteze si sa ne manance timpul. Si uneori banii. Asa cum face ea, bineinteles.

    In alta ordine de idei si eu am o meserie pe care oamenii nu dau doi bani: creatoare de content & social media – hahahah:)) Ce naiba e asta? Majoritatea citeste in 5 minute sau mai putin un text pe care eu l-am scris intr-o ora (storcandu-mi creierii ca sa-i sune lui bine in ureche si sa-i gadile simturile). Si apoi toti imi spun ca am o munca usoara – “ce naiba e asa greu sa scrii niste povesti?”

    Niciodata, dar niciodata nu m-a intrebat nimeni cum am reusit sa obtin 4 sponsorizari (and counting) ca sa plec prin lumea larga. Probabil li se pare usor:))) Si sa fii travel writer este o meserie de vis, nu?!

    Ma rog, eu am norocul ca nu primesc foarte multe comentarii negative. Insa am mai fost injurata si mi-a pasat. M-a durut. Insa nu atat de tare incat sa-mi cer scuze de la cineva sau de la mine. Stiu ca am talent cu carul si ca fac f bine ceea ce fac. In plus, nu ma voi opri niciodata sa-mi urmez visele (aa, si sunt si modesta:)).

    Deci, in concluzie – caravana trece, las’ sa latre cainii…

  7. De ce e munca de ‘content writer’ prost vazuta? Probabil pentru ca pana la urma toti stim sa scriem. Adica sa punem niste cuvinte pe hartie sau pe un site, nu neaparat sa scriem BINE. Deci e o munca pe care toti simt ca o pot face, chiar daca nu la un nivel mai ‘inalt’. Pune la socoteala si salariile de rahat din media (meritate de unii, dar totusi nici performanta cu 600 de lei pe luna nu poti avea), preturile proaste de content writing in general (cam 5 dolari pe un articol si asta este deja un pret bun) si vezi cam de pe unde atitudinea asta.

    Genul asta de munca (pana la urma si jobul meu) par simple pentru ca ‘doar faci ceva la calculator). Pe mine, daca ma vezi lucrand pe situri, ai impresia ca ma joc, atat de simplu pare. Si am totusi 10 ani de munca in spate si faptul ca ACUM e simplu nu inseamna ca asa a fost mereu.

    Sau munca de radio. Cand statea careva cu mine prin emisie, la final ma intreba “aha, deci tu iei bani pe chestia asta”. Era simplu sa ‘deschid’ microfonul si sa vorbesc liber (si nu mereu tampit), sa ‘mixez’ diverse chestii, sa fac tehnic pentru stiri etc. Asta venea iar dupa mii de ore de emisie, dupa care am intrat intr-o ‘rutina’ si mi-am gasit relaxarea aia care parea a face totul usor.

    Cu injuraturile … am primit amenintari cu bataia si cu avocati inca de acum vreo 8 ani, cand am banat conturile unor mari sensei din Romania, ca se purtau ca niste gunoaie in forumul MEU. Dupa ce le-a trecut socul ca o centura ‘oranj’ le da cu usa in nas, au incercat cu amenintari, batjocora pe alte situri etc. Vorba ta, caravana trece si a trecut.

    Daca stii ce ai de facut si o faci bine, e irelevant ce zice vecina de la etajul 3 sau mama soacra. Atat timp cat tu si omul tau sunteti fericiti, restul pot sa latre 🙂

  8. criticile repetate sunt un fel de recunoasterea valorii, cu cat esti mai atacat cu atat esti mai invidiat. sunt oameni care nu pot crea nimic personal, care au niste vieti anoste si tone de refulari. nu foloseste nimanui sa-i bagi in seama. devii doar ca ei 🙂

  9. Mda… eterna si fascinanta noastra meteahna de a ne uita in curtea vecinului inainte ca a noastra sa fie perfect curata.
    Mie mi se pare ca cei setati sa gandeasca asa, o fac indiferent ce meserie ai face, ce job ai avea, etc. Exista o categorie de persoane suficient de frustrata sau cu suficient de mult timp la dispozitie incat sa se ocupe cu analizatul a ceea ce face x sau y.

  10. Cred ca invidia ne face numai rau, sigur mie imi est mai usor sa vorbesc datorita faptului ca nu stiu acest sentiment, asta datorita faptului ca mama imi spunea sa ma intind cat imi este plapuma! Traind fara tata mi-a fost destul de greu dar mereu in loc de invidie invatam de la cei care faceau mai bine decat mine si uite asa am ajuns si eu cineva, desi nu imi dadea nimeni nici o sansa! Mereu sa incercam sa transformam invidia in dorinta noastra personala de a face ceva pentru noi! Altfel ramai mereu cu ochii in curtea vecinului si nu vei avea timp si putere pentru realizarile tale!

  11. Asta este ca celebrul clip de pe you tube….cu ala care se lauda ca are nu stiu ce masina ( maserrati) si el era de fapt sofer!:)Sunt fericit pt mine si apropiatii mei nu pt altii!

  12. Dojo, ma scuzi ca sunt off topic: am probleme cu hostul, m-au scos aia si am nevoie de o recomandare. mentionez ca avea doua bloguri una cu o medie zilnica de 1.400 de unici pe zi, iar celalalt undeva la 600 de unici pe zi.
    ps: in recomandare poate intra si ce anume. multam fain anticipat

    • saru’mana. multam fain. am gasit pana la urma sa iau un vps, cu suportul hosterului, cu o reducere semnificativa si un pret care e mai mare cu cativa lei decat sharedul pe care il foloseam. crezi ca renteaza?
      ps: pana la urma te-ai oprit la hangar. e bine de stiu ca sunt seriosi. multam fain inca o data

  13. Oamenii mai putin dotati intelectual au tendinta de a rade de ceea ce nu inteleg. Cand le spun oamenilor ca lucrez la un proiect online, nu de putine ori imi baga privirea aia de “faci videochat” :))))
    Cand le explic ca e vorba despre comert online si advertising, nu putini imi spun ca nu e o meserie. Cand eram ziarista aveam o meserie. Cica un statut, imi aparea poza pe o pagina, alaturi de o opinie pe care o citeau tractoristii la cafea. A, si cea mai grozava parte: 8 milioane salariul.
    Persoanelor care tin atat de mult la aparente stupide le urez o viata lunga de muncit pe doi lei pe un post care nah, suna bine.

  14. deci eu ma amuz maxim cand vine vorba despre acel taran cu maserati, sau despre ala care si-a cumparat un audi A6 :)) decat sa te gandesti cat de cretini sunt unii si sa meditezi asupra acestei idei, mai bine o iei in gluma si te razi de ei pe cinste

  15. Salut, scuze de offtopic, te am in blogroll de ceva timp dar in ultma vreme nu se mai updateaza ultimele articole ci a ramas doar un link catre o poza. Ai tu o problema la feed sau am gresit eu ceva? Esti a doua la mine in blogroll si la numele blogului apare doar Blog..

  16. Sunt penibile persoanele care se lauda cu cea ce detin ei pe internet, de parca mar interesa pe mine sau pe altu ca el conduce maserati sau audi A6…
    Plina lumea de prosti si se inmultesc pe zi ce trece 🙁

  17. bOALA asta cu ‘e mai importanta capra vecinului decat propria ograda’, e unul din cele mai mari impedimente ale societatii romane in drumul ei spre evolutie!

  18. Da sa moara dom’le capra vecinului! 🙂 Daca nu moare de moarte buna, hai sa o ajutam! Cam asta e mentalitatea in ziua de azi. Trist

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.