Physical Address

304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124

Nasol ce e la televizor

M-am înfuriat ieri dimineaţă din nou, cu invariabila replică pe care o primesc “dar ce să vezi la televizor?”. Păi vezi .. la ce te uiţi. Dacă o ţară întreagă de manelişti şi sfertodocţi cască ochii amboulea la nunta nu ştiu cărui ţigan (mă distrează că pe ăştia nu îi vede nimeni să îi întrebe cu ce bani s-au “pălăţit”), care aruncă banii ca pe hţrtia igienică, doar n-a muncit pentru ei. Sau la OTV, care din punctul meu de vedere ar trebui inchisă şi DD trimis la sapă, ori la Kanal D la nuş’ ce altă imbecilitate ordinară care culmea face rating.

Face, pentru că nu mai gândim. Nu mai căutăm ceva interesant, nu ne mai interesează că se termină alea 20-40 de minute de emisiune (plus 40 de minute de reclame) şi NU AM ÎNVĂŢAT NIMIC de acolo. Nu, stăm ca proastele şi ne uităm la Elodii, votăm la “răniţi în dragoste” sau ce emisiuni de genul or mai fi şi ne dăm cu fundul de pământ că ţoapa siliconată 2 a detronat-o pe ţoapa siliconată şi botoxată 1 de pe locul fruntaş la naiba mai ştie ce emisiune pentru cimpanzei retarzi.

După ce pierdem timp preţios din viaţă cu rahaturi şi probabil că şi ultimul neuron s-a spânzurat de plictiseală, decretăm cu cea mai serioasă voce “n-ai dom’le ce să vezi”, până alte silicoane ne apar şi gata, suntem “in the game again”.

Cogitam destul de filozofic acu neşte zile că, dacă Discovery erau trust în România, dădeau faliment la 2 luni de la deschidere. Păi cine se uită la documentare? Sau la emisiuni ceva mai deştepte? Cine se oboseşte în România de pildă să troznească o emisiune de genul Top Gear. Că tot m-am căscat la ea chiar şi pe iutiub. Să te apuci să faci struţocămile de maşini de să fie şi bărci, să iei naiba ştie ce coteţ pe 4 roţi, dar de nume mare şi să o peticeşti încât să ajungi de pe coasta de vest pe aia de est (sau oricare, înţelegeţi ideea) … stai că asta cere muncă. Şi efort.

Mai uşor e să pui un plastic în spate şi să te dai mare talkşoist sau să aduni nişte ştoarfe pe care să le transformi în vedete. Chit că put de proaste ce sunt. Nu, ele trebuie să fie acolo, că românul nu poate viziona ceva fără nişte balcoane afişate pe acolo. Bre, reality-show-uri decente. Dau exemplu un The Apprentice. Sau Top Chef. Nişte “big brazăr” cu schepsis, dar tot e ceva pe acolo mai interesant. Şi nu, nu e nevoie de Ciumaci şi Elodii pentru a aduna telespectatori şi a face neşte leuţi.

Am ajuns la faza în care să trec peste programele noastre în viteză maximă şi să mă înţepenesc pe ale altora. Să vizionez de pildă Grand Designs (nişte episoade) după care să caut de disperată toate sezoanele. Bag la cap că nu se poate să dai numai documentare, mai ales pe o televiziune care nu are specificul acesta, dar ceea ce se întâmplă la noi în domeniu, este crunt.

Şi, dacă tot e nasol la televizor, de ce ne încăpăţânăm să privim îndobitociţi? Hai că merge vreun film de închiriat sau descărcat. Sau o carte, că nu ne arde hârtia la deşte …

Ajungem să vedem ţigani la teveu şi nunţi ca în poveşti pentru că “mesele vrea”. Pentru că, atât timp cât sondajele arată că Elodia sparge audienţe, nu prea are “şoarecele” motive să ofere ceva intelectual. Că doar nu aşa se cumpără maşini luxoase …

Este o involuţie galopantă .. şi teamă mi-e că mai avem de căzut mult în rahat.

Soluţii? Sau ajungem să privim exclusiv programele decente ale altora şi să descărcăm tot ce se poate?

Daca ți se pare interesant, un share ajută mereu. Mulțumesc.
dojo
dojo

Fost om de radio, transformata in karatista si apoi web designer. Am o firmă de online marketing si mi-am redeschis un webmaster forum.

Articles: 1761

21 Comments

  1. Este grav ca mai toate televiziunile au preluat acelasi format gen OTV. Eu sincer m-am axat pe posturile “Made in Italia”!

  2. Asta cu sondajele s-o lasam un pic de-o parte. Am mari indoieli asupra veridicitatii lor crede-ma ! Cred ca mai degraba suntem indobitociti cu ceea ce crede x,y,z … mari oameni de presa si media ca ar prinde bine la “bobor”. Si pe inchipuirile astea numite stiintific rating unii construiesc castele de nisip, fac bugete de publicitate, arunca bani in reclame etc etc. Vrei un bun exemplu ? In era web 2.0 la ce foloseste TVR Info ?

    La solutiile tale mai pun si eu una: renuntarea completa. Cine are timp liber putin are slava domnului cu ce sa il umple (carti, capodopere de filme).

    P.S.: Pe DD il inteleg: e afacerea lui, e painea lui – din care trebuie sa traiasca. Asta stie sa faca, asta face.

  3. Hi hi… eu vad teveu sambata seara, vreo 2-3 ore. Discovery. Acum ma uit la The Apprentice UK de pilda pe comp. Ai mei au tv, inca am cumparat eu acum vreo 3 ani un monstru in sufragerie, de sa rupa servanta. Tot insista sa ma cadoriseasca, dar le-am zis ca prinde praf aiurea 😀

  4. Ma tem ca in ceea ce priveste cultura si bunul simţ..nu mai avem nici o şansă… au mai disparut civilizatii si popoare prin involutie nu sintem primii…dar asta e cruntul adevar melteanu nu mai vrea o piesa de teatru, nu mai vrea un concert bun de muzica clasica, el vrea ţiganie..si asta primeste, in Viena auzi pe strada si in cafenele cum muzica lui Straus se aude in surdina..abia perceputa de ureche… la noi urla ţiganii la manele din toti bojocii pe toate drumurile…pentru ca daca nu ar fi asa proverbul : Fiecare pasăre pe limba ei piere !…nu ar mai avea acoperire.

  5. Am renuntat de mult la TV, mai exact de acum 4 ani de cand mi-am bagat internet. Ma uit foarte rar si atunci cand mai vad cate-un film de Doamne ajuta, ca de stiri (crime si violuri), de manelisti imputiti si pitipoance care mai decare mai proasta, sunt satul. 🙂
    P.S Super tare noua tema (defapt prima,eu am inceput sa vizitez blogu asta de cateva zile, dupa ce ai schimbat tema), bravo! Ah, da! Nu’i asa ca-ti place zavoranca ? :))

  6. De 7 ani nu mai am televizor si nici nu-i simt lipsa. Ai mei mi-au propus de multe ori sa-mi ia si mie sau sa-mi dea din ale lor (ca au cate unul in fiecare camera la Brasov), dar am refuzat de fiecare data (chiar le-am zis ca le trimit televizoru inapoi la Brasov daca imi fac una ca asta). Imi gasesc pe net tot ce ma intereseaza (desene animate, concerte, documentare… si cam atat, ca oricum nu ma uit la nimic altceva). E mai bine asa. Ma uit cand vreau, cat vreau si, cel mai important, la ce vreau.

  7. Soare, moldoveanu’ tre’ sa isi faca un cont pe GRAVATAR.COM si sa puna acolo mutrita lui 🙂

    Tre’ sa vad maine pe compul tau unde naiba se duce casuta de comentarii, ca nu esti singurul care are probleme de genul asta, dar la mine se vede bine.

  8. Eu nu am televizor şi nu mă uit la televizor de 4-5 ani. Ştiu o groază de oameni care fac exact ca mine, sau care au televizor doar pentru canalele de documentare si stiri.

    Consider că majoritatea oamenilor care nu sunt interesaţi de rahaturi pe băţ, fac exact ce ai spus tu – se uită la filme sau documentare, închiriate sau descărcate.

    Majoritatea oamenilor care se mai uită la televizor sunt consumatorii de senzaţional, de ştiri fabricate şi cei care savurează fiecare secundă din necrologiul de la ora 5.

    În cazul meu, cei care spun că nu mai ai la ce să te uiţi la televizor, sunt exact ăia care asta fac – nu se uită la televizor. De câţiva ani. Şi nu, nu au nevoie de o re-împrospătare a memoriei. Nu s-a schimbat nimic şi nici nu se va schimba vea în viitorul apropiat.

  9. Eu ma mai uit la televizor cand iau masa in sufragerie cu ai mei, de obicei cam pe la ora cand se dau stirile. De fiecare data vad cate ceva care sa ma enerveze la culme. Paine si circ, asta vrea poporul, dar daca stam sa ne gandim nu e chiar alegerea “meselor”, majoritatea tampeniilor sunt si bagate pe gat. Au incercat odata, au vazut ca merge si acum a devenit tragic.

  10. (doua degete ridicate discret): Cine p**a mea e Elodia?
    Stiu c-o cauta toata emisfera nordica, exceptind eu si inca 6-7 apatici.
    P.S. Ramo, moldoveanu’ tau ce tre’ sa faca sa-si licheasca o poza de avatar? (asta e doar o intrebare sa vad daca citestoi comentariile!)
    Pesedoi: cred ca daca scriu mai mult imi iese curorul din zona vizibila si se duce la dracu-n praznic in stinga…. Io nu vad acu’ ce scriu… :-))

  11. […] nu ma uit la TV (si nu sunt singurul) !!! Doar la Hallmark si Discovery Chanel & Stuff. Emisiunile lui Cabral nu le-am mai urmarit […]

  12. Pai dupa ce ai avut o zi de kkt la lucru si reusesti sa ajungi acaca, cu siguranta creierul e in coma, astfel ca preferi sa vezi ceva easy (gen stirile protv unde totul iti este explicat mai ceva ca la o iapa nebuna) decat un film filozofic.

  13. @banivechi: ze brauser e ze problem, eu pateam la fel.

    Pe mine ma roade o intrebare: e evident ca suntem pe curba descendenta in ce priveste calitatea productiilor tv (si nu numai, din pacate). Pana unde se va merge, oare? Cat de mult ne mai ducem in jos, iar punctul de minim absolut care va fi?
    “In direct din cripta lui …(ma abtin)…?”,
    “Furnicile din faina lui Q au facut sex toata noaptea?”
    “Vedeta Tz si-a pus silicon in limba?”
    “X si Y sunt in pragul divortului, nu avem nici o dovada, dar stim noi sigur!”

  14. Citandu-l aproximativ pe Huidu, “Diaconescu este omul cu cea mai mare imaginatie din televiziune”. Tre sa recunosti ca e mare lucru sa iei un cacutza de pe strada, sa-l impachetezi in hartie colorata, sa-i pui si o cireasa in varf si sa-l vinzi cu succes.

    Si totusi cu ce este diferit Diaconescu de McDonalds care piseaza toate resturile animale, dupa care le vinde sub numele de mancare? Sau de cei care produc pateul de porc care contine 0,1% carne de porc? Sau de cei care vand sub numele de “rosii” niste chestii fara gust si fara miros si pe care le tii un an pe masa si nu se strica?

    Nu a zis nimeni ca efectele acestor produse nu sunt nasoale. Dar totusi, eu daca nu vreau sa ma imbolnavesc, nu consum produse care imi dauneaza sanatatii – mentale sau fizice.

    Diaconescu si McDonalds exista tocmai ca sa ai posibilitatea de a alege. Daca nu ai termen de comparatie, cum poti sa apreciezi ceea ce este cu adevarat bun?

    Sper ca am fost coerenta, dupa 2 ore de somn 😀

  15. Nu mă mai uit la tv. așa cum mă uitam la început.Nici măcar la fotbal pentru care odată fugeam de la ore,și mai ales de când mi-am făcut blog.Acu’ mă chinui cu ashampoo(e bun) și cu multe altele.La început mă uitam la actualități aproape zilnic,acum să nu mai aud de ele.Ora de minciuni ,cum zice tata.Îmi plac discovery,animal planet,teleenciclopedia,filmele s.f.,muzica populară și multe altele.Nu mă (mai) uit la manele,elodii,et@comp.Acum citesc dojoblog (și nu numai).

  16. Tocmai din cauza ca pe cele mai multe programe nu aveam ce urmari, eu am renuntat la “sportul” asta. Acum nici macar nu avem un televizor in apartament. Si e atat de bine!
    Aflam tot ce avem nevoie de pe internet si nu avem nevoie de tembeliziune.

  17. :)) Ştiu pe cineva care mi-a spus: poţi să te uiţi la orice numai la documentare nu. Am crezut că rămân prost. Mai bine se uiăt la desene animate şi emisiuni de gătit decât să se uite la o emisiune educativ – formativ – informativă. :)) Îţi dai seama ce bine mi-a picat…

  18. “Mai avem mult de cazut in rahat” – pai aici explicatia e simpla si decurge din ceea ce ai scris: telespectatorii cu alte interese migreaza catre programe mai inteligente, ori catre online unde gaseste orice, mai citeste o idee pe un blog, isi mai spune ofu’…

    Asa ca publicul ce le ramane televiziunilor care deja promoveaza rahatul va cere in continuare rahat, asa ca o sa se difuzeze in continuare “ce vrea publicul”. Asa l-au educat, asa il au.

  19. Eu vreau sa va zic ca de 3 ani nu ma mai uit la tv.. Ce sa vezi – ca sunt numai porcarii … In afara de Discovery-uri sau din astea de documentare – nu ai ce sa vezi – decat stiri ingrozitoare, vietile nu stiu cui sau filme pe care oricum le poti lua de pe internet.. Corect?

  20. Repet ce am mai spus in alt comentariu: TRAIM IN ROMANIA!!!!
    Daca domnu’ Dan a vazut ca face audienta si castiga bani pe seama prostilor credeti ca a vrut sa se opreasca? Daca la Kebab TV(Kanal D) doamna buzuk(Zavoranca) a vazut ca daca face scandal se uita prosti mai mari decat ea(sincer nu credeam ca exista, dar imi schimb parerea din ce in ce mai mult)la emisiune si castiga multi verzisori credeti ca se va mai opri vreo data? Never!!! Astea sunt doar doua exemple de jeguri din televiziune. Ar mai fi postul Taraf pe care din fericire nu il mai am, deoarece cand treceam peste el ma lua cu greata. In tara asta vor mai trai mult si bine DDD si ceilalti ca el. De cand mi-am schimbat providerul de televiziune mi-am comandat science packul de la ei care cuprinde toate posturile discovery(fara hd si investigation) si aproape numai pe alea stau cand ma uit la tv. In ultimul timp nici nu m-am mai uitat pt ca sunt cam satul… Mai bine citesc o revista si tot sunt mai castigat decat sa ma uit la porcariile alora…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.