Physical Address

304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124

Pentru a mia oara, nu suntem nemuritori!

Liniştea cartierului nostru a fost tulburată de o tragedie. Un tânăr a urcat pe motor, fără a avea carnet (după câte spune vecinul meu, care a chemat şi SMURD-ul), fără echipament (nici măcar cască) şi circulând cu o viteză demnă de Suzuka. Combinaţia a fost (spune tot vecinul, bine informat) pare-se letală.

Primul gând a fost “ce bine că n-a omorât pe altcineva”, în condiţiile în care, de multe ori, kamikaze ăştia din trafic nu pleacă singuri pe cealaltă lume. Al doilea gând a fost însă de milă. Încă o viaţă distrusă din prostie şi teribilism.

Oare când inţelegem că suntem o grămadă de oscioare ce se rup imediat la asemenea coliziuni? Când luam în serios puterea motoarelor sau maşinilor nostre?

Vecinii mei au acum subiect de discuţie. Până şi “ploşniţele” care frecă banca toată ziua la bârfă au făcut o pauză de la a studia cum ne îmbrăcăm sau a se întreba de ce sunt eu toată ziua acasă. Toţi sunt de acord că trebuie să fim atenţi, să circulăm corect etc. După care, unii, uită discuţiile savante şi se rup în cine ştie ce maşină sau copac pe care nu îl mai pot evita de “încet” ce merg.

Dacă băiatul ăsta mai trăieşte, probabil că va ţine minte întâmplarea asta. Este însă posibil ca lecţia să o fi învăţat prea târziu.

Daca ți se pare interesant, un share ajută mereu. Mulțumesc.
dojo
dojo

Fost om de radio, transformata in karatista si apoi web designer. Am o firmă de online marketing si mi-am redeschis un webmaster forum.

Articles: 1761

15 Comments

  1. Eu am preferat sa nu … am stat la povesti un pic cu vecinii in cauza si am plecat la “munca”. Pacat

  2. Din nefericire,astfel de teribilisti impanzesc intrega tara,victime cu nemiluita.Sa porti centura de siguranta? inseamna sa te umilesti,nu mai poti fi cool in masina ta de zeci de mii euro…numai prostii o folosesc…la fel si cu motociclistii,prea putini sunt cei care poarta echipament corespunzator de protectie,care asteapta in spatele tau pana il vezi,si apoi face depasirea respectiva.Ce`i de facut? Ideal ar fi sa invatam din greselile altora.Ar fi,daca nu s`ar povesti.Eu unul,prefer sa fiu luat de fraier si sa port centura de siguranta.Prefer sa merg pe drumurile patriei in limita regulamentului,mai fac si teribilisme gen depasiri riscante,dar imi dau repede o palma ca sa ma trezesc.Sper ca nu am plictisit si promit ca voi reveni.

  3. Tocmai ce am trecut pe langa accidentul in cauza. E al doilea de genu’ asta pe care il vad pe strada aia in ultimii 3 ani.

    Imi pare rau pentru tanarul neastamparat si imi pare rau si pentru sofer. Sunt convins ca are dreptate cand spune ca nu l-a vazut. Mi s-a intamplat si mie de atatea ori sa vad motociclistii in ultimul moment, desi ma uit in mod special dupa ei.

  4. As vrea sa am melancolia si moderatia celorlalti cititori ai tai insa ma distreaza teribil campaniile donatorilor de organe…aahh motociclistilor de tip ”Eram in trafic si nu m-ai vazut”.

    Pai sincer, cand o sa ma aventurez mai serios cu masina in Bucuresti e posibil sa ai o poveste de genul asta pe zi. Am vazut si bicilisti, motociclisti si scuteristi seriosi, oameni care de multe ori au de-a face cu soferi tampiti, dar majoritatea (mai ales cei ce ies dupa ora 7 seara) merg exclusiv pe linia continua, fac tumbe pe sinele de tramvai sau intra pe contrasens pentru a face slalom printre masinile de la stop. Nu fabulez, am vazut lucrurile astea si nu odata, am vazut motocicleta care a provocat oprirea brusca a unui tramvai in intersectie pentru ca posesorul scotea scantei mergand cu o roata pe sine.

    Sincer, cu masina potrivita, n-as face nici cel mai mic efort sa-i evit pe baieteii astia teribilisti. Am vazut oameni cu Loganuri, Sparkuri (genul de masinute saracacioase pe care unii isi arunca economiile) intrand in stalpi din cauza unor baietei simpatici pe Kawasaki Ninja.

    Daca nici un minim respect pentru viata umana nu ai, atunci esti un gunoi care merita eliminat. Un sofer de Subaru Forester imi spunea asta : ” Totul e sa-l lovesti prin acrosa, din lateral ca sa nu avariezi prea mult masina. Cand il vezi ca e pe linia continua sau te depaseste incercand sa intre pe rosu ii bagi bara de protectie imediat dupa bot” .Cam asa procedeaza tiristii cu scuteristii care intra pe aceeasi banda cu ei (am vazut tehnica de cateva ori, trebuie putina dexteritate la tiristi, alta specie dubioasa insa asta cam explica faptul ca mai toti vitejii isi gasesc undeva sfarsitul).

  5. Ştiu că ceea ce voi spune a revoltat foarte multe persoane, dar sunt de părere că am dreptate şi că e mai bine aşa.

    Campanii de informare sunt, de ambele părţi, chiar. Cei ce conduc maşini să fie mai atenţi la cei pe două roţi, cei pe două roţi să poarte echipament şi să fie responsabili. Dar, cu toate astea, prostul nu învaţă niciodată.

    Nu îi plâng pe şoferii care mor în accidente de genul ăsta. Deloc. Dacă s-au urcat la volan, îi consider destul de maturi pentru a lua decizii de unii singuri. Dacă aleg să-i dea blană pe drumuri de căcat, fără a avea experienţă şi fără a se gândi că nu-s singuri pe lumea asta… foarte bine – mai scăpăm de un tâmpit. O singură rugăminte am. Să intre-n copac când sunt doar ei în maşină/pe motor.

  6. Stii ce ma seaca ? Atunci cand ii intrebi de tumbe si limite de viteza iti spun : N-ai cum sa intelegi, e un mod de viata !

    Pai bai hipiot cu casca si doua roti, e un mod de viata pentru tine, nu si pentru mine. Daca vrei sa-ti pui viata in pericol , sa simti libertatea autostrazii, etc n-am nimic impotriva atata timp cat nu-mi tai calea dupa ce ai intrat pe contrasens in intersectie.

  7. Ah, si sa-i vezi acum pe motociclisti cum sar de cur in sus si acuza “conservarii” ca nu-i respecta in trafic, ca blah, blah, blah. Ca in momentul in care esti pe 2 roti, soseaua e a ta. In alte tari mai civilizate sunt rari imbecilii care se dau mari pe motor, rareori vezi cate unul strecurandu-se printre masini la semafor, ci mai toti stau linistiti in spatele masinilor, nu-i deranjeaza, nu-i vezi ambaland motoarele, si asa mai departe. Dar si tragediile sunt mult mai rare.

  8. O tine sau n-o tine minte lectia, PACAT ca sunt sute de alti teribilisti care ar putea-o invata si nu o fac, inainte de a urca pe motoare. Suntem blestemati sa repetam mereu si mereu aceeasi greseala, si nu invatam din ea pana nu trecem si noi prin ea. Si nici atunci nu suntem siguri ca trecem prin scoala..

    PS. Dupa cum vezi, intorc filele scrierilor tale hotarat de data asta mai mult decat altadata sa ma acomodez cu Google Reader-ul.. Ptiu. Mie imi placea sa fiu abonat doar prin mail. Dar uite ca e intotdeauna ceva de acomodat cu (in topica UK :P)

  9. Bine ai revenit 😉

    Eu nu am fost in stare sa ma obisnuiesc cu smecheriile astea. Prefer sa vizitez fiecare blog si sa citesc ce doresc acolo. Mi se pare mai personal 😉

    • Da.. Nu, sa stii ca te scuteste de ceva efort Google Readerul. E o treaba si asta.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.