Physical Address

304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124

Platforme gratis pentru project / time management

V-am tot povestit despre cum am devenit (ceva mai) organizată. Sunt departe de ideal, pentru că sunt genul de om care şi-ar uita capul pe undeva, dacă nu ar fi bine sudat de restul fizicului. Dar, cu planificare ceva mai OK, am avut mai puţine ocazii penibile de a mă înfiinţa la dentist cu o săptămână mai devreme sau să fiu sunată de un client (din fericire şi amic), că trebuia să ne întâlnim la 12 în Centru. Şi era 12, iar eu lucram de zor. Că, în mintea mea extrem de relaxată, întâlnirea era mâine.

Mai sunt de pomină şi listele mele (că pe astea le fac), pe care într-o perioadă le făceam să nu spun că nu le fac. Aşa că am plecat în turul României fără chiloţi şi fără peria de păr, la fel cum mai plec cu Niki la pozat, dar ambele carduri de memorie sunt acasă (pe masă şi unul în slot-ul dedicat din laptop). Din fericire pentru sănătatea mea şi integritatea tuturor acareturilor, dacă iau în serios lista, nu uit chestii.

Aşa că, dacă tot am făcut un mic preambul, în cazul meu niscaiva unelte de organizare sunt un ‘must’, după cum le place unora să ‘romglezească’ mai ceva decât mine.

Vreo doi ani am cărat o agendă din aia cu foi detaşabile, mai mică decât un caiet. Similară cu ce vedeţi mai sus în poză. Foarte simpatic agregat, numai bun de purtat cu mine şi de organizat diverse. Singura problemă este că lucrez cam tot timpul pe comp, deci mi-ar fi utilă şi o aplicaţie pe calculator.

Aşa că am căutat tot felul de daravele şi am găsit o platformă de project management gratis (sunt destule cu diverse planuri tarifare, dar, dacă tot dai ‘jde dolari aici şi acolo, începe să scadă profitul. Am nimerit până la urmă ca orbul Brăila o chestie de se cheamă Collabtive.

Nu are catraliarde de opţiuni, dar tot are destule pentru cineva care doreşte să-şi planifice munca mai bine. E ‘targetat’ pe munca online, deci probabil un contabil nu prea are ce face cu el, dar e destul de simpatic. Şi, decât să dau bani pe basecamp, mai bine mă joc cu el.

Când am luat Nook-ul din State, am petrecut nişte timp de ‘calitate’ să caut una-alta printre aplicaţii. Nu sunt extrem de multe, dar destule cât să acopere o plajă serioasă de nevoi. Şi am dat de o chesti simpatică pe nume Conqu, pe care am instalat-o chiar atunci.

Am folosit toate lunile astea aplicaţia respectivă pentru a-mi pune repede două trei idei ‘pe ceva’.

Ieri, plictisită de munca de organizare, am căutat Conqu pe net şi am dat de situl lor. Şi să vezi, există variantă şi pentru ‘comp’. Avantajul este ca instalezi programul pe calculator, deci nu depinzi de hosting şi de internet. E super simplu de folosit şi are destule facilităţi cât să poţi nota chestiile pe care nu doreşti să le uiţi.

Voi ce folosiţi pentru a nu uita chestiile importante?

 

Daca ți se pare interesant, un share ajută mereu. Mulțumesc.
dojo
dojo

Fost om de radio, transformata in karatista si apoi web designer. Am o firmă de online marketing si mi-am redeschis un webmaster forum.

Articles: 1761

20 Comments

  1. Bine acum exemplele date de tine sunt domenii total diferite. Una e sa lipsesti de la o intalnire si alta sa-ti uiti acasa efectele personale. E adevarat ambele tin de memorie.
    Daca esti tot timpul cu computeru’ in brate calendarul din Outlook e f bun pt organizarea timpului.
    Dar ca sa-ti raspund la intrebare eu unul folosesc ipod-ul pt notite si remaidere.
    Na ca am comis-o. Primul comment pe blogul tau.

  2. Eu tot caramida de hartie folosesc! Nu imi merge cu nici un soft, desi atatia se tin de capul meu sa trec si io in “era digitala” si sa las hartia :)) Si eu am basecamp ca mi-l plateste clientul, dar il folosesc ca sa transfer pe el ce imi planific inainte pe hartie (asta doar ca sa vada si clientul cam cum vor evolua proiectele)

    Am o agenduta mica de buzunar unde imi notez chestiile importante care ma asteapta – gen proiectul x de terminat pe 15 ian, intalnire cu y pe 18 la 20:00. – asta ca sa am o viziune generala asupra lucrurilor. Si am si un pad mare – ala e preferatul meu – pe care imi scriu in fiecare zi programul artistic, inclusiv chestiile mai putin importante, de organizare interna, de genul “fa ciorba de cartofi” si “spala rufele” 😀

  3. După ce am scris pe fel de fel de bilețele și carnețele, pe care firește că le-am rătăcit mereu, am acum o frumusețe de planner,că tot cu pixul și hârtia îmi organizez mai bine gândurile ! 🙂

  4. sa sti ca de cand am “vazut” la tine atata ordine in proiecte, m-am gandit ca nici mie nu mi-as strica putina…:)

  5. nu e rau sa ai putina ordine.. mai ai o varianta de notes in windows7 care iti apare acolo la gadgeturi si iti poti nota si acolo cateva lucruri importante care iti sar in ochi..

  6. Eu nu am uitat niciodata nimic ! Si nu am intarziat niciodata la vreo intalnire ! Nu am agenda, nu-mi fac semne cu pixul pe mana, nu fac noduri la batista, nu-mi schimb verigheta pe dreapta, de vreun soft nici nu se pune problema pentru ca nu ar fi decat o pierdere de timp. Si n-am timp pentru asta ! Organizarea este insa, unicul lucru bun ramas dupa 9 ani de scoli militarizate. Sa fiu bine inteles, nu ma culc sau ma trezesc la ore fixe, nu mananc (desi mi-as dori) la ore fixe, nimic din impunerile tampite cazone nu se regaseste in cotidianul activitatilor mele dar nevoia de a-mi planifica si organiza fiecare pas, de a respecta fiecare decizie luata, intocmai si la timp, este un sant mai adanc sapat decat orice alta circumvolutiune a creierasului din dotarea mansardei personale.

    • Cristian, deci a fost buna armata la ceva. Io, gagica fiind, n-am prins asta (mai ales ca Liceul Militar s-a inchis temporar sau ceva de genul asta, cand intram io in a IX-a. Ca ai mei m-ar fi facut ‘ofitereasa’).

      Daca nu mi-as nota chestii, cred ca s-ar duce totul pe copca. Si, cand lucrezi pe deadlines cu clientii, o zi intarziata poate insemna un feedback sub 5 ‘stele’ deci ti-ai cam tras-o pe situl respectiv de freelancing. Punem la socoteala siturile personale, siturile clientilor, munca de freelancing de care am zis, tot felul de idei si smecherii care ma ‘trec’ zilnic si imi dau seama ca nu am creierul atat de organizat.

      Bine ca am descoperit problema si o solutie, ca era haos in munca 😀

  7. E clar ca am nevoie de asa ceva, pe hartie INCA nu-s organizat, dar mai pun alarme de celular :D.

  8. Agenda clasica tip caiet, sticky notes lipite pe carcasa calculatorului de la birou, agenda de pe mobil.Cam astea ar fi.Deocamdata nu folosesc nici un soft specializat, ma descurc binisor cu astea.

  9. Eu am o combinaţie între outlook, wunderlist şi un moleskine 😀

    Outlook pentru proiecte şi ca reminder pentru „întâlniri” (conferinţe pe skype cu clienţii)

    wunderlist pentru cumpărături pentru că se sincronizează cu macul, cu pc, cu ipad, cu iphone şi cu droidul jumătăţii. Ceea ce înseamnă că oricând, oricare din noi are ultima versiune a listei de cumpărături 😀

    În moleskine trec banii ce-i am de încasat sau de dat, milestones, chestii mai mari, la care nu am nevoie de acces rapid.

  10. De ceva vreme tot vreau sa imi fac si eu o agenda, orice altceva sa nu uit anumite lucuri. Intr-o vreme (inclusiv si acum) aveam/am biletele si le lipeam; a mers prima zi, a doua, iar din a treia am uitat sa mai le lipesc:)) si tot uitam… acum o sa incerc cu CONQU.

  11. Si eu imi notez chestii pe foaie, sa nu le uit. sau sa fac to do lists. Totul e frumos pana in momentul in care nu mai gasesc hartia pe care am notat. Si mi se intampla des…
    Oricum, ar trebui sa incep si eu sa fiu putin mai serios cu time managementul si sa incerc sa fiu mai productiv, ca nu sunt foarte mandru de mine acum. O sa incerc si eu una din aplicatiile astea, sa vedem cum ma ajuta.

  12. Ha! Sunt o mare fana a listelor si agendelor. Pe hartie. In general, am o agenda principala in care imi scriu proiectele, adresele, imi calculez banii:))) si imi fac planuri. Mai am insa 2 agende secundare cu adrese de e-mail, firme si potentiali sponsori:)). De felul meu, retin absolut orice intalnire/eveniment/lucru pe care le am programate, fara probleme. Insa imi place sa ma organizez in scris. Si, mai ales, sa tai tot ce am reusit sa fac:) Si niciodata, dar niciodata nu uit acasa ceva personal sau nu imi pierd foile pe care scriu – mare lucru, nu??:))

  13. Eu folosesc asa:
    – Teamlab pt toate proiecte mari (ma ajuta enorm pt task management)
    – Evernote pt notite, idei (il am pe telefon, laptop, online – se sincronizeaza f ok)
    – Conceptboard pt prezentat mockups, feedback pe drafturi etc. Eu il folosesc ca si extensie in Chrome si merge brici!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.