Physical Address
304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124
Sa vedem ce ai tu in casa …
Scena de film: un nenea sau o tanti în vizită la altul. Rămâne singur (nu mai pun şi la feminin, înţelegeţi voi faza) şi începe să arunce neşte “ocheane” în jur. După care tiptil trece la percheziţie. Normal că de cele mai multe ori găzdoiul îl prinde cu deştele pe unde nu trebuie şi “colombo” îşi ia porţia de comentarii.
Vreau să cred că sunt numai filme şi că pe noi, ăştia în afara peliculei, chestiile astea nu ne caracterizează.
Eu fac cu nervii, dacă se apucă ai mei să “deretice” prin ale mele. Sau să citească foaia lăsată pe birou, că mai multe “studii” nu fac. Normal că mi-am educat familionul şi, în afara unor mici scăpări, nimeni nu îşi bagă râtul în borcanele mele.
Mai am unele cunoştinţe care intră în cameră şi încep: “Ăsta ce e? Da? Şi de ce ai nevoie de două? … astea îs “leptoapele”. Dar aparatul foto cum e? Dar ce parfumuri sunt astea?” … şi tura de “good cop, bad cop” continuă. Mă aştept să mi se pună lampa-n ochi şi e perfect. Poate şi o găleată cu apă peste mine şi un bici … dar intrăm la sado-maso …
Vocea mea tot mai iritată (e cam greu să mă scoţi din ale mele,deci apreciem nervii mei ca fiind clar “zgâriaţi”) dă deja semnalul de “ho, boală, destul.” Şi, deşi ne ştim de hăt bine, reacţia inspectorilor musafiri e de uimire că mă irită faza asta.
Sincer nu înţeleg chestiile astea. Sunt femeie. Bârfesc în draci, am spirit de observaţie, reţin diverse, dar chiar nu pot concepe cum poţi sta cu nasul în lucrul omului. Nu mai vorbim de faza asta când eşti lăsat 2 secunde singur că vine cu ceaiul sau apa minerală.
Ai mei încă mai ţin ceva bani la mine în dulap. Chestii mărunte, pentru întreţinere sau lapte (la câţi litri consumăm, asta este o investiţie în sine). Habar nu am clar în ce cotlon, cum arată recipientul, câţi bani sau chestii din astea. Şi mereu mi s-a spus că nu e problemă dacă “intru” în ei, că sunt ai noştri.
Nu îmi place să mă bag în acareturile lor, chiar dacă sunt de fapt şi ale mele. Pentru că ştiu ce crize aş face eu şi mai ales pentru că nu văd cu ce mi-aş îmbogăţi viaţa emoţională.
Dacă sunt la iubi e şi mai greu, că sunt deja locaţii unde se aşteaptă să caut singură ce trebuie: o cratiţă, un prosop, o carte. Dar am mereu senzaţia că sunt inoportună, că nu e normal să mă uit în dulapul lui. Râdea acum câteva zile că nu ştiu unde şi-a pus un obiect pe care îl căuta. “Da’ ce treabă am eu, soare, să mă bag în sertarele tale?”
Şi ajungem la poşete.
Nu deţin unelte din astea, că sunt adepta “săcoilor” şi de preferat a buzunarelor burduşite cu ce trebuie. Şi clar că periodic o altă damă mă roagă să îi dau rujul, ob-urile, carnetelul etc. din “raniţa” personală. Şi la fel de prompt este şocul când îi întind geanta să-şi caute în linişte. Serviciul pe care îl fac cu drag este să aduc poşeta la Mahomed, dar nu e treaba mea să cotrobăi prin ea. Foarte rar am făcut asta, după insistenţele clare ale “gazdei”.
Nu m-am obosit cu gânduri creative de genul “o fi bine aşa”, cert este că sunt o persoană “privată” şi că nu îmi plac asemenea “curiozităţi”. Nici în ceea ce priveşte lucrurile mele, nici în ale altora. Voi mai călcaţi strâmb? Vi se pare exagerat să nu te bagi puţin cu ochelarii prin lucrurile altora?
perfect de acord cu tine.
fiecare cu ale lui. si era o vreme cand si pe mine ma deranja cand cineva intra in lucrurile mele, si acum ma deranjeaza, dar parca nu mai ma afecteaza la fel…
pana si uitatul in telefon mi se pare o copilarie, dar daca asta il incanta..ce sa fac, sa ii iau capul? si ce sa fac cu capul lui? nu am si eu unul poate la fel de prost?
vrea sa-si bage nasul…nu are decat, numai sa le lase la locul lor, caci in dezordinea mea am totusi o ordine.
ps nu am facut nici o aluzie. nu am acuzat pe nimeni.am scris pur informativ.
Eu am rămas cu sechele pe tema asta. :)) Când eram mică, până pe la vreo 8-9 ani, poate mai mult, cotrobăiam pe unde prindeam. Dar măcar eram copil. La mine s-a terminat cu asta după ceva certuri de la ai mei şi după ce am mai crescut, dar altora le rămâne în obişnuinţă. E o copilărie şi e nepoliticos, cred eu. Aşa, ca o părere de la 3 dimineaţa. 😀
Din punct de vedere al relatiei de cu persoana iubita, eu insist sa ii prezint toate cotloanele mele. Si sa ii explic cum stau fiecare si de ce. Nu de alta, dar la cat sunt de uituc, am nevoie sa mi se spuna unde sa cauit atunci cand sunt disperat dupa CEVA.
Daca vine vorba de ceilalti, fie ei chiar si apropiati, ii rezolv usor cu glas oleaca ridicat. Si le trece rapid (unora). Iar cei carora nu le trece din prima le pregatesc diferite “curse”, din care inteleg clar ca ala e spatiul meu. Daca sesupara sa fie sanatosi! Insa in principiu, dupa “mesajele” lipite pe “curse” nu s-a lasat pana acum decat rareori cu “suparari”! 😉
Eu mai calc stramb 😀 Dar ma enerveaza sa calce altcineva stramb in ceea ce priveste lucrurile mele 😀
Foai.. cand vad pe careva ca-si baga destele unde nu sunt lucrurile lor, imi vine sa le tai. Treaba cu geanta o fac pana si cu nevasta-mea, ii zic: “eu nu caut in debandada aia, cauta-ti singura”. Pe birou ma deranjeaza si daca pui mana pe o foaie, nu mai zic daca o mai si misti un milimetru. Bai tata, daca eu am lasat-o ASA, las-o frate si tu ASA! Ma mai cert si cu nevasta-mea, ca am CANA MEA, FURCULITA MEA, PROSOPUL MEU… asta e, poate sunt exagerat dar nu cer mult: decat sa ma respecti si sa ma lasi in plata mea…
Mi se pare perfect normal ceea ce spui tu. Nici mie nu-mi place sa-mi bag nasul in lucrurile altora (chiar si maica-mea daca-mi cerea ceva din poseta ei, eu ii aduceam poseta) si de aceea, nu suport sa-l vad pe unu’ ca-si baga nasul in lucrurile mele.
De acord cu tine.
Urasc sa-mi umble lumea in lucruri. Si mai e o moda: am patit de multe ori sa mi se ceara telefonul mobil sa vada cum este meniul, tastele etc. si nu-stiu-prin-ce-intamplare a ajuns la mesaje/contacte/poze. ORIBIL! NU SUPORT
Ah, si inca o chestie: cum sunt cam dezordonata, mai intra maica-mea si cica imi face ordine pe birou, iar dupa aia nu mai gasesc absolut NIMIC!
Io am doi copii urlatori unul prorpiu si unul imprumutat,o gramada de dezordine adica jucarii imrastiate in toata casa,si o gramda de treaba,cine vine la mine?
varzuca mama, sa-mi amintesti sa nu te invit niciodata acasa … 😀
Din fericire nu sufar de boala asta. Mi s-a intamplat o data sa ma uit ciudat, in fiecare colt al apartamentului unui om, pentru ca si-l renovase de curand. S-a enervat. Dar am avut circumstante atenuante.. eram si eu in plina renovare , iar el se apucase initial sa-mi arate ce-a facut, dar s-a sucit dupa aceea. 🙂
Eu n-am probleme sa mi se uite oamenii printre lucruri, as long as they don’t comment, cat timp nu se pun sa intrebe ce si cum.
In rest, ma adaptez politicii locale .. in casa unora ma simt ca acasa la mine .. in altele incerc sa nu par curios .. mno, depends.
Mai rău e atunci când trebuie să merg după fiecare oaspete în parte prin toată casa să pun toate lucrurile la care a umblat la locul lor. Mereu am probleme cu asta, dar ca norocul că-mi-s prieteni buni şi n-am ce le zice. Oricum, cât timp nu se ajunge la lucruri mai rele, gen furt, spart, stricat, atunci e bine.
Aveam o asistenta care vesnic uita sa-si puna ecusonul, asa ca l-am pus intr-o zi in buzunarul halatului meu. De unde si l-a luat a doua zi fara nici un fel de jena. A facut ochii mari cand am intrebat-o: “Nu stii cumva unde-i hartia de 50 de lei pe care o aveam in buzunarul halatului?” si dupa ce-a afisat pe fata toate culorile curcubeului am lamurit-o ca nu era vorba de nici un ban, dar si ca nu mai e cazul sa mai repete faza.
Pe langa cotrobaitul in lucrurile altuia si sa te folosesti de lucrurile altuia fara sa ceri voie e noul sport national. Ok, n-am nici o problema, ai nevoie, iti imprumut obiectul respectiv, da’ cere-l nene, nu te servi ca la tine acasa, ca s-ar putea sa nu te mai cunosc pe urma.
De când eram mic am învăţat că nu a de ce să-mi bag gheara în poşete unei lady…
Mmm… complicat…
Cand eram mica asa cotrobaiam prin casa 😀 in primul rand dupa posibile jucarii ascuns de ai mei pentru urmatorul mos/ iespuras/ urmatoarea aniversare/ onomastica 😀
Acum, daca ma duc la cineva, nu prea suport sa fiu lasata singura… abandonata, trista… na, dramatizez si eu putin, dar ideea e ca vreau ceva (mai multa) atentie din partea gazdei si sunt putin ca un catelus in sensul ca, daca ma lasa singura si se duce in bucatarie de exemplu, ma duc si eu dupa… Daca se intampla sa-mi atraga atentia ceva din casa, intreb ce e, ce face. Daca nu vrea sa imi arate, nu insist.
La mine acasa… e regula “poti sa te uiti, dar cu ochii, nu cu manile”. Nu suport sa imi strice cineva ordinea mea. Am o colectie uriasa de animale de plus (si uriasa chiar inseamna uriasa, nu doar vreo 40). As turba sa puna cineva mana pe blanita lor fara sa se spele bine pe maini inainte. Sunt putine chestiile pe care le tin ascunse. Daca vrea cineva, ii arat si lenjeria intima, dar ramane tot la “look, but don’t touch” (in motive evidente de maini murdare, piele prea aspra).
Cum s-a mai spus deja, e total aiurea sa te apuci sa cotrobai prin lucrurile altei persoane. La fel si cu telefonul, calculatorul si altele.
Vreau sa stiu sau sa vad ceva, atunci intreb sau cer. Nu ma apuc sa iau singura.
Bine, mai sunt cazuri, cum sunt la iubitul meu, in care trebuie sa iau sau sa fac eu ceva, pentru ca asa sunt rugata. Dar asta e deja altceva.
Clar, cand te roaga cineva sa le dai cratita din dulapul nu stiu care, mi se pare OK. Dar sa te pui la controbait e ciudat.
Bancherule, chiar asa de bagareti sunt prietentii tai? Sincer m-as infuria a faza asta. Buna politica brontozaurelului: “look, don’t touch” 😀
Crisia … cred ca faza cu banii i-a taiat elanul. In momentul in care iti bagi mana aiurea in lucrul omului, e posibil sa fii si acuzat ca a lipsit ceva. Cand stie lumea ca nu intri peste altul nicicum, sansele de a primi priviri “ciudate” sunt la minim 😀
Eu ma limitez la privit, in general tablouri sau fotografii expuse, atunci cand sunt lasata singura intr-o incapere cu care nu sunt familiarizata.
Imi place sa cred ca si oaspetii mei, fac la fel cand sunt lasati singuri. 😀
Mda, nici eu nu suport sa imi umble lumea prin lucruri. Tin minte odata acum cativa ani cand m-am certat urat de tot cu maica-mea si bunica-mea,ca s-au hotarat ele sa imi intoarca poseta pe dos sa vada daca am tigari…
E drept ca nici mie nu-mi prea place sa cotrobai prin lucrurile altora (sora-mea e exceptie), prefer sa ma uit si eventual sa pun intrebari.
Dojo, iti multumesc pentru articol, cu ocazia asta descopar si eu cine imi strica ordinea la haine. 😛
Prietenii n-au decat sa se uite si sa “descopere” ce vor, ca nu ma deranjeaza (oricum ce nu trebuie vazut, nu las la indemana). Si the other way around, cand merg eu la prieteni (e clar ca vorbesc despre prietenii apropiati).
In rest, I keep my hands home. Ma limitez la a vedea ce cuprind cu ochiul.
De telefoane si genti sa nu mai spun. Desi, recunosc, aveam obiceiul sa ma uit in telefonul fostului prieten si in arhiva de messenger, insa doar pentru ca eram extrem de geloasa. 😀
Nici eu nu suport sa vine cineva pe la mine si sa cerceteze orice coltisor al casei. M-am certat urat rau odata cu mama ca mi-a umblat in telefon. Si de atunci fiecare cu lucrurile lui. Asa e normal…
Nush de ce, dar pe tot parcursul lecturii, si inca, am in cap fata lu’ Seinfeld. “She had maaan hands!”
Dar ai putea soro sa adopti alta filosofie la chestia asta. Ca asta pe care o ai e cam daunatoare, ca-ti mananca nervii. Se numeste “you can’t touch me”. Adica “uite-te frate cat vrei, cauta-ma sin-n c**. Si daca stii ce? Cu ce ma afecteaza? ”
😀
Da ce ai tu pe aici? Un bloooog? Si ce e bannerul ala mare din stanga? Wallpapers? Wooow! Da literele alea din header ce sunt?
Da in blogroll pe cine ai? Da pe mine de ce nu ma ai? :))
Am reusit sa te enervez? Sau aici nu se pune faza cu bagatul nasului? 😛
[…] nu am ratat ocazia. Leapşă primită de la Andi şi dată mai departe către Raluca, Raluca, şi Dojo (cu pingback la post-uri fără legătură, ca să fiu sigur că sunt auzit). Dacă primesc bine […]
Ce sa spun ?
Cand ajung undeva, vad tot intr-o privire. Nu trebuie sa caut, vad pur si simplu.
Mai greu este sa nu incep sa ma uit prea adanc in sufletul omului din fata mea (de fapt, singurul aspect care ma intereseaza cu adevarat).
ma gandesc si la varianta in care tu stai linistita si nepasatoare in casa/camera cuiva, la prima vizita… si celalalt vrea sa apreciezi una-alta. asteapta nerabdator sa-ti pice ochii pe ceva anume si sa te minunezi… si cand nu mai rezista, iti insira cu multa insufletire exponatele 😀
Iti lasasem si eu o leapsa…