Physical Address
304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124
Saracia si hainele de firma
Am găsit la ill un articol ce mi-a amintit că doresc să discut despre subiectul ăsta de nişte săptămâni bune. Despre hainele de “firmă” şi cît de cocălari sunt cei care le poartă. Cel puţin asta este ideea românului “verde”, care consideră că toţi trebuie să poarte hainele de la bazarul de chinezării.
Eu sunt copilul care a purtat rahaturile contrafăcute de chinezi. Le cumpăram de la bazarul de la 300 de metri de blocul meu, pentru că nu ne permiteam hainele scumpe de la Puma, Adidas, Nike etc. Prima mea pereche de “Fila” m-au ţinut cam 3 săptămâni, până muşamaua s-a “spart” şi am început să iau apă. Talpa era dintr-un plastic destul de rigid, iar asta nu prea ajuta la mers, pentru că aveam o calcătură ciudată. Nu discutăm despre “blugii” cu nume suspecte şi hanoracele din “plastic” ce se electrizau în draci.
Prima pereche de pantaloni sport “cu nume” a fost una Puma. I-am luat de la Selgros acum 6 ani cred. Am vrut iniţial să iau ceva ieftin şi “soarele” s-a înfuriat când m-a auzit că “las’ să ţină câteva luni şi e OK”. Am dat pe ei 1.400.000 (erau milioanele) în condiţiile în care un no-name din bazar venea la 200-400 de mii. Spre deosebire de ce chestii am găsit prin bazare, ăştia nu aveau “turul” jos, încât să arăt ca un hip-hop-er cu nădragii la genunchi. Stăteau absolut frumos pe mine, talia mea de “viespe” se vedea clar, “cădeau” corect pe picior. Arătau excelent şi singura opoziţie din partea mea era pe motiv de preţ. I-am cumpărat în cele din urmă. Îi am şi acum în dulap şi îi port cu drag. Desele spălări nu au afectat materialul, arată în continuare ca noi. Şi nu m-au ţinut doar câteva luni.
Jeanşi Levi’s mi-am luat în urmă cu 4 ani. M-a durut sufletul când am pus cardul în POS şi magazinul berlinez mi-a luat 95 de euro. Nu sunt fan de Levi’s în condiţiile în care pentru dame au tot felul de rahaturi stretch (nu mai găseşti un “blug” ca lumea). Arătau însă foarte bine pe mine şi i-am luat, că oricum stăteam deja prost la capitolul nădragi. În ţară mi-am luat ani la rând Colin’s, mai necunoscuţi de felul lor (cred că sunt turceşti), dar făcuţi 100% din bumbac şi care arată bine pe mine.
Primul contact cu Superstar (modelul cel “clasic” de la Adidas) a fost tot acum vreo 3-4 ani. “Soarele” şi-a luat pentru el o pereche şi încerca să mă convingă să iau şi eu. De pe raft arătau urât. Cu talpa aia simplă şi fără niciun “artificiu”, cu dungile negre plictisitor de simple. Am luat totuşi o pereche în picioare, pentru că insista: “încalţă-i şi după aia spune că sunt urâţi”.
Preţul iniţial era de 90 euro, la magazinul respectiv era “sale” pentru modelul respectiv. Îi puteam lua deci la 45 de euro. Încă mă uitam după “avioane” moderne, pentru că modelul clasic mi se părea “plictisitor”. I-am luat pe picioare, să scap de gura lui iubi, absolut încântat de model.
Pe picior a fost altă poveste. Arătau bine. Talpa simplă nu însemna lipsă de confort (aşa cum credeam), dungile se vedeau bine de sus şi din lateral, piciorul arăta chiar frumos. M-am îndrăgostit pe moment de ei şi am căutat mereu, când i-am schimbat, să iau ceva pe sistemul acesta, chiar dacă au fost Nike.
Am prins la “solduri” unele modele, aşa că nu am plătit 90 de euro.
Politica noastră de “familie” este să facem câte o ieşire la Parndorf de 2 ori pe an eventual şi să luăm la “sale” hainele. Cu tot cu benzina pentru drumul Timişoara-Viena, ieşim mai bine decât în ţară. Hainele “de firmă” s-au dovedit în timp a fi o alegere bună. Preţurile mari ne-au adus şi o calitate bună. Pantofii ne ţin ani buni, hainele trec prin zeci de spălări şi rezistă bine.
Am cumpărat şi obiecte cu nume mai puţin celebre, dar am fost mereu atenţi la calitatea produsului. Un produs mai ieftin nu este obligatoriu prost, dar e bine să caşti ochii.
Şi am ajuns peste ocean. Prima ieşire de “şoping” a fost la Sears. Favoriţii mei (Superstar), pe diverse culori şi “idei”, erau 65 – 70 USD preţ complet. La fiecare magazin prinzi şi “sale”, aşa că i-am luat la 35, respectiv 40 USD. Da, am cumpărat 2 perechi într-o lună.
Vechea mea problemă cu “blugii” se regăseşte şi aici. Mi-e foarte greu să dau de jeanşi care să îmi fie buni (majoritatea încep de la 28 inchi în talie, ceea ce înseamnă că-i pierd) sau să arate cum doresc. Nu mai vizez la 100% bumbac, că nu găsesc, dar contează enorm modelul, culoarea etc. Femeile ştiu.
“Iubi” a găsit Levi’s la 35 USD. A primit nuş’ ce reducere şi i-a luat cu 32,5 perechea. L-am bătut la cap să ia 2, că nu putea să decidă: ăia deschişi la culoare sau cei bleumarin. Pentru mine, ce ar fi fost 90+ euro în Europa, costă 40-60 USD aici. Acelaşi produs.
Cine poartă aşa ceva?
La noi: “şmecherii”, aşa cum sunt consideraţi cei ce refuză să cumpere din bazare. “Cocălarii” cu tricouri Banana Republic, pantaloni Wrangler şi “adidaşi”. Sau D&G, că sunt la modă. Cei care nu pot plăti sute de euro pe un asemenea “echipament”, strâng din dinţi şi batjocoresc. Că e clar că, dacă apreciezi un pantof Nike sau Adidas, eşti un dobitoc cu bani gata.
Cine mai poartă?
Poate indivizii care au purtat la viaţa lor “made in China” şi s-au săturat. Da, hainele şi încălţările noastre sunt făcute în Pakistan, Indonezia, China, India, Peru etc. Scrie pe etichete, sub Nike, Puma, Adidas, Reebok. Sunt făcute însă pentru firmele respective şi calitatea este prezentă în continuare, chiar şi cu un asemenea outsourcing turbat. E o diferenţă între un produs făcut în China pentru un “brand” şi unul făcut pe vapor, de se vinde prin bazar.
Cu experienţe “naşpa” la activ, unii s-au reorientat. Preferă haine mai puţine şi de calitate, pe care le comandă online sau le cumpără la “sales”, decât mai multe şi care ar putea să se “strice” mai repede.
Cine poartă din astea în alte ţări?
În unele ţări europene, unde salariile nu sunt de 300 de euro, cam toată lumea. În SUA, unde din nou salariile sunt sensibil mai mari, până şi cerşetorii. “Homeleşii” de prin parcurile din New York sunt încălţaţi cu Nike şi au trening Adidas. Sau jeanşi care la noi costă peste 100 de euro. Aici sunt 40 de dolari, deci până şi unul “rupt în fund” poate da banii ăştia. Dacă în România atragi priviri “ciudate”, aici este normal. Nu eşti nici “şmecher” şi nici “snob”, dacă porţi nişte haine cu “nume”, pentru că toţi le cumpără. Decât să dai 5-10 dolari pe cine ştie ce ciurucuri (sunt şi aici “chinezării” cu marfă de 0.99 cenţi), mai bine prinzi un “sale” şi dai 30-40 dolari pe ceva de calitate. La un salariu de măcar 3-4000 USD, altfel “sună” investiţia.
Care este deci problema?
Dintr-un salariu de 300 de euro, cât au mulţi români, plus preţurile foarte mari pe care le plătim pentru asemenea produse, e cam greu pentru un român “obişnuit” să investească suta de euro pe nişte jeanşi. Sărăcia populaţiei are clar un impact pozitiv în dezvoltarea miilor de magazine cu haine foarte ieftine. Faptul că mulţi cumpără haine second-hand dovedeşte că ar aprecia “firma” producătoare, dar preţul este prohibitiv.
Aşa că “şmecherii” sunt cei care îşi permit ce noi nu putem cumpăra. Pentru unul care cumpără haine la kilogram sau de la bazar, “cocălarii” sunt cei care pot plăti un preţ mai mare pe nişte produse ce le-au demonstrat în ani calitatea. Pentru cei care îşi permit lejer “brenduri” sportive, “snobii” sunt cei care dau 5000 de dolari pe un costum sau mia pe o poşetă. Dacă ne-am permite şi noi asemenea fantezii, ni s-ar părea normal să cheltuim contravaloarea apartamentului pe o rochie de seară.
Interesant este că o problemă personală până la urmă, cea a alegerii vestimentaţiei, ajunge să fie atât de “mediatizată”, doar pentru că fiecare are o altă experienţă. Într-o ţară “normală” salariile ar trebui să fie suficient de mari încât oamenii să îşi permită această alegere, fără toate nebuniile astea. Din păcate însă avem preţuri europene (şi astea duble faţă de cele de peste ocean), dar salariile sunt cât venitul pe o zi al multor “occidentali”.
Documentat materialul. Noroc ca nu pun prea mult pret pe moda. 🙂
:))
Mult prea elaborat raspunsul la ce am aberat eu pe blog. Am atins vreo coarda sensibila?
Nu ai atins nicio coarda sensibila, dar am dat in ultimele luni de aceeasi opinie pe mai multe bloguri. Faptul ca nu ne permitem sa ne imbracam bine sau sa conducem masini de zeci de mii de euro, nu inseamna ca aceia care isi permit, sunt niste “nasoi”, doar prin prisma ca noua investitia nu ne “iese”. 🙂
Si doream sa punctez ca discutia in sine despre haine care teoretic costa cateva zeci de dolari, dovedeste cat de saraci suntem. E similar cu discutiile despre cat de bogat esti ca mananci o friptura de porc, cand altii poate nu si-o permit.
Bine punctat pe partea cu cine’si permite la noi.
Ştii, eu cred că poate n-ai înţeles toată situaţia. Aş vrea să punctez că n-am auzit pe nimeni să considere cocalar o persoană care poartă haine “originale”. Batjocura de pe margine se manifestă atunci când piesa respectivă de îmbrăcăminte este în mod vădit un fake. Asta e cocalarism.
De asemenea, mi se pare ţigănesc şi de prost gust să porţi haine cu brand-ul afişat mare pe toată lăţimea tricoului, spre exemplu. Asta e iar cocalarism. Pentru că tu dai valoare hainei, nu ea îţi dă ţie. Dacă ţi se potriveşte şi arăţi bine în ea, atragi mai multe priviri admirative chiar dacă brand-ul apare doar într-un colţ, pe umăr, sau doar pe eticheta interioară.
La fel, de prost gust mi se pare să te îmbraci cu haine originale, de bună calitate, dar să te speli din an în paşti sau să acoperi mirosurile cu parfum. Asta e alt cocalarism.
De asemenea, de prost gust mi se pare ca atunci când nu ai bani pentru haine de calitate şi îţi permiţi doar un trening de firmă, să-l porţi peste tot, indiferent dacă se potriveşte sau nu ocaziei, doar ca să te lauzi că ai bani. Din nou, cocalarism. Poţi foarte frumos să porţi acel trening doar când nu eşti o apariţie deplasată, iar în restul momentelor te îmraci cu ce ai.
Nici eu nu am bani pentru haine de firmă şi doar de două ori am reuşit să-mi cumpăr adidaşi de marcă, dar caut haine din bumbac. Înafară de lenjerie şi dresuri (ciorapi), nu am nimic sintetic. Nu cumpăr nimic dacă nu e 100% bumbac, nu accept varianta 95% bumbac + 5% poliamidă. Şi toate hainele pe care le am, mă ţin, adică nu se decolorează la spălat, nu se deformează la spălat, nu se rup repede, nu se descoase tivul, nu se deformează de la purtare. De încălţat cumpăr doar chestii din piele, pentru că sunt mai rezistente, nu-ţi fac piciorul să miroasă urât şi nu favorizează dezvoltarea ciupercilor, ca încălţările din înlocuitori (cică mai nou îi zice piele ecologică, yeah, right!)
În concluzie, dacă porţi haine de firmă, fără brand afişat mare, eventual şi pe spate, nu doar pe faţă, dacă te speli, dacă te îmbraci adecvat momentului, şi nu în ultimul rând, dacă ai cumpărat haina respectivă pentru că îi apreciezi calitatea, nu pentru că vrei să epatezi, atunci nu eşti cocalar. Şi dacă apre unul care spune că eşti, ei bine, acela e încă un prost pe lumea asta.
Io is de acord cu tine. Problema este ca in majoritatea cazurilor, daca indraznesti sa apari intr-o asemenea vestimentatie, nu mai conteaza nimic, esti clar “smecheras”. Asta vreau sa nuantez, faptul ca in nicio tara “normala” nu cred ca esti considerat “cocalar” doar pentru ca ai in picioare niste pantofi sport de firma, pantofi sport care pana la urma nu sunt capat de tara, ca exista la orice ora in adevaratul “fashion” pantofi care costa si de cateva zeci de ori mai mult.
In ceea ce priveste brandul mare pe piept, mi-s si aici de acord partial cu tine, in conditiile in care am avut destule chestii cu design misto si le-am ales, desi se vedea “brandul” pe t-shirt. Port de pilda cu mare drag jumate de colectie din Hard Rock Cafe de pilda si le fac “reclama” prin asta, dar partea misto e ca multi romani nu prea stiu cu ce se mananca 😀
Oricum, asa cum punctezi, e bine ca toalele sa fie purtate de indivizi spalati, asta e clar 🙂
LOL! Când am scris, mă gândeam la invazia Harmani, etc., nu la inofensivi de genul Hard Rock Cafe.
Nu prea am experienta la capitolul cumparat haine. Am rude care m-au tot aprovizionat pentru ca lucreaza in industria asta. Au existat si chestii pe care le-am cumparat mereu pentru ca nu aveau acoperire altfel. Cat am fost mica… nu prea am avut habar de ce cumparau ai mei, nu m-a interesat. In primii 15 ani de viata nu m-am bagat o singura data in alegerea hainelor, a fost mereu decizia alor mei, ce imi luau ei, purtam. Si foarte rar m-am bagat in alegerea altora si in urmatorii 9 ani. Pana am implinit 24 de ani.
Inca mai am o pereche de blugi din clasa a treia (asta inseamna ’92-’93). Decolorati, acum pe post de pantaloni scurti desi atunci erau pantaloni lungi, dar inca perfect intregi, desi am avut trei perioade in viata cand i-am purtat in draci (in scoala generala, in liceu in clasele a X-a si a XI-a si in facultate dupa anul III). Nu sunt de firma, sunt niste blugi ieftini pentru copii (scrie dinosaur pe ei si au un cap de dino verde pe lateral) luati din piata. Dar m-au tinut.
Inca mai am si un trening Adidas din clasa a VII-a (’96-’97). Fermoarul e oxidat dupa atatea spalari si am observat recent ca s-au descusut putin nadragii pe lateral.
N-am avut niciodata haine scumpe. In afara de geaca de piele, si de o haina cu blana pe care mi-au luat-o ai mei in liceu nu tin minte sa fi avut vreodata ceva de imbracat pe care sa fi dat peste 100 lei (1 milion vechi). La capitolul blugi, nu am avut niciodata ceva de peste 50 lei. La capitolul haine sport am reusit sa gasesc mereu chestii faine si ieftine. Hanorace la sub 10 lei, tricouri la 10-20 lei (da, am vanat lichidarile de stoc 😀 ). Nu mi s-a rupt nici unul (desi sunt stramte la piept ca multe is luate de la copii si in general ma orientez pe cele cu eticheta de 10 ani care imi sunt numai bune in rest) si nu mi-a capatat nici unul din ele alta infatisare dupa spalare. Mai am si tricouri care au fost duble la pret doar pentru ca au un personaj de desene animate pe ele si scrie pe eticheta Disney/ WB. Dar la calitate sunt la fel.
Si cu toate astea n-am cunoscut niciodata fenomenul hainelor/ incaltarilor care tin doar cateva luni. Pot numara pe degete situatiile in care am renuntat sa port ceva pentru ca s-a stricat. De renuntat la purtat chestii renunt cand ma satur de ele. Deci probabil conteaza si cum sunt purtate, cat tine persoana care le poarta la ele – pe mine tati m-a invatat sa-mi cremuiesc si sa-mi periez incaltarile cu dragoste (“si pielicica lor are nevoie sa fie ingrijita, ca si pielicica ta”). Daca nu e de firma nu inseamna neaparat ca e de proasta calitate desi, ca sa fiu sincera, majoritatea hainelor, de firma sau nu, chiar mi se par de proasta calitate. Sau poate sunt eu prea pretentioasa.
Exista o exceptie: strampii. In anul doi de facultate (’03) primeam pentru prima data de la o matusa stampi Gatta. Si au devenit strampii mei preferati de la prima purtare. Aratau super, se simteau super si erau si rezistenti. Si asa am inceput sa-mi “construiesc” si eu o colectie de strampi… Gatta. Inainte rupem strampi in draci, o pereche-doua pe saptamana. Din astia am rupt doua perechi pana acum. Da, sunt al dracului de scumpi 20-50 lei orice pereche cu model. Dar n-au existat vreodata alti strampi sa-mi placa mai mult.
E adevarat ca stau si ma holbez si eu la unele rochii care initial erau 300 lei si acum sunt reduse la jumatate si tot mi se par groaznic de scumpe…
Foarte rau faci ca nu iti cumperi ceva mai acatarii. Hainele bune se vad, cele ieftine cum spuneai tu – la 10-20 de lei tricoul de ex – arata cheap si te fac si pe tine sa arati cheap. Cati bani dai pe tine atatia dau si cei din jurul tau. Daca tu esti umila, feedbackul e pe masura.
Hai las-o naibi, “strampi” ? Asa spunea o matusa tampita de-a mea, pe vremea comunistilor. You know, se cheama dres ?!!
Arata foarte bine. Am chiar al dracului de multa grija de felul in care arat, mersi frumos de grija.
Si da, ai dreptate, sunt tampita.
Adevarat multe persoane sunt “certate cu apa si sapunul”, cum spune un prieten. Dar, snobismul acum a devenit valoare sociala pentru subclasele sociale. Locul snobismului este in alta parte.
Recunosc, sunt pentru hainele de firma doar pentru rezistenta lor in timp. Citand un alt prieten “sutem prea saraci pentru lucruri ieftine” (parca asa suna).
Cat despre cocalari, nu hainele sunt definirea lor. Sunt o creatie a lispei scalei de valori. Si, au tot dreptul sa existe. Poate incetam sa aratam cu degetul, astfel dispar singuri 🙂 Sau macar ies din “mainstream”. Si vor exista intodeauna, cat timp le ofera societatea valoare. Eh….enough.
o zi placuta,
Eu am considerat tot timpul ca sunt prea saraca pentru a-mi cumpara haine ieftine. Prefer sa imi iau putine si de buna calitate, decat multe si din categoria celor care se strica de la a doua utilizare.
Incearca European Culture, sunt 100% bumbac, lana sau matase, pana si ata este bumbac, inclusiv la blugi, sunt extraordinar de bine facute, cusaturi care rezista, culori care nu ies, materiale cu memorie (in special in pulovare, se adapteaza pe forma corpului), preturi mari (ptr. romanul de rand, medii ptr. restul lumii – mari doar ptr. ce este facut la comanda si lucrat doar manual). Peste 95% din productie se face in Ro, restul in Italia. Magazin de prezentare au si la noi in oras, dar le gasesti mai usor pe net.
Oooo, Superstarii is ai mai tari 😀 Io m-am dus pana in Ungaria numai sa ii iau, ca la noi erau cu un milion in plus. I-am purtat si raspurtat si inca arata impecabil…
alta investitie am facut-o intr-o geaca Nike pe care am dat 2 milioane si m-a cam durut sufletelul, dar de 2 ani o port si nu mi-a fost niciodata frig.
In rest, ma cam imbrac de prin bazaruri si magazine ieftine pentru ca sunt o toanta si o neindemanatica si ba patez tot, ba rup, ba… mai stiu io ce. Asa ca… de 50 de lei ma imbrac din cap pana in picioare ca si-asa nu-mi place sa port prea mult aceleasi haine.
Hainele de firma si “smecherasii cu haine de firma” sunt doua lucruri diferite. Multi dintre acesti “smecherasi” poarta haine contrafacute (de regula armani, D&D etc. cum ar fii curelele din piata D&G Cu 10 lei) Sau … neaparat hainele pe care scrie ENORM FIRMA … sa se vada si de la 2 km , cu toate ca si astea sunt contrafacute . Cand eram copil erau pantofi “Abibos” sau acum cativa ani erau ADIDAS cu 4 linii .
Am preferat tot timpul sa strang un ban si sa iau haine de calitate, si foarte rar am luat chinezarii, mai mult pentru activitati care rup clar orice(fotbal). Am constatat ca haine de 7 ani dar de marca Nike, Addidas etc arata ca noi dupa mult timp, si au aceleasi culori si material ca la inceput..
Eu sunt adepta calitatii si a lucrurilor bine facute . N-as purta o haina care n-are finisaje impecabile nici biciuita . Si cum in general calitate la pret de nimic nu prea se poate …ei bine, si eu bag mana adanc in buzunar atunci cand cumpar .E o chestie de gust si…….de spirochetii de pe creieras , poate 🙂
Dojo , te invidiez , la modul cel mai pozitiv posibil pt ca ai sansa de a bea o bere la Hard Rock Cafe NY .:D
Sper ca intr-o zi sa am si eu aceasta ocazie . Daca as fi vietuit in Ro te-as fi rugat sa-mi aduci un tricou HRC NY , cum insa sunt pe alte meleaguri imi pun pofta-n cui si astept cumintica sa faca si karma mea ceva….
Adidasi ca cei din poza mi-am luat eu recent, numai ca pe alta culoare… sincer inainte sa-i iau nu-mi placeau, dupa ce i-am incaltat a inceput sa-mi placa.
Cat despre cocalari si smecherii astia… sa stii ca D&G nu e o firma rea… dar atunci cand aparuse pe piata au aparut multe copii si cocalarii au sarit pe D&G si intr-un fel a stricat reputatia firmei producatoare… si cam asa si cu Armani si toate astea ce poarte cocalarii acuma.
Eu unul la haine, prefer no-name-uri.
Am avut amandoi aceeasi prima pereche de adidas.
eu consider cocalar pe cineva care se imbraca in fake`uri, nu cineva care are haine originale.
in mare nu sunt fidela vreunui brand si am si haine de firma si no-name. cand cumpar ceva ma uit la material si la croi, sa stea bine pe mine si sa fie rezistent.
acum 2 veri am descoperit in magazin cu haine ieftine, mi`am ales cateva articole care mi`au placut si bucuria a tinut o luna si cateva spalari, dupa care s`au decolorat/largit/descusut…
dupa ani de purtat se”sorteaza” hainele si cele de firma care arata ca noi raman in actualitate. e drept ca si am grija de ele dar se vede diferenta la calitate.
Pe cei ce intradevar au muncit ca sa isi permite ii respect, pe cei ce au furat/spaguit/ etc ca sa isi permita ii dispretuiesc.
De exemplu: in Constanta pe o strada dintr-un cartier micut poti observa cel putin 5 marci de masini scumpe BMW,Mercedes,Volvo etc. In intersectii nu stai 5 minute si vezi jeep-uri masive de lux.
In occident un elev de 18 ani nu vine la liceu cu Rolls Royce sau un sutdent nu se duce la facultate intr-o masina de minim 100.000 de euro.
Doar in Luxemburg am mai vazut asemenea masini, dar chiar si acolo nu erau multe.
Ceea ce nu mi se pare normal.
Apropo de adidasi, mi-am dat seama citind articolul asta ca am avut o singura data o perche de pantofi de sport Adidas, bleu cu 3 dungi argintii (fita). Imi amintesc ca am luat primul meu salariu barosan (17,000,000) si m-am dus direct in magazin la Unirii. Era prin 2005 si am dat pe ei 2,400,000 lei. Era in plin sezon. Au meritat insa fiecare leut. Adidasii arata impecabil si azi. Cat au trecut? A, 5 ani. 😀
@Dojo, cocalari sunt cei care nu isi permit haine de firma dar si le cumpara. sau cei care isi aleg hainele in functie de firma si nu de pret, calitate, aspect. iar in privinta hainelor de firma eu marturisesc ca mi-am cumparat blugi la reducere cu 19 dolari de la Macy’s. da, as fi putut merge la Gap sa imi iau o pereche la 80 de dolari dar pur si simplu nu mi s-a parut ca merita investitia. unii oameni nu vor sa isi cheltuiasca banii pe haine de firma. e atat de simplu. asta nu inseamna ca nu am dat 100 de dolari pe niste ghete de hiking, dar mi s-a parut important sa am ghete bune cand urc pe munte. sunt constienta ca blugii de la Macy’s ma vor tine pana prin ianuarie, dar mie mi se pare ok sa imi cumpar altii la anul. (cauta-ti blugi la sectiune adolescenti si incearca sa mergi intr-un magazin unde te va ajuta cineva sa iti gasesti haine pe marimea ta, mie imi place la Macy’s si Nordstrom. dupa cum am precizat deja Gap-ul are niste blugi ok. pt mine e si acum o tortura sa imi gasesc blugi).
nici eu nu ma omor dupa moda , ce se poarta ce nu
Of, sa fim seriosi e cam greu sa ai un salar de 300 euro in Romania, daca ai salar de 10 milioane stai bine. Cat despre haine si eu ma imbrac cu haine cumparate din magazine “scumpe” de pe aici, de la adidasi pana la tricou pentru toate platesc un pret destul de ridicat, totusi pot sa ma mandresc ca nu mi-am cumparat adidasi de vre-o 3 ani jumate (cei pe care-i am desi i-am spalat in masina arata ca noi, ii ador oricum:P ) Cat despre haine cand cum, mai cate un tricou, etc.. E greu sa cumperi in romania ceva de calitate daca nu ai un salar bun de tot. Oricum, sper ca peste 10 – 15 ani sa se schimbe odata si la noi. In ungaria o pereche de nike sunt pe la 2 milioane, aici (cel putin la mine in oras) nu gasesc magazin oficial Nike. E trist, dar piata romaneasca e foarte saraca si asta o simt si producatori, deci logic ca isi inchid magazinele sau cele pe care le au, au niste preturi mai mult decat mari.
Eu am avut noroc cu niste rude care imi trimiteau haine si incaltari si le luau pe criteriul de durabilitate.Cand am fost In Berlin am prins si eu o gramada de solduri si mmi-am luat niste chestii la un pret de imi era jena, sau eram norocosul care prindea ultima bucata si aia mereu se da la pret de nimic , daca costa 60 Euro initial eu ii luam cu 10 sau cu 5.
Ideea este ca acolo nu constitue un lux ci este o normalitate.
Eu de cativa ani am descoperit magazinele second-hand si nu mi-e jena sa spun ca majoritatea hainelor mele de acolo provin.
Sunt impecabile, nu imi cumpar carpe de spalat pe jos de acolo. E adevarat ca nu sunt fix ultima moda, aia care tocmai a aparut la Milano, dar cui ii pasa?
Important este ca imi stau bine, ca sunt de calitate si ca mi le permit.
Mie mi se pare ca in general o femeie poate fi imbracata absolut oricum, cu orice, cu conditia sa fie curat,sa ii stea bine, sa fie un material de calitate fiindca materialele ieftine se vad de departe, sa miroasa bine, si sa aiba pantofi frumosi.
Ah, si cu bijoux-uri discrete.
Calitatea hainelor nu depinde neaparat de firma…
Eu cu salariul meu de 300 euro pe care-l aveam in tara, nu-mi permiteam sa-mi achizitionez haine peste 1 mil sa spunem, dintr-un motiv simplu: plateam chirie, intretinere transport… etc. Parintii mei nu au avut cum sa ma sustina financiar si desi fiind sefa de promotie in facultate cand a trebuit sa ma anagajez m-am lovit de multi pereti.
Nu detaliez, dar e bine sa va ganditi ca poate foarte multi oameni isi doresc sa nu apara in fata voastra imbracati intr-un anumit fel, mai saracacios sau stiu eu poate mai ieftin… dar asta le e situatia.
la “adidasi” mai incearca si: nike court tradition, adidas stan smith.
in romania inca nu am vazut, da’ daca iti sare in ochi undeva prin strainatate, nu rata pull&bear, celio sau springfield. fara brand mare pe piept, bumbac 100% si extraordinar de rezistente. am un hanorac simplu de la pull&bear de vreo 4 ani. iarna il port sub geaca, primavara si toamna pe post de geaca:)). e ca nou.
alt brand uber-laudat de partea feminina a familiei e mango.