Physical Address

304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124

Tripans.com

Mi-am planificat un site de călătorii de prin 2007, cred. Am încercat un blog, dar nu aveam timp/chef să-l updatez (plus că și concurența pe „travel” – pe internațional – este sinistră), așa că m-am mulțumit să scriu despre călătoriile mele pe bloagele personale, unde nu mai e chiar atât de stresant.

Dar tot m-a ros ideea de a face o chestie pe „nișa” asta. Am luat anul trecut un domeniu care mi-a plăcut cum sună, tripans.com (adică TripAswers mai pe larg) și m-am gândit să pun un Q&A pe el (gen yahoo answers, dar doar despre subiectul ăsta).

Aș fi pus un forum, dar am deja prea multe, plus că un Q&A mi se pare chiar mai interesant ca sistem și interacțiunea membrilor. Pe un asemenea site discuțiile sunt „ontopic”, pentru că sunt întrebări și răspunsuri despre călătorii, fără nimic altceva. Membrii primesc badge, de fiecare dată când fac ceva special, pot vota întrebările și răspunsurile etc.

Acu’ urmează „saga”, că nu e totul atât de ușor pe cât pare. Am găsit vreo câteva platforme de „întrebări/răspunsuri”, unele mai proaste ca și celelalte. Așa am ajuns la un Q&A de la Agriya, pe care l-am cumpărat anul trecut. Părea OK, până am început munca de design pe el. În mod normal, se face o temă grafică pentru un site, ai un folder în care stau toate template-urile, împreună cu fișierele CSS. Ei bine, ăștia de la Agriya probabil sunt la fel de logici ca o blondă repetentă, așa că aveau vreo 3 sau patru asemenea foldere, băgate dracu știe pe unde.

Să vă puteți imagina: unde erau listate întrebările, aveai un template. Dacă intrai pe pagini, user accounts, contact etc, aveai alt template. Dacă intrai în admin (deși nu aveai un admin panel dedicat, era alt template). După ce m-am înjurat cu support-ul lor vreo câteva zile și am pierdut 10 ani de viață căutând template-urile paștelor lor, am decis să-mi bag picioarele (mai ales că apăreau deja niște probleme de funcționare, iar support-ul lor, deși e platformă plătită – și nu chiar ieftină, inexistent). Am un membru pe TopAdmin care avea nevoie de ceva de genul, așa că i-am predat contul meu, să-și mânce și el ani de viață (are de unde, că-i mai tânăr cu 7 ani decât mine).

Între timp a mai apărut o platformă (gratis de data asta) – de fapt și-au făcut un serios upgrade – deci mi-am rezolvat și problema. Nu discut despre sistemul cretin de template (se pare că unii programatori chiar cred că orice om de pe pământ halește PHP la prânz), dar am găsit un template premium decent (pe care-l pot mătrăși eu în timp, așa cum îmi doresc) și i-am dat drumul în sfârșit.

E gol ca plajele noastre în timpul iernii, dar se va mai anima în următoarea perioadă. Mi-am făcut în sfârști damblaua, să am un Q&A exact pe călătorii, concurență este (dar multe situri sunt de rahat, în afară de YA și Quora), plus că mă tot rodea cheful să încerc și un sistem de genul acesta.

Dacă doriți să puneți întrebări (sau să ajutați diverși nefericiți cu sfaturi de „travel”), sunteți invitați pe tripans.com. E pe engleză, dar sigur vă descurcați. Voi fi extra-prezentă acolo, puteți întreba câte în lună și în stele (știu destule despre NYC sau Dubrovnik de pildă, zic că pot ajuta).

Daca ți se pare interesant, un share ajută mereu. Mulțumesc.
dojo
dojo

Fost om de radio, transformata in karatista si apoi web designer. Am o firmă de online marketing si mi-am redeschis un webmaster forum.

Articles: 1761

15 Comments

  1. http://www.tripans.com

    Warning: mysql_connect() [function.mysql-connect]: Can’t connect to local MySQL server through socket ‘/var/lib/mysql/mysql.sock’ (2) in /home/tripans/public_html/qa-include/qa-db.php on line 66
    Could not establish database connection. Please check the username, password and hostname in the config file, and if necessary set up the appropriate MySQL user and privileges.

  2. mno n-am reusit sa-mi fac cont acolo, inca una din limitarile mele tehnice, despre Viena as fi avut destule idei 🙂

  3. Salutare

    pe site mai apar ceva erori (warning), da’ nu cred ca e ceva grav

    Ex: la wall-ul user-ului Dojo:
    ===
    Notice: Undefined index: userid in /home/tripans/public_html/qa-theme/tovolt/qa-theme.php on line 584

    Notice: Undefined index: handle in /home/tripans/public_html/qa-theme/tovolt/qa-theme.php on line 584
    Ranked : 1

    ===

  4. Foarte tare ideea. Sincer, cred ca intr-un fel e mai bine ca incepi acum proiectul pe tema travel decat cu ani in urma cand ideea era de blog. Cea de Q&A e mult mai faina. Mult succes!

    • Multumesc, Vlad. E o chestie care-mi pare interesanta si mie, iar investitia, hai sa fim sinceri, nu-i enorma (bun, daca ignoram banii dati pe rahatul ala de platforma inutila :)).

  5. Imi place cum iti pozitionezi siturile lansate, intotdeauna ca rivale pentru liderii mondiali 🙂 Chiar, a trecut ceva timp de cand ai lansat situl de reclame, merge bine treaba? Mult succes!

    • Saru’mana de vorbele frumoase. Nu ma pozitionez contra siturilor ‘established’, pur si simplu imi fac eu chestii pe care mi-ar placea sa le vad intr-un anumit fel. Dojoad merge stabil, incep sa vand publicitate prin el (de fapt de asta l-am facut, sa-mi centralizez io planurile de advertising) si mai sunt cativa care se folosesc de el. Tre’ promovat mai serios, dar urmeaza si assta. 😉

  6. Nu vreau să fiu neapărat critic, dar îmi pare mult prea superficial ce e acolo. M-am uitat la Viena și Praga și e cam degeaba. Nu e rău să vezi întrebări și răspunsuri, doar că problemele astea necesită multe rânduri și, sincer, nu cred că sunt prea mulți dispuși să le scrie.

    Astfel de experiențe sunt împărtășite pe bloguri, în articole destul de stufoase. Mi se par mult mai utile acele mici ghiduri de călătorie care se găsesc în librării – ai un mic rezumat, ai informații despre obiective turistice, transport în comun și prețuri. Pentru orașele civilizate și bine organizate (cum e Viena, de exemplu) e tot ce ai nevoie și costă 20-30 lei parcă. Dacă ar fi să vorbim de Viena, eu aș pune pe primul loc faptul că e scump. Ori dacă spun asta acolo la răspunsuri nu lămuresc pe nimeni.

    • Un Q&A sigur nu este atat de cuprinzator ca un blog, dar nu opreste nimeni membrii sa scrie mai mult, daca simt nevoia.

      Eu nu mai citesc ghiduri scrise de ani buni, mi se par inutile in general. Pana apuca aia sa publice cartea, exista deja inca o groaza de chestii noi (ne-cuprinse in carte) sau s-au inchis o parte din restaurante etc. Plus ca, sa dai chiar si 30 de lei, cand e plin netul de informatie gratis, mi se pare aiuristic.

      • Mie mi se par foarte utile, mai ales dacă nu știi mai nimic despre orașul pe care vrei să-l vizitezi. Ai schițate niște hărți ale mijloacelor de transport în comun, ți se explică zonele și tipul restaurantelor, chiar dacă detaliile nu sunt tot timpul valabile.

        Netul e plin de informații, dar ai nevoie de foarte mult timp pentru a le filtra. În plus, nu oricine vrea să distribuie informația are mijloacele de exprimare potrivite. Normal că atunci când știi ce vrei cauți informații suplimentare, dar vedera de ansamblu puțini o pot reproduce. Partea proastă e că părerile unora te pot induce în eroare.

      • Da, ai dreptate aici 🙂

        Io, ca un mare geek, m-am scos in ultima perioada cu un app de la TripAdvisor (pentru Nook, cuget ca exista si pentru alte platforme), in care am prezentarea unui oras si exact ce spui tu: recomandari, recenzii etc. Avantajul lor e ca sunt ‘real time’, pentru ca se face update imediat ce ajungi la net. Asa am dat de unele chestii, ca nu le aveam altfel in vizor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.