Physical Address
304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124
Ziaristul si Passat-ul
Dacă eşti din Timişoara, sigur îl ştii. Un tânăr cu mutră de moldovean (nu jignesc, am rude pe acolo şi unii tineri au un anume “look” care îi recomandă ca venind de acolo) şi jur pe Corsica mea că e de printr-un dulşe târg din zona aia. Stă la intersecţia de la “pod” pe Mihai Viteazul şi vinde ziare. Recte, numele de “ziarist”, dat de mine …
A venit prin oraş acum ani buni. Pentru că “bântuie” în intersecţia în cauză de pe când eram şi eu junioare în ale angajării pe salariu. Pe vremea aia avea un “triciclu” din ăla de oameni mari, vai de dumnezeii lui de ruginit şi ponosit. “Portbagajul” era plin cu ziare şi el le vindea şoferilor opriţi la semafor.
L-am prins în intersecţia aia noaptea, ziua, pe -20 de grade sau plus 40. Au trecut iată nişte ani buni şi mutra lui, bine “rumenită” de stat la soare, poate mai matură totuşi, apare în aceeaşi intersecţie, în locul ştiut. E vesel şi neintruziv. Nu cerşeşte, vinde ziare şi o face de mult timp.
Acum câteva zile oprisem la semaforul în cauză. Îl văd că vine spre mine, poate plictisit că niciunul dintre noi nu simţeam nevoia de a cumpăra vreun ziar. Se uită pe lateralul maşinii, studiază “kanji-ul” de la dojo. Declară că ştie ceva despre internetul ăsta, mai ales după ce îi explic amuzată ce e cu web designul. Este zâmbitor şi plăcut, chiar dacă se simte că şcoala vieţii e cam singura cu care a avut treabă mai serios. A mai văzut pe la alţii “chestii din alea chinezeşti”, după cum descrie logoul meu .. e amuzat.
Apoi, că tot mai era aproape un minut de stat şi vedea că îi răspund frumos şi la fel de zâmbitoare, mă întreabă dacă sunt mulţumită de maşină. Sigur că sunt. “Da, dar costă”, concluzionează el. Aşa este, costă, dar îţi faci treaba cu ea. Ştie şi “ziaristul” că e bună maşina şi nu scapă ocazia de a-mi spune că şi-a adus şi el un Passat (nu, din ăsta nou, domnişoară), de la nemţi. Chiar acum nu poate să o folosească pentru că au trebuit făcute nişte reparaţii, că nu e nouă. Îi spun că este totuși o maşină bună şi că, după ce termină de remediat una-alta, se va bucura de ea mult şi bine. “Asta e maşină”, îi spun, mereu “complexată” că Opelul nu e atât de bun ca un VW. Sau cel puţin aşa se zice.
Îmi zâmbeşte fericit de laudă şi mă salută prietenos. Este deja verde şi maşina din faţa mea începe să avanseze. Îl salut şi eu amical şi plec cu un zâmbet pe care nu îl pierd prea repede.
Este prima dată în mulţi ani când am povestit cu “ziaristul”. L-am văzut mereu în colţul respectiv şi am admirat faptul că munceşte şi că nu stă cu mâna întinsă. Mai rămâne câte un bacciş, poate primeşte un ban de la “publisheri” pentru că distribuie, nu mă pricep. Cert este că vinde ziare şoferilor interesaţi şi nu ştiu să îl fi văzut sărind ca un uliu pe oameni. Stă la vedere şi aşteaptă un semn. Apoi se apropie, face “tranzacţia” şi revine la locul lui. Cu şapcă dacă e soare sau cu pelerină când norii au program în oraş. Zgribulit iarna, dar cu zâmbetul ăla simpatic de câte ori este “acostat”.
Dacă nu aveam ciudăţeniile alea pe maşină, poate că nu apucam niciodată să schimbăm o vorbă. Ar fi rămas “ziaristul” din intersecţie, pe lângă care am trecut de sute de ori. Acum ştiu că şi-a luat Passat, mai vechiuţ, dar “maşină, dom’le”. Să se bucure de el. Că a muncit pentru asta.
Ca bine zici, Dojo, sa se bucure de el. Asemenea oameni merita tot respectul.
Un tip simpatic. M-am uitat si eu de multe ori la el. Si viata usoara nu are.
Off topic: Opelul tau e mai ok decat VW. Sa nu regreti.
Bre, Corsica mea (mai nou poreclita de eu “dojomobilul”) e mai tare si decat un Veyron. Ca e a mea si am ales-o de drag ce mi-era modelul 🙂
Iulia .. sa stii ca il admir. Si mereu mi-a fost “drag” sa il vad acolo, pentru ca munceste pentru banii aia. Nu este medic, profesor sau “corporatist”, dar este necesar acolo si oamenii isi iau ziare de la el de mult timp. Plus ca mi s-a parut un tip tonic si bine dispus aproape mereu, ceea ce mai greu gasesti in tara asta de stresati …
Frumos scris si asa de nostalgic… Evocarile unui om simplu care va ramane in istoria webului fara sa stie. Va trebui sa-i spui odata ca ai scris despre el.
noi în Craiova avem un mic ochelarist, care vinde cd-uri de colecţie de la Jurnalul 🙂
încerc de multă vreme să-l prind să-i iau un interviu, dar nu mă las 😀
Avem si noi “ziaristi” in doua intersectii din Buzau. Chiar ma gandeam la ei zilele trecute, unul are niste ochelari din aceia grosi-grosi, altul e carunt. Mai stau de vorba cu soferii de la maxi-taxi si pareau foarte multumiti de cat castiga, de faptul ca de obicei pana in 12 termina ziarele. Oameni cu care te intersectezi….
P.S. ii dau dreptate lui Darael: e foarte bun si Opel-ul. Noi am avut Vectra, il regreta leul meu si acum.
De cand am intrat la liceu, am drum pe acolo si il vad pe nenea ala in fiecare dimineata. Odata asteptam pe cineva si am avut ocazia sa-l aud cum vorbea cu clientii. Chiar m-am mirat ca era la fel de respectos cu toti (de la cei care cumparau un singur ziar, pana la un tip care a cumparat pt toti colegii de birou).
Îl văd în fiecare dimineaţa când merg la muncă. Ne mai salutăm din priviri sau dezaprobăm pe câte unu care ciupeşte galbenul.
Am incomparabil mult mai mult respect pt un om nescolit dar cu bun simt si care-si castiga putinii banuti cinstit decat pt un intelectual (?) cu un caracter infect. De cei care mai sunt si escroci pe deasupra….nu mai zic nimic.
Imi sunt dragi oamenii astia. Mi-e dor, in amintirile mele, de orasul copilariei mele cu tanti care umbla mereu cu caruciorul supraetajat plin de prajituri. M-am intrebat intotdeauna de ce nu sta undeva locului, sau de unde pleaca si unde ajunge ca intotdeauna eu o intalneam doar la traversarea spre Alimentara. Sunt oameni.. se zice ca cineva cu cea mai stearsa personalitate tot influenteaza in decursul unei vieti 10.000 de oameni.
PS. Urmeaza sa ne mai zici si cum il cheama, acum, daca tot ai inceput sa socializezi cu el 🙂
E un nene de-asta si la Centrul Bancar. Fie ploaie, fie soare… el e acolo!
Jos palaria ca nu ii e rusine de munca!
Ala de la Centrul bancar era boschetar prin 92-93, a inceput ca si cersetor la semafoare. Intre taximetristi i se spunea “Dieselul” fiindca avea un tremur al capului. Cersea impreuna cu o fetita de 10-11 ani, el avind probabil 14-15 pe atunci. Pe vremea aia punea deoparte in fiecare zi 10 marci. Apoi cineva a avut incredere in el si l-a facut vinzator ambulat de ziare…