Physical Address

304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124

Bă, dacă nu esti fotbalist …

Un băiat de 16 ani este medaliat cu argint la Jocurile Mondiale de Iarnă, Special Olympics. Între 7 şi 13 februarie la Idaho tinerii concurenţi cu nevoi speciale au dovedit că dragostea lor pentru sport nu are limite. După cum vedeţi Marius Vasile Popa a “puşcat” medalia la patinaj artistic.

Pentru această performanţă deosebită i s-a planificat alocarea a 1000 de lei din partea CJT. Probabil realizând că este o sumă penibilă pentru o asemenea performanţă, s-a decis dublarea.

Deci pentru o echipă de fotbal care mişcă prin Campionat câteva etape, după care o ia în freză de la te miri cine, oficialii consideră că vreo câteva “milioanţe” îs potrivite, că poate nu are finanţatorul destul mălai din business, pe când copiii ăştia cu rezultate reale şi excepţionale, primesc 2000 de lei.

Nu vreau să aud de echipa “fanion”, nu vreau să aud de blaturile şi mizeriile dintr-un campionat prea românesc, mă râcâie gândul că puştii ăştia minunaţi se antrenează te miri pe unde, sunt susţinuţi financiar de nişte părinţi amărâţi, care cred însă în “steaua” micuţilor, sportivi care se antrenează în disperare şi nu cunosc noţiuni ca “blat”, “fault tactic” etc.

PS: ce maşini au mai schimbat fotbaliştii noştri?

Daca ți se pare interesant, un share ajută mereu. Mulțumesc.
dojo
dojo

Fost om de radio, transformata in karatista si apoi web designer. Am o firmă de online marketing si mi-am redeschis un webmaster forum.

Articles: 1761

11 Comments

  1. Când eram tânără, mergeam la olimpiade din alea de şcoală. Ştii care erau premiile? 30 RON premiul 1, 20 al doilea şi 10 al treilea. Se mai adunau nişte sponsorizări şi ridicau “preţul” la 100 de RON. Eu şi acum râd când îmi aduc aminte:)))
    Acuma e cam offtopic pentru postul ăsta, dar tăt olimpiade se numeau şi alea, chiar dacă erau pentru tocilari.

  2. Varsa linistita, Ana, ca de aia e blog. Si stiu ca nu eu is tinta supararii. Suparare este insa destula din partea tuturor.

  3. Maddame,tot primeai ceva…Fiul meu merge cam de pomana,in afara de diploma si felicitari…mai primeste zambete si voie buna!
    Anul trecut,la finalul anului scolar,cred ca au facut profii din scoala cheta si i-au cumparat o enciclopedie de aia barosana si la pret deloc neglijabil,ca a terminat cu media 10 generala pe tot anul scolar,singurul elev din scoala cu media 10 generala.Da,si?!:-))Atat!

    Dojo…nici in alte domenii sportive nu cred ca mai bine.Ne amintim aici de poloistii romani care se pregatesc asa cum se stie si din rasputeri incearca sa obtina medalii.Ne gandim si la echipa de hochei a tarii,care intrun campionat national joaca ea cu ea insasi,ca sa se poata califica la un campionat european.Si tot asa.Fotbalul azi nu este un sport,este o afacere prospera a unora.Cred ca sti prea bine ce sume se invart in acest domeniu,nu numai in tara,dar si extern.Pe mine ma infioara cum de un sportiv poate castiga miliarde de euro pe an…pentru ce?Si atunci cum sa nu-si doreasca bietii baietei sa devina un Hagi,un Popescu,un Mutu sau Chivu?
    Pe vremea mea toate fetitele doreau sa fie Nadia Comaneci,iar baietii ziceau ca vor fi Ilie Nastase sau Ion Tiriac…iti mai amintesti de Carmen Bunaciu?Campioana olimpica de inot?
    Eu cred ca deja a fi sportiv,in ziua de azi,este ca si cum ai face o meserie,iar la 35-40 de ani iesi la pensie sau devi profesor de sport…
    Uf,scuze ca m-am revarsat,insa ca si pe tine,Dojo,ma revolta anume nedreptati de pe lumea asta.Imi pare rau ca sunt mica cat o putza de furnica in lumea asta mare si n-am nici o putere…Si ma mai gandesc:si daca as avea?!

  4. Foarte des ma gandesc si eu la asta. Sunt multe sporturi pe care copii si tinerii le fac cu pasiune, da’ daca nu-i fotbal tot degeaba. Eu am incetat sa mai sper ca vor exista vreodata fonduri pentru a le intretine visele acestor luptatori, insa pe principiul “sa moara si capra vecinului”, vreau sa nu mai aiba nici fotbalul fonduri. Ah, am o ciuda pe ei, de numa, numa.

  5. O sa fiu nitel gica contra, dar sper sa nu dati cu paru(prea tare).

    Sportul e o industrie. Cred ca toti suntem de acord cu asta. Ca in orice business(normal), cei care presteaza sunt platiti pe masura dimensiunii si cantitatii de venituri produse de acea afacere si a performantei fiecaruia. Performanta e masurata,ca in cazul oricarui business, de aportul acelui individ la performanta financiara a companiei.

    Veniturile in sport vin in general din contracte de publicitate, contracte care sunt pe masura popularitatii acelui sport(adica dupa numarul de persoane care urmaresc acel sport de pe stadion, tv etc).

    Cine se uita la un geek in timp ce rezolva probleme? Nimeni. Cati se uita la sporturile paralimpice? Un numar insignifiant.

    Cine se uita la stoaia lu jiji etapa de etapa? Probabil cateva sute de mii de oameni pe weekend. Sa zicem ca jiji intra in cempions lig. UEFA produce bani la greu din publicitate asa ca ii da si lu jiji un ciolan(chit ca stoaia cade in fund meci de meci). Dar esenta e ca fotbalul produce bani.

    Pe scurt banii vin din popularitatea acelui sport si doar apoi din masura performantelor realizate de competitor in cadrul competitiei.

    Si da ,am fost si io holimpic d-ala prin liceu cu un teanc de hartie igienica cartonata acordata dupa un an de rupt hristevuri, mihail sandu s.a…stiu despre ce vorbesc.

  6. Dar, Dojo, câţi bani a produs acel copil? Destui cât să şpăguiască pe unde trebuie?

  7. Dojo draga, mizeria din fotbal este dincolo de puterea noastra de a ne cobora. Nici nu vreau sa mai aud de fotbal, de scandaluri, de liga. Fotbalul a incetat sa mai fie un sport si s-a transformat in show.

    Imi pare, insa, rau de omuletii aceia care se chinuie sa realizeze ceva, fara suportul de care au nevoie. Pentru mine o medalie de la Special Olympics inseamna mai mult decat orice cupa la fotbal.

  8. Oooo da…. Fotbal… Un joc de domni jucat de ciobani… Daca stai sa te gandesti, e normal sa se-nvarta o caruta de bani, pentru ca la noi in tara, si domnia si prostia se plateste. Da’ nimic nu se plateste mai bine ca prostia, daca stai sa te gandesti.

    Eu stau si-mi aduc aminte de vremea cand eram in scoala generala si participam la tot felu’ de concursuri. Intr-adevar, la olimpiade primeai o diploma si-un zambet. Si si zambetu’ ala era cam sters si afisat de protocol, pentru ca stie toata lumea cum functioneaza sistemu’ la noi. NU SE POATE ca unu’ venit la faza judeteana dintr-un orasel uitat de timp sa castige in fata geniilor autohtone ale capitaelor de judet… Si totusi, am reusit sa fac lucrari de performanta la fizica, geografie etc. prin generala, engleza (eu fiind la clasa de info, a se lua aminte) si info prin liceu. Si cand se vedeau fortati sa trimita pe “pulica de la Medias” la faza nationala, puneau un zambet de-ala sarcastic pe fata si-mi azvarleau o diploma acolo… Sec… Oricum nici nu m-am dus la nationale pentru ca stiu ce invarteli se fac in MiticiVille legat de provincie, deci…

    La capitolu’ competente sportive, in primii ani de miscare, baschetu’ tinea capu’ de afis. Am castigat locu’ 3 la campionatele de minibaschet pe tara (juniori 3) si premiul nostru a fost cate-o ciocolata Albena si o insigna de caciula. Si cand a inceput era shotokan-ului, am avut la club 2 feciori exceptionali, unu’ campion balcanic vreo 3-4 ani la rand, altu vice-campion mondial la kumite sambon si premiile lor au fost de fiecare data o medalie, o strangere de mana, o gramada de zambete, priviri admirative si chete din partea clubului nost’ ca sa le luam la baieti macar echipamente de ultima generatie si alte chestii de genu’ :))

    Fotbalu-n schimb prinde la “pulime” pentru ca nu e nimic mai entuziasmant decat sa vezi 90 de minute 23 de “atleti” fugind de nebuni dupa o besica (20 jucatori de camp + arbitru central + 2 tusieri – asta ca sa n-avem surprize legate de numar). ic atleti, pentru ca nu cred ca e vreunu-n stare sa rezolve o ecuatie de gradu’ 2 cu delta diferit de zero :))

    Modele de referinta (cu nume relevante pentru aptitudinile-n stiinte) : Ochirosii, BANEL Nicolita, Semeghin, Danciuescu, Bratu, Ganea etc.
    Adevaru’ e ca tre’ sa castige si ei o paine, si pentru unii din ei am o stima deosebita pentru ca cred in ceea ce fac si pun multa pasiune si efort. Sunt multi pe care nu-i ajuta neaparat capu’ da au talent in picioare (vezi Banel, Cristea, Ganea, Lobont etc.) deci tot rau’ spre bine: mai degraba pe gazon decat sa ne faca ei grafice de rambursare a creditelor, sa ne inspecteze tehnic masinile sau alte chestii :)) intotdeauna e loc si de mai rau 🙂

  9. Dojo treaba e simpla. Patinatorul e un artist. Ai vazut tu vreo masura a STATULUI ROMAN care sa ii sustina. ZERO! Insa daca ne pleaca din atra ca Eugen Ionescu sau altii si fac un pipi serios pe cetatenia romana care le-a oferit numa’ necazuri si traoesc acolo bagati in seam de un popor care stie sa aprecieze frumusetea si talentul ne apucam sa ne dam cu funde de pamant ca ai ie iste tradatori mizerabili. Probabil asta va face si acest campion de care ne-ai ziws tu astazi! 😉

  10. Nu stiu de ce, dar am impresia ca fondurile pentru sport sunt cumva separate de cele pentru fotbal. Ca prea seunt diferente…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.