Physical Address

304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124

Bitdefender Internet Security 2013

Am prins anii de aur în ceea ce privește atât PC-ul, cât și internetul. Am fost ceva mai „întârziată” pe tema asta ținând cont că aveam 15 ani când am pus prima dată mâna pe un calculator și aproape 20, când am dat de internet. Față de copiii de acum, chiar am pierdut o groază de timp, dar astea erau vremurile.

Primele jocuri pe PC au fost Doom, Wolfenstein, Prehistoric și Suppaplex. Le jucam la grămadă cu tatăl meu și cel mai bun prieten al lui, fie iertat. Știu că fiecare număr mai mare, cât privește puterea procesorului ne uimea. Sau mai mulți „mega”, că am prins hardurile alea mici. Noi aveam un 286 prăpădit și căscam ochii de câte ori mergeam la o prietenă la 486-le ei. Era idolul nostru, la cât de „bogată” era.

Am prins primele harduri de Giga, am prins toate micile și marile realizări în domeniu și încercam să ținem pasul cu tehnologia. Pe tatăl meu l-a pasionat atât de mult subiectul, că stătea să învețe din tot felul de cărți despre cum să instalezi programe, cum să configurezi calculatorul și tot felul de amănunte care pe mine sincer nu m-au atras niciodată. Am avut mereu noroc cu el, că altfel cine știe ce prostii făceam.

La puțin după ce am început să ne „dăm” pe calculator, au apărut problemele. Norocul nostru era că, mon pere, depanatorul cartierului deja, învăța din prostiile altora. Noi personal nu am avut probleme majore de securitate pe calculatoare, am mai prins câte un „virusache”, după cum îi numește el, dar nimic serios și de obicei așa de prostie.

Dar avea clienți cu sistemele pe „bigudiuri”, cu hard-urile făcute praf, cu lucrări de licență și tot felul de documente extrem de importante pierdute pentru totdeauna, din cauza câte unui „umblător” care făcea ravagii prin sistemele lor. Știu că venea acasă uneori turbat de „cât de proști pot să fie oamenii ăștia” și-mi predica a mia oară că primul program pe care trebuie să-l instalez pe un sistem nou este antivirusul, fără discuții.

După ce am început să ieșim pe net mai des, am realizat că, dacă până acum era extrem de ușor să te protejezi (aveai grijă ce dischete sau CD-uri rulai), odată ce te-ai conectat pe net apar alte probleme.

Nu am avut niciodată mania siturilor „hot”, deci am scăpat de multe bazaconii pe care le puteau ele insera, dar există de multe ori probleme pe situri în care ai încredere și care te pot umple de „bucurii”. Au fost tot felul de exploit-uri pe unele platforme pe care le folosesc eu și mulți dintre cei pe care îi citesc și tare bine mi-a picat când, având un antivirus instalat, am putut opri transformarea calculatorului meu într-o adevărată „grădină zoologică”.

De la poveștile tatălui meu, plus tot ce am citit și chiar pățit personal, am deprins unele metode care, coroborate, mă pot păstra în siguranță. Dar iată că viața unui om ce iubește tehnologia nu mai depinde doar de un calculator. Și, de cele mai multe ori, într-o familie, nu există doar „majorii” care să folosească internetul.

Eu eram adult, când am ieșit pe net, deci chiar nu mai era o problemă, dacă intram cine știe pe ce situri, dar un copil TREBUIE protejat și asta nu se poate realiza doar stându-i în cârcă de fiecare dată când folosește un calculator. Sau un smartphone.

Și pentru că tehnologia nu așteaptă după noi, Bitdefender antivirus au pregătit o suită de securitate: Bitdefender Internet Security 2013 (cel mai premiat produs Bitdefender), ce este deja disponibilă de la finalul lui iulie, anul acesta.

Pe lângă extra-premiatele servicii de securitate pe care le știm, noua versiune vine cu câteva funcționalități pe care le vom găsi extrem de utile, acum că procesăm tot mai multe plăți online, folosim telefoane scumpe și accesul copiilor la internet este tot mai mare.

Pentru utilizatorii care execută plăți online, SafePay oferă un plus de siguranță: un browser special ce se va folosi pentru tranzacție, o conexiune securizată de tip hotspot și o tastatură virtuală pe care nu o poate „citi” nimic și nimeni.

Modulul Anti-Theft devine extrem de util pentru cei care și-au pierdut (sau au fost „ușurați” de telefonul mobil) pentru că prin intermediul lui se pot șterge informațiile de pe telefon, se poate bloca telefonul (măcar să fie și altul păgubit) și se poate chiar localiza terminalul respectiv.

Pentru părinți Parental Control va oferi un avantaj clar în încercarea de a nu bloca total accesul copilului la informațiile pe care le poate găsi online (pentru că nu suntem în „evul mediu” să credem că netul este nociv), dar și a fi siguri că junior nu ajunge cine știe pe ce situri.

Modulul oferă părinților diverse modalități de monitorizare a accesului pe internet, inclusiv pe Facebook, plus o serie de restricții ce se pot seta de către părinte.

Bitdefender nu mai au de ani buni nevoie de nicio prezentare, au câștigat premii importante și sunt cunoscuți în „industrie” pentru calitatea produselor oferite. Pentru a descărca noua suită pentru 2013, click pe link: antivirus download.

Daca ți se pare interesant, un share ajută mereu. Mulțumesc.
dojo
dojo

Fost om de radio, transformata in karatista si apoi web designer. Am o firmă de online marketing si mi-am redeschis un webmaster forum.

Articles: 1761

7 Comments

  1. Io nu as avea curaj sa merg fara un AV. Au existat chiar exploituri nasoale pe WordPress de pilda si s-au infectat sute de mii de situri care erau de fapt OK in general. Deci nu prea merge faza asta cu protejatul singur, cand un blog pe care-l citesti de 5 ani de pilda poarta exploitul ala 🙂

  2. N-am mai folosit un antivirus de un car de ani. Și mai știu câteva persoane pricepute la calculatoare care procedează la fel. Pur și simplu nu văd utilitatea sa. Toată problema se rezumă la încredere în cele din urmă. Încrederea că programul, documentul, emailul sau pagina web nu-s malefice. Restul e cancan 🙂 Antivirusul e bun doar ca să-ți spună că nu ți se poate întâmpla x sau y, dar nu-ți poate spune ceva despre z sau t. Plus că dacă eu îți zic să dai format d: și tu faci asta, slabe șanse ca antivirusul să se opună.

    În ceea ce privește Bitdefender un prieten a utilizat o versiune mai veche, iar între timp a renunțat la el. Era mult prea „deștept” pentru el și uneori făcea calculatorul inutilizabil cu protecțiile lui pește.

    În locul SafePay-ului, mi se pare de preferat să bootezi după un Live CD sau USB cu Linux. Așa poți fi sigur că ai un mediu curat. Pierzi la capitolul comoditate (alt browser, alte setări etc.), dar pentru siguranță poate merita.

  3. Nici eu nu mai folosesc antivirus de multi ani. Pe laptop nu am avut niciodata decat ca sa verific rapid o chestie (si bineinteles ca imediat dupa aia antivirusul zboara) si n-am prins nici un virus.

    Tati a avut mereu antivirus pe calculatorul de-acasa. Norton, Kaspersky, Avast… you name it! N-are internet acasa. Ce ajunge pe calculatorul ala din alta parte e strict ce isi ia de lucru acasa. Si cu toate astea mereu mi se plange ca antivirusul ii spune ca are virusi si nu stie cum sa scape de ei.

  4. Am o licenta primita cadou de al emag, tot pentru Bitdefende..nu prea reusesc sa starnesc anumite notificari dar se descurca ok..cel putin am scapat de troieni si alte rase de virusi.

  5. Si eu am primit preinstalat pe smartphone un produs anti-theft de la bitdefender. Toate bune atata timp cat l-am verificat in interior. Mi-a aratat locatia foarte precis…dar in momentul in care smartphon-ul era in alta parte, prin oras, incercam sa-l localizez si mi-l arata cu o precizie de 30 de KM !!!!! :))) Am simulat un furt…i-am scos cartelele si nu mi-a trimis nici-un measj de pe noua cartela care era folosita in telefon. Ma gandeam sa cumpar licenta… dar m-am razgandit!!!!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.