Physical Address
304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124
Ce poti sa ii spui unui om care sufera?
Am avut in viata ocazii in care oameni foarte dragi treceau prin greutati destul de mari: vorbim despre boala, despre moartea vrunui parinte, o despartire dureroasa. M-a bucurat mereu faptul ca m-au ales pentru a-mi impartasi problemele lor, intr-un fel asta m-a facut sa ma simt si eu importanta. Dureros este insa ca asemenea discutii sunt grele si nu te pot lasa indiferent.
Mi-am pus de multe ori problema celei mai bune reactii pe care o poti avea in asemenea caz. Cum sa vorbesti cu cineva care isi deschide inima catre tine? Ce mina sa abordezi? Cum sa iti gasesti cuvintele care sa il faca sa inteleaga pe interlocutor ca ITI PASA, pentru ca eu cel putin nu am putut ramane niciodata nepasatoare.
Eu nu discut decat foarte rar despre problemele mele. Nici macar cu ai mei, necum cu altii. Am mers mereu pe ideea ca “pot si singura”, am preferat sa plang singura sau sa ma zbucium decat sa incarc pe altcineva cu problemele mele. Am incercat de multe ori sa le neg cu incapatanare, pana m-au muscat ele de fapt. Nu au fost multe ocazii de acest gen, dar, cand au fost, am fost prea zgarcita cu sentimentele mele pentru a le impartasi.
Imi amintesc ca una dintre putinele ocazii in care am simtit nevoia sa am un umar, a fost cand a murit bunicul meu, acum 5 ani. Am fost pur si simplu distrusa de acest deces atat de rapid, incat nici nu am apucat sa ne dam seama. Stiu ca am aflat dimineata ca a murit, la cateva ore dupa ce a fost operat. Am plecat pe bicicleta pana la radio (intram de la 10) si stiu ca abia am vazut drumul de lacrimi. Acolo directorul a chemat imediat un coleg si mi-a dat 2-3 zile libere pentru a putea sa ma ocup de familie.
Am ajuns la iubi acasa si stiu ca singurul lucru de care am avut nevoie atunci a fost un umar (fizic) pe care sa plang in nestire. Nu prea avea nici el ce spune, decat “spune, Ramo, cum te pot ajuta?”
Pentru mine atunci asta a fost cel mai bun ajutor. Cineva care sa ma asculte si sa isi ofere ajutorul dezinteresat. Am incercat si eu in decursul timpului acelasi lucru si vad ca este functional. De multe ori nu putem ajuta prea mult. Putem insa asculta cu atentie si uneori chiar si numai asta conteaza. Desi mereu am senzatia ca as putea face mai mult. Voi ce ziceti?
Şi prietenii te ajută să treci peste momentele grele,dar de cele mai multe ori de tine depinde totul.
Cred ca nu sunt retete infailibile pentru a sustine moral un om indurerat. Pur si simplu, cred ca simti in momentul respectiv ceea ce trebuie sa faci.
De-aia cred eu că e bine să te faci psiholog. No matter what, ştii reţeta de a ajuta un om
Nu cred ca este o “reteta” pentru a ajuta pe cineva. Asta pentru ca fiecare dintre noi este un unicat; ceea ce “merge” la unul, nu “merge” la altii…
un om in durere vrea sa vorbeasca, eventual sa-i spui cumva ca va fi bine desi s-ar putea sa nu fie si desi el stie asta, il va linisti, e greu sa suferi in tacere, de aceea e bine sa ai cui sa-i povestesti
Însă unui om care se încadrează într-o anumită tipologie vei ştii ce îi trebuie în momentul ăla ca să-i fie mai bine.
La mine nu functioneaza nimic. Eu zic doar ca timpul vindeca tot…si uneori trece al dracului de mult, insa degeaba.
Ciudate “orătănii” suntem noi oamenii.
Eu cred ca se simte cat de afectat e celalalt de problema ta. Decat sa faci gesturi penibile intr-o situatie grea a unui prieten doar pentru ca asa crezi ca s-ar cuveni mai bine sa ai o atitudine rezervata. Cum spunea Cristina mai sus depinde si de fiecare om in parte cum primeste compasiunea ta. Deci eu adopt de regula atitudinea rezervata si las omul sa-mi spuna ce are pe suflet. Sunt situatii in care cuvintele nu ajuta.
Fac o paranteza vesela.
Ma distreaza la culme filmele americane in care unul e facut bucatele, impastiat in patru zari, iar celalalt il intreaba daca e in regula.
Ascultarea este un tratament foarte bun,este si ocupatia, Trecerea timp. daca este cazul,alternativa de ce sa pierdut ( in cazul de un caine de exemplu sa aduci altu ).
Fiecare om are gandurile lui dar majoretatea au in comun ca le place cand stiu ca este cineva care asculta.
mie imi place sa ascult pe alti dar sincer cate o data sunt exagerate si devine un cusmar.
Un om care “sufera” trebuia sa treaca singur peste suferinta lui , chiar daca anumiti factori/persoane externe il pot dirija . Cel putin asta e parerea mea .
Si eu incerc sa fiu rezervata, cel putin pentru inceput, atunci cand vad ca este suparat. Daca imi spune ce are pe suflet, e ok. Daca nu, incerc sa-l fac sa se descarce, cu tact si delicatete. Daca nu reusesc, ii respect tacerea.
… ca daca iti pasa ii oferi din timpul tau, din intelegerea ta, din marinimia sufletului tau, ii oferi din putinul sau preaplinul tau …
De foarte multe ori tacerea face minuni. Am scris acu ceva timp un post asemanator cand mi-a murit un unchi. Nu am fost apropiat dar … nu am putut sta ca piatra la durerea matusii mele (sora mamei).
Intr-adevar, uneori poate ca este mai bine sa taci. Omul indurerat simte uneori nevoia sa fie singur, si cred ca este rezonabil sa incerci sa ii respecti singuratatea.