Physical Address

304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124

Cum ajungi freelancer web? Chiar de la zero?

Ioana pune o întrebare interesantă într-unul dintre comentariile sale. Atât de interesantă, încât răspunsul este prea lung pentru a ne “ţine” într-un comentariu. Scriem deci un întreg articol şi deschidem o nouă categorie pe Dojoblog, FREELANCING. Nu, nu traduc prin “liber profesionist”, din simplul motiv că peste tot în siturile mari de joburi ăsta e cuvântul. Ziceţi-i romgleză, io aşa folosesc termenul 🙂

cum poate un om,care nu prea are habar de calculatoare si munca pe net in general sa invete ceea ce voi faceti?nu neaparat pentru bani si pentru ca i se pare si extraodinara de fascinanta munca asta?

Asta este întrebarea Ioanei, hai să ne punem pe scris răspunsuri …

Ce înseamnă munca asta pe net?

Dacă vei merge pe situri ca RentACoder.com, Elance.com, Guru.com etc. vei observa că sunt tot felul de proiecte. Sunt proiecte ce presupun crearea de baze de date, crearea unui script pentru un site, design de logo, traducere din română în engleză, scrierea unor articole despre aparate dentare fixe, crearea de campanii SEO pentru un site, scrierea a 1000 de comentarii pe 500 de bloguri pe nişă, scrierea unei cărţi pentru copii, munca de asistent virtual, consultanţă legală etc.

Nu doresc să vă ameţesc de cap, ideea este să înţelegeţi că nu toţi freelancerii pe net fac situri sau “compun” baze de date. Fiecare munceşte ce ştie şi ce iubeşte. Vestea bună este că, orice ai alege, sunt şanse de a face un ban cinstit.

Este foarte clar că vorbim chineza pentru tine, dacă discutăm despre layouting sau “div only templates”. Sau, dacă încep copiii ăştia cu programarea să cânte despre Ajax sau Ruby on Rails. Multe “specialităţi” reprezintă limba chineză pentru alţii. Dacă nu ştii o engleză avansată, e clar că nu vei face niciodată proof-reading. Dacă nu ai cunoştinţe de SEO, eşti pe lângă ăştia, când încep să caute cuvinte cheie şi să studieze sfântul ştie ce chestii de-ale lor. Pentru noi, freelancerii specializaţi pe ceva, alte specialităţi sunt “avioane”. Eu fac de pildă design – web design – creare teme wordpress chestii de genul ăsta. Nu fac programare, nu fac SEO (deşi ştiu ceva), nu sunt Virtual Assistant (nici pe mine nu mă “slujesc” suficient de organizat), nu fac corecturi de texte în engleză că nu am Oxford-ul făcut, legea ştiu că există, naiba poate da consultanţă etc.

Prima treabă este să te împrieteneşti cu afurisitul ăla de calculator. Nu e chiar atât de greu, pui mâna pe obiect (de preferat să fie al tău) şi lucrezi pe el. Instalezi un joc, citeşti una-alta pe net, ÎNTREBI unde te încurci. Dacă mi-ai comentat aici, e clar că ştii să deschizi un browser, tastezi decent, poţi completa un formular. E BINE!

Pas cu pas vei ştii tot mai multe despre calculatorul tău (cel puţin cât e necesar să rulezi programele pe el). Eu de pildă, deşi sunt un “soare” pe net, tot la tată-miu apelez când e de reinstalat un windows sau când crapă linia de net. Sunt şi puţin leneşă, dar m-am detaşat de chestiile în cauză, pentru că treaba mea nu e să configures “scula”, ci să lucrez pe ea.

Poţi instala după aceea un program de grafică. Şi te joci. Îţi propui să faci un logo de pildă, cu numele tău şi specialitatea ta de freelancer. Ex: Ramona Iftode, web designer. Scrii “web designer” sub, şi te joci cu designul ăsta. Cred ferm că e mai uşor să studiezi dacă şi faci, decât să teoretizezi până ameţeşti. Îţi propui “fac un site despre asta” sau “fac un banner pentru şcoala mea”. O chestie pe care poate nu o vei folosi, dar te forţează să înveţi chestii specifice, nu teoria chibritului.

În timp realizezi ce îţi place. Eu de pildă aş turba să număr cuvinte cheie şi să fac campanii SEO. Mă disperă numai ideea. Nu mi se potriveşte, deşi pentru alţii este o muncă fascinantă. Aşa cum pentru mine e să mă pierd în design sau în “parcelare”. Mă relaxează. Altul găseşte plăcere în a scrie 10 articole despre ceva pe zi. Pot face asta, ştiu să fac, am făcut-o. Nu aş petrece o mare parte din zi, deci m-am “tras” spre ceva ce pot face mult şi bine.

Există cărţi de specialitate, articole, forumuri. Am petrecut mii de ore în ultimii (deja) 8 ani, de când m-a pocnit pasiunea asta citind articole, discutând în forumuri, cerând ajutor şi oferind suport. Sunt mii de comunităţi de specialitate superbe, în care primeşti “ghidare”.

Nu există vreun secret în acest succes sau eşec, că se întâmplă şi asta. Trebuie să iubeşti ce faci, pentru a putea munci mult. Să munceşti mult, pentru a face performanţă. Aşa câştigi experienţă. Ea îţi aduce şi mai mulţi bani şi menţine pasiunea în “foc”.

După cum te sfătuia şi Ionuţ, nu e indicat să treci la job fulltime, până nu ai deja un venit constant. Ţine-o ca pe o pasiune. Cum unii colectează fluturi sau joacă tenis, tu traduci articole sau studiezi cum se fac campanii SEO. Sfatul meu este să depui multă muncă, dar să nu-ţi îndepărtezi familia. Ai mei ştiu ce mişto e când mă apucă pofta de muncă şi nu plec 8 ore de la calculator. E bine să ştii să te şi opreşti 😀

Mi-ai dat o idee bună şi promit să revin cu alte articole. Am dorit acum doar să ofer un “teaser”. Ajungi freelancer dacă îţi place o anumită specialitate, citeşti articole de specialitate, te implici în proiecte şi depui suficientă muncă, încât să devii competitivă. Nu te arunca înainte, pregăteşte-ţi fiecare pas. Şi iubeşte-ţi munca, altfel nu are niciun dumnezeu.

Daca ți se pare interesant, un share ajută mereu. Mulțumesc.
dojo
dojo

Fost om de radio, transformata in karatista si apoi web designer. Am o firmă de online marketing si mi-am redeschis un webmaster forum.

Articles: 1761

68 Comments

  1. Great tips 🙂 Nu ştiam de elance şi guru. De fapt mereu vânam numai portaluri şi site-uri de traduceri etc, nu “job mixes” din astea 🙂 Voi studia mai pe seară cu răbdare.

  2. Fataaa, nu-mi zice ca n-ai frilensuit pe elance. E absolut OK. Am fo’ nemultumita de guru (bani aruncati amboulea),RAC si altele. Pe ala ma desfasor si e misto de tot. Baga tare, ca merita 😉

  3. Pentru mine, freelancingul inseamna regasirea unei pasiuni pe care am incercat sa o ignor in ultimii 5 ani (nu ma intrebati de ce ca dau in explicatii freudiene) si pe care am regasit-o fortata de imprejurari. Din cate imi dau eu seama, freelancing nu poti sa faci numai daca ai o meserie de genul sculer-matriter (si nici asa nu sunt sigura, ca daca ai imaginatie, si din meseriile de genul asta poti sa faci o chestie misto). De cand sunt “in bransa” am convertit o prietena care are ca pasiune scrisul (dar nu se gandea ca ar putea sa fie o sursa de bani) si alta care nu are nici o pasiune, dar s-a mutat in danemarca si le cunoaste limba la perfectie. Asa ca, orice pasiune sau orice cunostinte ai avea, trebuie sa existe printre ele o categorie care sa se preteze la “freelanceuit”.

    Frumusetea cea mai mare a “meseriei” ? Acum eu scriu din varful patului, printre 3 tone de ceai si 5 munti de servetele mucoase. Afara bate vantul si ploua in rafale, dar eu nu trebuie sa ma cert cu nimeni pentru o zi libera, si nici nu am nevoie sa imi misc fundul din casa ca deh, sunt “frilensar”

  4. Asta intra clar la categoria avantaje. Ai plecat pe undeva, un comp si o bucata conexiune si poti castiga un leu. Nu te “asta” nimeni la cap ca sef, dar e si de munca in disperare. Cel mai greu, cand faci freelancing serios si pentru a trai, este ca munca te omoara pur si simplu. Normal ca inveti sa iei proiecte mai putine si mai banoase in timp, ca inveti sa iti gestionezi timpul pana la urma, ca te ia naiba altfel, dar primele luni de fulltime freelancing sunt departe de a fi misto. Dar le-am supravietuit 😀

  5. Salut Dojo, am o singura intrebare. Ca freelancer pe unul din aceste situri, care-i modalitatea prin care pot fi platit? Presupunand ca ma angajez pt. un proiect castigat la licitatie, cum sa-i propun omului sa ma plateasca? Prin PayPal, pe un card cu cont deschis in Ro, prin cec? Habar nu am… Multam de ajutor!

    • Bun venit Elena.

      Este indicat sa iti faci un cont de Paypal. Un card pe dolari la orice banca (se poate si pe lei, sau euro), ideea este sa fie card pentru plati online (le zici doamnelor de acolo, ca mai uita). Eu am Visa pe USD si merge OK. BRD de 3 ani, acum migrez pe BCR pentru internet banking-ul lor de care voi cam avea nevoie in perioada urmatoare.

      Dupa aia faci contul de Paypal si confirmi cardul. Treci cat mai repede sa ridici limitele (vei vedea in paypal ce si cum). Vei trimite un scan si un fax cu buletinul si o factura, prin care dovedesti ca stai unde locuiesti 🙂

      Pe cardul ala iti tragi apoi periodic banii de pe site. Recomand sa pornesti munca de ridicare a restrictiilor, pentru ca initial poti retrage doar vreo 2000 de dolari pe an cred. Daca incepi munca de “certificare” mai repede apuci sa ridici limitele, pe cand incepi sa castigi mai teapan. Ia niste saptamani bune (cel putin eu am asteptat 2 luni). Dupa aia ai limita de retragere 500 Euro/zi. Sa fim sanatosi 🙂

  6. Is Professional, nu premier. Dar is intop 5 la wordpress, asa ca nu e problema 😀

  7. Ai o minte organizată pe sectorul economic. Scrii mai repede decât vorbeşti, chiar dacă de aici din Bucureşti nu te aud.

    Comentariul meu de la nr.26 ,de pe blogul lui Zoso,postarea “Pentru ce plătim taxe”, este îtrucâtva în acelaşi spirit cu al tau,ca răspuns la Ionel evazionistul.

    Totuşi,pentru ceva din altă sferă a trăirii,te invit pe blogul meu. Eu promit că o să-mi fac timp să citesc arhiva ta şi să te includ pe my blog list.

    Arhiva foto de pe blogul tău este inactivă. Mai bine scoate-o!

    • Bine ai venit si multumesc pentru apreciere. Voi veni si eu la comentat, asta e clar 😉

      Imi place blogul tau si designul ales e misto de tot.

  8. In mai cand am inceput nu stiam ce e “script”, html mai aveam idee, apoi am suferit un atac sql , am rescris baza de date si asa am invatat ce e o instalare de WordPress , customizat o tema de WE , schimbat header , editata o pagina in php… Buun am avut si un ajutor , adica cineva care mi-a spus cate ceva si apoi m-a lasat s imi dau cu capul de pragul de sus, dar care imi supraveghea atent miscarile.
    Acum incet -incet ma apuc sa vad daca am idei de web design….

  9. Foarte tare articolul, desi putin te cam repeti cu aceasi idee. Si inca un lucru care ar trebui mentionat: Invata sa inveti de la altii. Adica trebuie sa stii sa inveti, nu sa te crezi direct mare si tare.

  10. Ingrid, nu exista o reteta, asta este clar. Cel care m-a indemnat pe mine pe drumul asta castiga de vreo 5 ori mai mult decat mine. E drept ca e ceva mai specializat. Stie sa ia contracte mai bune, a stiut sa ia niste decizii intelepte. Eu castig niste bani, altii pe care ii indemn eu se plang ca nu au bani de tigari. Sunt si din cei care castiga excelent. Depinde de o groaza de chestii, nu doar de o reteta clara.

    Ceea ce spun eu este pana la urma un bla-bla generalist care merge pentru mine. Recomand situl x (sunt unii care merg excelent pe situri care m-au scos pe mine din papuci) si castiga misto unde eu doar am pierdut bani (guru.com de pilda). Altii nu suporta Elance. Unii prind contracte separat, altii lucreaza pentru studiouri ce fac outsourcing. Fiecare e cu treaba lui si poate face bani sau nu. Sunt oameni care fac freelancing pe 1000 de euro/luna, altii pe 200, unii pe 10.000.

    Chiar daca luam 10 oameni si le dam reteta (faci cont aici .. pui asta in portofoliu, licitezi asa), fiecare va avea rezultatele sale. De asta nu pot spune ca descopar eu macaroana si ca veti fi ingropati in bani. Pot doar sa spun CA SE POATE castiga decent din freelancing, ca este de munca de capiezi, ca nu rezisti fara un program draconic, ochii pe buget si mult stres, la inceput. Ca trebuie sa inveti non-stop, sa ai un portofoliu tot mai teapan si sa te organizezi in disperare.

    Stiu ca sunt chestii generaliste si ca, vorba lui Deddu, ma cam repet, dar cam asta e situatia.

    In ceea ce te priveste, nu se pune problema ca ai cauta scuze. Domeniul de creare de continut nu e chiar atat de bine platit. Am mai discutat cu freelanceri pe segmentul asta si in general sumele ce se castiga pe un proiect sunt mai mici decat pe design sau programare. Deci este clar ca, pentru a castiga banii mei de pilda, teoretic tragi mai tare, ca clientul nu baga la freza ideea ca un articol BINE SCRIS presupune la fel de mult talen si efort intelectual ca un layout de site. Dar asta e alta discutie 😉

    Daca te apuca dorul, poti incerca niste proiecte mici. Te mai “dezmortesti” si faci bani de paine de pilda. Sunt destui “scriitori” pe elance de pilda, care povesteau in forum ca mai iau cate un proiect, asa sa se miste rotitele …

    Vreau sa mai subliniez o smecherie. Articolele astea nu sunt pentru a face tot romanul freelancer, pentru ca sunt multi care NU SUNT FACUTI PENTRU ASTA. La fel cum nu toti s-au nascut patroni. E absolut OK si normal. Fiecare merge pe drumul lui. Pentru mine si asta e o solutie, altii au incercat si nu le-a mers, altii sunt in “standby” ca si tine, pe altii nu ii intereseaza 🙂

  11. Da, teoretic ai dreptate maxima. Practic insa… mai greu.
    Nu, nu caut pretexte si nu incerc sa ma eschivez de la munca (te citesc de multisor si-mi pot imagina ca, citind prima fraza, la asta te-a dus gandul :D). Chestiunea se prezinta, insa, in felul urmator:
    – meseria mea e scrisul si cu asta m-am indeletnicit – cu succes, de altfel – in Ro
    – am emigrat si acum ”innod” firul in alt domeniu, in tara de adoptie
    – mi-e dor de scris si l-as practica oricand in regim freelancing. Criza (reala sau pretextata, nu dezbatem asta acum) a maturat in primul rand colaboratorii. Pe principiul ”avem 4 oameni in redactie, tragem de ei pana lesina, ca stiu si ei cat de greu se gaseste un post in presa in ziua de azi”.

    Well – in aceste conditii, cum (mai) pot spera eu la freelancing in domeniu in viitorul apropiat? 🙂
    E o intrebare more or less retorica. Dar daca cineva are vreo idee, raman recunoscatoare si dau o bere/cafea/suc/apa plata cu prima ocazie.

  12. Sanzi, e nasol de tot ce ti s-a intamplat. Pe elance este escrow (o chestie care “blocheaza” banii clientului inca de la inceput). Tu accepti un job si clientul baga banii in sistem. Nu pui nici tu mana pe ei, nici el. Daca nu is banii acolo, nu faci nimic, pana is. Daca nu apuca sa plateasca la deadline, are 2 saptamani sa faca plata. Dupa 30 de zile sistemul elibereaza banii catre tine, daca ai dat status report (deci ai declarat ca e gata jobul) si clientul nu disputa. Am avut 2 cazuri de clienti care nu au platit. Unuia i-a murit tatal (a fost un site “memorial”) si il cred ca era varza. A fost un client de calitate insa. Chiar daca sistemul a eliberat automat banii, a revenit pe site si mi-a dat un feedback maret, pentru ca a fost multumit de munca, dar nu apucase el sa intre sa elibereze banii.

    Alt client nu a mai intrat pe site de cand i-am terminat o tema wordpress si i-am urcat-o pe site. Probabil ca nu dorea sa plateasca, n-a mai intrat, naiba stie. Sistemul a eliberat insa banii, deci nu am ramas cu botul in 7 zari.

    In general ia joburi mici si dese. Prefer chestii scurte (la care pretul meu pe ora este si mai mare), decat sa ne lalaim 3 luni pe 300 de dolari.

    • Da stiu, la prima plata cu escrow am asteptat mult pana sa intre banii – in rest e foarte bine cu aceasta metoda de plata.
      Doar ca el imi oferise un contract pe termen nedeterminat. M-a dus bine cu zaharelul si de aceea am clacat.
      Mai greu a fost ca imi pusesem multe sperante in acest om si speram sa fie bine. Plus ca refuzam orice client nou tocmai ca nu mai faceam fata. Prima luna mi-a dat 500 de dolari si urma sa iau mai mult in celelate. Iti dai seama ca imi facusem multe sperante ca imi gaseam stabilitate si urma sa am un contract semnat si restul.
      Trebuie sa imi revin ca nu am de ales cu un bebe pe acasa. Trebuie sa il dau la gradinita pe asta micu. Si acum sfatuiesc pe oricine vrea sa faca freelance. Aveti grija ca odata ce v-ati obisnuit sa lucrati pe cont propriu este foarte greu sa te mai intorci ca angajat la patron cu ore fixe, program.
      Acum eu nu stiu daca mai sunt in stare sa mai am alt sef decat pe mine insumi.

  13. Ce amintiri placute mi-a evocat articolul tau!
    Eu am inceput sa ma misc ca freelancer, designer, acum trei ani cand am descoperit siteul deviantart.
    Am invatat cam tot ce se poate in photoshop si am hotarat sa merg si mai departe. Vroiam ceva care ma instruiasca dar sa imi si masor puterile, abilitatile ..tot.
    Am ales 99designs. Din 40 de concursuri, am castigat 3. Aia au fost primii mei bani.
    99 designs nu il recomand la nimeni – eu ma pot considera norocoasa ca incepatoare, sa castig trei concursuri din 40 la care am participat. Este bun, daca vrei sa vezi cat poti duce.
    Apoi am continuat cu getafreelancer. Acolo am casitgat cateva proiecte bune si eram multumita. Lucram noptile si ziua eram cu copilul. Pana intr-o zi cand am dat de un vietnamez – olandez .. mama lui.
    Mi-am pierdut doua luni din viata mea si am lucrat pentru el pana la epuizare crezand ca este de incredere. Prima luna m-a platit. A doua luna m-am imbolnavit si tot am lucrat. Noaptea lucru, ziua copil.
    In final, si-a luat proiectul facut de mine si a “UITAT” sa ma plateasca. Grea zi.
    Inca nu mi-am revenit. Am avut o perioada de aproape trei luni cand nu am mai pus mana pe photoshop.
    Acum am inceput sa ma dezmortesc si as vrea sa o iau de la capat. Nu stiam de elance. Poate voi incerca si eu dar nu as vrea sa o mai iau de la capat cu un vietnamez – olandez … ce or fi!
    Firma lor este nedviet.com Aveti grija daca dati de tampitii astia. Eu, ca o sa fac mai groasa, le-am recomandat un alt prieten designer. El saracu a muncit si a facut si site-ul nedivet.com si nu a vazut un ban 🙁
    Merita sa incercati daca va place si stati cu orele fara sa va plictisiti, atunci e de voi. Daca eu am putut fara nici un ajutor, fara sfatuitori doar munca munca si iar munca se poate.
    Doamne ce bine ar fi fost sa am si eu parte de un sfatuitor ca tine de la inceput, de un articol ca acesta acum vreun an si ceva.
    Dojo, jos palaria pentru acest articol.
    Ce am scris mai sus mi-a facut nespus de bine mie personal.

  14. He he, is cel mai al nabii sef pe care l-am avut, dar macar merita 😀

    Eu incerc sa stau departe de proiecte prea mari, pentru ca de obicei ajungi la un pret / ora cu “discount”. Si eu nu vand cartofi, asa ca nu am niciun interes sa muncesc pe bani putini. De preferat 10 proiecte de 150 USD de pilda, decat unul de 1500. Plus ca iei feedback de la mai multi si dupa aia iti alegi tu clientii.

    • Si eu sunt cel mai dur sef al meu, de aia altul nu cred ca mai are loc 🙂 Sa stii ca am descoperit ca am cont la elance. Dar nu l-am folosit 🙂

  15. Eu am 2 angajaţi care lucrează DTP pentru SUA. Am investit in Mac-uri,software,etc. cam 100.000 USD. Am început timid şi am ajuns după 2 ani să am încasări de 500-1500 USD/ZI,adică 15-30.000 USD/lună. Am cheltuieli cu salarii (foarte mari!),update software şi hardware plus overhead-ul,dar aşa trebuie negociat un contract. Să ştie şi americanii că suntem deştepţi şi nu ne vindem ieftin. Bine,ei sunt avantajaţi pentru că un DTP-ist la ei încasează 10-15000 USD/lună,dar ambele părţi ale contractului sunt mulţumite.
    Am săpat 10 ani până să dau de un astfel de client. A meritat efortul!

  16. Rabdarea e o calitate-cheie. Oricat de inzestrat ai fi nu traim in lumea Matrix. Toate cunostintele se aduna peste ani. Si nu cred ca exista oameni destepti si oameni mai putin destepti. Exista oameni care vor si oameni care vor mai putin.

  17. Recunosc ca ma tenteaza free-lancingul din ce in ce mai mult, si cand mai primesc cate un sut in penke cu articole de genul asta (se stie ca unul in fund e un pas inainte, nu?) stiu ca asta e munca pe care mi-o doresc cu adevarat. Ce ma opreste in acest moment sa renunt la serviciul stabil sunt desigur, ratele, care nu binevoiesc sa ia o pauza. Daca tot ai o experienta indelungata, crezi ca poti face niste recomandari de trecere la free-lancing treptat? Ceva de genul, ok, ai servici, dar poti face asta,asta, cate ceva pe langa pana cand imi asigur un venit minim (rata macar daca nu si din cheltuieli), si apoi faci pasul cel mare.

    • Pregatesc o carte 🙂

      Serios .. sper ca in cateva saptamani sa ii dau de capat, ca scriu repede. Va fi insa al naibii de scumba .. 5 USD 😀

  18. @dojo: Eu deocamdata invat Photoshop si html&css. Poate ca in viitor ma voi baga si eu in freelancing, dar as dori sa aflu si eu ceva despre Elance si Freelancer.

    Nu prea inteleg cum sta treaba pe Elance. Deci, vine un om ce reprezinta o firma si doreste sa aibe un site de prezentare. el posteaza datele, ce doreste sa aibe site-ul, etc, iar apoi vin web designerii/programatorii si posteaza cate un design? Sau cum? nu prea inteleg cum sta treaba. Daca ai timp, imi poti explica? Multumesc.

    • Ionut, omul vine si scrie:

      Am nevoie de un site pe wordpress. Sau o traducere din Engleza in Pakistaneza (naiba stie de exista, zic si io ca prostul). Vin freelancerii si incep:

      “Eu ti-l fac in 2 saptamani cu 300 de dolari”, “eu scriu articolele alea in Pakistaneza in 3 zile cu 1o dolari etc.

      Omul sta stramb si cugeta drept (de multe ori si invers) si alege un om. Ala face proiectul si incaseaza banul. Si tot asa …

      PS: elance mi s-a parut al mai serios. Poate ca am avut io mai mult noroc acolo, naiba stie.

  19. Salut!! Ma numesc adi imi pare bine as vrea sa vorbim daca se poate detin un radio pentru bloggeri si pentru cei din jur se promoveaza articole din bloguri la radio acuma sa facut un studio in bucuresti si momentan emitem doar pe net inca nu suntem fm daca ai vrea sa te complici? Incurand o sa fie deschis clubul bloggerilor trimitemi un mail nu acepta comentariul ca nu am gasit butonul de contact de asta am zis sa fac si un proiect o carte de reprezentare pentru fiecare blogger ok multumesc pentru timpul acordat si felicitari pentru blog

  20. @dojo. Mersi de informatii. Mai am o intrebare. Am auzit ca pe Elance trebuie sa cumperi bid-urile. As vrea sa aflu cate bid-uri iti ofera Elance la icneput?

  21. @Ady Lăudabilă iniţiativa ta/voastră, dar cu gramatica asta ţi se micşorează şansele considerabil.
    Bine,la radio nu se vede că scrii “miau” ca pisica, dar ai si perturbări in exprimare.
    Alungi cititorii/ascultatorii şi-i păcat de munca voastră…
    Mai bine să nu-mi răspunzi decât să spui că “e din grabă”.

  22. iti multumesc enorm de mult.M-am aflat in imposibilitatea de a accesa internetul si acum am
    vazut articolul.Ma pun pe treaba.Inca o data iti multumesc mult.

  23. oricum ai ajunge, trebuie sa ai mult sange in anumite organe ale corpului ca sa lasi un loc de munca sigur, si sa o iei pe picioarele tale.
    Ii stimez pe cei care au curajul… si intr-un fel si eu am luat acest drum … ma rog la mine e mai complicata putin situatia… dar ideea de baza e ca am propria firma, si pot sa spun ca am multe batai de cap.

  24. Vechiul Myky de pe Invatam.net

    Vin cu o intrebare pe cat de simpla , pe atat de complexa.

    Ce sanse am , ca bid-er pe getafreelancer , sau oricare alt site de profil , sa fiu acceptat fara sa nu am nici macar un proiect realizat la activ ? Nu reprezinta chestia asta, oare, un mare dezavantaj ?

  25. Salutare!

    Sunt intr-o situatie similara (freelancing). Cel putin asa am inceput anul trecut dupa ce firma in care lucram a tras cortina. Intre timp, prin freelancing am reusit sa dau peste un american pentru care lucrez full time.

    Doresc sa te intreb mai multe legate de cum as putea intra in legalitate (contributii sociale etc..). Ai putea te rog sa-mi dai o adresa de mail la care sa te pot contacta?

    toate cele bune.

  26. Foarte interesant, de mult încerc şi eu să mă apuc de ceva în timpul liber, dar nu am curaj şi know-how-ul. Acum, că ai început să ne dezvălui câte ceva din secretele freelancing-ului, poate voi găsi tăria necesară! Mulţumesc!

  27. da, si m-am apucat si eu de freelance. nu prea mi-a iesit, mai ales ca nu stiu sa fac mare lucru. m-am decis intr-un final sa scriu articole in engleza. eu cunosc engleza mediu. am fost selectata de 2 ori. primul “buyer” are aproape 60 de note de 10, era vb de 100 $. mi-a dat sa fac 20 de articole, fara macar sa-mi selecteze bidul. adik eu, o floricica neexperimentata si nestiind despre ce e vorba, dupa primul mesaj pe site m-am apucat de treaba. e adev ca in articole mai erau greseli, mi-am luat de pe net un spell checker (v trial :D), le-am corectat ca mi s-a si cerut asta. dar am trimis primele articole gandindu-ma ca daca nu-i place s-o lase asa, sa nu muncesc degeaba. a zis ca e bn. apoi imi zice dupa cele 20 de articole (de 0,25 $ pe 100 words, adik prost platite pana si pentru romania) ca s-a terminat acel proiect si ca sa aplic la altele noi. n-am mai aplicat, i le-am trimis asa si i-am zis sa imi dea 10 $. deci n-am vazut nici un cent de la “buyerul cu 60 de stele” nici acum. n-am vrut sa aplic in continuare pentru ca mi s-a parut tzeapa si neseriozitate.
    m-a mai selectat un buyer pakistanez, care e si provider, am facut 50 (100 cuvinte fiecare) de articole in 2 zile si acuma astept banii. am fost la timp cu articolele. am vb cu el si cica asteapta si el si ca de ce nu l-am mai cautat. dar dupa alea 50 l-am intrebat daca mai e ceva si a zis ca nu. asa ca alta munca inutila. m-am mai ales si cu -5$ in cont.
    toti vor sa profite de tine si sa nu plateasca mai apoi.
    acuma m-a selectat un alt buyer… sa dau cu banu’ daca e serios sau nu?

    • Sunt si eu freelancer la randul meu. Elena, iti recomand sa iei numai acele job-uri in care ai posibilitate de Escrow. De exemplu recomand Elance. Daca job-ul pentru care aplici nu are Escrow, nu e indicat sa-l iei pentru ca ai toate sansele sa muncesti mult si degeaba. O alta solutie ar fi sa negociezi cu buyer-ul. De exemplu ceri 50% inainte, 50% dupa. Majoritatea buyer-ilor seriosi sunt de acord cu tipul asta de plata. In orice caz iti succes.

      Revenind la articol , iti apreciez initiativa. Foarte motivanta replica asta: “Şi iubeşte-ţi munca, altfel nu are niciun dumnezeu.” .

      Ca un punct de vedere personal, consider ca multa lume nu se poate impune in freelancing datorita faptului ca nu stie sa aplice. ( ma refer aici la celebrele bid-uri). Mi-a fost dat candva (acum un an sau doi) sa vad pe getafreelancer ( actualul freelancer) intr-un bid , un indian care avea vreo 15 ani experienta in php. Al naibii limbaj ca a aparut prin 1995.

  28. […] articole interesante: Cum ajungi freelancer web? Chiar de la zero? Cum prinzi un prim job intr-un site de […]

  29. Ciao!
    Imi place cum scrii.

    Cred ca munca e un termen urat cand ma gandesc la design.Daca iti place ce faci foarte mult nu o sa consideri ca muncesti.E ca un hobby platit care iti da si satisfactii sufletesti nu doar financiare.

    Mult spor si inspiratie.

  30. Felicitari pentru acest articol. Mai clar de atat.. nu se poate.
    Numa bine aici vor gasii raspunsul cei care ma intreaba “cum esti la lucru la tine acasa?”

  31. Buna ziua tuturor. As dori sa adresez si eu cateva intrebari celor care stiu. M-a pricep destul de bine cu photoshop si cam de 2 saptamani lucrez pe 99designs.com. Inca nu am avut placerea sa castig…dar am cativa cunoscuti care castiga constant numai premii de 200-300$…nu sunt mari bani..dar macar ca ii castiga..acum vin intrebarile: 1. E o intrebare cam aiurea…dar cine stie….cum se face cash-out pe 99design? adica stiu ca prin paypal…dar nu stiu foarte multe detalii…trebuie sa dai nu stiu ce detalii..etc…si a 2-a…cam ce parere aveti despre 99design?merita sa investesti timp in el?

    • Eu nu as investi timp in munca de genul asta. Fa-ti un site al tau unde sa pui ceva din portofoliu si intra pe vworker, elance, guru, odesk si liciteaza la proiecte pe care simti ca le poti duce. Chiar daca faci doar 50 de dolari pe cate ceva la inceput, sunt bani pe care ii castigi. O singura data am participat la un concurs pentru un banner, ceea ce mi-a luat cateva minute. Si ‘clientul’ a respins designul, alegand o porcarie facuta de unul care se simte ca stia la fel de mult photoshop ca si clientul 😀

      Aia a fost SINGURA incercare de a merge pe munca speculativa. Am pus pe siturile de freelancing un portofoliu cu cateva lucrari care consider ca sunt reprezentative pentru mine si am inceput sa primesc comenzi. Oricat s-a platit (niciodata mai putin de 50 de dolari), banii i-am luat.

  32. Si mai vreau sa adaug ceva…eu inca nu am 18 ani..am 17 si in 2 luni 18 :)):D…credeti ca v-a fi o problema? Astept opiinile voastre.
    Multumesc mult.

  33. Multumesc de bun venit si bine v-am gasit.
    Pai m-am gandit si la asta..dar cica gasesti foarte greu proiecte…si pe 99designs sunt non stop…asta a fost ceea ce m-a incantat…si eu fac cam cate 1 proiect bine pus la punt cam intr-o zi(m-ai mult ma ocup de logo-uri)…si daca intr-o luna macar cu 1 castig…cel mai mic premiu este de 200$…ca si cum as face cate 50$ pe alte sit-uri…Cam asa m-am gandit eu…acum….ca o fi gresit…numai stiu…

  34. si m-ai revin cu o intrebare..cine stie….cum iti primesti banii?adica daca esti castigator..iti intra automat in balance de exemplu 200$?sau trebuie sa astepti?sau nu stiu…si dupaia dai cash-out prin paypal?sau..?

  35. Am revenit cu o veste buna..adica pentru mine..am avut primul meu concurs castigat pe 99designs.com
    Mi-am dezvoltat o alta tehnica…pe care vreau sa o impartasesc cu voi..adica cei care se ocupa de webpage design..cel mai bine este sa participati la mai putine proiecte…dar sa lucrati foarte bine cu cele pe care le alegeti..eu inainte participam la 4-5 concursuri intr-o zi..logo design mai exact..si nu am avut deloc succes….la fiecare aduceam cam 4-5 proiecte…dar fiind foarte multa concurenta..nu am avut deloc succes..si deoarece ma pricep si la webdesign..m-am gandit sa ma axex pe webdesign…si vad ca imi merge mai bine…deci cel mai bine axati-va pe ce e putin mai greu…si o sa aveti parte si de succes…chiar daca participati la cate 1 concurs la 3-4 zile…in 30 de zile 1 concurs tot il veti castiga…si la webdesign premiile sunt mult mai mari decat la logodesign…deci multa bafta si ne mai auzim..imi pare rau ca nu suntem mai multi..sper sa se mai aduna lume…thx dojo pentru deschiderea acestui sit…sper sa ai parte de mai multe persoane..deoarece subiectul sit-ului este unul excelent dupa parerea mea.

  36. Da se gaseste mai greu de lucru pentru incepatori …si asta pentru ca nu au un portofoliu definit.
    Dar oricand putem face bani prin vanzare de theme pentru web-design si din vanzari de logo.
    Si asa o sa facem si un portofoliu.
    Eu unu acuma incerc sa fac un site…am avut o idee dar dupa ce am citit acest articol cred ca o sa fac site-ul cu alceva.

    • Daca e cineva pe aici care are cunostinte despre dreptul de autor as fi recunoscator daca m-ati putea ajuta cu ceva informatii.
      Nu de mult am creeat un joc ce se poate juca pe tabla de joc si e facut pentru a se juca la petreceri. Mai trebuiesc cateva schimbari dar in mare e facut. Si mai doresc sa fac inca unul sa se joace tot pe tabla dar acesta sa se poata juca copii, sa joci cu prietenii, cu familia.
      Ideea e ca vreau sa infintez un PFA si sa le scot pe piata …problema e ca nu stiu clar ce am de facut pentru ca legea sa ma lase sa il scot pe piata. Odata rezolvata aceasta problema va fi simplu sa le scot la tipografie si sa caut clienti ….
      Multumesc si sper ca nu am sarit calu cu acest comment.

  37. Pai trebuie sa gasesti un sponsor inainte de toate…de exemplu sunt o gramada de astfel de firme pentru jocuri de copii..sau jocuri de petreceri…si etc..si respectiva firma trebuie sa te sponsorizeze dar sa zici ca vrei sa iti pastrezi drepturile de autor..adica sa poti da tu numele care vrei la respectivul joc si etc…dar ti-am zis..fara un sponsor nu ai ce face cu respectivul joc..intereseaza-te pe sit-urile specifice pentru astfel de jocuri…fa niste poze ce la joc..trimitele..explica foarte amanuntit cum se joaca…si etc…si iti urez multa bafta.

  38. Ar mai fi ceva Alexandru …Daca merg la o firma care produce jocuri de felul asta si ii prezint jocul detaliat le arat le explic si atunci ghici ce exista posibilitatea sa spuna ca nu se poate face vanzare cu acest joc si il refuza …iar dupa o luna ma trezesc cu el pe piata facut chiar de ei exact cum il am eu facut …si atuncea ce mai fac ? De aceea am nevoie de drept de autor pentru a nu putea sa il produca daca mil refuza …asa fara drept de autor pe el cum justific eu caci jocul respectiv l-am creeat eu si nu firma …daca ii dau in judecata nu ma aleg cu nimik deoarece la fel de simplu pot spune si ei jocul l-a copiat de la noi.

  39. Buna. Eu am cumparat domeniu 99designs.ro. Este cineva curios sa facem un site asemanator pentru Romania? Eu am doar domeniu, nu stiu programare si nici design. Multumesc

  40. Jacko ai facut o greseala..nu trebuia sa pui aceelasi nume ca si 99designs.com….2 la mana..daca faci ro…in romania nu prea o sa ai prea mare succes…trebuia sa fii original in ce consta numele sit-ului si sa faci foarte multa promovare..care asta costa destul de mult.

  41. si in plus de asta..tie iti trebuie pe cineva care sa faca si design-ul sit-ului..si sa il si codeze..ceea ce nimeni nu iti face gratis..si nimeni nu se baga..sa isi piarda timpul..si nu ai cum sa convingi..pentru ca domeniu este al tau..deci nimeni nu se risca cu doar o promisiune facuta.Trebuie sa platesti ca sa iti faca cineva sit-ul

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.