Physical Address
304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124
Din cea mai mare dragoste se naste cea mai crunta ura
Cam asta era concluzia pe care ne-o prezenta “diriga” noastra de romana in liceu. Era o femeie inalta si foarte sigura pe ea. Ii datorez faptul ca am citit tot ce era in programa si multe altele pe langa. Facea recomandari foarte relaxat: “Na, daca tot suntem la Eliade, poate aveti chef sa va bagati nasul peste “Romanul adolescentului miop” etc.” Vorbea la fel de “cool” ca si noi si libertatea de limbaj ne-o apropia si mai mult. Am ajuns la Eco si Papini prin intermediul recomandarilor ei.
Avea si momente in care se lansa in tot felul de comentarii despre dragoste si viata. Mereu in stilul acesta tineresc (desi trecuse de 40 de ani) si inventiv in acelasi timp. Stateam cu gura cascata, fascinate. Mi-am dorit de atunci sa fiu o femeie sigura pe ea, constienta de calitati si defecte si sa nu suport mai mult “rahat” decat este “normal”. Sa nu fiu a doua in relatie, sa nu accept nedreptatea si traditiile nascute parca pentru a ma ingenunchea si mai mult ca femeie.
Discuta de multe ori despre cum merge treaba prin relatii si ne oferea tot felul de sfaturi .. eram pustoaice de 16-17 ani si, spre deosebire de noua generatie, experta in Kama Sutra de la 12 ani, multe eram inca “fete”. O chestie m-a frapat intr-una dintre discutii: faptul ca (spunea ea) de cele mai multe ori, cand dragostea se termina, incepe si ura. Normal ca se baza pe idei lansate deja de altii prin literatura (sincer imi scapa sursa), dar dragostea cea mare naste o ura si mai mare, asa spunea …
Am crescut, am trecut si prin 2 relatii si nu am simtit ura. Nu atat de puternic. Am simtit usor o dusmanie, desi incercam mereu sa imi infrang orice pornire, pentru ca ma consider totusi o femeie civilizata, dar acolo, undeva departe in cel mai ascuns “colt” simteam si negativism. Oare de ce se intampla asta?
Este oare pentru ca am investit prea mult? Ca ne-am “dezgolit” sentimentele si am devenit prin dragoste vulnerabili? Este oare frustrarea ca dragostea noastra mare nu a folosit atat de mult, incat sa faca acea relatie sa functioneze?
Ne simtim tradati? Simtim ca ne-a distrus celalalt si ca suferinta despartirii justifica acele voodoo pe care le infigem virtual in pieptul lor? Nu gasesc sincer un raspuns, chiar daca asa, foarte discret m-au incercat anumite sentimente de genul, chiar si pentru o secunda?
Mai aud din cand in cand vesti despre ei si ma bucur ca sunt bine. Unul este deja casatorit si mi-ar placea sa cred ca este fericit. Celalalt a fost casatorit scurt (un fel de “ciuda ciuda” fata de mine probabil, pentru ca s-a intamplat repede si a durat inuman de putin). E pacat, i-as fi dorit sa fie fericit, asa cum sunt eu.
Nu, nu simt ura, simt … intelegere. Sentimentele negative au fost doar in primele zile de dupa destramarea relatiei, pe cand inca simteam ca totul a fost nedrept, desi cunosteam motivele si nu doream o reconciliere. Dupa cateva zile eram senina. Ura nu a existat in forma “dura” despre care imi vorbea “diriga” mea.
Poate ca nu am iubit atat de mult ca acum ..
Sa stii ca nu am stat niciodata sa ma gandesc cine este vinovat sau nu, pentru ca mereu mi s-a parut o discutie sterila. Doi oameni au si calitati si defecte si exista si cazuri in care “categoriile” in cauza arata altfel in opinia celuilalt (ceea ce eu consider calitate, poate fi vazut ca si defect de celalalt) ..
Si eu sunt de parere ca e mai buna o despartire decat o viata impreuna “fortata”. Chiar daca mereu lupt pentru o relatie, incerc sa si “dau drumul”, atunci cand simt ca nu mai merge
nu stiu ce este, ura, dusmanie, sau in ce proportie este asta dar stiu ca “fosta” nu ma poate privi in ochi si “nu ma mai cunoaste”
E trist.
Cred ca cel mai bun raspuns il poate da o persoana care dupa o despartire a urat.
la partea cu despartirea sunt de acord cu tine dojo, mai bine o
despartire decat sa incerci sa tot intinzi lucrurile, e un fel de “te zbati ca pestele pe uscat”. Totusi despartirile astea, toate trebui sa fie inainte de casatorie, daca te-ai casatorit … asa trebuie sa ramai. Stiu cazuri, am prieteni care s=au recasatorit si au recunoscut ca nu sunt cu mult mai fericiti decat erau inainte, din contra. Avem senzatia ca treaba o sa mearga mai bine dar… nu e chiar asa.
Sry ca ma iau iar de Biblie dar scrie acolo “Dumnezeu uraste despartirea in casatorie”, asa ca cascati bine ochii inainte de casatorie ca dupa ai …nu-i drum ‘napoi.
Uite ca eu nu sunt de acord cu asta … este clar ca in momentul in care spun da voi casca bine ochii pentru ca si eu ma vad alaturi de el “till death do us part” sau pana da fiscu’ de noi (ca doar asa e zicala :D). Daca totusi pe percurs lucrurile se schimba atat de mult incat am fi nefericiti impreauna, poate ca divortul nu ar fi o idee rea. Nu doresc asta sincer, dar din pacate nu prea merge cu “never say never” 🙂
Daca tot am pornit discutia asta … nu stiu cat de mult puneti voi accent pe puterea lui Dumnezeu, nu stiu cat sunteti voi de “bisericosi”. Eu unul cred in puterea lui Dumnezeu de a face lucrurile sa mearga.
In cazul casatoriei, cred ca este foarte bine sa ceri ajutorul lui Dumnezeu si in aceasta privinta. Iar inainte sa te casatoresti cred ca e important sa fii constient ca e si Dumnezeu cu tine si e de aceasi parere cu tine sau mai bine zis, tu sa fii de aceasi parere cu Dumnezeu ( Dumnezeu vede lucrurile in ansamblu, stie el ce-i mai bine ).
So.. daca ai facut acest pas impreuna cu Dumnezeu, atunci cand in casatorie or sa apara probleme, si or sa apara nu se mai pune problema de “incompatibilitate” intre voi. Compatibilitatea exista … asta inseamna ca problema este in alta parte trebuie cautata si rezolvata.
Nu stiu … eu nu pot iubi daca nu este cel mai bun prieten al meu. Intai am fost amici, apoi prieteni, acum iubiti. Exista pe langa pasiune si acea “complicitate” sau prietenie daca doresti. Nu cred ca ucide prietenia …
E posibil ca dragostea si prietenia sa se completeze reciproc.
Sentimentala sau nu, faptul ca ai investit suflet intr-o relatie iti aduce un gust amar atunci cand visul frumos se termina. Poate ca nu ai fost tu vinovata, poate ca nici el. Poate ca de vina este doar destinul si o oarecare nepotrivire de temperament sau de conceptie de viata.
Uneori este mai buna despartirea decat traiul intr-o viata plina de regrete, dezamagiri si sperante desarte.
Poate ca nu se pune problema de “vina” in sensul propriu al cuvantului. Mai degraba as spune ca pricina despartirii sau a esecului unei relatii poate tine de amandoi partenerii deopotriva.
Intr-adevar, o despartire doare intr-o prima faza, e ca si cum ai smulge un pansament lipit de pe o rana inca neinchisa. Dar rana pricinuita se inchide cu timpul si viata merge inainte.
Posibil ca oficializarea unei relatii prin casatorie sa ii dea ceva mai multa greutate in sufletele si mintea celor doi parteneri.
so, you ARE a woman:))
Problemele in casnicie apar oricum, oricat de mare ar fi compatibilitatea. Totul este sa existe puterea si intelepciunea de a le depasi.
😀 Uneori asa este. Uneori cea mai mare dragoste naste cea mai mare ura. Insa nu ura este opusul iubirii, ci indiferenta. 😀
In fine, depinde de la om la om si depinde de inteligenta emotionala a fiecaruia dintre noi felul in care se vindeca/lecuieste si cum (eventual si alaturi de cine) trece mai departe.
Ce se poate spune despre acest subiect este doar o zgaritura pe un perete imepns pe care, poetic vorbind, fiecare dintre noi isi mazgaleste dramele.
😀 Mersi de inspiratie, tocmai am avut o revelatie. Trebuie sa o scriu si pe blog la mine! :)):))
Sarut mana.
provocare/întrebare pentru dojo : dragostea omoară prietenia?
Oameni buni nu e vorba ca dragostea ucide ceva. E vorba doar cat suntem dispusi sa lasam sau sa intelegem din defectele celuilalt! Pentru cain fond si la urma urmei insemna restrangerea libertatii amandurora din cei doi. Si ca sa fiu si mai plastic, o sa spun asa:
DRAGOSTEA E UN BALON CU 2 GURI DE UMFLARE! DACA CEI DOI UMFLA IMPREUNA, REALATIA CRESTE SI E FRUMOASA. DACA UNUL DIN EI NU ISI DA INTERESUL, RALATIA RAMANE ASA SI CEL MAI PROBABIL VA ADUCE IN RELATIE O PLAFONARE SI PLICTIS SAU SE VA DEZUMFLA INCET INCET!
😉
Hai mai, sa nu facem filosofie…ura vine din interior..daca o ai, e clar, va iesi odata si odata, daca nu o ai…esti fericit.
Toate aspectele, sunt strans legate de caracterul persoanei. In cazul unei firi blande cred ca este posibil ca iubirea sa se transforme in indiferenta dupa consumarea relatiei, pe cand in cazul uui temperament furtunos, probabilitatea ca iubirea sa devina ura este mai mare. Comentez raportand la tristele mele experiente matrimoniale si la temperamentul meu. Iar atunci cand iubirea devine ura, e nevoie de foarte mult timp pentru a trece la stadiul de indiferenta. Ma scuzati, mai departe nu stiu, nu am depasit acest level…Poate daca acest blog va mai fi valid cand voi trece la un stadiu nou voi reveni. Noroc tuturor !