Karadorde: restaurant sarbesc din Timisoara

Acum cateva saptamani, pe cand inca eram la scoala de soferi, instructorul mi-a promis ca, daca iau carnetul, ma duce la restaurantul sarbesc Karadorde (se citeste “carageorge”, da’ n-am d-ul ala taiat ca multimea vida). Am luat carnetul deja de o luna cred si s-a gandit ca e momentul sa onoreze promisiunea (este sarb, de aia am mers la restaurantul sarbesc). Asta poate si pentru ca ii preiau situl de acum inainte, asa ca oricum va fi o relatie de business 😉

A venit cu masina de scoala (un Passat de care mi-e tare drag, buna masina) si am condus eu pana la restaurant. Profit de ocazie si mai fac “miscare” de sofer, pana apuc sa imi iau si eu o caruta. Am ajuns pe Gh. Lazar, unde este minunatul asezamant pentru binele stomacului si am parcat (culmea, am gasit spatiu).

Restaurantul este la un demisol. Nu prea imi plac mie pivnitele astea, dar trebuie si ele folosite. Ma voi lega bineinteles de cum arata localul, ca doar asta am vazut prima data: curat si destul de cochetel. Exista insa si chestii care mi s-au parut de domeniul kitsch-ului: niste “candele”, dar electrice si cu bec din ala lunguiet (chiar mi se par urate, preferam niste lumanari eventual), gresie gri deschis pe jos (destul de urata pentru un restaurant pe rosu si mai ales pentru un restaurant in sine. Poate ca sunt eu mai ciudata, dar gresia mi se pare buna in baie, la spitale, banci etc. La restaurant sau alte genuri de birturi prefer sa vad niste podele totusi, de preferat NU laminate), “suportul” de lumanare era de plastic “suflat” cu argintiu (come on, chiar nu se gaseste ceva de metal, doamne cat urasc chestiile de plastic “poleite”). Un “fan’ de ventilatie se vedea pe un perete, chiar langa ferestruica prin care ospatarul “preda” farfuriile folosite. Nu comentez ca si asta mi s-a parut ciudat, dar poate au spatiu mic.

A venit ospatarul, care nu stie romaneste. Sunt incantata ca e un “native”, dar ma gandesc ca puteam merge cu puiul meu sau cu o prietena si atunci ne intelegeam ca turcul si chinezul. Zau asa ..

Domnul a venit cu meniurile, mi-a placut coperta si cum sunt facute. Arata bine, se vede ca s-a depus un pic de efort si acolo. Daca erau la fel de scrupulosi cu incaperea in sine, zau ca eram incantata.

Am primit un “antre”, niste branza cu ardei si usturoi, de uns pe niste paine prajita. BUN.

A venit apoi supa mea si ciorba de burta a instructorului (uriase portiile). Cred ca era un litru de supa acolo. Am observat asta si la Casa cu Flori, unde am cinat acum cateva zile la Festivalul de Jazz. Sunt niste portii cat pentru 4 oameni. Supa a fost foarte buna.

Urmeaza felul doi: carne de pui si piure de cartofi pentru mine si ceva carne de porc si cartofi pai pentru el. Salata mea de varza a fost excelenta, carnea numai buna, doar piure-ul putea fi bibilit mai mult. Erau numai cartofi acolo si astia se fac “lipiciosi”. Mie imi place sa pun lapte si un pic de unt, se fac mai “pufosi”.

Concluzie: se mananca bine acolo, chiar daca nu ma omor dupa cum arata. Puteti incerca si voi 😉