Physical Address
304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124
Ieri, pe când vajnicii noştri bărbaţi cu gâga mică erau la “bici”, că nu ne-am fript destul la Flushing Meadows cu o zi înainte, dojo avea treabă. Muncă organizatorică, nu te pui. Şi, cum trudeam eu pe ogorul online, vine D., mama prietenului nostru, să mă întrebe dacă sunt “temerară” în ceea ce priveşte mâncarea. La câte mutre am făcut când am mâncat la Natives, nu pot spune că accept orice, dar, să fiu sigură, am întrebat-o dacă Okra asta nu înseamnă ceva vieţuitoare “viermifore”, că din astea nu aş avea curaj. Nu, okra cică e nuş’ ce legumă. Na, hai să vedem.
După ce am lins farfuria şi am şi spălat-o (cu bureţelul, deşi puteam s-o duc linsă, că era curată bine), am interogat-o în ceea ce priveşte reţeta. Şi, dacă tot n-am fost prezentă când s-a comis mâncarea, măcar să ştiţi cum s-a făcut (că reţeta e destul de simplă şi pentru mine).
Întâi şi întâi vă prezint okra
Aşa arată nepreparată. Nu ştiu dacă e sau nu prin România, cuget că, la câte chestii ciudate se vând pe la noi, s-o găsi. Dacă nu, asta e, ramânem cu reţeta pentru când avem ingredientul principal.
Rezultatul e foarte gustos şi arată cam aşa.
După cum puteţi vedea, avem şi o garnitură de cartofi natur. Plus că am apucat să bag furculiţa de câteva ori, după aceea abia mi-a picat fisa că poate ieşi de un articol “culinar”.
Poftă mare!
Bame-s 🙂 Hibiscus Esculentus îi zice în limbi mai latine decât româna şi avem şi link cu voia dvs https://en.wikipedia.org/wiki/Okra
Aha, deci ii zice si altfel pe la noi. Saru’mana de precizare 😉
Wow. Si noi tot un fel de pastai am mancat azi… Fasole bine. Okra suna bine! 🙂
Bre, fasolea-i sfântă. Am terminat de halit o porţie ieri, că iar s-a făcut pe aici o tură de păsulă din aia ca la mama acasă. Să zici că nu au românii obieciuri bune …
Prima data cand am gustat eu mancare de bame eram la o masa simandicoasa undeva in Turcia, si tot asa, o doamna intreaba ce sunt astea? La care un domn neaos de prin Oltenia ii zice: mancare de puțișoare, duduie! Unii au ras, altii au lamurit-o pe doamna cum e cu bamele, dar mie de atunci numai la puțișoarele aluia imi fuge gandul cand aud de bame 🙂
Na, că au şi poreclă 😀
Abia aştept să merg la “hipermarchet” să cer puţişoare. Eventual să am şi aparatul de pozat, să imortalizez reacţia.
Interesant, cu toate ca nu am mancat vreodata cred ca as incerca o portie, asta numai ca arata bine in foto 😉 .
La ce foame mie nu pot sa ma gandesc la mancare ca is plin de gust de medicamente in gura…. dentist si alea alea.
bame sau putzisoare
zici ca-i zacusca! 😀
iar nu prea sunt fan zacusca :))
nu tre’ sa te duci la hipermaerket, doar la piata. am vazut, aici la bucuresti. nu le cunoasteam, nici din auzite, n-am incercat.
acu’ e a doua oara in trei zile cand dau de ele pe net. va trebui sa le incerc.
“Ieri, pe când vajnicii noştri bărbaţi cu gâga mică erau la “bici”,”.
Noroc ca ai continuat cu mentionarea “friptului” ca pe mine ma dusese gandul cu totul in alta parte. Ma si miram “ia uite dom’le ce minunatie de femei…ele gatesc si barbatii la biciz…si cu aprobare cu tot” :))
P.S. aaaa….”gâga mica”=copil….:P
Hi, hi, hi… papa bun la dojo pe blog 🙂 O mica precizare: bamele astea se fierb destul de putin, daca stau prea mult pe foc devin baloase, seamana cu – scuzati comparatia – niste… muci 😀
Okra | Dojo Blog…
O mancare de okra, usor de preparat….
Nu cred ca exista la noi dar arata bine, as incerca-o 😛